Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu care se depărtase de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, şi acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). I se pare că toate ostenelile sale au fost zadarnice. Nimic din ce se face bine nu se pierde în fața lui Dumnezeu.
Domnul avea să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12). Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’ (III Regi 19, 14).
Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul Ilie trăia această dramă naţională cu toată intensitatea. Ce nu ştia el, era faptul că nu era singurul care rămăsese credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).
În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite. Aşadar, iubiți cititori îngrădiți de erezie, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde nici în aceste vremuri cumplite când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi păcate necurmate. Ni se pare că suntem puțini, că slabele noastre strădanii sunt zadarnice. Nu vă temeți! Buna nădejde va veni cum și când nici ne putem noi închipui. Aşa să fie! Amin.
Presbiter Iovița Vasile
Doamne ajuta si sarut dreapta parinte! Sa ne traiti, sanatos!
Doamne ajută. Pace, sănătate, mantuire. Sfântul Prooroc Ilie să ne sprijine cu rugaciunile lui.
Ilie a fost un profet extrem de activ, dinamic și curajos, acționând ca reprezentant al lui Dumnezeu. Toate acestea arată cât de zel a slujit profetul Ilie voii lui Dumnezeu. Profetul Ilie l -a avut ca asistent, discipol și succesor pe Elisei .
Tradițiile și obiceiurile populare sunt bogate, nu numai în rândul grecilor ortodocși. În multe zone, în special în Tracia și Macedonia, profetul Ilie era considerat stăpânul ploii, al tunetelor și al fulgerelor. Acest lucru se explică prin evenimentele relatate în Vechiul Testament despre seceta impusă de Ilie și deschiderea cerurilor după trei ani ca să cadă din nou ploaia. De fapt, sătenii din Tracia de Nord, care au venit în Grecia în 1923 și s-au stabilit în principal în Macedonia, au oferit o „ jertfa” sfântului.
Pericolul din capsula solară, dar și din ploaie de vară, a fost asociat cu profetul Ilie . Pe vârfurile munților, unde se află mereu micile sale biserici, profetul Ilie l-a înlocuit pe Zeusul strămoșilor noștri străvechi, Zeusul care ridică norii , stăpânul soarelui, dar și al fulgerelor, al tunetelor și al vântului, într-un cuvânt, cel care reglează condițiile meteo. În această calitate, Zeus a fost venerat în același timp în care este prăznuit profetul nostru Ilie , adică în primele zile ale ultimelor zece zile ale lunii iulie. Calitățile profetului Ilie ca moderator al condițiilor meteorologice, este evident, printre altele, cele relatate din observațiile meteorologice făcute în ziua sărbătorii sale.
Când fulgeră și tună, se crede că profetul Ilie urmărește balaurul sau diavolul în carul său pe cer, folosind fulgerul ca armă. În Sozopolis din Tracia credeau că 24 de ore pe zi „ Ai Lias face înconjurul lumii cu carul său și când tună și scânteie, vânează diavoli ”, în timp ce la Adrianopol străbate cerurile cu carul său tras de patru cai de foc. Când i-a lovit cu biciul, s-a auzit un fulger; iar când roțile carului au lovit pietrele, a fost un tunet!
În alte părți ale Macedoniei, legenda despre urmărirea diavolului de către profet se găsește într-o variantă: Ilie nu îl urmărește pe diavol, ci „ lamia ”, care distruge recoltele omului. Creștinii din Bulgaria credeau că sfântul vânează „ lamia ” stând pe un car de aur și urmărește balaurul care le mănâncă recoltele pe câmp. De îndată ce îl vede profetul, aruncă trăsnetul împotriva lui. De fapt, fulgerul care nu este însoțit de tunete nu este fulger, ci flăcările care ies din nările cailor carului și strălucirea suliței sale de aur.
Profetul Ilie este onorat în vârful dealurilor, înălțimilor și munților („pe înălțimi”). Tocmai din acest motiv multe vârfuri îi poartă numele și majoritatea au bisericuțe sau catapeteasmă închinate lui. Explicația pentru această onoare „pe înălțimi” este legată de diferite tradiții regionale ale poporului. Astfel:
În Ahaia se spune că „ Ai Lias era marinar, iar pentru că a suferit mult pe mare și de multe ori aproape s-a înecat, s-a săturat de călătorie și a hotărât să meargă într-un loc unde nu știu ce este marea și ce sunt corăbiile. Așa că își pune vâsla pe umăr și coboară la mal. I-a întrebat pe toți cei pe care i-a întâlnit ce înseamnă vâsla. Cum îi spuneau „vâsle”, a tras mai sus, până a ajuns în vârful muntelui. Îi întreabă pe cei pe care i-a găsit acolo ce este, iar ei îi spun „lemn”. Așa că a înțeles că nu văzuseră niciodată vâslele și a rămas cu ei acolo sus .
Potrivit unei variante a acestei tradiții din Kefalonia, sfântul se află pe vârfuri, pentru că nu a pus niciodată piciorul pe câmpie și nici nu a fost îngropat în pământ. Se întoarce cu carul în cer si doar pe vârfuri stă și respiră. Și când era în viață, așa îi plăcea să fie la munte”.
Alte credințe și obiceiuri sunt asociate cu ziua sărbătorii lui (20 iulie). Există plimbări și excursii nostalgice, pelerinaje populare și festivaluri. Unii dintre cei care invocă ajutorul sfântului pentru tratarea bolilor, încinge tâmpla cu un fir subțire de ceară, cu care apoi leagă capul sau partea din trup care suferă în timpul liturghiei, cu un spic de porumb, pe care îl tai după , „ca să se taie și durerea ” . Sau leagă o piatră de trunchiul măslinului, pentru a-i ține rodul.
https://www.pemptousia.gr/2023/07/o-profitis-ilias-kata-tin-paradosi/
Să ne deschidem sufletele
Duhul Sfânt vrea să intre în sufletele noastre, dar ne respectă libertatea, nu vrea să o încalce. El așteaptă ca noi să-i deschidem ușa și atunci va intra în sufletul nostru și îl va transforma. Când Hristos vine și locuiește în tot spațiul sufletului nostru, atunci toate problemele, toate amăgirile, toate necazurile dispar. Atunci și păcatul dispare.
Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul