Sfantul Moise Arapul despre vremurile de încercare: Se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi, fără credinţă, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti

Sfântul Moise Arapul a profeţit, zicând că în zilele cele de pe urmă ale veacului al şaptelea şi jumătate, viaţa monahicească se va defăima cu totul şi monahii nu vor mai ţine socoteală de mântuirea sufletului. Ei vor umbla prin mijlocul tulburărilor şi al gâlcevilor, întunecaţi, fără nici un folos şi leneşi, neîngrijindu-se nicidecum de fapta bună, robiţi de patimile păcatului, pentru că de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintâi, tot aşa şi el are să ardă şi să pârjolească. Şi de unde s-a biruit, va birui şi el pe monahii cei leneşi şi defăimători. Unde a sporit dreptatea, acolo vor prisosi mai mult păcatul şi fărădelegea, pentru că se va răci dragostea multora şi monahii vor petrece prin mijlocul lumii şi al mirenilor fără frică, cu mâncări şi băuturi, amăgindu-se de poftele trupului, prin deşertăciuni, în necurăţii şi fapte ruşinoase.

În acele zile va fi urâciune, zavistie, sfezi şi bătăi până la sânge în mănăstirile de obşte, tot asa şi în lavre unde nu este (viaţă) de obşte, din răutatea unuia asupra celuilalt; şi pentru că s-au defăimat Sfintele Canoane şi nevoinţa cea duhovnicească, se vor pune egumeni și stareți oameni neîncercați în fapta bună, fără credință, nepricepuți, de niciun folos și simpli, nedeosebind binele de rău, leneși, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pămantești, purtandu-se cu neruținare în slujbe.

Răpind cu sila egumeniile, cu daruri, şi neştiind să înveţe şi să povăţuiască turma şi frăţimea, neştiind că ei sunt chip şi pildă de folos pentru cei care urmează fapta bună şi neînţelegând că ei au să dea seamă lui Dumnezeu în ziua judecăţii pentru turma lor. Şi din pricina nepăsării egumenilor care nu poartă grijă de turmă, se vor pierde, se vor osândi nu numai cei leneşi şi trândavi, ci şi fraţii cei cu viaţă bună şi înfrânaţi.

După aceea, robul lui Dumnezeu, Moise, a văzut că nor şi vârtej, negură întunecoasă şi ispite foarte înfricoşătoare au venit asupra monahilor din partea de la miazănoapte, căci îi alergau pe monahi şi cinul cel monahicesc se împrăştia de blestematele erezii.

Sileau pe mulţi să lepede hainele monahiceşti şi să se însoare. Atunci, putini nevoitori care vor fi încercaţi ca aurul si argintul in cuptor în necazuri multe, în prigoană şi strâmtorare, se vor lămuri. Şi câţi se vor afla încercaţi şi vor birui atâtea ispite înfricoşate, se vor preamări şi se vor preaslăvi şi se vor cinsti de Dumnezeu mai mult decât acei care au răbdat căldura şi zăduful zilei şi gerul nopţii.

După aceea a văzut robul lui Dumnezeu, Moise ca a trecut larma aceea a necazurilor şi ispitirilor şi prigoana acelor înfricoşate erezii şi s-a făcut linişte. Şi, dupa ce vor trece câţiva ani, iarăşi se va dispreţui ceata cea ingerească a monahilor şi vor veni iarăşi ispite asupra lor, mai multe si mai silnice. A văzut că monahii vor petrece împreună cu călugăriţele şi împreună cu pofta cea rea va veni şi tirania, căci şi cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.

Preoţii se vor spurca prin păcatul desfrâului şi preotesele lor vor preacurvi, asemenea şi ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni mânia cea mare a lui Dumnezeu şi va distruge tot neamul cel viclean şi-l va trimite în focul cel veşnic.

Deci, fericiţi vor fi câţi nu se vor pleca la cea mai mare fărădelege a necurăţiei, care este mai silnică şi mai gravă decât uciderea, ci se vor împotrivi şi vor mustra faradelegea ca Sfântul Ioan Botezătorul, şi vor stărui mustrand amestecarea de sânge. Şi vor fi ucişi de cei prea fărădelege, spurcaţi şi prea necuraţi oameni din vremea aceea şi apoi se vor odihni în sânul lui Avraam, Isaac şi Iacov, al preaslăviţilor Patriarhi, şi vor locui în Impărăţia Cerurilor cu toţi Sfinţii, bucurându-se şi veselindu-se, de care (bucurie) să ne învrednicească Dumnezeu şi pe noi, cu darul Lui cel Sfânt. Amin.

15 comentarii la „Sfantul Moise Arapul despre vremurile de încercare: Se vor pune egumeni şi stareţi oameni neîncercaţi, fără credinţă, fără fapte bune, grijindu-se numai de cele pământeşti

  1. Mihai spune:

    Doamne ajută Părinte Vasile, având în vedere că de anul următor Sf Paști va fi odată cu papistii și cu alți eretici, ce vom putea face noi creștinii ortodocși, ca să nu îi urmăm pe ecumenistii?

    cel puțin în diaspora românașii noștri au sărbătorit împreună cu papistașii,

    1. Dacă am sărbători la altă dată Pastile, ne-am abate de la regula instituită de Părinții de la Sinodul I Ecumenic. Noi ne vedem de drumul nostru și ținem Pascalia Ortodoxă, indiferent de ce fac ceilalți. Acum și în viitor. Cred că aci e o viclenie. Țin Pastile la aceași dată cu noi, se va face mare tam-tam și vor spune la urmă, iată cat este de bine să fim împreună Apoi, în următorii ani trădătorii Ortodoxiei o vor coti spre papistași. cu toate cele.

  2. Ioan spune:

    Eu zic sa nu facem Pastele o data cu ei ca sa nu pierim cu ei. In alta ordine de idei:

    Avocat Marina-Ioana Alexandru
    “…Nu se pot institui noi abordări conceptuale folosite cu privire la Armata României, fără acordul Poporului Român. Nimeni altcineva nu poate schimba, după bunul plac și/sau după interese personale, de grup și/sau politice venite la comandă dinafara țării, ordinea corectă a lucrurilor, legală și constituțională.

    -Nicio țară democratică normală nu conferă armatei atribuții abuzive, nu face transfer de autoritate către entități străine de țară, nu cedează comanda sau controlul operațional altui comandant „aliat”, etc.

    -Considerăm că prin prevederile cuprinse în cele două proiecte de lege se încearcă un nou experiment asupra populației României, implementând legi, care pe de o parte sunt neconstituționale, iar pe de altă parte nu se regăsesc nicăieri în legislațiile țărilor lumii preocupate de păstrarea interesului național nealterat.

    Astfel de prevederi reprezintă o încălcare fragrantă a drepturilor și libertăților fundamentale, garantate de Constituția României”

    Citat sin articol

  3. Ciprian spune:

    Mihai, dar , chiar dacă ar sărbători catolicii paștile lor în aceeași Duminică cu Sfânta Înviere ( Pastele Ortodox ) , tu crezi că or să vină la slujba de noapte în Biserica Ortodoxă să sărbătorească cu noi ?!!

    Mă refer la orașele mici și la sate… ei o să se ducă la slujba lor în pseudo -biserica lor , cum se duc ei de obicei in satul meu la 5 dimineața, și ortodocșii se duc la miezul nopții… și fiecare cu sărbătorirea lui separat, fără să aibă nicio legătură.

    Că …dobitocii ăia de la patriarhia ecumenică/istă de la Constantinopol și alții popi o să se îmbratiseze ca până acuma cu ereticii de catolici …aia e altceva. 

    1. Monica spune:

      În căutările mele în vederea găsirii unui răspuns cât mai aproape de adevăr, am găsit, printre multe altele, și calendarul pentru Înviere, până în anul 2118. Începe din anul 1961. Coincidență sau nu, atunci BOR a intrat în CMB. L-am găsit și într-o carte veche de rugăciuni, dar fiind tipărită în 1988, are calendarul începând de atunci. Datele din cartea mea coincid cu cele de pe site-ul atașat. Titlul, în carte, este „Data Paștilor după Pascalia Veche pe stil nou” – orice ar mai însemna și asta…

      1. Nu căutați răspunsuri apropae de adevăr. Aproape de adevăr înseamnă neadevăr. Cautați adevărul, pur si simplu.
        Ma gandesc că ar fi bine să mai public o dată această Pascalie, pentru că adevărul se împuținează de la fiii oamenilor.

        1. Monica spune:

          Acum, că ați ridicat mingea la fileu, o să vă spun că, pentru noi ăștia care bâjbâim, e foarte greu să ne dăm seama unde este Adevărul, din moment ce toți îl proclamă. Și, mă refer exclusiv la cei care nu mai pomenesc. Am citit păreri pro și contra despre preoți între ei, la fel și mirenii… Pr. Matei Vulcănescu, pr. Andrei Cojoacă, Pr. Claudiu Buză, site-ul ayaaye20, etc.

          Atunci, spuneți-mi dvs. cum face un om ca mine, care a mers o singură dată într-un loc unde era un călugăr îngrădit, dar, fără un motiv anume, nu am simțit să merg a doua oară. Intuitiv și atât. Greșit sau nu, nu am simțit să mai merg.

          Așadar, sigur că cei care pomenesc, fiind uniți (în neadevăr și financiar, dar uniți), vor avea de partea lor oameni care nu știu încotro s-o ia, văzând dezbinare în locul unde ar fi nevoie de unire mai mult decât nicăieri….

          Sper că înțelegeți exact ce vreau să spun.

          Doamne, ajută!

          1. Doamne ajută

            Haideți să vă spun ceva: dumneavoastră nu bîjbaiți, cum ați vrea să credem. Dumneavoastră simulați bîjbaitul și știm că aveți o țintă, un scop.
            Am fost uniți la început. Mi-amintesc de o slujire la Schit Orasani cand am fost prezenți 22 de preoți în armonie și buna înțelegere. Diavolului nu i-a plăcut și a încercat să ne dezbine. Important e că fiecare ne vedem de slujirea noastră individuală. Ne întalnim de cateva ori pe an și e suficient.
            Nu vreau s-o lungesc mai mult. Pace, sănătate mantuire.

          2. Monica spune:

            Părinte, e bine că îmi cunoașteți intențiile din câteva comentarii. Ce pot să (mai) zic…? Da, cred că sunteți atacați de forțe văzute și nevăzute, dar aici, cu mine, chiar nu este cazul. Greșiți. Nu știu ce anume v-a făcut să credeți asta. Nu mă interesează să publicați comentariul.

            Mulțumesc!

            Toate cele bune!

          3. Ciprian spune:

            Monica , iartă -ma că mă bag că musca-n ciorbă….dar să ai grijă cu ayeaye20 … el arată și lucruri adevărate, dar tre să ai grijă că cu unele f exagerează și a început să o ia cu un tipic fix după canoane așa încât pe mulți din preoti și cuvioși cu sfințenie care au trecut la Domnul îi face de ocară doar pt că în unele clipuri au făcut , poate din slăbiciune, semnul Crucii puțin greșit..și alte chestii din astea și îi face hulitori… Pai cum ?: un Arsenie Papacioc sau Iulian prodromitul pe care îi știm bătrâni cu viața sfântă, sa se ia așa de ei că și când tu ești perfect . 

            Iti.pot recomanda danielvla.wordpress.com

            Doamne ajută.

          4. Doamne ajută. Pace și bucurii.

          5. Monica spune:

            Și mie mi-au părut a fi duse în extrem lucrurile, acolo.

  4. Ciprian spune:

    avem aici o listă cu calendarul Paștilor : https://www.tismana.ro/manastirea/pastele.htm

  5. Ioan spune:

    Ciprian,atunci de ce se spune sa nu facem Pastele o data cu evreii?Pt ne-u irea cu ei .Acesta e rostul evitarii sarbatoririi Pastelui cu evreii ,de exemplu .Si cred ca e valabil si cu catolicii aceeasi evitare.

    1. Ciprian spune:

      Pentru că așa s-a stabilit de Sfinții Părinți la Sinodul Ecumenic , și așa rămâne. Dacă acolo se stabilește că în funcție de luna plină când cade și de evitarea cu paștile evreiesc, atunci așa s-a și stabilit , după cum vedem în calendar și încă pe 100 de ani înainte. Dacă Sfinții Părinți n-au stabilit ca să fie data Paștilor și în funcție de evitarea sărbătoriri și cu altele viitoare credințe eretice , atunci așa rămâne.

      Poi dacă ne apucăm noi să ne luăm și după toate pseudo-bisericile atunci e ca și când ne temem și de umbra noastră. 

      Dar Nașterea Domnului e mereu aceeași și cu catolicii… și cu toate astea..ce? Ne afectează ortodoxia? Asta înseamnă că ținem împreună cu ei ? 

      AtUnci e jale daca, Doamne ferește, o să emită patriarhul României sau altul , ca de acum încolo la Sf Înviere să meargă și popii eretici. 

      Și chiar dacă ” tăntălăul” de Bartolomeu o să slujească cu ereticul papă, spre osânda lui ..nu mă determină pe mine să/-i accept pe catolicii ..și nici nu particip eu la asemenea slujbe pustiite.

      Doamne ajută , Ioane , iartă-mă …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *