Cereţi ajutorul doctorului, dar în primul rând rugaţi-vă, totodată, Domnului şi Sfinţilor Lui, ca să îi dea pricepere acestuia să prescrie doctoria potrivită.
Faceţi tot ce fac oamenii cucernici în asemenea cazuri. Pentru că nu ştiţi unde este ascuns ajutorul lui Dumnezeu pentru bolnavă. Poate că Dumnezeu a hotărât ca ea să fie în starea asta pentru că lucrul acesta îi aduce mântuire – şi va rămâne aşa toată viaţa, ca să se mântuiască. Sau poate că Domnul a trimis boala pentru o vreme, ca să pună la încercare credinţa ei şi a părinţilor ei.
Numai Dumnezeu ştie toate acestea. Boala nu e ruşine şi nu e semn că Dumnezeu l-a lepădat pe om de la Faţa Sa. Dimpotrivă, şi boala este o milă dumnezeiască. De la Dumnezeu, totul este milă: fie boală, fie sărăcie, fie nevoie. Sora să se roage mai cu râvnă lui Dumnezeu, însă rugându-se să nu spună: „Dă-mi, Doamne, sănătate!”, ci: „Doamne, facă-se voia Ta! Slavă Ţie, Doamne! Dacă este plăcut înaintea Ta, Doamne, izbăveşte-mă, iar dacă nu este plăcut înaintea Ta, facă-se voia Ta. Cred că şi boala aceasta este bună, la fel ca sănătatea. Îţi mulţumesc, Milostivule Ziditor!”.
Există boli pe care Domnul nu le lasă să se vindece – atunci când vede că pentru mântuire este mai mare nevoie de boală, decât de sănătate.
(Akedia, faţa duhovnicească a deprimării – Cauze şi remedii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 146)
Selecție și editare: Dr. Gabriela Naghi
DOMNULUI P.J., CARE ÎNTREABĂ
DE CE SE APRINDE CANDELĂ ÎNAINTEA ICOANELOR
SFÂNTUL IERARH NICOLAE VELIMIROVICI
În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii.
Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.
În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.
În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.
În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.
În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.
UNUI FIU CARE A CĂZUT SUB BLESTEMUL PĂRINTESC
SFÂNTUL IERARH NICOLAE VELIMIROVICI
Îmi scrii că te-ai certat cu tatăl tău şi că te-ai despărţit de el, iar el la despărţire te-a blestemat. Şi acum întrebi dacă acest blestem are vreo însemnătate.
Neîndoit că are. Cum să nu aibă însemnătate blestemul părintesc? Şi de lucruri mai mici, chiar şi de gânduri obişnuite, se zguduie lumea duhovnicească; cu atât mai mult de blestemul părintesc rostit pe dreptate.
Dreptul Noe a blestemat pe urmaşii lui Ham din pricină că Ham îşi bătuse joc de tatăl său, Noe; Şi acest blestem se întinde în chip vădit până în ziua de astăzi asupra neamurilor negre, a hamiţilor.
În ţara noastră s-a împlinit nu de mult un cumplit blestem de mamă. O mamă îşi certa fiul dezmăţat. Mâniindu-se, fiul a înjurat-o. Mama l-a mustrat şi pentru acest lucru. Atunci el a lovit-o pe mama sa cu băţul. Mama a început să plângă şi să se tânguiască, şi în durerea sa a
rostit acest blestem asupra fiului său:
„Fiu ne-fiu ce-mi eşti, cum am plâns eu azi să plângi şi tu în ziua ta cea mai de bucurie!” După o vreme, mama a murit, iar fiul a rămas neîndreptat şi neiertat; însă blestemul mamei s-a împlinit, în ziua nunţii fiului – în ziua lui cea mai de bucurie -, nuntaşii trăgeau cu puşca. Un glonte „rătăcit” a nimerit-o pe tânăra mireasă, şi el a început să plângă, însă moartea a pus sfârşit plângerii lui – şi vieţii lui.
Hristos a întărit străvechea poruncă privitoare la cinstirea părinţilor zicând cu preacurata Sa gură: să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta. Deci, nici să nu se gândească cineva că aceasta e poruncă a lui Moise. Nu. Ea este a lui Hristos.
Dar dacă vreun părinte păgân sau necredincios ar rosti blestem asupra fiului său fiindcă acesta e creştin, un astfel de blestem ar cădea pe capul părintelui, nu pe al fiului, în cazul tău însă, tu eşti cel vinovat, şi blestemul rămâne asupră-ţi. Ca atare, grăbeşte-te şi roagă1 pe tatăl tău, cât este viu, să ridice blestemul de peste tine şi să te binecuvânteze, ca să fii viu şi să ai viaţă lungă pe pământ.
Domnul să-ţi fie într-ajutor!.
Răspunsuri la întrebările lumii de astăzi-Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici