Şi acum a venit şi perioada, timpu’ ăsta al cipului, care e bun el, de altfel, că îl pune în industrie, îl pune în comerţ, îl pune în afaceri, îl pune în lucrări extraordinare. Şi noi am avut cipu’ ăsta, pe orez, pe zahăr, l-au pus pe animale, l-au pus la urechile animalelor, putrezeşte cornul, putrezeşte urechea, se infectează animalul, dă un lapte otrăvit, îl mănâncă omul, şi în felul acesta, iac-aşa, de la una la alta, au venit acum şi la om să i-l pună. Animalizarea, deci, a omului!
Dar întâi, ca să ajungă omul la această desfiinţare, la această anulare, a ajuns să spună că omul nu e creaţia lui Dumnezeu. Măi, nu e creaţia lui Dumnezeu… Nu s-a zis că “a luat lut, a pus şi a suflat asupra lui şi i-a dat duh de viaţă” (Facere “:7);….
Şi aici este originea omului: creaţia lui Dumnezeu. Omul, omul lui Dumnezeu. Că tot ce a făcut Dumnezeu în cele cinci zile şi a zidit pe om în ziua a şasea, a dat omul denumire la toate păsările, la toate animalele, la tot, la bogăţia aceasta frumoasă a creaturii lui Dumnezeu. I-a dat această putere omului, să numească el pe cel care va urma să fie stăpânit. De aceea acum a venit diavolul şi i-a zis lui Dumnezeu: “Nu mai e nevoie de om să mai facă nume. Îi dăm un număr!” Şi în felul acesta ne-a desfiinţat. Nu mai e robul lui Dumnezeu, la care i-au pus acolo Sfântul Mir pe frunte şi l-au pecetluit – “pecetea Darului Duhului Sfânt” – acuma vine cipul şi i-l pune acolo. Îl pune pe vrăjmaş acolo, în locul lui Hristos, să-L înlocuiască pe Hristos. Şi iată acum trăim aceste vremuri grele. De pe orez, de pe mazăre, de pe alimente, a venit la animale, şi de la animale, iată, a venit şi la om.
Şi aici este acum conflictul mare, între diavolul şi Hristos. Acum… fiecare cum va rezista. Că vedeţi cât îs de suciţi aceşti conducători care manevrează tehnica aceasta ca să poată câştiga cât mai multe suflete. De aceea Biserica noastră chiar de la început… Sfântul Ioan Gură de Aur când a scris Liturghierul are acolo o rugăciune la Vohodul Mic, la Vecernie. Printre alte cuvinte încheie cu “şi ne izbăveşte pe noi, Doamne, de cei ce vânează sufletele noastre”. Iată cum am ajuns noi de la Sfântul Ioan Gură de Aur la ora aceasta să ne punem în primejdie sufletele.
Şi acum de pildă această vânătoare care se face nu este uşoară. Căci fiecare dintre noi purtăm un nume al lui Dumnezeu şi pe care trebuie să-l ducem cu sufletul acesta curat, aşa cum l-am primit de la Dumnezeu. Şi cea mai mare pacoste şi păcat care vine peste noi acum este păcatul împotriva Duhului Sfânt, care nu se va ierta. Ei bine, acum, noi, creştinii, suntem puşi în situaţia de a ne lepăda şi a cădea în păcatul acela mare împotriva Duhului Sfânt, [păcat] de la care nu este mântuire. Şi cum vine, de plidă? Prin lucrurile cel mai esenţiale:
Pe student îl ia la carnetul de masă, îi pune(cipul) acolo: “N-ai cipuşor, nu poţi intra acolo”.
Omule, tu trebuie să mergi cu o maşină, să te duci, să te deplasezi, să duci un bolnav, aduci o femeie de la spital, aduci un mort, aduci un om. Câte greutăţi nu sunt în viaţa unui om?!… Că dacă mai întârzie vreo oră sau juma’ de oră, moare omul. Acuma vine şi îţi spune drăcuşorul: “Ia să-ţi pui pe carnetul ăsta pe care îl faci de conducere, să-ţi pun un cipuşor acolo”. Aşa. Şi tocmai de aceea, unde e nevoie, unde sunt mai strigătoare, mai stringente lucrurile, vine şi ţi-l pune acolo. Mai poţi tu lua carnetul acela? Nu-l mai poţi [lua]. Pentru că te-ai lepădat de Hristos, asta înseamnă cipuşorul acesta: căderea în păcatul împotriva Duhului Sfânt. Şi de aceea nu numai creştinul este [afectat].
Acest cipuşor pe care tu îl ai în buzunar, apăi acela merge cu tine oriunde te găseşti tu. Că ţi-l pune, ia, aşa, într-un colţ de haină, ţi-l pune colea, aşa, şi tu de unde să ştii că îl ai pe drăcuşor? Şi în casă: în casă omul mai vorbeşte, mai se ceartă, mai suduie, mai… păi de acuma te ştie toată lumea – ce ai făcut tu în casă, pe ce parte dormi, dacă ai sforăit, şi cât ai sforăit, de câte ori te-ai întors, că drăcuşorul e tocmai acolo sus, la înălţimea de 20 de kilometri, care controlează fiecare om. Are acolo… pentru că acuma Biblia, vă puteţi imagina, cartea aceasta mare, vă puteţi imagina, se poate pune pe o unghie, se poate scrie, aşa de iscusită este tehnica aceasta. Aşa că Europa e nimica, îţi intră într-un carneţel de nimica, toată, aşa ţi-l pune. Apasă pe un buton, şi gata, pe individul din Pârâul Cârjei îl ştie acolo unde este, ce a făcut astă noapte, unde a fost, cât a stat, unde a băut, şi ce a înjurat, ce a petrecut.
Aici este pericolul mare. Că a fost intrat cipul în comerţ, că a fost în industrie, că a fost în fabrici, ţi-l pune orişiunde. Dar când a ajuns la bietul animal şi pe om, s-a terminat cu toate. De aceea nu mai este nume, că n-are nevoie să-l pună în cămaşă, are un număr. Atât, numărul! Omul este un număr, nu mai e făptura lui Dumnezeu, nu mai este Duhul Sfânt, nu mai este creaţie. I-a pus acolo…
Nu vedeţi că au pus pe buletine, în locul, acolo unde se pune Mirul, unde îl pecetluieşte, au pus “CARD” acolo şi deasupra au pus pecetea. Şi asta este, de altfel, şi situaţia asta grea, perioada pe care o avem. Şi de aceea, această formă care… Nu vedeţi că face în judeţe sondaje? Se duce în Ialomiţa. Din Ialomiţa se duce în Cernăuţi. Se duce la Chişinău. Se duce de acolo în Tecuci. Se duce de acolo în Dobrogea. Măi, dacă este vorba despre ceva corect şi cinstit, păi, domnule, dau trei zile, o săptămână la ziare, şi spun “Domnule, se schimbă buletinele. Forma buletinelor este acolo, arătată în fotografie” şi vede fiecare om şi se prezintă la primărie. Cum te duci…
Era altă dată, cînd m-am dus eu să-mi fac buletinul, după ce am ieşit din puşcărie după şaişpe ani n-aveam buletin. M-am dus la secretar. Nu era nimeni în primărie. Ei!… “Păi, domnul Motoc – aşa-i spunea – [aş vrea] un buletin”. “Apăi stai părinte, colea, ia loc.” Şi se întinde pe o etajeră acolo la spate, şi ia buletinul şi în cinci minute a fost gata: “Ia, părinte, buletinul”. Ăsta, domnule, stat democratic! Da’apăi acuma nu! Buletinul trebuie să meargă la prefectură, de la prefectură – la Bucureşti. Şi la Bucureşti… e o săptămână! Un paşaport trebuie să-l faci luni, şi luni aştepţi paşaport. Dacă ai dat şpagă, cumva mai merge mai repejor, dacă nu, stai.
O credincioasă: – Şi cum să ne ferim?
O altă credincioasă: – Părinte, cum trebuie să ne păzim?
PJ: – Crucea mare, că-i dracul bătrân. Faci cruce mare: “Înapoia mea, satano!”, aşa să zici. Îl laşi acolo de unde l-ai … [primit].
O credincioasă: – Nu putem scăpa…
O altă credincioasă: – Grele zile!
PJ: – O să vină! O să vină zile şi mai grele. Ăsta e numai un început. O să vină zile şi mai anevoioase, când o să vină să ţi-l pună… să-ţi pună fierul cum pui la oaie primăvara şi-o dai la turmă, sau când dai vaca. Îţi pune fierul acolo, pe cap. Şi dacă nu vrei, mucenică eşti! Aşa! Să-ţi ajute Dumnezeu!
Şi cam asta este în mare istoria, istoria asta a cipului.
Credincioşii: – Să ne trăiţi, părinte!
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi
CURAJOSUL EPISCOP AL UCRAINIEI, MITROPOLITUL LUCA, SOLICITĂ AJUTORUL, EPISCOPULUI BULGARIEI, MITROPOLITUL GABRIEL
Zaporojie, Ucraina, 10 februarie 2023
Pe fondul războiului continuu din Ucraina și al persecuției acerbe lansate de stat în continuă creștere, împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene Canonice, un Înalt Ierarh ucrainean a solicitat ajutorul unui frate Ierarh din Biserica Bulgară.
Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca de Zaporojie, unul dintre cei mai autoritari și renumiți ierarhi ai Bisericii Ucrainene, a trimis o scrisoare Înaltpreasfințitului Mitropolit Gabriel de Lovech, unul dintre cei mai curajosi și sinceri ierarhi ai Bisericii Bulgare, cunoscut pentru sprijinul său neclintit față de Biserica Canonică Ucraineană împotriva invaziei schismaticilor.
Scrisoarea sa a fost publicată pe site-ul Episcopiei Lovech la începutul acestei săptămâni.
Mitropolitul Luca spune în scrisoarea sa:
Cunoscând poziția voastră fermă în respectarea canoanelor Bisericii și intransigența față de influența forțelor non-bisericești , care se exercită asupra vieții Bisericii, permiteți-mi să vă atrag atenția asupra evenimentelor grave, care se petrec în prezent cu Biserica noastră Ortodoxă Ucrainană.
Biserica Ortodoxă Ucrainiană Canonică(BOUC ) se confruntă astăzi cu cel mai îngrozitor război de la căderea Uniunii Sovietice, având în vedere „încercările statului de a o lichida, pentru a fi preluată violent de către organizația numită „ Biserica Ortodoxă Ucrainană”, condusă de Epifanie Dumenko”.
Campania anti-Biserică lansată în Ucraina, o depășește chiar și pe cea a guvernului comunist fără Dumnezeu, subliniază Mitropolitul Luca.
250 de biserici au fost confiscate violent în 2022, iar încă 100 de biserici vor fi sechestrate, iar în Parlament au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care cer interzicerea totală sau limitarea semnificativă a drepturilor Bisericii noastre Ortodoxe Ucrainiene. Interdicțiile locale au fost deja implementate în toată țara.
Mai mult, Curtea Constituțională a aprobat recent legea din epoca Poroșenko pentru a redenumi forțat Biserica noastră ca„Biserica Ortodoxă Rusă din Ucraina”, ceea ce ar duce la confiscarea forțată a proprietăților Bisericii.
Se pregătește temeiul legal pentru a prelua în întregime Lavra Peșterilor Kievului și Lavra Pochaev de la Biserica noastră canonică, iar schismaticii au slujit deja în locul cel sfânt din Kiev.
Ierarhia BOUC este, de asemenea atacată, 12 episcopi fiind deposedați de cetățenia ucrainieană, ceea ce va fi temeiul probabil al deportării lor. Au fost aplicate, de asemenea, sancțiuni personale mai multor episcopi și clerici, iar măsuri similare sunt planificate deja pentru alți zeci de ierarhi, scrie Mitropolitul Luca in scrisoarea sa.
Înaltul Ierarh subliniază, de asemenea, că membrii „grupului de experți” care a fost desemnat să examineze statutul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene „și-au declarat în mod repetat atitudinea extrem de ostilă față de ea”.
Reamintim că „grupul de experți” a ales să examineze documentele Bisericii Ruse mai degrabă decât documentele Bisericii Ucrainene și, prin urmare, a declarat că BOUC este încă parte din Patriarhia Moscovei, în ciuda separării votate în mai.
Participanții la aceste acțiuni anti-Biserică proclamă deschis că speră să interzică total BOUC, până la sarbatoarea Paștilor din acest an.
„În lumina celor de mai sus, sprijinul Bisericilor Ortodoxe Locale este extrem de important pentru BOUC. Vocea lor unită poate fi un instrument valoros de rezistență împotriva distrugerii Bisericii noastre Mame”, a rugat Mitropolitul Luca.
„Ceea ce se întâmplă în Ucraina nu este lupta pentru o singură Biserică ortodoxă”, avertizează Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca, ci este de fapt, lupta pentru distrugerea totală a Ortodoxiei canonice în favoarea unei noi uniri cu uniații, despre care conducătorii structurilor uniate și schismatice au vorbit deja de multe ori.
„În acest fel, prima etapă a planului de catolicizare a Ucrainei va fi finalizată, prin integrarea structurii schismatice a lui Epifanie Dumenko, în sistemul organizației uniate”, avertizează Mitropolitul Luca.
În concluzie, Mitropolitul Luca îl roagă pe Mitropolitul Gabriel:
„Având în vedere cele spuse, îndrăznesc să vă cer sprijinul rugător și ridicarea vocii în apărarea Ortodoxiei canonice din Ucraina. De asemenea, v-aș fi recunoscător dacă veți informa pe Primatul dumneavoastră, membrii Sinodului și colegii slujitori ai Bisericii voastre, despre procesele care au loc în sfera religioasă a Ucrainei.
Cu un sentiment de adânc respect duhovnicesc, neschimbat, Îl rog cu ardoare pe Domnul și pe Preacurata Sa Maică, să vă trimită Sfânta Lor binecuvântare de sus și pe Regina Cerului și a pământului, să vă țină sub apărarea Ei plină de har.”
* AMIN!
„Omul cu adevărat milostiv nu face milostenie numai celor ai săi, ci suferă cu bucurie nedreptatea pe care i-o fac ceilalți și le face și lor milostenie. Cu adevărat milostiv e cel ce își pune sufletul pentru fratele său, iar nu cel care dă de pomană fratelui său.”(Sfântul Isaac Sirul )
Ne unim și noi nevrednicii rugăciunea către AtotBunul Dumnezeu, Singurul care ne aude, să se milostivească de frații ortodocși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainiene aflați sub conducerea Mitropolitului Onufrie, vasul ales al Domnului Hristos, care trăiesc în mucenicească suferință.
Fiecare să-și iubească aproapele după măsura sa, dar măsura iubirii desăvârșite e să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți pentru iubirea față de Dumnezeu.
Cei care cunoaștem situația dramatică în care prin Voia Domnului, trăiesc și se luptă cu slugile antihristice ale leviatanului, frații din Biserica Ortodoxă Ucrainieană Canonică, ne rugăm ca mila și îndurarea lui Dumnezeu să coboare peste ei, iar Măicuța Domnului să-i acopere de tot răul , cu Cinstitul ei Acoperământ.
„De ştii că fratele tău are necazuri, roagă-te pentru el, că-i datorie creştinească, şi-ai să dai seama de n-o săvârşeşti.“[1]
Din partea vremelnicului conducător al BOR și a sinodalilor săi simbriași, nu așteptăm nimic, așa cum nu așteptăm nici o reacție din partea fraților ortodocși care nu cunosc sau sunt indiferenți față de suferințele fraților ortodocși de dincolo de Prut.
Mă întreb cum poate un om care trăieşte întru Adevăr să ignore, să fie indiferent faţă de fratele său care este suferind?
Căci scris este: „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.“ (Filipeni 2, 4).
Nici măcar nu s-a dorit de către sinodalii BOR, informarea a tot românul despre războiul crâncen care se duce împotriva Ortodoxiei, împotriva Bisericii lui Hristos, în care se zbate BOUC, pericolul uriaș care pândește ca o fiară, dincolo de granița noastră.
Iată ce spune Macarie cel Mare : „Celor ce s-au învrednicit să se facă copii ai lui Dumnezeu și să se nască de sus de la Duhul Sfânt li se întâmplă să plângă și să se mâhnească pentru tot neamul omenesc; ei se roagă pentru Adamul total vărsând lacrimi, aprinși de iubire duhovnicească pentru umanitate. Duhul lor se înflăcărează cu asemenea bucurie și cu asemenea iubire, că, dacă ar fi cu putință, i-ar lua pe toți oamenii în inima lor, fără a mai deosebi pe cei răi de cei buni. Uneori încă, în smerenia duhului, ei se umilesc până într-atât în fața oricărui om, încât se socotesc cei din urmă și cei mai mici dintre toți.”[2]
Calea iubirii de aproapele este calea adevăratei comuniuni umane, care prin însăşi profunzimea ei, devine comuniune cu Dumnezeu.
*nota mea
[1]Jean-Claude Larchet, Tine candela inimii aprinsa. Învăţătura parintelui Serghie, Editura Sophia, Bucuresti, 2007
[2]Sfantul Macarie Egipteanul, “21 de cuvantari despre mantuire”, Editura Luminătorii lumii, 2001
Traducere din:
https://orthochristian.com/150965.html