Biserica este viață nouă în Hristos. În Biserică nu există moarte, nu există iad. În Evanghelia lui Ioan se spune: „Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac” (Ioan 8, 51). Hristos desființează moartea. Cel ce intră în Biserică se mântuiește, devine veșnic. Viața este una, o curgere fără de sfârșit în care nu există moarte. Cel ce urmează poruncilor lui Hristos nu moare niciodată. Moare după trup, după patimi, dar se învrednicește a trăi încă din această viață în Rai, în Biserica noastră, iar apoi în veșnicie. Cu Hristos, moartea devine puntea pe care va trebui să o trecem cândva pentru a continua să trăim în lumea cea neînserată.
Și eu, după ce m-am făcut monah, am crezut că nu mai există moarte. Așa am simțit și simt mereu, că sunt veșnic și nemuritor. Cât de frumos!
În Biserică, prin Tainele care ne mântuiesc, nu există deznădejde. Chiar dacă suntem foarte păcătoși, ne spovedim, ne citește preotul și așa suntem iertați, înaintăm către nemurire fără nicio frământare, fără nicio teamă. Când Îl iubim pe Hristos, trăim viaţa lui Hristos. Îndată ce izbândim aceasta, cu harul lui Dumnezeu, trăim o altă stare, una de invidiat. Pentru noi nu există nici o spaimă. Nici moarte, nici diavol, nici pierzanie. Toate acestea există pentru oamenii care se află departe de Hristos, pentru cei ce nu sunt creştini. Pentru noi, creştinii, cei ce facem voia Lui, aceste lucruri nu există. Adică există, dar atunci când ucidem în noi pe omul cel vechi, dimpreună cu patimile şi cu poftele lui (Galateni 5, 24), nu mai dăm însemnătate nici diavolului, nici răului. Nu ne mai preocupă. Ceea ce ne preocupă este iubirea, slujirea lui Hristos şi a aproapelui său. Îndată ce ajungem la măsura de a simţi bucuria, iubirea, slujirea lui Dumnezeu fără de nici o teamă, atunci putem spune:„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). Nimeni nu ne împiedică să pătrundem această taină.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Editura Egumeniţa, 2003, p. 155)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
In atentia populatiei.
DATORITA CRESTERII TENSIUNILOR DINTRE est si vest respectiv dintre doua mari blocuri militare si politice globale proamericane si peoruse facem apel la politicieni si populatie sa iesiti rapid din politica si sa nu faceti politica noci prorusa si nici proamericana daca vreti sa ramaneti in voata dumneavoastra si cei dragi.Atentie.Atentie.Perioada care a inceput se numeste prerazboi si perioada de mari manevre militare pe directia razboiului.Prin urmare pentru a evita beligerantele sau postura individuala de beligerant prorus sau proamerican atragem atentia faptului ca trebuie sa faceti un pas inapoi in vederea brexitului din politica sau politexit cum se mai numeste.Daca nu aveti discernamantul necesar faceti acest lucru de dragul celor dragi ai dvs.De asemeni faceti demersirile urgente pentru a iesi din Masonerie pentru ca in postura viitoare calitatea de mason va constitui parte beligeranta si pentru sfera de influenta estica si pentru sfera de influenta vestica.Intr-un cuvant ,veti fi parte beligeranta pentru oricare dintre marile tabere de razboi riscand executia pe loc fara sentinta de judecata.Aveti inca timp sa mariti gradul de constientizare asupra a ceea ce aveti de facut.Inca mai aveti timp pentru toate cate vi s au comunicat anterior;odata cu introducerea starilor de:calamitate,de urgenta,de asediu,de razboi,stare de criza, peroada de politexit si masonexit vi s a incheiat militarizarea generala care va urma va determina blocarea oricarei miscari sau manevre pentru a iesi din politica si masonerie iar daca veti face vreo manevra de acest gen atunci veti intra in alta sfera beligeranta si anume postura cu acuzatia de spion.Mare atentie.
Potolitiva cu ecumenismul.Facetiecumenismexit urgent.Ecumenismul si ecumenistii se vor incadra ca parte beligeranta si in prerazboi si in razboi.Beligeranta ecumenista va implica toate taberwle de conflict ca si masoneria.Orice cat de mica apartenenta la ecumenism va intra in clasa inaltului spuonaj iar vizatii,respectiv ecumenistii vor fi tratati drept spiini deoaebit de periculosi deoarece prin calitatea lor de ecumenisti vor fi vizati mereu ca oameni implicati in mod periculos in toate taberele de razboi.Atentie.Nu va jucati cu focul.Absenta oricarei legaturi cu ecumenismul si ecumenistii va fi tratata ca fiind neutralitate,parte neimplicata,parte inofensiva;persoana cu implicatii zero,persoana nepericuloasa.
Atentie mare.In prerazboi si raznoi persoanele ecumeniste de orice rang ar fi ele precum si toti cei care au legaturi cu acestea cor fi persoane fara niciun statut.Prin urmare cand armatele vorbitoare de limba araba respectiv turca de religie musulmana vor fi impanzite in toata Europa in perioada de prerazboi acestea vor viza cu prioritate formatiunile ecumeniste in vederea anchetarii lor si executiei pe loc ca mari spioni de razboi.Formatiunile militare arabe vor urmari organizatiile ecumeniste spre lichidare mergandu se pe ideea ca pe moment ce acestea s au lepadat cu atata placere de Dumnezeul lor s au dat cu diavolul si astfel ei sunt cei mai periculosi spioni care trebuiesc extirpati dintre cei vii si astfel ii vor judeca si ii vor impusca fara sa le mai lase timp sa si zica rugaciunea cea din urma.
Cum se dobândește răbdarea?
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Gheronda, cum se dobândeşte răbdarea?
– Răbdarea are ca temelie dragostea. „Dragostea pe toate le rabdă” (I Corinteni 13:7), spune Apostolul. Ca să-l rabzi pe celălalt, trebuie să-l iubeşti, să te doară pentru el. Dacă nu te doare pentru el, îl simţi ca pe o povară.
– Gheronda, să vorbesc despre o greutate pe care o întâmpin sau să tac?
– Dacă nu vorbeşti despre greutatea ta din dragoste, pentru a nu-i îngreuia pe ceilalţi, îţi vei păstra pacea lăuntrică. Această greutate îţi va aduce bine cuvântarea lui Dumnezeu. Mai bine să te împovărezi tu, decât să fie împovărat celălalt din pricina ta. Odată m-am întors seara târziu de la procesiunea de la Mănăstirea Cutlumuş. Eram foarte obosit şi aveam nişte dureri puternice, pentru că aveam probleme cu mijlocul. Când am ajuns la Colibă, am văzut că mă aştepta afară un bătrânel de optzeci şi cinci de ani, care voia să rămână peste noapte la Colibă. Îşi lăsase valiza puţin mai departe, fiindcă nu putea să o ridice. După ce i-am explicat că nu putea să înnopteze la mine, i-am luat valiza pe umăr şi l-am dus la casa de oaspeţi, aflată la o distanţă de o jumătate de oră de urcat. I-am dat şi 500 de drahme de cheltuială. Am răbdat puţin, dar apoi am simţit odihnă, pentru că şi celălalt îşi găsise odihna.
– Gheronda, când maica cu care lucrez este agitată, o compătimesc şi am răbdare cu ea. Această purtare are în ea dragoste?
– Şi de unde ştii că nu eşti tu pricina pentru care ea este agitată şi că nu te rabdă ea pe tine? Dacă tu crezi că eşti într-o stare duhovnicească mai bună şi că o rabzi pe ea, atunci trebuie să te compătimeşti pe tine însuţi. Când există dragoste adevărată şi răbdare, atunci îl îndreptăţeşti pe celălalt şi te acuzi doar pe tine însăţi.
„Dumnezeul meu, eu sunt vinovată! Nu mă lua în seamă pe mine! Aruncă-mă la o parte şi ajută-l pe celălalt!”.
Aceasta este atitudinea corectă, cea plină de smerenie, şi în urma căreia omul primeşte din belşug Harul lui Dumnezeu. Mă voi ruga să devii duhovniceşte ca un pui de leu, ca leii de bronz, care sprijină cu spinarea lor sfeşnicele bisericii şi care nici nu se tulbură, nici nu aud, nici nu vorbesc, ci ridică greutatea pe spinarea lor. Amin.
Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, p. 291-292.
Precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău
Sfântul Vasile cel Mare
Tu, dar, fiule, când te apropii să te rogi Domnului, pleacă-te cu umilinţă în faţa Lui, ca să nu ceri ceea ce ai considera că ţi se cuvine datorită meritelor tale. Şi dacă ai conştiinţa vreunei fapte bune, tăinuieşte-o, ca prin tăcerea ta, Domnul să ţi-o răsplătească însutit. Pune înainte păcatele tale, că Dumnezeu le şterge pe acelea, când tu te-ai mărturisit de ele. Să nu te îndreptăţeşti când intri la rugăciune, ca să nu ieşi osândit ca fariseul acela. Aminteşte-ţi, spre exemplu, de vameşul, în ce fel se ruga pentru sine şi depăşeşte-l, ca să găseşti iertarea greşelilor tale.
Nu cu strigătul glasului să te rogi Aceluia care este cunoscător al celor ascunse, ci cu strigătul inimii tale bate la urechile Lui. Nu cu mulţimea cuvintelor să tinzi spre El, fiindcă nu prin multă vorbire, ci prin minte preacurată te place Dumnezeu.
În timpul rugăciunii, orice răutate din inimă aruncă de la tine şi iartă orice ai împotriva aproapelui tău. Este, de pildă, un fel de şarpe care, când merge să bea apă, înainte de a ajunge la izvor, dă afară din el tot veninul. Imită şi iscusinţa acelui şarpe şi tot veninul amar aruncă-l din sufletul tău. Iartă-i confratelui tău o sută de dinari, ca şi ţie să ţi se ierte datoria a zece mii de talanţi. Şi precum doreşti să fie Dumnezeu faţă de tine, la fel să fi şi tu faţă de fratele tău.
Orice lucrare începi să faci, cheamă mai întâi pe Dumnezeu şi după terminare să nu neglijezi a mulţumi.
Sfântul Vasile cel Mare, Despre rugăciune, în vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc, pp. 40-41
Omul simplu pune gândul cel bun înainte
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Omul simplu este fără răutate şi fără viclenie. El transformă în bine şi răul şi urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalţi. Nu este prost, dar consideră că aşa cum gândeşte el, tot astfel gândesc şi ceilalţi.
– Gheronda, daţi-ne un exemplu!
– Nu v-am povestit despre acel Părinte Haralambie care a trăit mai demult la Mănăstirea Cutlumuş? Fusese bibliotecar, dar în cele din urmă l-au scos din această slujire, fiindcă niciodată nu încuia uşa la bibliotecă. “De ce aveţi nevoie de chei la uşi? Spunea el. Lăsaţi oamenii să citească cărţile!” Avea un asemenea simplitate şi curăţie, încât nu-i trecea prin minte că există şi oameni care fură cărţi.
Omul simplu, fiindcă are întotdeauna gânduri bune despre ceilalţi, îi vede pe toţi buni. Îmi amintesc şi de un alt bătrânel, de părintele Teoctist de la Mănăstirea Dionisiu. Câtă simplitate avea! Într-o seară rămăsese împreună cu un monah la Karyes, la conacul mănăstirii. Noaptea târziu cineva a bătut la uşă şi bătrânul Teoctist a alergat să deschidă. “Lasă-l, îi spune monahul, nu-i deschide la ora asta, ca să ne putem linişti!”
“Şi de unde ştii cine este? Poate să fie chiar Hristos! Să-i deschidem!”
Şi s-a dus de a deschis uşa. Vedeţi, omul simplu pune gândul cel bun înainte şi întotdeauna ceea ce este bun aşteaptă.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi şi virtuţi, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p. 271-272