LUNA DECEMBRIE
Ziua a 17-a
Sf. Prooroc Daniel; Drepţii Anania, Azaria şi Misail; Sf. Mc. Patermutie, Coprie, Alexandru, Iahos, Nichita, Paisie, Avacum; Sf. Mărturisitor Ştefan; Sf. Ier. Dionisie cel Nou
Între Sfinţii pomeniţi astăzi de Biserică este Sfântul Prooroc Daniel. Dumnezeu i-a descoperit şi i-a dat să scrie despre sfârşitul veacului acestuia, adică despre sfârşitul istoriei şi începutul împărăţiei celei veşnice. Din Cartea lui aflăm că în vremea domniei de trei ani şi jumătate a lui antihrist, va înceta a se mai săvârşi Sfânta Liturghie, numită ,,Jertfa cea de fiecare zi’’ şi în locul ei se va pune slujba nelegiuitului antihrist: ,,Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar Jertfa de fiecare zi o vor da la o parte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii. Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva Legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi Îl va urma. Cei mai înţelepţi îi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi de foc, de temniţă şi de pustiire… Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla’’ (Daniel 11, 31-33, 36).
La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi cinstitul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Antihristul va şti aceasta, dar fiindcă el se va substitui Domnului Iisus, va interzice a se mai săvârşi Jertfa Euharistică pentru a-i lipsi pe cei credincioşi de Sfânta Taină. Dumnezeu însă va purta de grijă celor credincioşi şi aceştia vor avea şi pâinea cea de toate zilele şi Sfânta Împărtăşanie, căci Sfânta Liturghie se va săvârşi, totuşi, în locuri tainice. Urâciunea pustiirii, adică regimul barbar de teroare al antihristului, se va întinde peste toată faţa pământului. ,,Sabie, foc, temniţă şi pustiire’’ vor fi ameninţările care vor sta deasupra celor care se vor împotrivi antihristului şi vor rămâne credincioşi Mântuitorului.
Trăim încă vremea când Sfânta Liturghie se mai poate săvârşi în toate bisericile de pe faţa pământului. Semnele care ni se arată converg spre a ne arăta că împlinirea proorociilor Sfântului Daniel se apropie. Pregătirea noastră trebuie să fie pe măsura vremurilor care vin. Părinţii Bisericii ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea şi binele din lume. Urmează vremuri grele, ,,strâmtorarea cea mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Din această strâmtorare vor ieşi biruitori numai aceia pe care îi va găsi în corabie, adică în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18), după sfintele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pr. Ioviţa Vasile