Îmi scrii că te-ai certat cu tatăl tău şi că te-ai despărţit de el, iar el la despărţire te-a blestemat. Şi acum întrebi dacă acest blestem are vreo însemnătate.
Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.
Dreptul Noe a blestemat pe urmaşii lui Ham din pricină că Ham îşi bătuse joc de tatăl său, Noe; Şi acest blestem se întinde în chip vădit până în ziua de astăzi asupra neamurilor negre, a hamiţilor.
În ţara noastră s-a împlinit nu de mult un cumplit blestem de mamă. O mamă îşi certa fiul dezmăţat. Mâniindu-se, fiul a înjurat-o. Mama l-a mustrat şi pentru acest lucru. Atunci el a lovit-o pe mama sa cu băţul. Mama a început să plângă şi să se tânguiască, şi în durerea sa a rostit acest blestem asupra fiului său:
„Fiu ne-fiu ce-mi eşti, cum am plâns eu azi, să plângi şi tu în ziua ta cea mai de bucurie!” După o vreme, mama a murit, iar fiul a rămas neîndreptat şi neiertat; însă blestemul mamei s-a împlinit, în ziua nunţii fiului – în ziua lui cea mai de bucurie -, nuntaşii trăgeau cu puşca. Un glonte „rătăcit” a nimerit-o pe tânăra mireasă, şi el a început să plângă, însă moartea a pus sfârşit plângerii lui – şi vieţii lui.
Hristos a întărit străvechea poruncă privitoare la cinstirea părinţilor zicând cu preacurata Sa gură: să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Deci, nici să nu se gândească cineva că aceasta e poruncă a lui Moise. Nu. Ea este a lui Hristos. Dar dacă vreun părinte păgân sau necredincios ar rosti blestem asupra fiului său fiindcă acesta e creştin, un astfel de blestem ar cădea pe capul părintelui, nu pe al fiului, în cazul tău însă, tu eşti cel vinovat, şi blestemul rămâne asupră-ţi. Ca atare, grăbeşte-te şi roagă-l pe tatăl tău, cât este viu, să ridice blestemul de peste tine şi să te binecuvânteze, ca să fii viu şi să ai viaţă lungă pe pământ.
Domnul să-ţi fie într-ajutor!
(Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi-Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
Dumnezeu întotdeauna sfârșește prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv
SFÂNTUL CUVIOS SOFRONIE DE LA ESSEX
Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
Totul atârnă de legătura noastră cu Dumnezeu. De vom avea încredere în pronia Sa, vom avea şi îndrăzneala de a urma cuvântului duhovnicului nostru. Logica proprie vieţii zilnice şi minţii noastre nu este destul. Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere. Nu are însemnătate că un cuvânt este potrivnic nouă, că un sfat este împotriva bunului simţ; dacă suntem gata a-l urma, de vom avea încredere în el, Dumnezeu întotdeauna sfârşeşte prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realităţile de cea mai mare însemnătate în calea mântuirii.
Dumnezeu să vă păzească! Iar voi, păziţi atitudinea dreaptă! Din afară nimic nu se vede; este o viaţă ce nu are nimic deosebit. Ci înlăuntru, din pricina ascultării, suntem într-o stare de neîntreruptă încordare. Aşa trebuie să fie creştinul: un “cablu” de înaltă tensiune pe care o păsărică se poate odihni fără nici o primejdie, dar prin care trece o energie în stare a face să explodeze întreaga lume. Iată cum vom avea intrare în vecinica împărăţie a lui Hristos.
Prin mica nevoinţă a ascultării omul trece în fiinţarea cea fără de început a lui Dumnezeu.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 41-42
SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL: Dragostea adevărată a unei persoane îl informează pe celălalt fără manifestări exterioare
– Bătrâne, cum să arăt iubire?
– Cum ar trebui să arăt cuiva dragostea? Eu nu înțeleg asta. Acesta este ceva fals, ipocrit. Pentru că iubirea trebuie să existe în noi și să ne trădeze, da. Dragostea adevărată îl informează pe celălalt fără manifestări exterioare. Dragostea înseamnă a asculta cu durere suferința celuilalt. Dragostea este atât o privire îndurerată, cât și un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt, atunci când acesta se confruntă cu o anumită problemă. Dragostea înseamnă a-i împărtăși întristarea, a-l mângâia în necazul lui. Dragostea înseamnă să purtați un cuvânt greu pe care o să vi-l spună. Toate acestea ajută mai mult decât multe cuvinte și manifestări exterioare.
Când te doare în interior pentru altul, Dumnezeu îl informează pe acela despre iubirea ta și o înțelege fără manifestări exterioare. La fel cum răutatea noastră nu se manifestă, ci este internă, celălalt însă o înțelege., o simte. Vedeți, chiar și diavolul, când se prezintă ca un „înger al luminii”, aduce tulburări, în timp ce Îngerul adevărat aduce cu el o stare blândă, inexprimabilă.
– Ce anume, bătrâne, mă împiedică să cunosc dragostea altora?
– Nu ai cultivat iubirea? Cine iubește, este informat despre iubirea celuilalt, dar îl informează și pe celălalt despre dragostea lui. Cealaltă persoană înțelege dacă te prefaci sau dacă îl iubești cu adevărat, pentru că dragostea merge ca o telegramă. Dacă facem de exemplu o vizită la un orfelinat, copiii vor înțelege imediat în ce dispoziție am mers. Niște oameni care doreau să înființeze o instituție pentru copiii abandonați veniseră odată la Kalivi să-mi ceară părerea.
„Cel mai important, le-am spus, este să-i iubești pe acești copii ca și pe copiii tăi și chiar mai mult. Acesta este ceea ce îi va informa pe copii despre dragostea ta. Dacă nu te doare, mai bine nu începe să faci nimic”. Atunci un doctor, foarte evlavios, a spus: „Ai dreptate, Părinte. Odată, mai multe persoane am vizitat pentru prima dată un orfelinat și copiii au înțeles starea de spirit a fiecăruia dintre noi.
„Domnul cutare, spuneau ei, este un trecător; domnul cutare a venit să-și petreacă timpul cu noi; domnul cutare ne iubește cu adevărat”. Vezi cum informează dragostea.
Traducere din:
https://www.vimaorthodoxias.gr/didaxes-geronta-paisiou/agios-pa-sios-o-agioreitis-i-alithini-agapi-pliroforei-ton-allon-choris-exoterikes-ekdiloseis/