Majoritatea Bisericilor Ortodoxe solicită un Sinod Pan-Ortodox.
Încercarea Patriarhiei Constantinopolului (și a Patriarhului Bartolomeu, în special) să promoveze și să impună tendințele și pretențiile sale hegemonice întregii Biserici Ortodoxe prin acordarea tomosului autocefaliei Bisericii schismatice din Ucraina, a întâmpinat opoziția majorității Bisericilor ortodoxe, prin simplul fapt că structura Bisericii este stabilită de sinodalitate și egalitatea tuturor Bisericilor ortodoxe.
La trei luni după anunțul creării acestei biserici anti-canonice, nici o Biserica Ortodoxă nu i-a recunoscut legitimitatea, subminând prestigiul și planurile Patriarhului Constantinopolului.
După declarațiile patriarhului Ioan al Antiohiei și ale Mitropolitului Savva al Varșoviei și toată Polonia, care într-un interviu și în scrisorile lor către Patriarhul Bartolomeu au anunțat refuzul lor de a recunoaște schismatica Biserica Ucraineană, Bisericile din Cipru și România în decizia lor sinodală au anunțat, de asemenea, că, în cazul în care problema nu este rezolvată favorabil în viitorul apropiat, Patriarhia Constantinopolului este obligata să convoace un Sinod pan-ortodox pentru a discuta această problemă.
Credem că toți episcopii ortodocși ar trebui să fie prezenți la acest Sinod Pan-ortodox. Acesta ar trebui să reunească 300 de episcopi vorbitori de limbă greacă, 700 de episcopi de limbă slavă și 700 de episcopi de limba arabă, toate acestea pentru ca fiecare să participe la exprimarea votului său, cuvântului său, a punctului său de vedere. Nu așa cum s-a întâmplat la Kolymbari, în Creta, unde doar Întâistătătorii celor paisprezece Biserici locale au avut dreptul de vot. În acest fel, deciziile nu pot fi controlate sau manipulate de către centrele eclesiastice sau extra-bisericești.
Biserica sârbă se pronunța pentru respectarea sfintelor canoane.
Într-un interviu pentru ziarul sârb Politika, Patriarhul sârb Irineu a răspuns la întrebarea jurnalistului cu privire la problema ucraineană și a subliniat că este necesară respectarea sfintelor canoane.
Întâistătătorul ierarh sârb a subliniat următoarele în interviul său:
„Cred că este necesar să se repete că noi nu suntem împotriva grecilor, nici împotriva rușilor, nici pentru greci, nici pentru ruși. Biserica Sârbă cere doar respectarea sfintelor canoane și tradiția seculară pe care aceste canoane o guvernează. Aceasta înseamnă că le apărăm pe acestea și pe toate celelalte.
Bineînțeles, susținem rușii și Biserica Ortodoxă Rusă – frați de același sânge, care ne-au ajutat în condiții dificile timp de secole. Dar, desigur, susținem și Patriarhia Ecumenică, Biserica Mamă, care ne-a acordat independența acum opt secole, și de atunci am fost egale cu restul bisericilor autocefale. Patriarhul Bisericii noastre Mamă este primul dintre egali. Sunt sigur că nici Biserica Ortodoxă Sârbă, nici celelalte Biserici locale nu vor accepta apariția unui „Papă ortodox”. Dacă ar accepta acest lucru, ei încetează să mai fie ortodocși.
Biserica Sârbă nu acceptă și nu va accepta legitimitatea împărțirii Ucrainei ca poziție legitimă, și, în special, nu va accepta astfel de pretenții în cazul în care acestea apar pe teritoriul său canonic. Ceea ce a făcut Constantinopolul la Kiev, mama orașelor ruse, din punctul de vedere al Bisericii sârbe, nu se poate concepe. Ucraina are propria Biserică cu Întâistătătorul ei legitim – Mitropolitul Onufrie. Nu cunoaștem pe alții și nu dorim să îi cunoaștem.
Fanarul știe că Arhiepiscopia Autonomă din Ohrid condusă de Episcopul Jovan se supune Bisericii Ortodoxe Sârbe. Din punctul de vedere al canoanelor, din punctul de vedere al mântuirii credincioșilor și al săvârșirii slujbelor, acest lucru nu ridică nici o îndoială. Oricine este omul: sârb, macedonean, nord macedonean, bulgar, țigan, grec, toți se pot apropia de Sfântul Potir. De aceea, nu văd nicio modalitate de a justifica o invazie a teritoriului canonic al Bisericii Sârbe, care ar deveni o versiune pseudo-spirituală a operațiunii „Înger Milostiv “ (Denumirea operatiunii Alianța Nord-Atlantică a NATO împotriva Iugoslaviei, în 1999 ).
Aceste declarații ale Patriarhului sârb Irineu, indică faptul că acordarea de către Fanar a autocefaliei Bisericii schismatice din Skopje (Macedonia de Nord) este una dintre prioritățile sale imediate.
Patriarhul Bartolomeu: Sinodul Pan-Ortodox este inutil
În numărul anterior al ziarului Orthodox Typos, un articol detaliat al domnului Panagiotis Trakadas a ridicat întrebarea: „Dacă Patriarhul Constantinopolului refuză (să convoace un Sinod Pan-ortodox), cine o va face ? Întâistătătorii Constantinopolului, paralizați de Patriarhia Constantinopolului, răspundeți!
La 1 martie, site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei a publicat un text cu răspunsul Patriarhului Bartolomeu la apelul lansat de Patriarhul Antiohiei la începutul acestui an, în care acesta a solicitat un dialog cu privire la starea Bisericii ucrainene cu participarea tuturor Întâistătătorilor ortodocși. Patriarhul Bartolomeu, în răspunsul său, a subliniat adresându-se în mod special Patriarhului Ioan (sub rezerva faptului că textul grecesc original nu a fost publicat):
„Ca răspuns, vă informăm că întrucât patru Biserici ortodoxe, inclusiv Biserica veche, au refuzat să participe la Sfântul și Marele Sinod Ecumenic, gest nejustificat eclezial și teologic, pe care îl considerăm inadmisibil, Patriarhia Ecumenică are motive serioase să se abțină de la o întâlnire similară la nivel pan-ortodox. Acest lucru ar fi inutil, prin care s-ar ajunge doar la un acord că participanții nu sunt de acord între ei.
Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos, a privit cu dragoste și sacrificiu de sine, indiferent de interese sau presiuni, având drept scop unic unitatea poporului ucrainean, încetarea scindării și a schismei apărute într-o comunitate de milioane de credincioși, care nădăjduiau să se întoarcă la Biserica canonică, după ce au fost ținuți nedrept în afara ei, prin urmare conform tradiției și sfintelor canoane li s-a acordat autocefalia Bisericii ucrainene … „
Cât timp va mai exista tulburare și scindare în Biserica Ortodoxă?
Răspunsul Patriarhului Bartolomeu ridică întrebări importante. Astfel, Fanarul cunoaște anumite sfinte canoane care permit acordarea autocefaliei schismaticilor și restului Bisericilor Ortodoxe – ei „vor argumenta că au respectat sfintele canoane și tradiția stabilită de secole“, pe baza cărora, însă nu se confirmă autocefalia (așa cum subliniază patriarhul sârb în interviul său)?
Cât timp va mai exista tulburare și scindare în Biserica Ortodoxă, dacă Patriarhul Constantinopolului nu consideră necesară convocarea unui Sinod Pan-Ortodox? Și acest lucru se întâmplă întrucât dezacordul are o dimensiune politică, astfel că declarația Patriarhului Irineu, conform căreia dacă Fanarul legalizează biserica schismatică din Skopie, „va deveni o versiune pseudo-spirituală a“ Îngerului Milostiv“, al „NATO”, denotă implicarea politicii SUA, care manipulează Fanarul.
Amestecul brutal al guvernului ucrainean în viața religioasă a Bisericii locale.
Deși până în prezent, nici o Biserica Ortodoxă nu a recunoscut legitimitatea bisericii schismatice și Patriarhul Bartolomeu declară că decizia sa a fost destinată unirii poporului ucrainean, este menționat pe site-ul web al Bisericii Ortodoxe Ruse privitor la problema ucraineană, că amestecul grav al autorităților statului Ucraina în viața religioasă a Bisericii locale constituie o problema majoră. În publicație se spune că:
Anarhia care a fost declanșată, a dus la un val de violență împotriva clerului și credincioșilor [Bisericii canonice].
„Parlamentul ucrainean a adoptat prin vot și a promulgat legi discriminatorii pentru a respinge numele de Biserica Ortodoxa Ucrainiană și a legalizat sechestrarea sfintelor biserici și mănăstiri. Sunt încălcate drepturi ale credincioșilor Bisericii canonice : astfel clerul său este lipsit de posibilitatea exercitării slujirii în mod corespunzător a militarilor, forțelor de ordine și prizonierilor.
Biserica ortodoxă ucraineană riscă să fie lipsită de cele mai mari mănăstiri și monumente istorice, și anume Lavra Kiev-Pecherska și Lavra Pochaiev. În majoritatea cazurilor, sechestrarea bisericilor de către comunitățile religioase este contrară deciziilor comunităților care rămân credincioase Bisericii canonice.
Această anarhie a condus la un val de violență îndreptat împotriva clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainiene. În ciuda declarațiilor conducerii Ucrainei și Patriarhiei Constantinopolului privitor la natura pașnică a așa-numitei „unificări a Ortodoxiei Ucrainiene “, zeci de sfinte biserici au fost sechestrate cu implicarea grupurilor paramilitare, iar în multe cazuri clerul și credincioșii Bisericii canonice au fost bătuți în încercarea de a-și apăra sfintele lăcașuri.
Parohiile ruse din Europa de Vest aflate sub jurisdicția patriarhiei Moscovei
Decizia Patriarhatului de a oferi auto-hirotonire schismaticilor are un impact direct asupra dispersării rusești în Europa occidentală. La 27 noiembrie 2018, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a decis anularea volumului din 1999, care garanta pastorația și administrarea parohiilor ortodoxe ruse din Europa de Vest, arhiepiscopiei ruse din Paris, cu intenția de a anula încorporarea acestor parohii în Mitropoliile locale ale Patriarhatului. Această decizie a avut ca efect imediat convocarea, la 23 februarie, a adunării generale a Arhiepiscopiei Parohiale Ortodoxe Ruse, unde majoritatea participanților, conform site-ului Orthodoxia.info, au fost de acord cu propunerea de a muta Arhiepiscopia în jurisdicția Patriarhiei Moscovei și de fapt marea majoritate a participanților (191 vs 15) au votat pentru a păstra Arhiepiscopia ca o Biserică separată. Decizia finală privind jurisdicția, scrie ziarul, va fi luată la următoarea întâlnire din iunie. Este remarcabil că Institutul Ortodox al Sfântului Serghie din Paris și-a exprimat solidaritatea cu această decizie, spune orthodoxie.com pe 29 ianuarie.
Potrivit Arhiepiscopiei de la Paris, Exarhatul este format din 65 parohii, 32 de comune, 2 mănăstiri, 7 schituri, iar clerul numără mai mult de 100 de preoți și 30 de diaconi.
Sfântul Nicodim: „Numai Hristos este ecumenic”.
Sfântul Nicodim Aghioritul, în interpretarea celui de-al 28-lea canon al Sinodului IV Ecumenic, a declarat în notele privind titlul de „ecumenic“, că „nici Patriarhul Constantinopolului, nici Patriarhul Romei,nici oricare altul, cu excepția Unicului Hristos, El este adevăratul Patriarh al întregii lumi, căci Lui i s-a dat toată puterea în ceruri și pe pământ „.
Trebuie subliniat faptul că nici un act atemporal al Bisericii nu recunoaște Patriarhia Constantinopolului drept sediu al Bisericii Mamă în Ortodoxie, care are responsabilitatea și principala sarcină de a păstra unitatea Bisericilor locale și curăția credinței. Deci, spun clar Părinții Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, care a subliniat că centrul unității Bisericii este Hristos ca și cap al Bisericii, nu al unei Biserici, întrucât Dumnezeu Tatăl „a stabilit un singur Cap pentru toți, Hristos Cel Întrupat. În plus, așa cum a fost stabilit de Sfinții Părinți, forța de coeziune dintre membrii Bisericii în principal, decurge din dogma credinței comune a membrilor săi, în care Duhul Sfânt „unește mulțimea într-un singur trup și face sufletele lor locuința Duhului Sfânt.”
Sfântul Nicodim, în aceeași notă, subliniază că „ este numit ecumenic / universal cel ce controlează cea mai mare parte a universului, și demonstrează dragostea și grija pentru credință și tradițiile sinodale ale Părinților … „
Ce dragoste și râvnă demonstrează Fanarul, când calcă în picioare sfintele canoane, învață dogme noi și consideră toate celelalte Biserici locale ca fiind „fiicele noastre spirituale.“ Și, după cum dumnezeiescul Nicodim încheie punând punct acestei probleme „titlul de ecumenic nu provine nici de la canoanele sinodale , nici de la Sfinții Părinți, ci a fost dat patriarhului Constantinopolului din obișnuință.“ De aceea, Tradiția seculară a Bisericii, este interpretată ca un” obicei bisericesc „, care este revocat de fiecare dată când apar învățături noi.
Teolog George Tramboulis – articol publicat în Orthodox Typos
Traducere Dr. Gabriela Naghi
Biserica lui Hristos
Sf. Iustin Popovici
Pentru ca Biserica noastră să fie cu adevărat Biserică a lui Hristos, Biserică sobornicească, trebuie cu adevărat să-și împlinească acest obiectiv major în rândul oamenilor.
Și totuși, care sunt mijloacele de împlinire a acestui obiectiv divino-uman? Încă o dată, mijloacele sunt ele însele divino-umane fiindcă un obiectiv divino-uman poate fi împlinit doar prin mijloace divino-umane, niciodată prin mijloace omenești sau prin oricare altele.
Tocmai din acest punct de vedere Biserica se diferențiază radical de orice este omenesc sau lumesc. Aceste mijloace nu sunt nimic altceva decât practici ascetice și virtuți divino-umane. Iar acestea pot fi practicate cum se cuvine doar de către asceții divino-umani, purtători de Hristos. Virtuțile divino-umane există într-o înrudire organică. Fiecare își are izvorul în cealaltă, completându-se una pe alta.
Prima dintre virtuțile ascetice este efortul credinței: sufletele oamenilor trebuie să se străduiască neîncetat întru această virtute capitală; aceasta înseamnă că sufletele credincioase trebuie să se dăruiască lui Hristos fără rezerve și fără compromisuri, după ce vor fi coborât până în adâncurile ființelor lor și se vor fi ridicat spre înălțimile divino-umane. Este un lucru esențial de a înrădăcina în oameni faptul că credința în Hristos este o virtute ce depășește hotarele strâmte ale ideii de naționalism, fiind ecumenică și sobornicească, treimică; și că pentru cel ce crede în Hristos este necesară așteptarea lui Hristos și doar a lui Hristos, în fiecare moment al vieții sale.
Cea de-a doua virtute ascetică este virtutea divino-umană a rugăciunii și a postului. Aceasta este o virtute care trebuie să devină o permanență, un mod de viață al ortodocșilor, devenind suflet din sufletele lor, fiindcă rugăciunea și postul sunt atotputernice mijloace oferite de Hristos spre a curăți nu numai persoana umană, dar și societatea, oamenii, neamul omenesc, în general vorbind, de orice necurăție.
Postul și rugăciunea pot cu adevărat să curețe sufletele oamenilor noștri de orice fel de necurății și de păcate. Sufletele oamenilor trebuie hrănite permanent printr-o viață ortodoxă de rugăciune. Postul și rugăciunea nu trebuie folosite doar pentru individ, sau pentru un popor, ci pentru toți și pentru toate; pentru prieteni și pentru vrăjmași, pentru cei ce ne persecută și ne dau la moarte, fiindcă în felul acesta creștinii se deosebesc de neamuri.
Cea de-a treia virtute divino-umană este cea a dragostei: e vorba de dragostea care nu cunoaște limite, care nu se întreabă cine e vrednic și cine nu, ci îi cuprinde pe toți; trebuie să-i iubim pe prieteni și pe vrăjmași, pe păcătoși și pe răufăcători, fără să le iubești păcatele și crimele acestora. Ea îi binecuvântează pe cei blestemați și, precum soarele, ea strălucește și peste cei răi și peste cei buni. Această dragoste divino-umană trebuie cultivată în inimile oamenilor fiindcă tocmai acest caracter sobornicesc al ei o diferențiază de alte forme de iubire relative și egoiste: de cea de tip fariseic, de cea umanistă, de cea altruistă, de cea naționalistă, precum și de cea animalică. Dragostea lui Hristos este pururea atotcuprinzătoare. Ea este dobândită prin rugăciune fiindcă e un dar al lui Hristos. Acum, inima ortodoxă se roagă cu intensitate: „Doamne al iubirii, dăruiește-mi mie această dragoste a Ta pentru toți și pentru toate!”
Cea de-a patra virtute este cea a umilinței și smereniei. Doar cel ce este blând și smerit cu inima poate liniști inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre și trufașe. A arăta „blândețe față de toți oamenii” este obligația fiecărui creștin adevărat (cf. Tit 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând și smerit atunci când el își îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat „blând și smerit cu inima” (Matei 11, 29). Sufletul oamenilor trebuie îmblânzit cu blândețea lui Hristos. Orice om trebuie să învețe să se roage așa: „Blândule și bunule Doamne, liniștește-mi sufletul meu tulburat!”
Domnul S-a smerit pe sine cu cea mai mare umilință. El S-a întrupat și S-a făcut om. Ca să fii al lui Hristos atunci smerește-te precum un vierme: pune-te în situația celor ce sunt îndurerați, plini de tristețe și de necazuri, a celor ce se află în tulburări și sminteli. Smerește-te mai tare decât toți; fă-te tuturor toate, dar după Hristos și întru Hristos. Atunci când nu ai smerenia Lui, roagă-te: „O, Dumnezeule Cel plin de smerenie, învață-mă și pe mine smerenia Ta!”
Cea de-a cincea virtute ascetică este virtutea răbdării și a umilinței. Cu alte cuvinte, să pătimești toate răutățile, să nu răsplătești rău cu rău, să ierți cu absolută compătimire orice atac, defăimare și răutate. Iată ce înseamnă să fii al lui Hristos: să te simți mereu răstignit lumii, persecutat de ea, agresat, scuipat, desconsiderat. Lumea nu-i va accepta pe cei ce sunt purtători de Hristos, la fel precum nu L-ar accepta nici pe Hristos Însuși. Mucenicia este starea în care creștinul aduce roade. Acest lucru trebuie împărtășit oamenilor. Pentru ortodocși, mucenicia înseamnă purificare, curăție. A fi creștin nu înseamnă doar a răbda suferința cu bucurie, ci a-i ierta plini de compătimire pe cei ce sunt cauza ei, a te ruga lui Dumnezeu pentru ei așa cum au procedat Domnul și arhidiaconul Ștefan. Și roagă-te așa: „Îndelung răbdătorule Doamne, dăruiește-mi puterea de a răbda și ierta; fă-mă generos și smerit”.
Misiunea Bisericii noastre este de a insufla aceste virtuți divino-umane și practici ascetice în modul de viață al oamenilor, de a le uni viața și sufletul statornic cu aceste virtuți divino-umane, hristice. Fiindcă în acestea aflăm mântuirea sufletului de relele lumii și de acele organizații lumești pierzătoare de suflet. Drept răspuns la ateismul erudit și la canibalismul rafinat al civilizației contemporane, noi trebuie să promovăm acele personalități purtătoare de Hristos, care cu blândețea oilor vor risipi răutatea lupilor și cu puritatea porumbeilor vor salva sufletul oamenilor de la putreziciunea și moartea culturală și politică. Trebuie să facem un efort ascetic în numele lui Hristos ca răspuns la actul de cultură realizat în numele ființei europene dezintegrate și decăzute, în numele ateismului, civilizației sau al lui antihrist. Iată de ce sarcina majoră a Bisericii noastre este aceea de a crea astfel de asceți purtători de Hristos. Cuvântul de ordine care ar trebui auzit astăzi în cadrul Bisericii este acesta: să revenim la asceții hristofori și la Sfinții Părinți! Să practicăm și noi nevoința și virtuțile Sfinților Părinți!
Să practicăm virtuțile Sfântului Antonie, ale Sfinților Atanasie, Vasilie și Grigorie, ale Sfinților Serghie și Serafim ai rușilor, ale Sfinților Sava, Prohie și Gavriil ai sârbilor și ale altora asemenea lor, fiindcă tocmai aceste virtuți ne-au dăruit acești sfinți, exemple demne de urmat. Astăzi numai eforturile ascetice ortodoxe și virtuțile pot insufla sfințenia în orice suflet, în sufletul tuturor oamenilor noștri – văzând că obiectivul divino-uman al Bisericii este neschimbat, iar mijloacele sale sunt și ele aceleași, fiindcă Hristos este Același, ieri și azi și în vecii vecilor (Evrei 13, 8). Aici rezidă diferența dintre lumea obișnuită și cea care trăiește întru Hristos: lumea este trecătoare și temporală, în timp ce lumea lui Hristos este pururea împlinită, deschisă veșniciei.
Sf. Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Editura Bunavestire, 2003
Minunat acest text al Sfantului . Recomand celor care viziteaza Serbia sa se indrepta neaparat spre frumoasa Manastire Celie, unde se gasesc moastele Sfqntului. De-acolo, sa dea o fuga pana la Lelic unde se gasesc moastele Sfantului Nicolae Velimirovici. Cele doua Manastiri sunt apropiate.
jale mare si compasiune pe mai toata ierarhia in ceea ce priveste acel lacas al satanei asa zis ,,catedrala” Notre Dame din Paris
Nu vi se pare suspect faptul ca nu se omoara nimeni sa gaseasca vinovati? Ce ne spune noua aceasta? Doamne ajuta.