Cinstite cititorule, astăzi, 17 octombrie, facem pomenirea Sfântului Mucenic Andrei din Creta. Socotesc că ne este de folos să cunoaştem vieţuirea acestui plăcut al lui Dumnezeu.
Împărat era Constantin Copronim. Până atunci credincioşii Bisericii fuseseră prigoniţi pe faţă. Diavolul a găsit metoda perfidă de a-i persecuta ,,sub chipul râvnei pentru Dumnezeu’’,cum scriu cărţile bisericeşti. Astfel, împăratul a poruncit cu asprime ca sfintele icoane să fie scoase din biserici şi din case şi să fie aruncate, zicând că cinstirea acestora ar fi închinare la idoli. Cei slabi şi fricoşi s-au supus. Au fost însă şi din aceia care nu s-au lepădat de sfintele icoane, alegând să pătimească. Închisorile s-au umplut ,,nu de tâlhari, nici de hoţi, nici de alţi făcători de rele, ci de episcopi, de preoţi, de călugări şi de alţi dreptcredincioşi’’, cum au scris cei din vechime.
Văzând pătimirea fraţilor săi întru Hristos, temătorul de Dumnezeu, Andrei, s-a dus la Constantinopol, şi a mustrat pe împăratul păgân cu îndrăzneală: ,,Pentru ce, o, împărate, te numeşti creştin şi slugă a lui Hristos, iar icoanele Lui le calci în picioare şi robilor Lui le faci multe răutăţi?’’Împărăţia lui Dumnezeu nu este a celor fricoşi, ci a celor care arată curaj întru mărturisirea adevărului. Andrei a fost prins de slujbaşi şi a fost bătut cu sălbăticie. Dumnezeu l-a întărit, încât a putut mărturisi înaintea barbarului împărat: ,,O, cap sec, oare nu pentru Hristos pătimeşte cel ce pătimeşte pentru icoanele Lui? Oare necinstea pe care o faci icoanelor, nu trece la Acela a Căruia este icoana? Pentru ce voi pedepsiţi cu moarte cumplită pe cei ce nu cinstesc stâlpii şi chipurile voastre cele împărăteşti? Dacă voi, care sunteţi azi şi mâine pieriţi ca praful, vreţi să fiţi cinstiţi întru chipurile voastre, apoi nu este mai mare păcat să vă porniţi împotriva chipului lui Hristos? Căci necinstea făcută chipului lui Hristos este necinstea făcută Însuşi lui Hristos, pe al Cărui chip îl reprezintă!’’Sfântul Andrei a fost legat şi târât prin cetate şi, din îndemn diavolesc, unul din cei care urau sfintele icoane i-a tăiat picioarele şi astfel, s-a învrednicit de cununa muceniciei (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-224)
Astăzi, cei ce se pretind a fi ortodocşi se duc în adunările nelegiuite ale celor care urăsc sfintele icoane, pretinzând că reprezintă Biserica. Îşi justifică prezenţa acolo, spunând că o fac din dragoste şi pentru unire. Niciodată Biserica nu se va uni cu ereticii şi perverşii lumii.
Presbiter Ioviţa Vasile
Remember?
„nu mă opresc eu din cauza Constituției”
(Arahat smurdificatorul dixit)
Sesizați nenorocirea în care ne afundăm pe mâna acestor copii proști întemnițați în corpurile unor adulți trecuți de a doua tinerețe?
CNSU, pe de o parte, ne-a arătat zăhărelul. Sub cuvânt că nu impune carantina, strecoară, totuși, decizia întăririi măsurilor luate până acum.
Desi măsurile luate până acum sunt de factură totalitară și sunt ilegale (starea de alertă în sine fiind ilegală) și sunt luate de un guvern demis (care nu mai are competența de a emite acte normative care să pună la congelator drepturile și libertățile cetățenești), în comparație cu acest zăhărel, aceste măsuri „vechi” nu mai par atât de amare. Și nici atât de grave …
Pansament pentru sistemul de iluzii și erori în care captivii lui Arahat s-au îmbarcat și care acum este ciuruit peste tot chiar de Arahat & co.
Pentru că the„ unholly” Arahat a acceptat să nu ne carantineze, și noi, ceilalți, și captivii lui Arahat & co. putem acum să ne bucurăm de „sănătate” și „siguranță”, în frig, în spaimă de foamete și sărăcire, în depresie și groază de spitalele infractoare ale României, unde se moare în incendii la ATI sau în colcăiala de microbi intraspitalicești și de infecții nosocomiale*.
Putem să uităm încă o tură că drepturile și libertățile noastre sunt înghețate.
Putem să îi conferim și mai multă putere lui Arahat**.
Între timp, oameni ca acea doctoriță de 39 de ani care a făcut AVC de la a treia doză se zbat între viață și moarte pe altarul acestor „elite” politico-medicale. Uitați-vă pe net și pe feisbuc – cu fereală, cu jumătăți de cuvinte, cu regrete ipocrite pentru biata femeie și familia, lumea medicală și activiștii vorbesc despre caz, dar nimeni nu ia public atitudine, nimeni nu demarează răzbunarea judiciară pe producători, importatori, politicieni, medici aflați în conflict de interese, pentru că sunt plătiți de producători, influenceri pro-vaxxeri și nazistofili, spitale, stat.
Avocat Gheorghe Piperea
Sursa:activenews
Dr. Adrian Cacovean: Tânăr, 28 de ani, reacție severă la vaccinul Johnson.
Caz de acum câteva ore. Tânăr, 28 de ani, sănătos, face la 12 zile de la Johnson reacția din poză. Erizipel, cu limfangită, tromboflebită superficială și reacție trombangeitică cu o arteră la picior aproape înfundată. De făcea asta la inimă sau creier, ori se solda cu infarct și risc de deces, ori cu AVC.
Este evident faptul că atât boala reală căt și cea experimentală au același mecanism de acțiune, tromboza fiind o placă turnantă. Unde se face tromboza, Dumnezeu cu mila sau omul cu devalorizările, supărările și spaimele lui, majoritatea generate de alarmismul știrist, criminalitatea măsurilor și aberațiile guvernanților.
Contextul epidemiologic actual este de asediu al propriilor popoare de către guvernele de mineriadă vaccinistă, sufocare a populației și stare de război în numele unei boli cu un agent neizolat! Nurenberg 2 este în curs de pregătire. Continuați criminal trials și o să aveți un nou Nurenberg!
*
Am fost la discuții cu medici de top din mari spitale din România și ei chiar cred în vaccin și nu ai ce să le spui că ei o țin cu a lor. Revin cu o afirmație făcută anterior, nu contează ce susțin prin statistici medicii corupți sau orbiți de convingerile lor, împreună cu cohorta lor de urmăritori dintre pacienți sau politicieni sau reporteri, clasa aceasta de îndărătnici va ceda numai la presiunea morții care se va abate asupra lor, familiilor lor și cetei de urmăritori care să-i și ia de gât la șirul întrebărilor declanșate de urmarea sfaturilor lor!
Sursa :activenews
Pseudo Patriarhul BOR prin vocea dl. Banescu Vasile refuză public să-și asume misiunea de apărător al turmei încredințată spre păstorire de către Mântuitorul Hristos
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat dur după ce ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a cerut mobilizarea credincioșilor împotriva utilizării certificatului verde.
”Trebuie distins în mod clar între problema certificatului verde, care e una nuanțată, și îndemnul unui cleric împotriva vaccinării. Ultimul e total și ferm dezavuat de Biserică. Iraționalul antivaccinism justificat religios rămâne o mare și riscantă neînțelegere care îi poate transforma pe unii în martirii unei cauze false”, arată Vasile Bănescu într-un comunicat remis redacției G4Media.ro.
”Biserica și cultele religioase nu pot emite opinii în legătură cu o problemă strict medicală cum este vaccinarea. Ele nu pot formula un discurs teologic nici pro, nici anti-vaccinare. Fiecare persoană decide, desigur, liber în legătură cu propria imunizare prin vaccin, în mod ideal după ce se consultă cu un medic, urmând sfatul competent al acestuia. Esențial este să luăm decizia cât mai bine informați din surse medicale, nu dezinformați din surse non-medicale”, mai arată Bănescu.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei arată că ”În plină pandemie, în contextul în care secțiile ATI ale spitalelor din întreaga țară sunt total excedate de bolnavi care agonizează, datoria rațională a fiecăruia dintre noi este să asculte cu luare aminte exclusiv de sfaturile medicilor, cărora le datorăm prețuire și recunoștință”.
ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a lansat joi atacuri dure la adresa campaniei de vaccinare și le-a transmis credincioșilor să nu accepte presupusa obligativitate a vaccinării, deși nu există o astfel de prevedere în legislație, într-o emisiune la Radio Dobrogea, post al Arhiepiscopiei.
https://www.g4media.ro/patriarhia-romana-respinge-dur-mesajele-lui-ips-teodosie-indemnul-unui-cleric-impotriva-vaccinarii-e-total-si-ferm-dezavuat-de-biserica-datoria-rationala-a-fiecaruia-dintre-noi-este-sa-asc.html
Pe cine iubeşte şi miluieşte Hristos, pe acela ura şi răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk
Pe cel ce merge spre soare, umbra îl urmează; iar de la cel ce se îndepărtează de soare, umbra se retrage. La fel şi pe cel ce se apropie de Dumnezeu, Soarele Dreptăţii, şi-I urmează cu credinţă şi cu dragoste, îl vor urma în permanenţă ura, răutatea şi prigoana acestei lumi.
Lumea nu iubeşte adevărul lui Dumnezeu, ci minciuna orbirii diavoleşti. Aşa cum Hristos, Însuşi Adevărul, a fost urât şi prigonit, tot astfel şi creştinul care urmează adevărul este urât şi prigonit. „Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Tim. 3: 12).
Însă, iubite creştin, nu te întrista că lumea te urăşte. Hristos este negrăit mai înalt şi mai bun decât întreaga lume, iar dragostea Lui este mai dulce decât toată lumea.
Pe cine iubeşte şi miluieşte Hristos, pe acela ura şi răutatea acestei lumi cu nimic nu-l vatămă. Numai caută să fii al lui Hristos. Pe ai Săi, Hristos nu-i lasă. Atâtea a răbdat şi a pătimit pentru tine! Oare te va părăsi când ai nevoie de El? Ascultă făgăduinţa Lui cea plină de mângâiere, făcută robilor Săi: „Cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi” (Psalm 90:15).
Din Sfântul Ierarh Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 12
Mulţi, bogaţi şi vrednici ani întru păstorirea turmei binecredincioase, pace, har şi bucuria nesfârşită a Mângâietorului, îi dorim cu nemărginită dragoste întru Hristos Domnul nostru, Mitropolitului Longhin, Cinstitul apărător al Sfintei Ortodoxii! Întru mulţi ani, trăiască!
https://www.youtube.com/watch?v=0LCEMUN3crk&ab_channel=BISERICAORTODOX%C4%82dinBUCOVINA-%D0%A3%D0%9F%D0%A6%D0%91%D0%A3%D0%9A%D0%9E%D0%92%D0%98%D0%9D%D0%AB
Cu dragoste srutam mana Inalt-Preasfinitului Printelui nostru Longhin. Mulumim Bunului i Marelui Dumnezeu ca a daruit Bisericii Ortodoxe Romane acest vrednic Ierarh, care impreuna cu PS Siluan lupta pentru binele Bisericii lui Hristos, in pamantul romanesc rapit de comunisti si dat Ucrainei si n tara noastra., careia ii apartin.
Eis pola eti, Despota.
https://www.youtube.com/watch?v=QtxuPIS5sAE&ab_channel=BISERICAORTODOX%C4%82dinBUCOVINA-%D0%A3%D0%9F%D0%A6%D0%91%D0%A3%D0%9A%D0%9E%D0%92%D0%98%D0%9D%D0%AB
Este tovarășul Arafat deasupra legii și a Constituției României?
„Acum, cu tot dreptul de liberă exprimare, aș tăia microfonul. (..) Trebuie oprit microfonul tuturor celor care îndeamnă lumea să NU se vaccineze”, a spus Arafat.
În opinia sa, „suntem la momentul în care să facem așa”, conform Agerpres (maghiară / română). „Măcar două – trei luni, după care putem să continuăm cum vrem, dar în acest moment trebuie oprit microfonul, cel puțin cel oficial, de la televiziuni, de la radiouri.”
Tovarășul Arafat este deja la a doua violare verbală a Constituției României. În urmă cu mai puțin de 10 zile, într-un răspuns către Avocatul Poporului, secretarul de stat a declarat că „nu mă oprește pe mine Constituția”, document fundamental al statului român care prevede și că „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Articolul 30 al Constituției României, legea supremă în stat, pe care fiecare funcționar și cetățean român este obligat să o respecte cu strictețe, stipulează:
„Art. 30 – Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.”
Doar în dictatura bolșevică de sorginte masonico-sionistă era valabil ceea ce susține cu mânie proletară tovarășul Arafat.
Printr-o singură frază ne-a aruncat în bezna satanistă a regimului comunist, de care am scăpat numai prin jertfa miilor de luptători și a eroilor din decembrie ’89 care au plătit cu sânge libertatea noastră .
Tovarășe Arafat cere-ți iertare poporului român pe care l-ai jignit! Nu ești demn de cinstea de a te numi ROMÂN!
Gigi Becali: mai bine un glonț în cap decât vaccin
Airahat conduce cf proorociei Staretului Antonie care spunea ca in fiecare tara va conduce cate un musulman.
Trufia se îmbracă în haina autorităţii, iar frica omenească, în haina smereniei. Nimeni nu poate, în una şi aceeaşi circumstanţă, să fie plăcut, în acelaşi timp, Dumnezeului Atotputernic şi vrăjmaşilor Lui – Sfântul Grigorie cel Mare
„Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei, nici să te sperii de cuvintele lor, fiindcă sunt neîncrezători şi distrugători faţă de tine, şi tu locuieşti cu nişte scorpioni” (Iez. 2:6). Se vede clar cât de răi sunt oamenii la care este trimis să propovăduiască cel care este sfătuit să nu se teamă. Şi pentru că cei răi întotdeauna săvârşesc nelegiuiri împotriva celor care grăiesc cele bune şi îi ameninţă şi cu alte nelegiuiri, din cauza celor pe care aceia le săvârşesc, îi spune: „Să nu te temi de ei”, şi din cauza ameninţărilor, adaugă: „Nici să nu te sperii de cuvintele lor”. Or, desigur, pentru că cei răi aruncă relele lor pe seama celor buni şi defăimează întotdeauna faptele acestora, profetul care le este trimis primeşte îndemnul ca nici să nu se sperie de cruzimea lor, nici să nu-i fie frică de cuvintele lor. Aşadar, prin ceea ce se spune: „Să nu te temi”, profetului îi este dată autoritate pentru propovăduire. Şi, pentru că toţi care trăim în Dumnezeu suntem instrumentele adevărului, astfel încât adesea mi se vorbeşte prin altul şi adesea altora li se vorbeşte prin mine, între noi, astfel trebuie să fie autoritatea cuvântului cu privire la cele bune, încât şi cel care conduce să spună liber adevărul, şi cel care este supus să nu refuze să exprime, cu smerenie, bunele sale remarci. Prin urmare, binele care este spus de inferior superiorului este bine cu adevărat, dacă este spus cu smerenie. Căci dacă dreptatea gândirii a pierdut smerenia vorbirii, înţelesul se alterează, de la rădăcină la ramură, de la gând la cuvânt. Adică, această alterare nu este din ramură, ci din rădăcină, fiindcă, dacă inima nu se umflă, vorbirea nu ajunge arogantă. Aşadar pentru a vorbi, superiorul trebuie să aibă o autoritate plină de smerenie, iar inferiorul trebuie să aibă o smerenie plină de libertate. Dar adesea, la oameni chiar şi buna rânduială a vorbirii se tulbură, după cum am spus pe larg mai înainte. Uneori un om vorbeşte cu o trufie fără margini şi crede că vorbeşte cu autoritate, alteori altul tace dintr-o teamă prostească şi gândeşte că tace din smerenie. Acela, fiind atent la rangul său de conducător, nu-şi dă seama de aroganţa sa; acesta, cugetând la poziţia sa de supus, se teme să spună ceea ce gândeşte că este bine şi nu-şi dă seama cât de vinovat se face faţă de iubire, tăcând. Astfel, trufia se îmbracă în haina autorităţii, iar frica omenească, în haina smereniei, încât adesea nici acela nu poate să se gândească ce este dator înaintea lui Dumnezeu, şi nici acesta, ce este dator aproapelui său. Acela, de vreme ce-i priveşte pe cei care-i sunt supuşi şi scapă din vedere pe Cel Căruia toţi ne supunem, se ridică în îngâmfare şi se făleşte cu aceasta, luând-o drept autoritate. Acesta, de vreme ce uneori se teme să nu piardă favoarea superiorului şi prin aceasta să suporte un anumit necaz în această viaţă, ascunde ceea ce gândeşte că este drept şi, tăcut în el însuşi, numeşte smerenie această teamă de care este constrâns. Dar pe cel căruia nu vrea să-i spună nimic, tăcând, îl judecă în gând, şi astfel se face că – prin cele în care se socoteşte smerit – trufia sa este agravată. Deci întotdeauna trebuie să se distingă libertatea de trufie şi smerenia de teamă, ca nu cumva teama să ia forma smereniei, iar trufia, pe cea a libertăţii. Iezechiel, pentru că era trimis să vorbească nu numai poporului, dar şi bătrânilor poporului, ca nu cumva, neprevăzător, să socotească teama drept smerenie, este sfătuit că nu trebuie să se teamă, de vreme ce i se spune: „Să nu te temi de ei”. Şi ca să nu se sperie de denigrările lor, adaugă: „Nici să nu te sperii de cuvintele lor”. De ce nu trebuie să se teamă de cuvintele denigratorilor? Motivul este adăugat imediat: „Fiindcă sunt neîncrezători şi primejdioşi faţă de tine, şi tu locuieşti cu nişte scorpioni”. Acei oameni către care era trimis să le vorbească ar fi fost de temut, dacă ar fi fost plăcuţi Dumnezeului Atotputernic prin credinţa şi lucrarea lor. Dar, pentru că sunt neîncrezători şi primejdioşi, defăimători în cuvintele lor, nu sunt de temut. Că este o mare prostie să căutăm să fim pe placul celor despre care ştim că nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu. Însă trebuie să avem teamă şi respect faţă de judecăţile drepţilor, fiindcă aceştia sunt mădularele Dumnezeului Atotputernic şi cei pe care aceştia îi osândesc pe pământ, Domnul îi respinge din cer.
Denigrarea noastră de către cei răi presupune încuviinţarea de către Dumnezeu a vieţii noastre, pentru că deja se vădeşte că noi avem o oarecare dreptate, dacă începem să displăcem acelora care nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu.
Căci nimeni nu poate, în una şi aceeaşi circumstanţă, să fie plăcut, în acelaşi timp, Dumnezeului Atotputernic şi vrăjmaşilor Lui. Ca cine place duşmanului Lui, se neagă ca prieten al lui Dumnezeu. Cine se supune în mintea sa adevărului se va opune duşmanilor adevărului. De aceea, sfinţii nu se tem, prin mustrarea fierbinte a unei voci libere, să-i aţâţe la ură pe cei despre care ştiu că Dumnezeu nu-i iubeşte. Aceasta mărturisind cu ardoare un profet, a adus-o înaintea Creatorului tuturor ca dar, zicând: „Oare nu pe cei ce Te-au urât pe Tine, Doamne, am urât şi asupra duşmanilor Tăi mă mâhneam? Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei, şi mi s-au făcut duşmani”. Ca şi cum ar fi spus: „Gândeşte-Te cât Te iubesc eu, care nu mă tem să aţâţ duşmăniile duşmanilor Tăi împotriva mea”. Prin urmare, spune: „Cei ce îmi răsplătesc cu rele pentru bune mă defăimau, că am urmat dreptatea” (Ps. 37, 21). Foarte mare este binele pe care dreptul îl face, când se împotriveşte, cu voce liberă, celor care fac răul. Dar cei răi răsplătesc cu rău în loc de bine când îi defaimă pe cei drepţi care păzesc apărarea dreptăţii împotriva lor. Cei drepţi nu privesc spre judecata omenească, ci spre cântărirea dreaptă a Veşnicului Judecător şi de aceea ei dispreţuiesc vorbele denigratorilor. Astfel spunea Pavel corintenilor care-l defăimau: „Dar pentru mine este prea puţin ca să fiu judecat de voi sau de vreo judecată omenească” (I Cor. 4, 3). Negăsind nimic în inima sa care şi-ar fi putut reproşa, adaugă: „Ci nici eu nu mă judec pe mine însumi”. Văzând că judecata sa nu este de ajuns pentru a-i garanta desăvârşirea sfinţeniei, a spus: „Dar nu întru aceasta sunt îndreptat”. Motivul pentru care nu se încredinţează pe sine însuşi nici propriei judecăţi, este acesta: „Cel Care mă judecă pe mine este Dumnezeu”. Ca şi cum ar fi spus: „Consider că nu trebuie să mă încred în mine cu privire la judecata mea, fiindcă mă judecă Acela a Cărui judecată eu nu o înţeleg”. Astfel, fericitul Iov, în mijlocul durerilor provocate de rănile lui, a răbdat săgeţile cuvintelor venite prin limbile defăimătoare ale prietenilor lui, apoi imediat prin cugetare şi-a revenit apelând la propria conştiinţă şi când sufletul i s-a întărit, a privit: „Iată că martorul meu este în cer şi cel ce dă pentru mine bună mărturie este sus în locurile înalte”. Şi adaugă: „Prietenii mei îşi bat joc de mine, dar ochiul meu varsă lacrimi înaintea lui Dumnezeu”.
În tot ceea ce se spune despre noi, trebuie să ne întoarcem întotdeauna în tăcere în noi înşine, să căutăm martorul şi judecătorul dinăuntrul nostru. La ce foloseşte dacă toţi laudă când conştiinţa condamnă? Sau ce pagubă ne-ar putea aduce faptul că toţi ne denigrează şi ne apără doar conştiinţa
(…)
Când noi urmăm calea dreptei lucrări, oare întotdeauna trebuie să dispreţuim cuvintele denigratorilor sau, cel puţin uneori, trebuie să-i oprim? Despre acest lucru trebuie să se ştie că, după cum nu trebuie să aţâţăm, prin râvna noastră, limbile calomniatorilor, ca nu cumva ei înşişi să piară, tot aşa trebuie să răbdăm cu egală dragoste pe cei aţâţaţi prin răutatea lor, ca să sporească meritul nostru.
Uneori însă chiar trebuie să-i oprim ca nu cumva, în timp ce răspândesc despre noi răutăţi, să strice sufletele oamenilor buni care găsiseră câştig în a ne asculta. Iată de ce Ioan condamnă limbajul defăimătorului său, zicând: „Diotref, care ţine să fie cel dintâi între ei, nu ne primeşte; pentru aceea, când voi veni, îi voi pomeni de faptele pe care le face, defăimându-ne cu vorbe urâte”.
Pavel, la rândul său, vorbeşte despre corintenii care-l defăimau zicând: „Scrisorile lui, zic ei, sunt grele şi tari, dar înfăţişarea trupului este slabă şi cuvântul lui este dispreţuit; cel ce vorbeşte astfel să-şi dea seama că aşa cum suntem cu cuvântul prin scrisori, când nu suntem de faţă, tot aşa suntem şi cu fapta, când suntem de faţă”.
Cei a căror viaţă este dată ca exemplu trebuie, dacă pot, să oprească vorbele defăimătorilor, ca nu cumva cei care au putut asculta propovăduirea lor să nu o mai asculte şi, rămânând în obiceiurile lor rele, să dispreţuiască faptul de a trăi binele. Dar în acest lucru, este necesar să se cerceteze pe sine cu mare atenţie, şi să-şi examineze inima: nu cumva poate el caută slava pentru propria laudă, imaginându-şi că ar căuta folosul sufletelor? Căci adesea sufletul se hrăneşte din lauda numelui său şi, sub acoperământul câştigurilor duhovniceşti, se bucură să ştie că despre el se spun lucruri bune. Adesea se înfurie, pentru a-şi apăra slava proprie, împotriva defăimătorilor şi se minte pe sine că a făcut acest lucru din zel faţă de cei a căror inimă este abătută de vorbirea defăimătorului de la calea cea bună.
(…)
Adesea, când condamnăm modul de viaţă al aproapelui, încercăm să schimbăm locul, să alegem singurătatea unei vieţi retrase, evident fără să ne dăm seama că locul nu ajută la nimic dacă duhul lipseşte. Acelaşi Lot, despre care vorbim acum, s-a arătat sfânt în Sodoma, dar a păcătuit pe munte. Că locurile nu pun la adăpost mintea, însuşi primul părinte al neamului omenesc o dovedeşte, cel care şi din rai a căzut. Dar este prea puţin să vorbim numai de toate locurile de pe pământ. Căci dacă locul ar fi putut să mântuiască, Satan n-ar fi căzut din cer. De aceea şi psalmistul, văzând că peste tot în această lume sunt ispite, a căutat loc în care să fugă, dar afară de Dumnezeu nu a putut să găsească un loc sigur. De aceea, a cerut Domnului ca El însuşi să i Se facă loc, zicând: „Fii mie Dumnezeu apărător şi un loc sigur, ca să mă mântuieşti”. Aşadar, pretutindeni există un aproape care trebuie răbdat pentru că nu putem să devenim Abel, fără să fim puşi la încercare prin răutatea lui Cain.
Există un singur motiv pentru care compania oamenilor răi trebuie evitată: ca nu cumva, ei neputând fi îndreptaţi, să atragă spre imitare şi, în timp ce ei înşişi nu se schimbă de la răutatea lor, să îi strice pe cei care i-au însoţit. De aceea Pavel zice: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. De asemenea, se spune prin Solomon: „Nu te întovărăşi cu omul mânios şi cu cel înfierbântat de furie nu te însoţi, ca să nu te deprinzi pe calea lui şi să-ţi întinzi o cursă pentru viaţa ta” (Pilde 22, 24).
Prin urmare, după cum cei desăvârşiţi nu trebuie să fugă de aproapele care este stricat, pentru că adesea îl atrag pe calea cea bună, iar ei niciodată nu sunt atraşi spre o viaţă stricată, tot aşa cei slabi trebuie să evite compania celor stricaţi ca nu cumva să fie încântaţi să imite relele pe care le văd adesea şi pe care nu pot să le îndrepte. Zi de zi reţinem în minte, prin auz, cuvintele aproapelui, la fel cum, inspirând şi expirând, tragem aer în trupul nostru. Şi după cum aerul nesănătos, respirat întruna, otrăveşte trupul, tot astfel vorbirea stricăcioasă, auzită întruna, otrăveşte inima celor slabi, încât acesta se alterează prin plăcerea de a săvârşi fapte rele şi prin continua vorbire plină de nelegiuiri. Urmează:
„Să nu te temi de cuvintele lor şi de faţa lor să nu te sperii, că sunt o casă îndărătnică”. Din acest motiv trebuie să ne temem să nu ofensăm pe cei buni, ca nu cumva să provocăm la mânie, din pricina lor, pe Acela Care locuieşte întotdeauna în inimile lor. Căci, dacă îi ofensăm pe cei răi, după cum am spus mai înainte, nu trebuie să ne temem văzând că faptele noastre displac celor cărora nici dreptatea Creatorului nu le place. De ce ar trebui să ne temem, dacă nouă ne sunt neplăcuţi cei care nu sunt vrednici să fie iubiţi de Dumnezeu? De aceea, cu îndreptăţire, se spune acum: „Să nu te temi de cuvintele lor şi de faţa lor să nu te sperii, că sunt o casă îndărătnică”. Ca şi cum ar spune: „Ei ar trebui să se teamă, ca nu cumva să Mă mânie mult prea tare cu faptele lor”.
Sf. Grigorie cel Mare – Omilii la
AȚI VRUT
SĂ RĂMÂNEȚI
FĂRĂ ȚARĂ?
AȚI REUȘIT!
În Decembrie 1989 mi’am pus viața în fața plutoanelor de execuție ceaușiste.
Am riscat tot ce’mi dăduse Dumnezeu mai scump – VIAȚA, pe care tot El A decis atunci să mi’o cruțe.
Am ieșit și am stat în fața acelor plutoane fără să șovăi. Am simțit dintr’o dată să strig din tot sufletul neamului: CU NOI ESTE DUMNEZEU! Și în adevăr, cu noi era Dumnezeu.
Am ieșit și am stat în fața acelor plutoane de execuție fără alt gând decât acela de a recâștiga LIBERTATEA arestuită și aspru siluită de un regim totalitar nebun.
Am ieșit și am stat în fața acelor plutoane de execuție cu dorința de a lăsa copiilor mei o țară LIBERĂ, o țară SUVERANĂ, o țară BOGATĂ și PROSPERĂ, o țară fără seamăn de FRUMOASĂ, o țară pentru a cărei existență milioane de strămoși au plătit cu sângele lor, nezbicit până astăzi de pe aceste pământuri.
Nu m’am gândit atunci că voi rămâne în viață. Mulți dintre cei de lângă mine s’au înălțat în zenituri cu acel strigăt mirabil:
VOM MURI ȘI VOM FI LIBERI!
Eu am rămas încă aici, spre a vedea cum nici sângele lor nu vrea să se zbicească încă de pe caldarâmuri.
Am rămas să văd și să trăiesc cumplitul amar al eșecului nostru.
Am rămas să văd cum o abominabilă hidră s’a năpustit hulpavă și ne’a înghițit visul.
Am rămas să văd cum alte plutoane de șarlatani, de veroși oportuniști, laolaltă chiar cu unii din acele plutoane de execuție, au fost declarați eroi cu certificate de “revoluționari”, ticsindu’și viețile cu fel de fel de grase avantaje.
Am rămas încă pe aici să văd cum, după 30 de ani de la acel scurt fragment de sublimă libertate, pe trupul ei fragil s’a altoit o hâdă pretinsă democrație.
Am rămas încă pe aici, spre a fi martorul acestui experiment de azi, un exercițiu mai înverșunat și cu mult mai perfid și mai aprig decât acela de sub regimul comunist totalitar.
Nu m’au aplecat toate aceste dureri, nici măcar aceea că, după mai mult de 40 de ani de trudă și de mari osteneli, de participant direct la revoluție, fără pretinse drepturi, noul stat totalitar m’a condamnat să mor chinuitor, trăind dintr’o pensie de 1200 (una mie două sute) de lei.
Nu m’au biruit toate aceasta, nici măcar durerea care izvorăște necontenit în cascadă din faptul că, în mod fatal, nechibzuit, infatuat, necunoscând și nevrînd să înțeleagă ce este politica, ai noștri copii, au votat cârdaș, cu spirit de frondă și cu infatuitate, cu înverșunare și cu convingerea că ambiția ține loc de luciditate, semnând astfel, iată, certificatul de RENAȘTERE al unui neocomunism camuflat, cu mult mai perfid și mai atroce, născător al unui regim exterminator.
Scriu toate acestea sub frison.
Am aflat adineaori că unele mari și credibile agenții de rating, au anunțat că, atenție, PESTE NUMAI 6 (ȘASE) ZILE, România ar putea fi avizată ca fiind în FALIMENT !!!
Ce înseamnă asta? Nimic mai mult nici mai puțin decât pierderea totală a SUVERANITĂȚII!
Popor FĂRĂ ȚARĂ !
Scoaterea Patriei la mezat.
O țară licitată bucată cu bucată!
Românilor, priviți’vă bine România,
cât încă se mai numește așa.
P.S.
Ați înțeles copii?
Cornel Constantin Ciomâzgă
In spatele vaccinarii obligatorii a populatiei si a cipuirii obligatorii e mana criminala de supunere si pe urma sa scape de tine.Informeaza-te si nu sta nepasator.Niciodata nu e prea tarziu ca sa faci ceva pentru viata ta.Nu-i mai lasa pe altii sa gandeasca pentru tine pentru ca lor nu le pasa de tine.Te vor mai rau decat ei.Cine iti spune ca nu ai de ales decat numai ceea ce-ti pune pe tava si altceva nimic acea entitate iti vrea pierzarea.In schimb cand vei gasi entitati care te vor trata cu amabilitate,deschidere,colaborare si daca ei vad la tine ca nu ai incredere in ei iar ei spun:”nicio problema,sunt cel putin 5-6 solutii ca pentru fiecare om „,afla ca aceia te vor teafar si intreg si vor sa te ajute,ei tin ca tu sa existi,sa fiintezi nevatamat.
Ioan, arahatul mai nou să convertit la secta bahai, circula și o poza de grup in cadrul acestei secte