Pruncul Dimitrie a fost rodul rugăciunilor binecredincioşilor săi părinţi, care l-au învăţat de mic frica de Dumnezeu şi l-au luminat în Taina Sfântului Botez. Tatăl său era mare slujbaş în Tesalonic, în vremea de prigoană a împăratului păgân Maximian, şi din această pricină se temea să-şi mărturisească Credinţa în Hristos. După o vreme, acesta a murit, iar Dimitrie a fost chemat de împărat să-i ia locul cu un mandat imperativ: ,,Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigându-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit’’.
Ajuns înalt demnitar împărătesc, tânarul Dimitrie s-a dus în Tesalonic şi a început să-L propovăduiască cu mult curaj pe Mântuitorul lumii şi să deschidă ochii oamenilor, arătându-le deşertăciunea credinţei lor în idolii cei diavoleşti. Ştiind că va fi întemniţat, Dimitrie a încredinţat toată averea slujitorului său Lup, cu porunca de a o împărţi celor nevoiaşi. Apoi a ajuns să dea seamă în faţa împăratului, când iarăşi a mărturisit pe Domnul Iisus Hristos, fapt pentru care a fost închis într-o baie în apropierea palatelor împăratului. De câte ori venea în Tesalonic, împăratul punea să se organizeze tot felul de jocuri sportive şi lupte, căci avea un vandal de o statură impozantă, Lie, care îi ucidea fără milă pe toţi. Aşa au murit mulţi creştini, pentru plăcerea împăratului de a asista la asemenea cruzimi.
Nestor era un tânăr creştin care a hotărât să-l înfrunte pe Lie. Pentru aceasta, s-a dus la Sfântul Dimitrie şi a cerut binecuvântare, iar acesta l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Cu puterea lui Iisus Hristos, Nestor s-a dus şi a biruit pe Lie, omorându-l. Împăratul a ştiut că Sfântul Dimitrie l-a întărit spre a-l ucide pe Lie şi a poruncit ostaşilor să-l omoare pe Sfânt. Aceştia s-au dus în ziua de douăzeci şi şase octombrie, în închisoare şi l-au ucis pe Sfântul lui Dumnezeu, al cărui suflet curat s-a dus spre locaşurile cele cereşti la Hristos Domnul. Slujitorul Sfântului Dimitrie, Lup, a fost şi el omorât, tăindu-i-se capul. Trupul Sfântului Dimitrie a fost pus în mormânt şi deasupra s-a zidit o biserică. Un oarecare Leontie, bolnav fiind, a venit la această biserică şi s-a tămăduit. Vrând să ridice pe mormântul Sfântului o biserică mai mare, în timpul săpăturilor au găsit Sfintele moaşte, din care a izvorât mir şi mirosul acesta bineplăcut a umplut toată cetatea (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 319-329).
Sfântul Dimitrie este cinstit de Biserica lui Hristos pentru multele binefaceri pe care le mijloceşte înaintea tronului ceresc.
Presbiter Iovița Vasile
Dumnezeu le ştie pe toate și le rânduiește spre bine…
Câteodată moare un copil şi zicem: „Săracul, nu s-a bucurat de viaţă!” De care viaţă nu s-a bucurat? Acesta acum este în viaţă. „Dar de ce Dumnezeu l-a luat aşa de mic?”
Aceasta o ştie doar Dumnezeu, care le cunoaşte pe toate. Ca Dumnezeu ştie că pentru copilul acesta, care n-a împlinit nici ani, nici luni, ci puţine zile, este momentul cel mai potrivit ca să plece din lumea aceasta şi plecând, se mântuieşte. Se izbăveşte, pentru că dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi putut pierde.
Dumnezeu le ştie pe toate, şi cum şi ce este bine; iar noi nu putem să ne amestecăm în nici un fel. Dacă l-ar fi lăsat, s-ar fi pierdut. Deci, l-a luat şi l-a mântuit prin moarte. Să nu mai vorbim de faptul că atunci când moare un copil, este posibil ca tatăl lui, mama Iui, rudeniile să-şi revină, să se pocăiască, să-L găsească pe Dumnezeu şi astfel, să se mântuiască şi aceştia. Oricum se întâmplă acest lucru, dar nu trebuie să limităm evenimentul morţii doar la acest aspect, adică moare un copil ca să se mântuiască ceilalţi. Copilul însuşi se mântuieşte prin moartea lui. Hristos a venit ca oamenii să se mântuiască şi pentru ca să se împlinească lucrarea de izbăvire, vor trece şi prin boli, prin foamete, prin orice strâmtorare şi prin moarte.
De aceea, Hristos fie când era El pe pământ fie mai târziu, prin ucenicii Săi, prin Biserica Sa, nu-i înviază, nu-i hrăneşte pe toţi. Aşadar, oamenii vor pătimi ceea ce au de pătimit, adică foamete, boli etc. Toate acestea vor exista nu pentru că aşa vrea Dumnezeu să existe, ci pentru că noi oamenii le generăm, pentru că trăim în păcate. Hristos i-a săturat pe flămânzi, i-a vindecat pe bolnavi, i-a înviat pe morţi, asemenea şi Apostolii şi Sfinţii Lui după aceea.
Acestea s-au întâmplat ca să se vădească faptul că Hristos este Domnul tuturor. Este Domnul vieţii şi al morţii întărind ceea ce am spus, apostolul Pavel ar fi putut să nu-l învieze pe tânăr, dar probabil că a existat un motiv special care l-a obligat s-o facă. Acest motiv îl ştie doar Dumnezeu care i-a dat putere Apostolului să facă învierea şi apostolul Pavel care a primit „înştiinţarea”.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, „Taina suferintei”, Editura Bizantina
Episcopul Augustinos Kantiotis„Arată-mi un sfânt!”
Astăzi este sărbătoare, dragii mei, bărbați, femei și copii. Sfânta noastră Biserică are sărbătoare în fiecare zi, prăznuiește un sfânt. Anul are trei sute șaizeci și cinci de zile, sunt trei sute șaizeci și cinci de sărbători. Și câteodată mă prăznuiește un sfânt, când doi sărbătoresc, când trei, când patruzeci, când o sută, când o mie, când două mii – trei mii de sfinți ai credinței noastre. Adică sunt nenumărate ca stelele cerului.
Printre sfinți, ca o stea de prima mărime, strălucește în firmamentul Bisericii noastre sfântul de astăzi, Sfântul Dimitrie. Dar înainte de a vorbi despre Sfântul Dimitrie, să răspundem la întrebarea, ce este un sfânt? Un sfânt va mărturisi curat, neprihănit de orice contaminare cu păcatul, pentru că aceasta este cea mai mare necurăție.
Sfinții sunt curați, fără de păcat într-un grad relativ; în grad absolut doar Unul este și este numit un Sfânt pe pământ, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. „Un singur Sfânt, un singur Domn, Iisus Hristos, spre slava lui Dumnezeu Tatăl; amin” (Fil. 2,11 şi i. Lat.). El este Cel absolut Sfânt.
Oameni din fiecare clasă și profesie, atât bărbați, cât și femei și copii, au devenit sfinți într-un grad relativ. Sfinții nu sunt doar călugări și clerici; fiecare persoană poate deveni sfântă. Aceasta este voia lui Dumnezeu și asta vedem în viața sfinților. Sfinții de exemplu au fost păstori, ca cei care au auzit în noaptea Nașterii Domnului „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) și ca Sfântul Spiridon; sfinții erau fermieri ca Sfântul Trifon, croitori, zidari. , brutari și atât de mulți alții din fiecare profesie. Aceasta este măreția creștinismului; acceptă pe cei smeriți de pe pământ. Am scris o carte „Sfinții tuturor meseriilor”; vă recomand să o citiți.
Nu există clasă, dragii mei, din care să nu fi ieșit un sfânt. Și o dovedește sfântul de astăzi, Sfântul Dimitrie. Care a fost; Nu era nici preot, nici călugăr, nu locuia în schituri și peșteri, nu ținea mătănii. Era laic, trăia în societatea păgână coruptă din Salonic ca ofițer al armatei romane și cu vitejia lui se ridicase prin toate gradele și ajunsese la funcția de centurion, adică devenise general. Dar în inima lui, fără ca ceilalți să știe, îl avea pe Hristos. Cu toate acestea, când persecuția a fost declarată împotriva creștinilor, ei l-au acuzat că este creștin și a fost arestat. Și-a mărturisit credința în Hristos, l-au îndepărtat din funcție și l-au aruncat legat în închisoare. El a rămas acolo până când a venit vremea binecuvântată când a mărturisit pentru Domnul in fata celor cu sulițele. Aceasta este, pe scurt, viața Sfântului Dimitrie, care ne cheamă să-l imităm.
Astăzi, dacă ne vor spune: „Crezi în Hristos?” nu costă nimic să spun „cred”. Atunci a meritat; dacă ai spus cred, ai depus mărturie.
Și noi, iubiții mei, suntem chemați să devenim sfinți. Și vai de noi dacă nu devenim, pentru că este porunca lui Dumnezeu: „Să-Mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt şi v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiţi ai Mei.” „Fiţi sfinţi pentru că Eu sunt Sfânt”(Levitic 20,7,26 = 1 Pet. 1,16). Suntem chemați să ne curățăm de păcatele noastre și să acceptăm harul divin, pentru a ne uni cu Domnul. Mulți oameni simt doar impuritatea fizică, nu le pasă de impuritatea duhovnicească.
Cu toții trebuie să dobândim sfințenia. Dar cum; vei merge, din moment ce aceeași Scriptură spune că „Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat? Nimeni!
Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.”(vezi Iov 14,4-5). Există o cale; cu mărturisirea.
Am întâlnit odată un înalt funcționar public; avea șaizeci de ani, suferise un atac de cord și era în pericol iminent de a muri. L-am întrebat; – Ai fost botezat? -Cum, spune el, desigur. — Te-ai spovedit? -Nu. — Nici măcar când erai copil? – Niciodată. -Stii cum arăți acum? de parcă nu ți-ai fi spălat niciodată hainele, de parcă ai purta aceeași cămașă de o viață… Ai văzut? în fiecare săptămână ne schimbăm și ne spălăm hainele; nimeni nu poartă aceleași haine tot timpul. Imaginați-vă un bărbat cu cămașa nespălată timp de treizeci de ani; va împuți, nimeni nu se va putea apropia de el. Așa cum ne punem hainele în mașina de spălat și le spălăm și suntem fericiți să purtăm haine curate, la fel și sufletul nostru. Este necurat, trebuie să îl spălăm. Și cum îl spălăm? cu taina sfintei spovedanii. Acolo Hristos iartă păcatele, omul este curățit și devine sfânt.
Totuși, aud obiecții; Sfinții au fost făcuți „pe vremea aceea”… Greșit. Sfinția este cu siguranță un miracol. Un om muritor, care trăiește în lume după Evanghelie, care împlinește poruncile Domnului, care are în el dragoste pentru Dumnezeu și aproapele și este gata să-și dea viața pentru Hristos, un astfel de om este o minune, mare minune. Dar Dumnezeu nu a încetat să facă minuni; El continuă. Nu numai în vremea apostolilor, în vremea prigonirilor și a martirilor, în vremea asceților și a credincioșilor; și până astăzi se evidențiază sfinți. Sfinții sunt cea mai mare dovadă că Hristos trăiește și domnește pentru totdeauna.
Și astăzi, în epoca noastră, nu „pe vremea aceea”, și peste tot pământul sunt sfinți. În zilele noastre, aici în țara noastră, Sfântul Nectarie a fost sfințit; în cea mai stricăcioasă epocă, el face minuni. Și doar în Grecia? Și în Rusia, în cei șaptezeci de ani în care ateii au condus și au persecutat Biserica de acolo, mulți bărbați și femei au devenit sfinți în lagăre, mine sau spitale psihice; au fost întemnițați, bătuți, martirizați pentru Hristos, iar acum că s-a dat libertatea, noi sfinţii vor fi proclamaţi .
Sfinţenie! aceasta este marea nevoie a lumii. Acum două până la trei sute de ani aveam sclavie. Strămoșii noștri nu aveau case ca cele de astăzi; un străin a venit și a făcut un tur al Macedoniei noastre și i-a văzut locuind în colibe. Nu aveau radiouri, mașini de spălat, televizoare, aceste mijloace de civilizație tehnică. Dar ce aveau? aveau sfințenie, erau oameni sfinți. Divorțul timp de o sută de ani a fost necunoscut în Macedonia, prostituția și adulterul au provocat groază și niciunul nu a fost blestemat. Acum am căzut într-un abis de răutate, în crime cumplite și îngrozitoare. De ce?Pentru că sfințenia a plecat.
* * *
Știi, iubitul meu, de ce suspinăm cu toții? Pentru că nu suntem sfinți, suntem păcătoși; acesta este suspinul nostru cel mare. Înțelegem asta. Deschidem cartea vieții noastre, aruncăm o privire și constatăm că din anii noștri tineri și până acum nu facem decât păcate, unii într-un fel și alții în alt fel; patimile ne copleșesc.
Copilul meu, să devii un sfânt. Lucru mare! Lumea păcătoasă, lume a „științei” și a „elitelor”, arată-mi un sfânt!Să devenim sfinți. Sfinți copii, sfinte femei, sfinți bărbați, sfinți tineri și bătrâni. Și apoi arată-mi un suflet, o familie, un sat sau un oraș în care există sfințenie; acolo va domni fericirea. Să nu aibă dolarii americanilor și lirele englezilor și rublele rușilor, să nu aibă aur și argint; doar un dram, un gram de sfințenie valorează, cât lumea întreagă.
Să urmărim sfințenia. Depinde de noi. Să mergem la spălătorie, la sfânta spovedanie. Așa cum cel care nu a trecut prin botez nu este creștin, tot așa cel care nu trece prin al doilea botez, pocăință și mărturisire, nu este creștin. Dumnezeu nu ne va judeca pentru că păcătuim, păcatul este omenesc; El ne va judeca pentru că nu ne pocăim. Și toți ne putem pocăi și trebuie să ne pocăim. Numai unul singur nu se pocăiește, satana.
Așa că vă rog pe toți să mergeți la Părintele Duhovnic. O lacrimă, care cade din ochi în momentul spovedaniei, devine râul Iordan în care o persoană este spălată și devine sfântă. Mergeți cu toții, de la copiii mici la bătrânul cu părul alb. Și când vei ieși de la spovedanie, vei simți bucurie și ușurare, un munte se va îndepărta de tine.
Așa veți împlini porunca Domnului nostru Iisus Hristos „Fiţi sfinţi pentru că Eu sunt Sfânt” (I Petru 1, 16).”.
(†) Episcopul Augustinos Kantiotis
Discurs înregistrat, care a avut loc pe ἱ. Sf. Dimitriou K. Kallinikis – Florinis joi 26-10-1989
Traducere din limba greacă
https://katanixi.gr/orthodoxia/doste-moy-enan-agio/
Dumnezeu te păzește de împlinirea dorințelor care te-ar răni
SFÂNTUL IERARH DIMITRIE, MITROPOLITUL ROSTOVULUI
Nu te necăji că lucrurile nu vin mereu în viaţă aşa cum le vrei tu. Nu e cu putinţă, dar nici în folosul tău, ca toate să se facă după gândirea ta, după dorinţa ta, după voia ta. Gândul tău de multe ori este rătăcit, dorinţa ta împătimită, voia ta cu totul egoistă. Şi Atotştiutorul Dumnezeu fireşte că ştie asta, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. De aceea nu îngăduie să se împlinească toate dorinţele tale, ca să nu ți se vatăme sufletul, cea mai mare comoară pe care o deţii. „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi?” (Matei 16, 26).
Încredinţează-te, aşadar, pe tine în mâinile lui Dumnezeu, lasă-te cu totul în voia Sa. S-a întâmplat ceva aşa cum voiai tu? Mulţumeşte-I. Nu s-a întâmplat? Slăveşte-L. Nimic nu-ţi este de trebuinţă, dacă nu-ţi este dat de Dumnezeu. Nimic, în afară de un lucru: să nu te înstrăinezi de Dânsul și de harul Lui. De aceea „Aruncă-ţi grija spre Domnul şi El te va hrăni; El în veac nu va îngădui ca dreptul să se clatine” (Psalmi 54, 22).
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc, Editura Egumenița, Galați, p. 74)
Cel ce iubește pe vrăjmașul său potolește valurile mării și liniștește furtuna
SFÂNTUL IERARH DIMITRIE, MITROPOLITUL ROSTOVULUI
Cel ce iubește pe vrăjmașul său potolește valurile mării și liniștește furtuna. Pe omul mânios, Sfântul Ioan Gură de Aur îl numește mare tulburată de furtună. Așa cum marea învolburată aruncă pe uscat toate trupurile moarte care se află în ea, așa și mâniosul, în mânia lui, scoate la iveală toate tainele prietenului său, îl critică și îl necinstește. Cine liniștește o asemenea mare? Acela care nimicește pricina valurilor. Marea nu se agită dacă nu există vânt și furtună; și omul mânios încetează să se mânie dacă nu întâmpină rezistență, cuvinte de ocară și împotrivire.
Taci și nu te împotrivi, înfrânează-te de la ceartă, lasă hărțuiala și vei nimici pricina valurilor și vei vedea marea liniștită. Pentru că cel ce iubește pe vrăjmașul său nu îl critică, nu îi spune cuvinte de ocară și nu i se împotrivește, acela potolește în el furtuna mâniei; de aceea cel ce îl iubește pe vrăjmașul său este un făcător de minuni, care preface în liniște agitația mării.
(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Galați, p. 53)