Dragii mei, noi nu ne-am sprijinit niciodată nici pe puterile Americii, nici pe puterile Rusiei şi în nicio putere din lumea aceasta, decât numai în Acoperământul Maicii Domnului şi sub oblăduirea Puterilor cereşti. Noi parcă am prevăzut întotdeauna cuvintele Psalmistului: „Nu vă nădăjduiţi spre boieri, spre fiii oamenilor în care nu este mântuire”.
După experienţa pe care acest neam a avut-o de milenii aici, noi am rămas întotdeauna pe calea de mijloc a Credinţei şi pe ea am mers, fără sprijinul acesta omenesc, şi nu am avut străini de partea noastră. Ne-au promis şi nu ne-au ajutat cu nimic. Dimpotrivă, au uneltit împotriva noastră cât s-a putut ca să ne distrugă din ce în ce mai mult, dar nu le-a fost cu putinţă.
Pentru că o Europă strategică nu se poate lipsi de cuvântul sfânt al României. Aici s-au izbit toate forţele Răsăritului, de apărarea naturală a Carpaţilor răsăriteni; iar aici în ’44 am fost martor ocular cum s-au măcinat toate puterile fiarei din Răsărit până ce a venit trădarea de la Yalta şi Malta. Ruşii nu intrau la noi în ţară dacă nu era trădarea. Ca de obicei, în toate împrejurările, cuceririle mari n-au stat în forţa armelor, ci în forţa trădărilor, a vânzărilor.
Eu am crezut dintotdeauna că în apărarea noastră vin mai puţin armele, decât orice alte posibilităţi. Noi avem arma Duhului Sfânt, avem sabia Duhului care ne ocârmuieşte, ne pune în lumina şi mărturisirea Adevărului. Să ştiţi că noi putem fi străjerul Europei. O Europă fără o Românie nu poate exista. Ortodoxia noastră românească a rămas cam singura de strajă, în splendoarea ei de demnitate şi prestigiu.
Aşa că: străjuiţi bine! Neamul acesta nu şi-a pierdut încă seva!
(Interviu publicat in revista Atitudini nr. 35)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Arma cea mai puternică a omului pe pământ
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
Știți voi, fraților, care este arma cea mai puternică a omului pe pământ, o armă de nebiruit și pururea victorioasă? Știți? Rugăciunea! Da, rugăciunea! Așa este, rugăciunea! Deoarece cu ajutorul rugăciunii omul își închină tot sufletul său, toată inima sa și întreaga sa viață lui Dumnezeu, iar Dumnezeu devine apărătorul și călăuzitorul său.
Ce-i mai pot face oamenii ori demonii atunci? Nimic! Absolut nimic! De aceea, Domnul ne poruncește în Evanghelia Sa: „Rugați-vă neîncetat”.
De ce există oare atât de mult rău în lumea de azi? Deoarece oamenii au aruncat cea mai de nădejde armă a lor, arma atotbiruitoare prin care orice rău, orice păcat și orice demon sunt sigur biruiți pe toate câmpurile de luptă. Iar această armă este rugăciunea – rugăciunea și postul. Este armura cea mai de preț, deoarece este armura lui Dumnezeu; cea mai sigură și atotbiruitoare armură, deoarece este armura lui Hristos – armura singurului adevărat Dumnezeu pe toate tărâmurile. Iar El? El ne-a oferit această armură nouă, creștinilor; ea se păstrează în Biserică și este dăruită în Biserică. Dumnezeiasca gură a Mântuitorului a descoperit acest adevăr tuturor locuitorilor acestui pământ, acest adevăr absolut: prin rugăciune și post orice necurăție, orice păcat și orice demon sunt îndepărtate de oameni.
Atunci când oamenii dau deoparte această armă a lui Hristos, ei devin ușor pradă a oricărei răutăți, a oricărui păcat. Vai! Ei devin pradă oricărui demon. De ce, de ce a căzut lumea modernă într-un rău atât de mare, într-un rău de care nu mai poate scăpa? Deoarece s-a îndepărtat de Hristos, a dat deoparte Sfânta Sa Evanghelie, a aruncat armura Sa atotbiruitoare: rugăciunea și postul. Ea a aruncat totul deoparte și vrea să-și rezolve problemele fără Hristos, și nu numai fără Hristos, ci chiar împotriva lui Hristos! Iar oricine se războiește cu Hristos, Dumnezeul nostru, se aliază cu diavolii. Și ce poate oare să mai rămână dintr-o astfel de persoană în acest mare război? Un cadavru, și nimic altceva decât un cadavru! (Sfântul Justin Popovici)
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, pp. 92-93)
De ce deseori drepții suferă, iar păcătoșii sporesc?
SFÂNTUL IUSTIN POPOVICI
Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă, precum și dreptatea este întotdeauna iubitoare. Dumnezeu are în sine bunătate, iubire și dreptate absolută, dar în același timp are și fericire absolută. Iar dreptatea, iubirea și binele se manifestă în această lume având în sine și fericirea. Așadar, când oamenii se îmbogățesc cu ele, în același timp ei câștigă și fericirea. Însă ceea ce se află în afara acestora, adică răul și păcatul, conține în sine suferință și chin.
Comuniunea cu Dumnezeu este comuniune cu viața cea veșnică, cu sfințenia, cu fericirea și cu toate bunurile dumnezeiești. Iar depărtarea și despărțirea de Dumnezeu prin păcate este despărțirea de toate bunurile dumnezeiești. De aceea păcătoșii se vor chinui veșnic, nu pentru că Dumnezeu i-a pedepsit anticipat, ci pentru că singuri s-au lipsit de toate bunurile dumnezeiești.
Dreptatea însăși este binele moral, dar și păzitoarea acestuia.
De asemenea, bunătatea însăși nu exclude dreptatea ci, fără ea, bunătatea ar fi devenit neputincioasă și răul n-ar fi fost pedepsit, iar aceasta este cu desăvârșire împotriva firii divine, care iubește numai ceea ce este bun.
Dumnezeu îngăduie pedepse pentru păcate, iar acestea, chiar dacă sunt un rău chinuitor pentru cei care le merită și le suportă, în sine sunt bune, întrucât sunt în conformitate cu dreptatea şi apără tot ceea ce este bun și totdeauna duc spre biruința binelui. Ca argument împotriva dreptății și dreptei judecăți ale lui Dumnezeu este folosit faptul că, în această lume, deseori drepții suferă, iar păcătoșii sporesc. Însă acest fapt poate fi explicat corect numai în lumina învățăturii Revelației divine a Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții. Conform acestora, viața pe pământ nu este timpul nici pentru recompensa finală, nici pentru pedeapsa finală a lui Dumnezeu. Necazurile drepților și sporirea păcătoșilor în această lume deseori depind de oamenii și de împrejurările pe care ei înșiși le creează.
Atunci când îngăduie sau trimite necazuri celor drepți, Dumnezeu face aceasta după dreptatea Sa înțeleaptă, „că nu este om care să nu greșească”. El face aceasta cu buna intenție ca prin acestea să-i călească în bine, să-i întărească în credință și astfel să-i curețe de tot păcatul. Atunci când, în această lume, Dumnezeu îi umple pe păcătoși cu bunurile Sale, El o face ca prin bunătatea Sa să-i trezească și să-i îndemne spre pocăință, arătându-le prin aceasta dreptatea Sa milostivă și mărturisindu-le că fericirea și bucuria se află numai în bunătatea lui Dumnezeu. Și în primul, și în al doilea caz, Dumnezeu procedează după dreptatea Sa veșnică, întrucât, fiind Atotștiutor, cunoaște tot ceea ce este în om, până în cele mai mici detalii. Concomitent cu această lucrare a lui Dumnezeu, în sufletele drepților și păcătoșilor se petrece următorul proces pur subiectiv: pe măsură ce se înmulțesc suferințele drepților, crește și mângâierea lui Dumnezeu în ei. Iar păcătoșii, în pofida sporirii lor evidente, deseori sunt chinuiți de propria lor conștiință, din cauza păcatelor și fărădelegilor.
(Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp. 183-185)
Să adunăm bani pentru „zile negre”?
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit și am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni și mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta și mă va adăposti atunci? Cu ce voi trăi?”. M-am tot gândit așa și am început să pun bani de-o parte pentru „zile negre”, la început câte puțin din ostenelile mele, iar apoi tot mai mult, astfel încât am încetat cu totul să-i ajut pe ceilalți, precum făceam înainte.
Cu timpul mi s-a adunat un stoc destul de mare pentru „zile negre”. Și ce s-a întâmplat? Cum am gândit, așa s-a și întâmplat: „zilele mele negre” au venit. Mi s-a deschis o rană cumplită la picior și nu am mai putut lucra. A trebuit să stau la pat și să caut ajutor la doctori. Dar mi-am tratat boala atât de mult, încât toți banii i-am cheltuit, iar ajutor nu am primit. În cele din urmă doctorii mi-au spus: „Trebuie să-ți amputăm piciorul bolnav, căci altfel vei muri”. Nu aveam ce să fac și am hotărât să mă lipsesc de picior, numai să rămân viu.
Între timp, în timpul unei nopți m-am răzgândit. Mi-am amintit viața mea, de muncă dinainte, când nu aveam nici un necaz, ci doar mă bucuram că din ostenelile mele le dădeam ajutor celor nevoiași, iar de mine parcă și uitam, și am început să-I cer lui Dumnezeu ajutor, căindu-mă pentru faptul că mi-am strâns avere și am nădăjduit ca prin bani să mă izbăvesc de orice năpastă. Și, iată, mi se arată îngerul lui Dumnezeu și îmi spune: „Unde sunt, așadar, banii pe care ți i-ai adunat pentru „zile negre”? Eu am izbucnit în plâns. „Am greșit – i-am spus Doamne, iartă-mă, de acum nu voi mai face acest lucru!”. Atunci îngerul Domnului s-a atins de piciorul meu bolnav și dintr-o dată mi-a trecut toată durerea. De atunci am început să socotesc că este păcat să adun bani pentru „zile negre”. Pentru ce îmi trebuie bani când Domnul Însuși Se îngrijește de mine?”.
Vă neliniștește situația exterioară [se înțelege: insuficiența mijloacelor materiale] și cea prezentă și, mai ales, cea viitoare, nu atât pentru dumneavoastră, cât pentru familie. Dezvăluiți-I Domnului durerea pe care o aveți. Și rugați-vă să orânduiască după voia Lui cea sfântă.
Familia dumneavoastră, oare, nu este a lui Dumnezeu? Și nu are El grijă de ea așa cum are de toți? A vă ruga, dar, pentru aceasta nu este nici un păcat… Cine ne-a învățat să cerem în rugăciune: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi nu se întristează când cerem și celelalte lucruri ale vieții, lăsându-le, totuși, pe toate în voia Lui cea sfântă. Familia este crucea vieții capului ei! Răbdați, supunându-vă Domnului și, făcând tot ce ține de dumneavoastră, lăsați totul în voia lui Dumnezeu.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Cartea Ortodoxă, p. 174-175
Cinci cuvinte despre post –
3. Puterea postului
Sfântul Efrem Sirul
Preaminunatul și preaiubitul post este lucru plin de vrednicie și plăcut Domnului.
Postul este car ce ne ridică la cer.
Postul naște pe proroci și-i înțelepțește pe legiuitori.
Postul este păzire bună de mai dinainte pentru suflet și nădejde de încredere pentru trup.
Postul e vitejie în războaie, postul stinge focul cel puternic.
Postul a închis gura leilor, postul aduce rugăciunea.
Postul este maică a sănătății.
Postul este învățător al tinereții, podoabă a bătrânilor și bun însoțitor pe cale în călătorii.
Postul este pace în casă.
Postul este strajă și ocrotire a fecioriei.
Postul se face pricină a pocăinței.
Postul îndeamnă la lacrimi.
Postul nu iubește lumea, nici cele ce sunt în lume.
Astfel, să nu dăm niciodată înapoi de la post, căci îngerul fiecărei biserici îi însemnează pe cei care postesc.
Postul este bucuria sfinților proroci. Întru el dănțuiesc apostolii și mucenicii, căci cu toții fără osteneală au lucrat și s-au nevoit plini de râvnă întru post.
Sfântul Efrem Sirul, în Sfinții Părinți despre folosul și puterea postului, Ed. De suflet, 2017
Cinci cuvinte despre post – 4. Scopul postului
Sfântul Isaac Sirul
Temelie a tuturor bunătăților și slobozire a sufletului din robia vrăjmașului și cale care ne duce pe noi spre lumină și spre viață sunt aceste două lucruri: a te opri într-un loc și a posti pururea; a te supune pe tine cu înțelepciune la înfrânarea pântecelui, cugetare și luare-aminte pururi la Dumnezeu. Dintru aceste două se naște supunerea simțurilor. Dintru ele, trezvia minții. Prin post se îmblânzesc fiarele cele însetate de sânge din trup. Postul aduce blândețea gândurilor, cugetele pline de lumină. Din post se naște osteneala către faptele iubirii. Postul se face pricină a înțelegerilor celor preaînalte. Din post izvorăsc lacrimile cele fără măsură, care se arată întotdeauna, și aducerea-aminte de moarte. Din șederea într-un loc și din post vin curăția, înfrânarea întru totul de la orice nălucire care ne ispitește în cuget. Din post se naște vederea cea pătrunzătoare a celor de aici și chiar a celor de departe. Dintru acesta înțelegem tainele cele adânci descoperite de minte în cuvintele dumnezeiești și mișcările dinlăuntrul sufletului nostru. Prin post căpătăm darul de a deosebi puterile cele duhovnicești de puterile cele sfinte și vederile cele adevărate de vedeniile cele deșarte.
Sfântul Isaac Sirul, în Sfinții Părinți despre folosul și puterea postului, Ed. De suflet, 2017
Pe timp de razboi si pe timp de zvonuri si pregatiri de razboi cine merge pe :logica in general,pe logica persoanelor,pe logica lucrurilor,pe logica politica,pe logica evenimentelor declansatoare,pe logica intereselor declansatoare nu va supravietui.Cine nu va arunca logica de orice fel si nu va gandi toate si totul cu inima,adica prin credinta nu va putea supravietui pentru ca in aceste timpuri de pre-razboi si razboi guverneaza pretutindeni si in orice situatii de viata paradoxurile,paradoxalul;nimic nu va fi normal.Cine va pretinde normalul la altii,oricine ar fi si in orice situatii si va cauta sa tot gaseasca vreo cat de mica explicatie rationala,logica,normala si nu va adopta tehnica gandirii anormale pt o logica obisnuita ca toate lucrurile ,persoanele,evenimentele sa fie normale acea persoana nu va putea supravietui oricat de calita ar fi pt viata,oricate studii ar avea si oricat de solid si istet ar fi,oricata avere ar avea,oricate relatii ar avea.
Cel care va pune toata logica lui mereu la picioarele credintei,la picioarele lui Hristos nu va supravietui.Daca va spun ceva ramaneti tulburati pe moment:iei calea smereniei si vei fi si izbavit si te vei numara si printre supravietuitori.Nu intreba:de ce sa ma smeresc?Taci si fa asta.Cum sa te smeresti?Te va ajuta Dumnezeu cum sa o faci.Te vor lua aspru la intrebari si chiar la bataie cizmatii ca esti cu rusii.Tu ce faci?Te certi?Nu.Pe loc:iertare,iertati-ma pe mine pacatosul,le faci temenele,le pupi mainile.Rezultatul?Ti l spun:iti dau o mama de bataie si te slobozesc viu.Dar pe urma ce se va intampla?Cand vei pleca de la acei cizmati ei te vor bifa pt totdeauna in sistem ca persoana fara risc,ca persoana inofensiva si pasnica ce nu va crea niciodata si nimanui probleme;nu constituie pericol pentru siguranta.Si asa vei ramane in sistem fara ca tu sa stii asta.Afla ca la acea cercetare dura nimeni nu-ti va cere aderare la cip,vaccin ,ecumenism.Nu i va interesa pe ei la persoana ta asta ci faptul ca esti:persoana cuminte,inofensiv,pasnic,nu ripostezi si cele ce le am scris mai sus.
Rectific:cel care Nu va pune logica lui la picioarele credintei,la picioarele lui Hristos nu va supravietui.Alege.
Vedenia Calugarului Athonit Antonie Din Sf Munte Athos
https://www.youtube.com/watch?v=mCZIxrERd7Q