,,Iată, voi aţi uneltit împotriva mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine’’ (Facere 50, 20). Aceste cuvinte le-a grăit Iosif fraţilor săi în Egipt. Aşa s-ar putea spune şi despre ura, răutatea şi crimele îndreptate de cei necredincioşi împotriva Sfinţilor lui Dumnezeu: omorându-i, aceştia au ajuns Mucenici în ceruri la Dumnezeu, iar Biserica cea mult hulită şi încercată, se bucură de rugăciunile şi ajutorul lor.
Sfântul Cosma Etolianul a trăit între anii 1714-1779. Grija lui de căpetenie a fost luminarea poporului cu cuvântul mântuitor şi veşnic al lui Dumnezeu. Oriunde se ducea, cerea binecuvântare de la episcopul locului şi propovăduia Evanghelia împărăţiei, căci a fost tuns în monahism, apoi hirotonit ca ierodiacon. Peste tot unde propovăduia lăsa în urmă o Cruce, aşezată ca aducere aminte. Mulţi credincioşi din cuprinsul Greciei s-au bucurat şi s-au folosit de învăţăturile sale, de tămăduiri şi binefaceri, iar când a fost strâmtorat în ţara sa, a trecut în Albania. ,,Semănând în inimile nedesţelenite şi sălbatice ale acestor creştini sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, Sfinţitul Cosma a adus cu împreună-lucrarea harului Dumnezeiesc multe şi mari roade. Fiindcă pe cei sălbatici i-a îmblâmzit, pe tâlhari i-a domolit, pe cei neîndurători şi nemilostivi i-a arătat milostivi, pe cei neevlavioşi i-a făcut evlavioşi, pe cei neînvăţaţi i-a învăţat cele Dumnezeieşti şi i-a făcut să alerge la Sfintele Slujbe şi, pe scurt, pe cei păcătoşi i-a adus la mare pocăinţă, astfel încât toţi spuneau că în vremurile lor s-a arătat un nou Apostol’’.
La început, Sfântul Cosma nu a vorbit niciodată împotriva evreilor, ci doar învăţa pe creştini. Când însă evreii cei urâtori de Hristos şi de Biserică au văzut cum sporeşte Credinţa în Hristos, s-au dus la paşa vremii şi au minţit, spunând că Sfântul a fost trimis de moscoviţi pentru a duce poporul în rătăcire. În acele locuri târgul se ţinea în zi de Duminică, dinadins, pentru a-i sustrage pe creştini de la Sfintele Slujbe. S-a dus Sfinţitul Cosma şi a mutat târgul în zi de sâmbătă, ziua de odihnă a evreilor, ceea ce le-a adus acestora multă pagubă în comerţ. Le-a spus apoi creştinilor să nu mai cumpere de la evrei moţuri şi alte obiecte de purtat pe cap, deoarece aceştia le spurcau întâi, apoi le vindeau, în bătaie, de joc creştinilor. Evreii iarăşi l-au pârât la stăpânirea turcească.
Călăii turci l-au prins şi l-au sugrumat, astfel că sufletul său s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat. Aşa a întors Dumnezeu răul păgânilor evrei şi turci în bine: Sfântul Cosma a intrat în fericirea cea veşnică, iar Sfânta Biserică Ortodoxă stă sub rugăciunile acestui Mucenic, asemănat cu Sfinţii Apostoli. (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 328-337).
Presbiter Ioviţa Vasile
SFẤNTUL CUVIOS PAISIE AGHIORITUL
Cine mustră înaintea celorlalţi pe cineva care a păcătuit sau vorbeşte cu patimă despre o oarecare persoană, unul ca acesta nu e mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celălalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea, el diferă de acela al juriştilor. Biserica le priveşte pe toate cu îndelungă-răbdare şi caută să ajute pe fiecare, orice ar fi făcut, oricât de păcătos ar fi.
Totul este să avem o stare duhovnicească în care să acţionăm cu discernământ duhovnicesc, pentru că altfel rămânem la “litera legii”, iar “litera legii omoară”.
Cu cât mai mult astăzi, când vezi în ce situaţie trăim, este nevoie ca oamenii duhovniceşti să se înţeleagă. Vor veni ani grei. Trebuie să ne lucreze mintea.
Tot răul ce se face în lume se face deoarece lipseşte iluminarea dumnezeiască. Iar când lipseşte iluminarea dumnezeiască omul se află în întuneric. Atunci unul spune: “vom merge pe aici”, altul: “nu, eu ştiu mai bine; vom merge pe aici”. Unul, “pe aici”, altul “pe acolo”. Fiecare crede că este bine să se meargă pe acolo pe unde merge el.Toţi se interesează de bine, dar se află într-o stare de întunecare şi nu se pot înţelege. Dacă n-ar exista întunecarea, nu s-ar certa; ar vedea drumul cel mai bun şi ar merge pe el. Vreau să spun că toţi se mişcă cu intenţia cea bună, dar fiindcă există întunecarea, se pricinuiesc multe ispite şi în societate şi în Biserică. Cel puţin în Biserică cei mai mulţi nu au intenţie rea, dar lipseşte iluminarea dumnezeiască. Se nevoiesc pentru bine, dar în cele din urmă unde sfârşesc? De aceea să cerem de la Dumnezeu să ne dea fie şi puţină iluminare dumnezeiască, pentru că altfel ne vom poticni ca orbul. La Sfânta Liturghie, când preotul spune: “Ale Tale dintru ale Tale…”, mă rog lui Dumnezeu să lumineze lumea ca să vadă. Să lumineze puţin Dumnezeu şi să se îndepărteze întunericul, ca oamenii să nu se secătuiască duhovniceşte.”
Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovniceasca
Sfântul Cosma Etolul – Sa nu ne asemănăm jidovilor, ca să luăm osânda lui Dumnezeu
şi Despre ura pe care o au jidovii faţă de creştini
A Doua Venire şi Judecata de Apoi
Acum, fraţii mei, ce semn aşteptăm? N-aşteptăm altul decât să vedem strălucind pe cer Preasfânta Cruce mai mult decât soarele şi Preadulcele nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu să strălucească cu slavă dumnezeiască de şapte ori mai strălucitor decât soarele împreună cu mii şi zeci de mii de îngeri. Şi Domnul să învie lumea întreagă şi cel bun să fie ca îngerul, iar cel rău ca diavolul. Mai întâi copiii diavolului, jidovii, care nu numai că n-au crezut în Hristosul nostru, dar L-au răstignit. Atunci vor vedea acea slavă a Hristosului nostru, vor crede şi se vor închina, dar credinţa aceea nu le va folosi cu nimic. Acum e nevoie de credinţă. De aceea, fraţii mei, întreit fericiţi creştinii care cred acum şi vai de necredincioşi, mai bine ar fi să nu se fi născut pe lume.
Atunci Domnul îi va despărţi pe cei drepţi de cei păcătoşi, aşa cum desparte ciobanul oile de capre, şi-i va pune pe cei drepţi de-a dreapta Lui, iar pe cei păcătoşi de-a stânga Lui, şi va spune drepţilor: „Veniţi blagosloviţii Părintelui meu, de moşteniţi Împărăţia ce este gătită vouă de la întemeierea lumii [Mt. 25, 34], să vă bucuraţi împreună cu îngerii pururea, fiindcă aţi păzit credinţa Mea, aţi păzit poruncile Mele!” Atunci va spune Domnul păcătoşilor care sunt de-a stânga Lui: „Duceţi-vă de la mine blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului, şi îngerilor lui [Mt. 25, 41], în iad să ardeţi împreună cu diavolul, tatăl vostru, pururea, fiindcă n-aţi păzit credinţa Mea şi poruncile Mele!” Şi Domnul va deschide un râu de foc ca o mare, ca să arunce în el pe cei necinstitori de Dumnezeu, necredincioşi şi eretici, să ardă în el pururea, iar pe creştinii ortodocşi bine-cinstitori şi drepţi să-i pună în Rai să se bucure pururea.
Să ne pocăim!
Acum, fraţii mei, se cade să ne gândim ce suntem: drepţi sau păcătoşi? De suntem drepţi, de-trei-ori-fericiţi suntem. Dar de suntem păcătoşi, se cade ca acum, cât avem timp, să ne pocăim de rele şi să facem cele bune. Iadul ne aşteaptă, când ne vom pocăi? Nu mâine, poimâine şi peste un an, ci în clipa aceasta, fiindcă nu ştim ce vom păţi până mâine, fiindcă Hristosul nostru ne spune să fim mereu gata „Pentru aceasta şi voi fiţi gata, că în ceasul care nu gândiţi, Fiul Omului va veni” [Mt. 24, 44].
Jidovii pedepsiţi de Dumnezeu
Ce lucru mare şi rău e, creştinii mei, să cadă omul în păcat şi să nu se pocăiască; gândiţi-vă: în vechime jidovii au omorât pe proroci, pe toţi învăţătorii, pe toţi cei buni, au lăsat de mii de ori pe Dumnezeu şi s-au închinat diavolului. Şi tot de atâtea ori au făcut un viţel şi i s-au închinat ca unui dumnezeu, cum îl au până astăzi. Acelaşi lucru e şi acum să petreci şi să faci afaceri, să mănânci şi să bei cu diavolul şi cu jidovul. Au îndrăznit şi L-au răstignit pe Hristosul nostru. Şi în toate acestea Preabunul i-a păzit, i-a ocrotit, nu i-a lăsat din mâna Lui. Treizeci de ani după răstignire i-a aşteptat Domnul să se pocăiască. Şi nu s-au pocăit. Atunci i-a blestemat, atunci i-a afurisit, S-a mâniat pe ei şi l-a lăsat pe diavol în inima lor, cum îl au până astăzi. S-au întunecat, au fugit din lumea întreagă şi au intrat în Ierusalim. Şi atunci se ridică un împărat Titus din Roma cea veche şi-i închide pe jidovi în Ierusalim, şi de foame părinţii şi mamele îşi junghiau copiii, îi găteau şi-i mâncau. Diavolul vrea ca părinţii să-şi mănânce copiii lor, nu Dumnezeu.
Auziţi, fraţii mei, ce lucru rău păţeşte omul atunci când Dumnezeu îl lasă din mâna Lui? „Înfricoşat lucru este a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu.” [Evr. 10, 31]. Mare îndurare are Dumnezeu, da!, dar are şi mare mânie. Şi aşa cum i-a pedepsit pe jidovi, ne pedepseşte şi pe noi, dacă nu vom face cele bune.
Dumnezeu îl duce pe împărat în Ierusalim şi el omoară [în anul 70 d. Hr.] o sută douăzeci de mii de jidovi, atât încât sângele lor s-a făcut ca o mare. Cu treizeci de arginţi au vândut jidovii pe Hristosul nostru, cu treizeci de arginţi a vândut Hristosul nostru mii şi mii de jidovi. L-ai vândut pe Hristos iar El nu poate să te vândă?
Ura jidovilor faţă de Hristos şi creştini
Acum, nemaiputând jidovii să-L răstignească încă o dată pe Hristosul nostru, în fiecare Vineri Mare îl fac din ceară şi-L răstignesc, după care-L ard sau iau un miel îl lovesc cu cuţitele şi-l răstignesc în locul lui Hristos. Auziţi relele jidovilor şi ale diavolului? De cum se naşte puiul de ovrei, în loc ca jidovii să-L înveţe să se închine lui Dumnezeu, de îndată ce s-a născut îl învaţă să hulească, să vândă şi să anatemizeze pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară şi plătesc o sută de pungi ca să găsească un pui de creştin ca să-l jupoaie, să-i ia sângele şi să se cuminece cu el. [vezi NOTE] Diavolul vrea să bea sângele copiilor, nu Dumnezeu. Hristosul nostru ne porunceşte să binecuvântăm lumea întreagă. Jidovul, chiar dacă e prietenul tău, se duce şi-ţi dă bineţe, şi ascultă atunci bine ce-ţi spune. Tu-l binecuvântezi şi-l saluţi şi el te blestemă şi-ţi spune în loc de „Bună ziua [kali imera]”, „Să-ţi ardă ziua [na kai imera su]”, fiindcă ziua bună e a lui Dumnezeu şi jidovul nu vrea să spună asta.
Te-ai uitat la faţa unui jidov când râde ca să vezi: dinţii lui sunt albi, faţa e ca un ştergar afurisit fiindcă are blestemul de la Dumnezeu, şi nu râde inima lui, fiindcă are pe diavolul în el, care nu-l lasă. Uită-te şi la un creştin în faţă, chiar dacă e păcătos: faţa lui străluceşte, revarsă harul Preasfântului Duh, fiindcă Dumnezeu nu-l lasă din mâna Lui. Jidovul junghie o oaie şi jumătate din ea, picioarele din faţă, le ţine pentru el, iar pulpele le ascunde şi le aduce jertfă diavolului şi le vinde creştinilor ca să-i spurce. Vrea jidovul să-ţi vândă vin sau rachiu? E cu neputinţă să ţi-l dea fără să-l fi spurcat mai întâi. Dacă n-ajunge să se pişe în el, va scuipa în el. Când moare un jidov, îl pun într-o copaie mare pe care o umplu cu rachiu şi-i scot cu el toată duhoarea şi acel rachiu îl amestecă cu parfumuri şi-l vând creştinilor ca să-i spurce. Când vând peşte, jidovii deschid gura peştelui şi se pişe în ea şi aşa îl vând creştinilor. Jidovul îmi spune că Hristosul meu e un copil din flori [bastardos] şi Preasfânta Fecioară a mea e o desfrânată [porne], iar Sfânta Evanghelie îmi spune că acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi să mă uit la jidov? Dacă un om mă ocărăşte, îmi omoară mama, fraţii, copiii, după care îmi scoate ochii, ca creştin am datoria să-l iert. Dar să-L ocărască ei pe Hristosul meu şi pe Preacurata Fecioara mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar pe domniile voastre cum vă rabdă inima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu jidovii? Cel care petrece împreună cu jidovii, cumpără şi vinde de la ei, ce anume arată? Arată şi spune că bine au făcut jidovii de au omorât pe toţi prorocii şi învăţătorii cei buni. Bine au făcut şi fac că ocărăsc pe Hristosul nostru şi pe Preasfânta noastră Fecioară, bine fac că ne spurcă şi ne beau sângele. Arată că jidovii fac bine acestea şi altele.
De ce v-am spus acestea, creştinii mei? Nu ca să-i omorâţi pe jidovi şi să-i prigoniţi, nu!, – ci ca să-i plângeţi că L-au lăsat pe Dumnezeu şi s-au dus cu diavolul. V-am spus ca să ne pocăim acum până mai avem vreme, ca să nu se întâmple să se mânie Dumnezeu pe voi şi să ne lase din mâna Lui şi să păţim şi noi ca jidovii şi chiar mai rău.
Creştinii mei, sunt de ajuns acestea, nu pot să vă spun mai mult. V-am spus şi eu ceea ce m-a luminat Dumnezeu. Celelalte căutaţi să le învăţaţi domniile voastre. Sunteţi înţelepţi şi cunoscători, înţelegeţi deci care e binele vostru şi faceţi-l!
Sfântul Cosma Etolul – din Învăţătura III
Traducere după ediţia MENOUNOU, 1979, pg. 158-182
Pentru cei interesaţi:
https://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2008/12/neofitcavsocalivitul-infruntareajidovilor.pdf
http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%20nr.20-21/Paulescu,%20Dr.%20N.C.%20-%20Spitalul,Coranul,Talmudul,Cahalul,Francmasoneria.pdf