Sfântul Leon, cel pomenit asăzi, a fost ales şi rânduit să păstorească Biserica lui Hristos din Catania, în Italia. Cu multă trudă a apărat turma cea cuvântătoare de răutăţile ereticilor, păgânilor şi demonilor.
În vremea aceea se afla în cetate un vestit vrăjitor, Iliodor, care mult rău făcea tuturor prin puterea primită de la diavolul. Acesta s-a lepădat de Hristos, apoi a deprins lucrarea cea vrăjitorească de la un iudeu şi a primit în stăpânire un diavol din cei mai puternici în răutate. Nu făcea rău numai în Catania, ci în multe locuri din Sicilia îi tulbura pe oameni cu farmecele sale, spre pierderea sa veşnică, deoarece vrăjitorii fiind slujitori ai diavolului, îşi sfârşesc vieţile în chip năpraznic, iar după moarte se duc în focul iadului. Zadarnic l-a sfătuit cu multă bunătate Sfântul Leon să înceteze cu facerile sale diavoleşti.
,,Aflându-se într-o zi în târgul cetăţii, treceau nişte femei care mergeau în trebuinţa lor şi el, prea îndrăzneţul, a făcut cu vrăjile sale să curgă râu prin mijlocul târgului; iar femeile, ca să nu se ude, îşi ridicau hainele în sus cât puteau, iar oamenii râdeau. Şi nu numai acestea, ci şi pietrele şi lemnele le prefăcea în aur. Iar dacă le-ar fi cumpărat cineva, se făceau iarăşi în pietre şi lemne, spre paguba cumpărătorului. Şi nu numai acestea săvârşea maestrul Iliodor; ci pe fiicele boierilor celor vestiţi şi slăviţi le fermeca şi le îndemna spre satanicească îndrăgostire, şi se lăsau pe ferestre ca să se întâlnească cu cei îndrăgostiţi de dânsele… Şi adăugând fărădelegi peste fărădelegi, a îndrăznit semeţul a intra şi în sfânta biserică, ca să ia în râs Preacuratele şi Dumnezeieştile Taine, căci într-o zi, când era un praznic mare, şi Sfântul slujea Sfânta Liturghie, a intrat şi necuratul Iliodor, care juca cu picioarele fără rânduială şi zicea bârfeli şi hule spre râs, încât se fălea că va face pe Sfântul şi pe toţi ceilalţi să joace; dar n-a putut, căci Dumnezeiasca putere a oprit relele lucrări ale diavolului’’
Nemaiputând răbda răutăţile acestui slujitor al diavolului, Sfântul Leon s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, a luat omoforul şi l-a legat de gâtul lui Iliodor vrăjitorul, spunându-i: ,,Domnul Dumnezeu Cel care a izgonit din cer pe tatăl tău, diavolul, să te certe ca să mai poţi lucra vrăjile tale, spre amăgirea şi pierzarea multora’’. A poruncit mulţimii să aprindă un foc mare, l-a tras pe Iliodor şi au intrat împreună în acel foc, până când nelegiuitul a fost mistuit, iar Sfântul a ieşit nevătămat.
Sfântul Leon s-a săvârşit într-o zi de 8 februarie, fiind îngropat în biserica Sfintei Lucia. Minunile sale sunt spre folosul şi întărirea celor dreptcredincioşi (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 240-247
Presbiter Iovița Vasile
Dumnezeu pe toți îi vrea mântuiți
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
Și cei mântuiți Îl văd pe Hristos, dar într-o culoare aurie, dar și cei osândiți Îl văd și ei pe Hristos, de la depărtare, însă lumina lui Hristos o văd roșie, pentru că, pentru unii, lumina este slava lui Dumnezeu, iar pentru ceilalți, este focul veșnic, „întunericul cel mai dinafară” și „focul cel mistuitor”. Prin urmare, din această perspectivă, noi, ortodocșii, suntem pe aceeași linie cu oamenii cei mai liberali din lume. Nu există mesaj mai liberal decât al Părinților Bisericii, care nu doar că susțin că: „Fiule, toți ne vom duce în același loc”, așa cum îmi spunea mie o bătrână, dar mai susțin și că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, și pe osândiți, și pe mântuiți, și pe îndumnezeiți, și pe sfinți, și pe îngeri, și pe diavoli, și pe buni, și pe răi, și pe curve, și pe fecioare.
Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii fără osebire. Așadar, din perspectiva lui Dumnezeu, Dumnezeu pe toți oamenii îi mântuiește, vrea mântuirea tuturor oamenilor, și Dumnezeu pe toți oamenii i-a predestinat la mântuire. Și de unde știm noi lucrul acesta? Pentru că până și Iadul este mântuire (ființa umană nu piere), și Iadul este un mod de desăvârșire − dar este Iad, nu Rai. Pentru că însuși cel osândit nu e deschis înaintării, el însuși nu se deschide înaintării în desăvârșire. De ce? Pentru că suferă de-o împietrire a conștiinței, adică inima i s-a împietrit, și a rămas așa de egoist și de egocentric, încât personalitatea lui nu mai poate să evolueze de la egoism la jertfelnicie. Din moment ce nu mai poate să evolueze, înseamnă că se desăvârșește doar în egoismul său. Dar și Iadul e rău pentru el, cu toate că, din perspectiva lui Dumnezeu, nu este o pedeapsă, ci doar din perspectivă omenească este o pedeapsă.
IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 336-337
„Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte; nu întoarce faţa Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău?”
Sfântul Teofan Zăvorâtul
Mă rog rău, sunt leneşă la învăţat psalmi, m-am lăsat aproape de tot; ce să fac?
Aceasta poate avea urmări rele: nepăsarea faţă de lucrurile lui Dumnezeu se poate preface în nărav, şi atunci adio cucernicie. Trebuie să prevenim lucrul acesta.
Binevoiţi să faceţi astfel: învăţaţi psalmii când veţi avea chef, alegându-i pe cei pe care îi înţelegeţi mai bine şi care vă merg mai mult la inimă. Şi mai bine va fi dacă nu îi veţi învăţa totdeauna în întregime, ci stihurile care vă rămân mai uşor în suflet, cum ar fi: Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte, Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte; nu întoarce faţa Ta de la mine; unde mă voi duce de la Duhul Tău? şi aşa mai departe. Spuneţi-le apoi pe dinafară întorcându-vă mintea spre Dumnezeu în timp ce vă faceţi treburile… Puteţi „scrie“ aceste versuleţe pe orice pas pe care îl faceţi – şi veţi fi ca într-un veşmânt frumos, îmbrăcată în cuvântul lui Dumnezeu…
Dimineaţa moţăiţi, şi, ca atare, nu vă rugaţi, sau vă rugaţi la plesneală… Este foarte rău. Rugaţi-vă puţin însă aşa cum trebuie, după toată rânduiala rugăciunii. Dacă întârziaţi cu trei minute acolo unde vă grăbiţi să ajungeţi, nu este mare lucru! Aşadar, rugaţi-vă neapărat aceste trei minuţele, dimineaţa. Puneţi-vă în faţa lui Dumnezeu… Dumnezeu este aproape şi de dumneavoastră, măcar că dumneavoastră puteţi fi departe de El cu gândul şi cu simţămintele: apropiaţi-vă de El atât cu unul, cât şi cu celelalte… Daţi-I mulţumită că v-a păzit în vremea somnului şi că v-a dat să vedeţi din nou lumina Sa şi să mai trăiţi o vreme… fiindcă mulţi se culcă, dar de sculat nu se mai scoală.
Cereţi de la El binecuvântare pentru treburile zilei care începe, ca să vă arate pe cele bune şi să vă ferească de cele rele… Chemaţi-o pe Maica Domnului, chemaţi pe îngerul păzitor, pe sfânta a cărei nume îl purtaţi şi pe sfinţii toţi…
Rugaţi-vă pentru mama, fratele, rudele şi cunoscuţii voştri; pomeniţi-i şi pe cei adormiţi. După aceea, încredinţându-vă voii lui Dumnezeu, mergeţi la treburile pe care le aveţi, străduindu-vă în tot chipul să nu uitaţi că înaintea feţei lui Dumnezeu umblaţi…
Faceţi toate acestea cu minte adunată şi cu simţire nerăspândită: rugăciunea Dumneavoastră va fi, atunci, adevărată, iar conştiinţa nu vă va reproşa nicicând că nu v-aţi rugat ori că v-aţi rugat rău. îndeajuns va fi aceasta, mai ales dacă veţi păstra lipită de inimă aşezarea cea rugătoare.
Extras din Sf. Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie, Editura Sophia, 2012