Acest Sfânt al lui Dumnezeu s-a născut într-o familie regală şi a trăit în vremuri tulburi, în mijlocul păgânătăţii, când se făceau războaie absurde şi nimicitoare în care piereau oameni nevinovaţi. Dumnezeu l-a scăpat de primejdia morţii şi a rânduit ca acesta, prunc fiind, să ajungă în Cezareea Capadociei unde a cunoscut şi a primit Credinţa cea mântuitoare în Domnul nostru Iisus Hristos.
După a vreme, a ajuns slujitor al regelui Tiridat pe care l-a însoţit în călătoriile sale şi era mult iubit de acesta. Regele era păgân, slujea cu osârdie zeiţei Artemida şi nădăjduia să-l atragă şi pe Sfântul Grigorie la religia sa nebunească şi demonică. Sfântul a rămas credincios Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos, ceea ce i-a atras mânia regelui, care a poruncit să-l supună multor chinuri.
Prin grija Preabunului Dumnezeu, Sfântul Grigorie a fost trimis în Cezareea Capodociei, unde a primit hirotonia întru episcop şi aşa s-a întors în Armenia. ,,Când s-a întors de acolo a luat cu sine mulţime de preoţi pe care îi cunoştea că sunt vrednici, şi a botezat pe împărat, pe voievozi, pe ostaşii lui şi pe restul poporului, începând de la curtea împărătească, până al cel din urmă sătean. A adus apoi mulţime nenumărată de popor la mărturisirea Adevăratului Dumnezeu, zidind biserici lui Dumnezeu şi întru dânsele săvârşind Jertfa cea fără de sânge. A sfinţit prezbiteri, a pus şcoli şi dascăli şi a rânduit toate cele cuviincioase spre fapta bună, spre trebuinţa Bisericii şi spre slujba lui Dumnezeu, umblând din cetate în cetate’’. Astfel, faţa urâtă şi păgânească a ţării s-a schimbat întru buna Credinţă în Domnul Iisus Hristos. Sfântul Grigorie a fost numit ,,Luminătorul Armeniei’’, pentru că a fost ales de Dumnezeu să aducă lumina Evangheliei în mijlocul unui popor păgân.
Din păcate, acest popor binecredincios a căzut în erezia pierzătoare a monofiziţilor, care a fost condamnată la Sinodul Ecumenic de la Calcedon, din 451. În acest fel, armenii au pierdut calitatea de Biserică a lui Hristos, devenind o adunare de eretici despărţiţi de Biserică şi anatemizaţi de aceasta. Dincolo de aceste constatări întristătoare, rămâne nepieritoare osteneala Sfântului Grigorie, care a făcut un bine imens unui popor întreg. Când s-a apropiat vremea despărţirii sale, Sfântul Grigorie s-a retras în pustie, unde şi-a încredinţat lui Dumnezeu duhul său (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.388-397).
Presbiter Ioviţa Vasile