Sfântul Ioan Gură de Aur: Dumnezeu nu silește și nu obligă pe nimeni

Când vezi cum un bețiv devine postitor sau un obraznic psalmodiază cântări sfinte, să te minunezi de îndelunga răbdare a Domnului, să preamărești pocăința și să rostești împreună cu psalmistul: „Această schimbare e a dreptei Celui-Preaînalt” (Psalmi 76, 11). Adică, această minunată schimbare a fost făcută de mâna dreaptă a lui Dumnezeu, de intervenția puternică și lucrarea Sa.

Orice lucrare care are ca scop mântuirea sufletelor este supusă de la început atacurilor. Îndată ce s-a născut Hristos, a izbucnit furia lui Irod. Și tu, dacă te vei învrednici vreodată să-L slujești în vreun fel pe Dumnezeu, vei suferi mult, te vei îndurera tare, te vei afla în mari primejdii. Să nu te miri. Să nu te tulburi. Să nu-ți spui: „Eu împlinesc voia lui Dumnezeu și ar trebui să fiu slăvit și încununat pentru asta. Așadar de ce să sufăr?”.

Când Dumnezeu vede că povara ispitelor depășește puterile noastre, își întinde mâna și ne ușurează de greutatea prisositoare. Însă, dacă vede că suntem nepăsători pentru mântuirea noastră, ne părăsește lăsându-ne neajutorați. Dumnezeu nu silește și nu obligă pe nimeni. Cu cei leneși și nepăsători este nepăsător. Dimpotrivă cu cei binevoitori și bine intenționați îi trage lângă El cu multă iubire.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Editura Egumenița, Galați, 2007, pp. 21-22)

Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi

6 comentarii la „Sfântul Ioan Gură de Aur: Dumnezeu nu silește și nu obligă pe nimeni

  1. Gabriela Naghi spune:

    Să fim nevoitori
    Sfântul Cuvios Sofronie Saharov

    Creștinul neapărat trebuie să fie un nevoitor. Cu atât mai mult monahul, preotul.

    În legătură cu felul cum trăiește omul, se rânduiesc și împrejurările exterioare ale vieții lui. Uneori, din pricina greșelilor sau, dimpotrivă, a îndreptărilor noastre lăuntrice, și împrejurările exterioare ale vieții se schimbă spre mai rău sau spre mai bine.

    Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vom face răbdare. Iată calea noastră. Te poticnești, îndreptează‑te. Ai căzut, ridică-te. Iar a deznădăjdui, niciodată nu este nevoie. Uneori este atât de greu, încât omul este gata să se lepede de viața veșnică, dacă ea se dobândește astfel. În schimb, când acești nori trec, atunci soarele, cumva, într-un chip deosebit strălucește, iar omul se bucură atunci că a trecut prin dureri: “Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele” (Psalmi 89:17).

    Sursa: Arhimandritul Sofronie Saharov, Nevoința cunoașterii lui Dumnezeu, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006

  2. Gabriela Naghi spune:

    Pregătirea pentru împărtășanie are o mare importanță
    Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul

    Nu are atâta importanță cât de des se împărtășește cineva, ci mai cu seamă felul în care se pregătește pe sine pentru aceasta și cât de mult Îl păstrează înlăuntrul său pe Hristos după aceea.

    Dacă ar fi fost să se sfințească omul, așa pur și simplu, atunci toți preoții care se împărtășesc în cursul săptămânii și în fiecare duminică ar fi deja sfinți. Contează cum se împărtășește cineva și câtă osteneală face pentru aceasta.

    Unul care se împărtășește des nu înseamnă că se va și sfinți. Cât timp rămâne harul Duhului Sfânt cu cela ce îl primește? Oare nu-l pierdem de îndată? Pregătirea are un mare rol în păstrarea harului primit prin împărtășire.

    Sursa: Părintele Paisie Aghioritul, Părintele Paisie mi-a spus, Editura Evanghelismos,

  3. Gabriela Naghi spune:

    Nu lăsați lucrurile acestei lumi să vă risipească
    Sfântul Cuvios Sofronie Saharov de la Essex

    Lumea care ne înconjoară trăiește astăzi mai dinamic decât înainte. Dar cu cât mai multă este forfota în lume, cu atât mai grea devine păstrarea unui cuget creștinesc. De pretutindeni năvălesc asupra noastră tot felul de idei care tulbură viața noastră. În vifornițele vremii noastre este de folos totdeauna a fi treaz. Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultați cuvântul Evangheliei, fiți treji și încetați de a mai fi copii.

    Să păzim această luare-aminte ce ne păstrează trupul într-o neîntreruptă încordare. Mulțumită acestei încordări, chiar și în somn, putem păstra în minte țelul vieții noastre. Rugăciunea poate pătrunde până în ceea ce psihologii numesc subconștient. Un adevărat nevoitor se ține neîntrerupt în frâu, până și în somn. Dacă se ivesc gânduri rele, el se ridică și se roagă. Astfel, puțin câte puțin, conștiința va lumina tot ceea ce facem în viața zilnică.

    Nu lăsați lucrurile acestei lumi să vă risipească. Concentrați-vă toată luarea-aminte, dați-vă toată silința unei vieți care să corespundă duhului poruncilor Evangheliei.

    Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 37

  4. Gabriela Naghi spune:

    Puterea cuvintelor “Doamne miluieşte”
    Sfântul Nicolae Velimirovici

    Rosteşte cuvintele acestea atât la singular cât şi la plural. Strigă ca orbul Bartimeu: Doamne, miluieşte-mă! Dar strigă şi ca cei zece leproşi: Doamne, miluieşte-ne! Roagă-te pentru tine, roagă-te şi pentru toţi oamenii.

    Rogu-mă Ţie, Doamne, pentru mine, cel născut întru neputinţă: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi oamenii, născuţi întru neputinţă: Doamne, miluieşte-ne! Amăgitu-m-a lumea şi am călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei ce au călcat legea Ta cea de viaţă făcătoare: Doamne, miluiește-ne!

    Încă o zi sau două voi mai fi oaspetele Tău în această lume, după care ca umbra mă voi duce şi mă voi număra între răposaţi: Doamne, miluieşte-mă! Şi pentru toţi cei adormiţi întru credinţă rogu-mă Ţie: Doamne, miluieşte-ne!

    Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt la putere, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă oameni ai silniciei.

    Doamne, miluieşte-i pe cei ce sunt întru bogăţie, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să ajungă desfrânaţi.

    Doamne, miluieşte-i pe săraci şi pe orfani, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să cadă în deznădejde.

    Doamne, miluieşte-i pe cei ce au ştiinţă lumească, de trei ori mă rog Ţie, fiindcă sunt în primejdie să-şi facă dumnezei din sine, iar de Tine să uite.

    Şi de îţi va veni în minte când te rogi tu vreuna dintre fiinţele omeneşti, fie ea dintre răposaţi sau dintre cei vii sau dintre cei nenăscuţi încă, să spui îndată: Doamne, miluieşte!

    Şi de îţi va veni în minte un om vrăjmaş al tău, spune: Doamne, miluieşte!

    Iar ce putere e în cuvintele acestea îţi va spune când vă veţi întâlni cu orbul Bartimeu: orb am fost, şi am văzut!

    Îţi vor spune leproşii: leproşi am fost şi ne-am curăţit!

    Îţi vor spune îndrăciţii: nebuni am fost şi ne-am înţelepţit!

    Îţi vor spune slăbănogii: bolnavi am fost şi ne-am însănătoşit!

    Îţi vor spune morţii: morţi am fost şi am înviat!

    Îţi vor spune apostolii: furtună a fost şi s-a potolit!

    Îţi va spune păcătoasa care s-a pocăit: am păcătuit şi am primit iertare!

    Îţi va spune tâlharul de pe cruce: răufăcător am fost şi am intrat cel dintâi în Rai!

    Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 2, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, pp. 145-146

  5. Gabriela Naghi spune:

    Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu

    O mare putere ni s-a dat ca să străbatem calea plină de osteneală fără poticnire, neprimejduiţi de deznădejde ori de moleşeală. Şi, călcând peste curse, să biruim duhurile nevăzute care ne războiesc. Şi să ajungem teferi la capătul doririi, adică la unirea cu Dumnezeu. E darul harului primit în Sfintele Taine – între care mari sunt Botezul şi Cuminecarea.
    Harul ajută slăbiciunii şi neputinţei tale, ca să voieşti şi să împlineşti cele ce-ţi întrec firea şi puterea. Nu te plânge, dar, că ţi-e slabă voia. De te vezi nevolnic, niciodată n-ai să te trufeşti, cunoscând de unde-ţi vine curajul şi tăria. Şi la durere şi necaz, ai să alergi la Domnul ca pruncul la părinte.
    Lăsându-se în voia lui Dumnezeu, cu harul Lui au săvârşit sfinţii mari isprăvi şi nevoinţe. Nu oţelindu-şi voia au sporit cu duhul. Sfântul creştin nu se arată mai presus de om prin voia sa cea tare, ca hindusul, a cărui străduinţă nu-i alta decât desăvârşirea puterilor şi voii sale omeneşti. Sfântul pe toate le face prin puterea şi voia Domnului.
    Fiindcă aceasta e mare taină şi meşteşugul vieţii celei bune, să lucrezi cu puterea ce-ţi vine de la Domnul, nu cu a ta.
    Cunoaşte că războiul cel nevăzut nu-l duci de unul singur, ci pururea îţi stau alături Măicuţa Domnului, armiile cereşti, toţi sfinţii şi însuşi Domnul; niciodată nu va fi lipsit cel care duce „lupta cea bună” de harul şi ajutorul Lui.
    De te sfădeşti cu lumea, n-adu împotrivă cuvinte lumeşti, ci sfintele cuvinte ale lui Dumnezeu. Şi nu cu arme făurite de tine îi războieşti pe draci, ci întotdeauna cu armele Sale.
    Toată tăria noastră vine de la Dumnezeu şi se câştigă cu sfânta rugăciune.
    Legea păcatului din tine nu-i mai tare decât tăria lui Hristos şi nu-i păcat ori patimă pe lume pe care să n-o biruie puterea harului.
    Iar ce se primeşte de la Dumnezeu, drept e să I se pună la picioare. De ai avuţie de virtuţi prin harul Său, nu-ţi socoti comorile ale tale, ci dă slavă şi mulţumită că te-ai îmbogăţit în Dumnezeu (cf. Lc 12, 21).
    Venirea harului în suflet nu se face cu sunet şi strigare. Nu în vijelie, ci în adiere de vânt lin, l-a văzut pe Domnul prorocul Ilie. Odată în chip simţit, iar altă dată, neştiut şi tainic vine harul. Că nu voieşte Domnul să ne pierdem prin mândrie.
    De e simţire însă, e neînşelătoare, pentru curăţia şi minunăţia ei.

    Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Editura Sophia, București, 2007

    1. Duhul Capitanului spune:

      Acesta este cel mai mare dar oferit omului de către Împărat:libertatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *