LUNA DECEMBRIE
Ziua a 20-a
Sf. Mucenici Ignatie Teoforul şi Ioan Croitorul; Sfinţii Ierarhi Filoghenie şi Daniel; Cuviosul Ioan; Cuvioasa Teoctista. Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului
Iubite cititorule! Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.
Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.
A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.
Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).
Pr. Ioviţa Vasil.e