Hristos, în persoana Sa, nu numai că definește Adevărul, ci arată și calea către El: cel ce rămâne în cuvântul Său va cunoaște Adevărul, iar Adevărul îl va face liber (cf. Ioan 8, 32) de păcat, minciună și moarte. În persoana Dumnezeu-Omului Hristos, Dumnezeu și omul sunt indisolubil uniți. Înțelegerea omului nu este răsturnată, ci este reînnoită, curățită și sfințită. Este adâncită și îndumnezeită, dându-i-se posibilitatea de a cuprinde adevărurile vieții în lumina Dumnezeului făcut Om. În Hristos, Adevărul absolut a fost oferit în totalitatea sa într-un mod personal și real. Iată de ce numai El singur, dintre toți cei născuți pe pământ, posedă cunoașterea integrală a Adevărului și o poate oferi mai departe.
Omul care dorește să cunoască Adevărul trebuie să se facă una cu Dumnezeu-Omul Hristos, să devină un singur trup cu El și să ajungă membru al Trupului Său divino-uman, Biserica (Efeseni 5, 30; 3, 6). Ajungând astfel, unul ca acesta dobândește „mintea lui Hristos” (I Corinteni 2, 16), gândind, viețuind, simțind întru Hristos, ajungând astfel la o cunoaștere integrală a Adevărului. Pentru omul în Hristos, antinomiile minții nu sunt opuși ireconciliabili; ele sunt doar niște rupturi cauzate de mișcarea păcatului originar din om.
Hristos ne oferă un lucru pe care nimeni altcineva nu ni-l poate oferi. Ce lucru îi oferă omului Dumnezeu-Omul Hristos, lucru pe care nimeni altcineva nu ni-l poate oferi? E vorba de biruința asupra morții, păcatului și asupra diavolului; Viața veșnică, Adevărul veșnic, Dreptatea, Virtutea, Dragostea, Bucuria veșnică: întreaga plinătate a Dumnezeirii și a desăvârșirii dumnezeiești. Așa după cum ne spune Apostolul: Dumnezeu-omul Hristos le dăruiește oamenilor „cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Corinteni 2, 9).
De fapt, doar El, minunatul Dumnezeu-Om este „partea cea bună” (cf. Luca 10, 42) de care are nevoie omul în lumea și în viața sa. Prin urmare, doar Dumnezeu-Omul este îndreptățit să ne ceară ceea ce nimeni altcineva nu a îndrăznit vreodată să ceară: ca noi să-L iubim pe El mai mult decât ne iubim părinții, rudele, copiii, prietenii, pământul, îngerii sau pe oricine altcineva din lumea cea văzută și din cea nevăzută (cf. Matei 10, 37-39).
(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 48-53)
Selecție și editare: Sora Gabriela Naghi