Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Să nu fii mincinos nici faţă de tine, nici faţă de alţii

Când mărturiseşti mincinos despre tine, tu însuţi ştii că minţi. Când mărturiseşti mincinos despre de alţii, celălalt ştie că tu minţi în legătură cu el. Când te preamăreşti şi te lauzi în faţa oamenilor, oamenii nu ştiu, dar tu ştii că dai mărturie mincinoasă despre tine. Dar dacă repeţi de mai multe ori această mărturie mincinoasă, oamenii se vor lămuri, cu timpul, că minţi. Iar dacă repeţi neîncetat o minciună în legătură cu tine, toţi oamenii vor şti că minţi, şi atunci doar tu vei mai crede în minciunile tale, care vor deveni adevăr pentru tine. Şi te vei obişnui cu minciuna aşa cum se obişnuieşte orbul cu întunericul. Iar când mărturiseşti mincinos despre un alt om, acela ştie că tu minţi. Ai un martor împotriva ta. Şi tu ştii că minţi în legătură cu el, aşa că tu eşti al doilea martor împotriva ta. Iar Dumnezeu este al treilea martor. Aşa că atunci când vei spune o minciună în legătură cu aproapele tău, să ştii că ai trei martori împotriva ta: pe Dumnezeu, pe aproapele tău şi pe tine. Şi să mai ştii că unul din aceşti trei martori te va vădi în faţa întregii lumi. […]

O, Doamne, Dumnezeule cel Drept, cât de nefericiţi sânt oamenii care nu respectă această sfântă poruncă a Ta şi care nu-şi înfrânează inima si limba de porniri nelegiuite! Ajută-mi mie, păcătosul, o, Doamne, ca niciodată să nu păcătuiesc în legătură cu adevărul. Luminează-mă pe mine cu adevărul Tău, Iisuse Fiule al lui Dumnezeu, şi arde orice minciună din inima mea aşa cum ţăranul arde cuibul de omizi din livada sa. Amin.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Tâlcuiri, Editura Predania)

Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi

6 comentarii la „Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici: Să nu fii mincinos nici faţă de tine, nici faţă de alţii

  1. andrei spune:

    Protos. Nicodim Bujor, autorul acatistului Sfântului Calinic de la Cernica.

    https://www.youtube.com/watch?v=UDsILjtH96E

    1. andrei spune:

      „Când a venit vremea să se citească Apostolul, de bucuria revederii, ierarhii vorbeau în altar unul cu altul şi au uitat să răspundă la: Să luăm aminte!
      Eu slujeam şi atunci l-am văzut pe Sfântul Calinic în picioare lângă tronul arhieresc dând binecuvântarea: Pace tuturor!
      Nu ştiu câţi şi-au dat seama de lucrul acesta în forfota aceea, dar n-am să uit niciodată această minune!

      Odată eram la masă cu nişte părinţi şi bârfeam. Pe masă erau nişte peşti mici şi îi întrebam: Măi, unde sunt părinţii voştri? şi tot noi răspundeam, ca în locul peştilor: La stăreţie, la econom, la eclesiarh. Atunci Sfântul Calinic a apărut rezemat de tocul uşii şi a zis:
      – Voi credeţi că sunteţi de capul vostru? Nimic nu mişcă în mânăstirea asta fără ştirea mea.
      Mai târziu, auzind ucenicul de la stăreţie de glumele noastre, s-a mâhnit şi a hotărât că nu va mai mânca niciodată peşte.”

      http://www.cuvantul-ortodox.ro/s-au-scurs-2-luni-de-la-plecarea-discreta-dintre-noi-a-unui-duhovnic-de-pateric-parintele-nicodim-bujor/

  2. Felix spune:

    Statistica cu cifre șoc din Marea Britanie:
    In 9 din 10 decese, decedatii au fost multiplu vaccinati anticovid

    Βρετανικά στοιχεία-σοκ: 9 στους 10 θανάτους από Covid ήταν πολλαπλά εμβολιασμένοι. | ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ
    https://tasthyras.wordpress.com/2022/10/31/%ce%b2%cf%81%ce%b5%cf%84%ce%b1%ce%bd%ce%b9%ce%ba%ce%ac-%cf%83%cf%84%ce%bf%ce%b9%cf%87%ce%b5%ce%af%ce%b1-%cf%83%ce%bf%ce%ba-9-%cf%83%cf%84%ce%bf%cf%85%cf%82-10-%ce%b8%ce%b1%ce%bd%ce%ac%cf%84%ce%bf/#more-59874

    În fața efectelor secundare incontrolabile și a ineficienței totale a „vaccinului”, nenumărate persoane care au fost vaccinate cu naivitate și încredere continuă să se consoleze (sau să se amăgească) cu ultima speranță rămasă că vaccinarea îi va proteja de infectii grave sau chiar fatale.
    În acest fel, îndoielile legitime cu privire la modul în care continuă să se îmbolnăvească de Covid, în ciuda a patru sau chiar cinci doze de vaxin primite, ar trebui sa-i destepte pe oameni.
    Cu toate acestea, această iluzie mai funcționează. Și mulți oameni continuă să se amageasca:

    https://www.youtube.com/watch?v=NZmt_Oln8eg&t=3s

    Aproape ca nu exista niciun nevaccinat printre cei decedati
    „de Covid”

    Încetul cu încetul și pe neobservate de mass-media mainstream, tot mai multe statistici guvernamentale oficiale arată acum consecințele devastatoare ale „vaccinării” împotriva Covid.
    De exemplu, datele biroului național de statistică (ONS) din Marea Britanie, care datează din iulie, arată că, între 1 iunie 2021 și 31 mai 2022, nouă din zece persoane decedate denumite „decese cauzate de Corona” au fost vaccinate de mai multe ori.

    Tendința devine din ce în ce mai clară:
    în ianuarie 2022, de exemplu, numărul deceselor cauzate de Corona în populația vaccinată a fost de 3.914, față de 693 în rândul celor nevaccinați.
    În mai 2022, s-au înregistrat 1282 de decese ale persoanelor vaccinate împotriva Covid, în timp ce doar 82 nevaccinate.
    Asta înseamnă că în acea lună 94% dintre persoanele care au murit de Covid au fost vaccinate.

    Campania „Booster” înrăutățește situația

    Pentru întreaga perioadă cuprinsă între 1 iunie 2021 și 31 mai 2022,
    s-au înregistrat 29.915 decese cauzate de virus, dintre care 25.280 (85%) în rândul populației complet vaccinate, în timp ce 4635 nevaccinate au murit din cauza virusului sau a virusului.
    Datele mai arată că campania de vaccinare de rapel lansată în iarna 2021/2022 nu numai că nu a îmbunătățit cifrele, dar le-a înrăutățit.

    Până la 31 mai 2022, au fost înregistrate 15.113 decese cauzate de Corona, dintre care 13.666 au fost vaccinate, iar dintre acestea 12.442 au fost vaccinate de trei sau patru ori!
    Astfel, din ianuarie până în mai, 91% dintre cei care au murit de Covid au fost vaccinați triplu sau de patru ori. Situația a fost agravată și mai mult de vaccinarea cvadruplă impusă încă din primăvară.
    Între 01 aprilie și 31 mai s-au înregistrat 4935 de decese cauzate de Covid, dintre care 4647 au fost vaccinate, dintre care 4216 triplu vaccinate.

    Mass-media nu a dat niciun răspuns

    Dintre cei nevaccinați, în aceeași perioadă s-au înregistrat doar 288 de decese.
    În lunile aprilie și mai ale acestui an, procentul deceselor covid vaccinate a fost incredibil de 94 la sută, în timp ce cele nevaccinatii au reprezentat doar șase la sută.
    Din nou, 90% dintre ei au fost vaccinați de cel puțin trei ori.

    Aceste cifre au fost publicate de guvernul britanic fără niciun protest din partea mass-media sau chiar o declarație critică din partea guvernului însuși cu privire la aparenta ineficiență a vaccinărilor impuse oamenilor.

    Antecedente catastrofale ale vaccinărilor

    Politica și mass-media sunt atât de strâns legate de această problemă, încât ambele încearcă din toate punctele de vedere să reducă la tăcere rezultatele extrem de dezastruoase ale campaniilor de vaccinare.
    Mai mult, la fel ca în toate țările, nu se știe dacă persoanele care se presupune că au murit de Covid au murit de fapt din cauza virusului sau numai cu acesta.
    Astfel, rămâne de spus aici că într-o campanie isterică de frică, în cel mai bun caz au fost administrate vaccinări ineficiente și în cel mai rău caz periculoase pentru a combate fără succes un virus al cărui grad de periculozitate n-a fost chiar asa de mare.

    UK Gov. confirms 9 in every 10 COVID Deaths over the last year have been among the Fully/Triple Vaccinated – The Expose
    https://expose-news.com/2022/08/27/9-in-10-covid-deaths-past-year-vaccinated/

  3. Gabriela Naghi spune:

    Cât de valoros este sufletul și cât de mult a fost cinstit de Dumnezeu!

    Sfântul Macarie Egipteanul

    Ia aminte, deci (omule), la vrednicia ta, vezi cât ești de prețuit; că venind Dumnezeu Însuși pe pământ, pentru întâmpinarea și izbăvirea ta, te-a așezat mai presus de îngeri.
    Au venit, oare, îngerii să te mântuiască? (Nicidecum), ci Fiul Împăratului (care de asemeni era Împărat) a făcut sfat cu Părintele Său și trimis fiind Cuvântul S-a îmbrăcat cu trup și ascunzându-și dumnezeirea Sa – pentru ca prin cel asemănător, cel asemenea să se mântuiască – și-a pus sufletul Său pe cruce. Câtă iubire (a arătat) Dumnezeu pentru omul Cel nemuritor, a preferat să se răstignească pentru tine!

    Vezi, dar, cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că pe (Însuși) Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat pentru ea! (Ioan 3, 16). Oare nu ne va dărui, împreună cu El, și toate (bunurile)? (Romani 8, 32).
    Zice undeva: Amin zic vouă, peste toate ale Sale Îl va pune (Matei 24, 47).
    În altă parte arată că îngerii sunt slujitori ai sfinților. Astfel, pe când Elisei era în munți și au venit împotriva lui cei de alt neam, (văzându-i) copilul (care-i slujea) a zis: Vin mulți împotriva noastră, iar noi suntem singuri. Dar Elisei i-a răspuns: Nu vezi oști și mulțimi de îngeri care (stau) împrejurul nostru și ne ajută? (IV Regi 6, 14). Vezi cum Stăpânul, împreună cu mulțimi de îngeri stă în preajma robilor Săi? Cât (de valoros) este sufletul și cât de mult a fost cinstit de Dumnezeu!
    Dumnezeu îl caută împreună cu îngerii, ca să-l facă părtaș la Împărăția Sa! După cum și satan îl vrea să fie de partea sa!

    Dumnezeu n-a vorbit despre îngeri, ci despre (natura) omenească, atunci când a zis: Să-l facem după chipul și asemănarea Noastră (Facerea 1, 26). Tu nu înțelegi că cerul și pământul vor trece, dar că tu ești chemat să fii nemuritor, să fii fiu (al lui Dumnezeu), frate și mireasă a Împăratului?
    În viața de toate zilele tot ceea ce aparține mirelui este și al miresei; tot așa (și în cele duhovnicești); tot ceea ce aparține Domnului, îți încredin­țează ție. N-a venit El, oare, întru ajutorul tău? Nu te-a chemat personal? Nu pricepi (din acestea) nimic și nu ai conștiința nobleței tale?
    Da, pe bună dreptate deplângea (psalmistul) inspirat căderea ta, când zicea:„ Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor” (Psalmi 48, 21).

    Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 43-44, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 167-168, p. 177

  4. Gabriela Naghi spune:

    „Biserică, cum ne poţi mângâia?”
    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Pe lângă zidurile bisericii trec o mulţime de oameni trişti şi împovăraţi de problemele acestei vieţi şi întreabă: – Biserică, cum ne poţi mângâia? Iar Biserica le răspunde: – Prin credinţa în biruinţa de pe urmă a binelui. Eu sunt monumentul şi dovada acestei biruinţe.

    Biserica le aminteşte acea sfântă, simplă, adevărată şi mângâietoare istorie a Copilului Care S-a născut în Betleem şi a fost răstignit pe Golgota. Biserica evocă istoria Acelui Copil, Care întreaga viaţă a răbdat toate răutăţile şi a trăit cu credinţa în biruinţa binelui. Moartea Lui s-a dovedit a fi biruinţa binelui, cea mai strălucitoare şi cea mai dăinuitoare biruinţă a binelui de până acum. Biserica le aminteşte, de asemenea, sute de mii de istorii asemănătoare. În fiecare zi din an, Biserica pomeneşte una sau mai multe istorii asemănătoare, drept dovadă a biruinţei binelui asupra răului. Toate aceste istorii există ca izvor de mângâiere şi de încurajare pentru generaţiile noi. Greşesc cei ce cred că Biserica se bazează pe o teorie care fie este îndoielnică, fie este depăşită. Nu, Biserica se bazează pe date incontestabile, iar aceia care socotesc că odată cu trecerea timpului Biserica devine mai săracă şi mai lipsită de putere se înşală enorm. Biserica nu slăbeşte, ci dimpotrivă, cu fiecare zi devine mai bogată şi mai puternică. Se îmbogăţeşte, se întăreşte cu mulţimea noilor evenimente, a noilor dovezi de biruinţă a binelui faţă de rău. Biserica lui Hristos creşte.

    Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism, Traducere din limba greacă de prezbitera Iuliana și pr. Iulian Eni, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 187-188

  5. Gabriela Naghi spune:

    Nu ai conștiința nobleței tale?

    Dumnezeu n-a vorbit despre îngeri, ci despre (natura) omenească, atunci când a zis: Să-l facem după chipul și asemănarea Noastră (Facerea 1, 26). Tu nu înțelegi că cerul și pământul vor trece, dar că tu ești chemat să fii nemuritor, să fii fiu (al lui Dumnezeu), frate și mireasă a Împăratului? În viața de toate zilele tot ceea ce aparține mirelui este și al miresei; tot așa (și în cele duhovnicești); tot ceea ce aparține Domnului, îți încredin­țează ție. N-a venit El, oare, întru ajutorul tău? Nu te-a chemat personal? Nu pricepi (din acestea) nimic și nu ai conștiința nobleței tale? Da, pe bună dreptate deplângea (psalmistul) inspirat căderea ta, când zicea: Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor (Psalmi 48, 21).

    Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XVI, 13, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 177

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *