,,Precum cerul se împodobeşte cu stele, tot astfel Biserica lui Dumnezeu cu Sfinţii Mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel şi Mucenicii împodobesc Biserica. Pomenirea Mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de Mucenici’’.
Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Teodor Stratilat. ,,Teodor’’ înseamnă, în graiul grecesc, ,,Darul lui Dumnezeu’’. Cu adevărat a fost el un dar pentru Biserica din vremea aceea, dar şi pentru cei binecredincioşi, până la sfârşitul veacului acestuia. Dumnezeu dă fiecărui credincios al Său încercări pe măsura puterilor lui. Celor curajoşi şi iscusiţi în cuvânt le rânduieşte să mărturisească pe Hristos Mântuitorul; celor neînfricaţi le dă calea muceniciei.
Sfântul Teodor Stratilat a trăit pe vremea nelegiuitului împărat Liciniu şi a fost dregător al acestuia în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră. Printr-o scrisoare iscusită, l-a făcut pe Liciniu să vină în Iraclia, alegând să pătimească între ai săi. Socotind că Sfântul Teodor este un slujbaş credincios zeilor celor fără de putere, a venit în cetate. Sfântul însă a sfărâmat toţi zeii cei mari, pe care i-a adus Liciniu, împărţind aurul săracilor. Apoi l-a înfruntat cu tărie pe tiranul cu apucături de fiară: ,,Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului Celui Viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc Preacuratului meu Stăpân, Hristos, Cel Care şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumnezeu, Cel Care trăieşte în veci… Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, sunt darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului’’.
Curajul Sfântului a înfuriat peste măsură pe tiranul împărat, de aceea a poruncit să-l supună celor mai crâncene şi nemiloase chinuri, pe care Sfântul le-a răbdat, întărit fiind de Hristos Domnul. Când a venit vremea despărţirii de vremelniciile înşelătoare ale lumii, Sfântul şi-a plecat de bună voie capul sub sabia călăului şi, în ziua de 8 februarie, şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului său.
Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.104-113).
Presbiter Iovița Vasile