Din Patimile lui Hristos, ca din izvorul mântuirii, a venit toată buna noastră aşezare. Moartea Lui este pricina vieţii noastre. Patimile Lui sunt pricina bucuriei noastre. Prin judecarea şi osândirea Lui, noi am fost izbăviţi de judecata şi osânda veşnică. Cu rănile Lui noi ne-am vindecat. Cu lanţurile cu care a fost legat, ne-a dezlegat pe noi din legăturile păcatelor, pentru care îi cântăm împreună cu Proorocul: „Rupt-ai legăturile mele. Ţie-ţi voi aduce jertfă de laudă” (Psalm 115: 7-8).Din tristeţea, din mâhnirea Lui ne-a venit pacea deplină şi bucuria veşnică. Cu lacrimile Lui milostive a şters lacrimile ochilor noştri şi noi am dobândit îndrăzneală înaintea Tatălui Ceresc.
Prin dezgolirea trupului Lui dumnezeiesc ne-a ţesut nouă veşmântul mântuirii şi haina veseliei. Prin smerenia şi umilirea Lui, noi ne-am ridicat. Prin osândirea şi necinstirea Lui, noi am dobândit cinstea şi slava veşnică.
Într-un cuvânt, toată fericirea duhovnicească ne-a venit de la acest Izvor Mântuitor. Lui, Începătorului vieţii noastre, împreună şi Tatălui, şi Duhului Sfânt, îi aducem mulţumire veşnică.
Aminteşte-ţi totdeauna, creştine, acele momente în care se înfăptuia fericirea noastră: când Dumnezeu, în chip de om şi de rob, a venit pe pământ pentru noi, a trăit printre păcătoşi, a mâncat, a băut şi a cuvântat cu păcătoşii; când a răbdat hulă şi prigoană de la robii Lui cei răi, când pentru păcatele noastre a plâns, S-a întristat, S-a înfricoşat şi a asudat sânge; când a fost vândut, predat de ucenicii linguşitori şi nerecunoscători şi părăsit de ceilalţi ucenici; când a fost legat, dus la judecată, judecat şi osândit la moarte, înjurat, scuipat şi defăimat; când au răcnit împotriva Lui: „ia-L, ia-L, răstigneşte-L” (Ioan 19: 6); când a fost socotit dimpreună cu nelegiuiţii şi, pentru mântuirea noastră, a murit pe Cruce. Străduieşte-te să-L urmezi cu credinţă, cu dragoste, cu smerenie, cu blândeţe şi răbdare, şi să aduci mulţumire Răscumpărătorului tău, ca să împărăţeşti împreună cu El în veci.
(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 36)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Comisia Europeană a propus sancţionarea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse 24
4 May 2022 11:39:19 (Live: 3 cititori)
Autor: Lorena Mihăilă
 Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kirill / Foto Arhivă
Comisia europeană a propus sancţionarea şefului Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill, în cadrul celui de-al şaselea pachet de sancţiuni ca răspuns la războiul din Ucraina.

Noua listă cuprinde 58 de personalităţi, printre care se numără şi numeroşi militari ruşi. Pe listă se află şi soţia, fiica şi un fiu al purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, precum şi şeful agenţiei de reglementare a telecomunicaţiilor Roskomnadzor, Andrei Lipov.
Sancţiunile constă în interzicerea accesului în Uniunea Europeană şi îngheţarea activelor deţinute pe teritoriul acesteia.
Patriarhul Kirill este un aliat de lungă durată al lui Putin şi a devenit unul dintre principalii susţinători ai războiului din Ucraina, potrivit documentului Comisiei.
Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, sub a cărei jurisdicţie se află în jur de 150 milioane de credincioşi în lume, în principal în Rusia, şi-a înmulţit predicile în care susţine ofensiva rusă în Ucraina, scrie Agerpres.
Pe 27 februarie, el a vorbit despre o luptă a „forţelor răului” care se opun „unităţii” istorice între Rusia şi Ucraina.

„Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pe fratele meu”
Sfântul Cuvios Sofronie din Essex
Este tot atât de greşit şi de înşelător să aştepţi desăvârşirea unui grup, ca şi cea a unei persoane. Mai întâi, pentru că noi înşine nu avem gând drept în ce priveşte desăvârşirea. Apoi pentru că desăvârşirea este starea de deplină asemănare cu Hristos.
Respingeţi tot ce este duh al curiozităţii. Faceţi-vă treaba fără să vă grijiţi a şti dacă şi ceilalţi şi-o fac. Când curiozitatea lipseşte, fiecare primeşte de la Dumnezeu ceea ce i se cuvine. Nu poţi păcăli pe Dumnezeu. El este atât de puternic şi de drept, încât nimic nu i se poate ascunde.
«Dăruieşte-mi a vedea ale mele căderi şi a nu osândi pre fratele meu», zice Sfântul Efrem în rugăciunea sa. Când începem a ne compara străduinţele cu ale altuia, vrăjmaşul poate găsi mijloace să ne descurajeze.
Când se întâmplă între oameni certuri, împotriviri, silnicii, unimea nu se poate păstra decât dacă fiecare se hotărăşte să rabde neputinţele celorlalţi. După Apostolul Pavel, mai bine rabzi ocară decât să ocărăşti.
Dacă ne rugăm statornic pentru dragostea fraţilor şi surorilor noastre, spre a străbate calea vieţii în acelaşi duh şi în unimea dragostei duhovniceşti, mai uşor vom putea ajunge la asemănarea cu Hristos. Dacă însă ne oprim asupra amănuntelor şi neajunsurilor de neocolit în viaţa din afară, vom pierde harul contemplării Celui Vecinic.
Când ne lovim de o problemă, cei mai mari se pun în slujba celuilalt. Este singura ieşire cu putinţă. Aşa cum zice Hristos, cei ce voiesc a fi cei mai mari să se facă slujitori şi robi chiar şi ai celor mai slabi.
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia: Reîntregirea, 2014
Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli, oamenii nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu…
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei.
Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Însă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viaţă vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. În felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. Cine a cunoscut judecăţile lui Dumnezeu? Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?
– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar, văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se însănătoşesc cu amarul, iar nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
Extras din „Viața de familie” – Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017
După moarte nu mai este pocăință
Raiul și iadul nu sunt două locuri diferite. Și nici preotul nu este cel ce dă bilete pentru Rai. Pentru că toți vom vedea slava lui Dumnezeu, independent de preoți și vlădici. Treaba preotului, și-a vlădicii, și a clerului, și-a duhovnicului este tămăduirea, astfel încât, atunci când vom vedea slava, să vedem Lumină, Lumină, Lumină, iar nu foc.
Tămăduirea aceasta, asta-i treaba lor. Vasăzică, treaba preotului nu e să slujească Tainele iar tămăduirea s-o lase pe seama lui Dumnezeu pe lumea cealaltă.
E ca și cum te-ai duce la doctor și i-ai spune că te doare ceva, iar doctorul îți citește o rugăciune ca să te faci bine pe lumea ailaltă. Păi acolo ne vindecă doctorul? Nici vorbă. Și părinții spun că aici trebuie să ne vindecăm. După moarte nu mai este pocăință. Acum este. Ori ne vom tămădui aici, ori nu. Când o să te duci dincolo, o să-L vezi pe Dumnezeu ca foc, care e tot un fel de mântuire, pentru că omul nu piere; totuși, nu este îndumnezeire.
Și am spus și la alte cursuri, că după Părinții Bisericii, Raiul și Iadul sunt unul și același lucru. Raiul e Slava lui Dumnezeu, Iadul e Slava lui Dumnezeu, dar îndumnezeiții văd slava ca slavă, iar osândiții, aceeași slavă o văd ca foc veșnic și întunericul cel mai din afară. Foc veșnic și întunericul cel mai din afară. Vasăzică, aceeași lumină, și luminează, dar și arde. E și „foc mistuitor” și lumină care luminează pe „tot omul ce vine în lume” (In. 1,9).
Deosebirea este următoarea: că orice ajunge și vede Slava lui Dumnezeu, și a trecut prin curățirea inimii, și a ajuns la luminare, luminatul acesta, când vede Slava lui Dumnezeu, o vede ca Lumină. Iar cine nu a ajuns la luminare, cine nu are luminarea întru sine, înseamnă că, atunci când vede Lumina aceasta, o vede ca foc mistuitor. Adică, în loc să-L vadă pe Dumnezeu ca Lumină, îl vede pe Dumnezeu ca foc mistuitor.
IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 540-541
„Doamne, împlinește rugăciunea mea după voia Ta!”
CUVIOSUL PĂRINTE MĂRTURISITOR SOFIAN BOGHIU
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruință și cu smerenie. Însuși Mântuitorul Hristos ne făgăduiește acest lucru, când zice: „Toate câte veți cere întru rugăciune, crezând, veți lua”. Și iarăși: „Cereți și se va da vouă”.
Cine se roagă din toată inima, adâncind cuvintele rugăciunii, pe lângă împlinirea cererii sale, va dobândi și o pace lăuntrică pe care nu i-o poate da lumea, acea pace făgăduită de Iisus Hristos Mântuitorul, când a spus: „Pacea Mea dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (Ioan 14, 27). Și simțim atunci o siguranță, aceea că nu suntem singuri pe lume, numai oamenii, cu noi este Dumnezeul părinților noștri, care ne ocrotește și ne apară în viața noastră pământească.
Se întâmplă uneori că Dumnezeu nu împlinește numaidecât și îndată rugăciunile noastre. Cum Sfânta Monica, mama Sfântului Augustin, s-a rugat vreme de 18 ani lui Dumnezeu să-l întoarcă pe fiul său, Augustin, la Dumnezeu. Stăruința în rugăciune i-a plăcut lui Dumnezeu și El i-a împlinit-o cu adevărat, întorcând pe fiul său la credință, dar nu oarecum, ci înzestrat cu frumusețile harului care împodobeau sfânta lui viață.
Iar pentru că nu știm dacă toate rugăciunile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea noastră cu aceste cuvinte: „Doamne Care știi toate, ajută-mă ca rugăciunea pe care o fac înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă! Doamne, facă-se voia Ta în viața mea!”.
(Ne vorbește Părintele Sofian Boghiu, Editura Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 41)
Să ne umplem de har
Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul
Rugăciunea pentru alții făcută cu dragoste profundă este dezinteresată și are un mare folos duhovnicesc. Îl umple de har pe rugător, dar îl umple de har și pe cel pentru care se roagă, aducându-i harul lui Dumnezeu. Când aveți dragoste puternică și această dragoste vă mișcă la rugăciune, atunci valurile dragostei voastre pornesc și îl influențează pe cel pentru care vă rugați și îl conduc spre bine. Văzându-vă strădania, Dumnezeu vă dă și vouă harul Său bogat, și celui pentru care vă rugați.
În rugăciune să cereți doar mântuirea sufletului vostru. Nu a zis Domnul: Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă? Ușor, în cel mai ușor mod, Hristos poate să ne dea ceea ce dorim. Este suficient să zicem: Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă. Dumnezeu nu are nevoie să fie informat despre diferitele noastre nevoi. El le cunoaște în mod incomparabil mai bine decât noi și ne dă dragostea Sa. Problema este să răspundem noi acestei iubiri prin rugăciune și prin ținerea poruncilor Sale. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu; acest lucru este cel mai convenabil, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm.
Sursa: Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul (Monahul Patapios Kavsokalivitul), Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul – Sfințenia în secolul al XXI-lea, Editura Doxologia, 2015, Iași
Răsuceşte capul fiecărei zile aşa încât să slujească sufletului tău
Sfântul Nicolae Velimirovici
Răscumpăraţi vremea! Astfel sună cuvintele Sfântului nostru Părinte, Pavel apostolul. Întrebi ce înseamnă: răscumpăraţi vremea? Fericitul Ieronim tâlcuieşte astfel: „Când întrebuinţăm vremea pentru fapte bune, atunci o răscumpărăm”. Fericitul Teofan Zăvorâtul spune: „A întoarce vremea în propriul folos spre propriile scopuri veşnice”. Cuvintele apostolului lui Dumnezeu au un înţeles asemănător cu cel al cuvintelor lui Dumnezeu: „neguţătoriţi până Mă voi întoarce”. Iar când Se va întoarce El, altfel spus, când va veni din nou Hristos să judece lumea, ne va întreba cum am neguţătorit cu talanţii daţi nouă; cum am întrebuinţat vremea vieţii noastre; dacă am dat ieftin pentru scump, ca Iacov, sau scump pentru ieftin, ca Esau; dacă ne-am plecat smintelilor acestui veac trecător şi ne-am vândut sufletul pentru dulcea amărăciune pământească sau am dat totul pentru sufletul nostru.
Drept aceea, să împlineşti poruncile lui Hristos în fiecare zi precum o cer împrejurările. Prin asta vei plăti zilele dăruite ţie de Dumnezeu – fiindcă în fapt, a răscumpăra înseamnă a plăti. Plăteşte puţin, ca să câştigi mult. Slujeşte puţin, ca să împărăţeşti veşnic.
Fiindcă Ziditorul nostru ne-a făgăduit că vom împărăţi veşnic în viaţa veşnică. De-ar fi cineva înlănţuit în temniţă, să nu se lenevească şi să nu zică: „Eu nu sunt în stare să fac nimic!”, ci să se pocăiască şi să se roage lui Dumnezeu de dimineaţă până noaptea în întunericul temniţei. Şi Dumnezeu îi va socoti aceasta ca şi cum din bogăţia sa ar zidi biserici.
Ziditorul nostru vede împrejurările în care se află fiecare şi caută de la fiecare om ca acesta să facă ceea ce poate în împrejurările date.
Răsuceşte capul fiecărei zile aşa încât să slujească sufletului tău. Umple-o cu suflarea Duhului Dumnezeiesc din tine, Care povăţuieşte la tot binele. De nu vei face asta, te va mototoli ca pe o cârpă şi te va da ea cu capul în prăpastie, asemenea unui torent năvalnic, pe care neştiutorii nu se pricep să îl întoarcă spre moara lor, ci coboară pe el – în hău. Aşa e vremea vieţii noastre pe pământ. Pe înţelepţi îi mântuieşte şi îi ridică pe aripi, iar pe nebuni îi doboară şi îi rostogoleşte în prăpastie. Unora le slujeşte, pe alţii îi stăpâneşte.
Vremea e pentru unii şa, iar pentru alţii călăreţi. Lumina lui Hristos să te lumineze!
Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2002, pp. 256-258
Ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator
Sfântul Cuvios Efrem Filotheitul
Adevărul imbatabil este că sufletul omului este nemuritor, şi că noi, oamenii, nu murim după plecarea din această viaţă. Rămâne doar ca sufletul să fie pregătit după moarte. Deci să ne punem în ordine sufletul nostru şi să-l avem cât se poate de curat.
Fiecare om din această lume, mai mult sau mai puţin, este nemulţumit. Dumnezeu este Cel Care ne hrăneşte, ne îmbracă, ne păzeşte, ne trimite înger păzitor, ne hrăneşte cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Lui, ne pregăteşte Împărăţia Lui nemărginită, ne rabdă, ocrotindu-ne, ne primeşte când ne pocăim, iar noi Îl hulim, nu-I arătăm cinstire, Îl ocărâm, Îl dispreţuim, şi Acesta rabdă îndelung şi ne aşteaptă. Noi ne comportăm ca şi cum Dumnezeu ne este dator, n-avem în minte frica de Dumnezeu, respectul faţă de Acesta, evlavia cuvenită faţă de amintirea şi prezenţa Lui, nu ne lovim piepturile, închinându-ne Marelui Dumnezeu, Făcătorului de minuni, Celui negrăit şi necuprins, Preadulcelui nostru Stăpân. Dacă am avea fiecare mii de guri, n-am putea să-L lăudăm cu vrednicie şi cu cuviinţă pentru nemărginitele Lui daruri faţă de noi.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel, după repetatele căderi în extaz şi desfătări dumnezeieşti, striga aceste cuvinte nemuritoare: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Romani 11, 33). Cine poate să cunoască cum lucrează Înţelepciunea cea nemărginită, atât în lumea cerească, cât şi în lumea pământească, cât şi în lumea cea de sub pământ?
Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, pp. 121-122
Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de griji
Sfântul Nicolae Velimirovici
Trebuie să te osteneşti şi să fii osârduitor, nu să îţi faci griji. Osteneşte-te şi fii osârduitor pentru adevărul şi sfinţenia lui Dumnezeu, şi aruncă grija ta spre Domnul. El vrea de la noi ceea ce este în puterea noastră, nu ceea ce este doar într-a Lui. Mântuitorul a zis: „Cine dintre voi poate, îngrijorându-se, să adauge staturii sale un cot?” Aşadar, cu deplină încredere în Făcătorul nostru să săvârşim lucrarea dată nouă şi să nu ne îngrijim de tot ce va veni şi de tot ce poate veni.
Mai mult face o picătură de rugăciune decât o mare de grijă. Mai ales, trebuie să nu ne facem griji cu deznădejde pentru Biserica lui Dumnezeu. Dacă este cineva, în această lume, ce are asigurată biruinţa finală, aceea este Biserica lui Hristos. „Şi porţile iadului nu o vor birui.”
Sfântul Grigore Dialogul, descriind Biserica din vremea sa, o compară cu „o luntre veche, sfărâmată de furtună, în care intră apă din toate părţile, fiindcă scândurile ei sunt putrede şi roase de zilnicele talazuri”. Asupra oamenilor erau atunci necazuri grele: foamete, boală, războaie, deznădejde; în urma deselor războaie, poporul era împuţinat, pământul lăsat în părăsire; nimeni nu mai voia să se căsătorească, fiindcă toţi gândeau că sfârşitul lumii este aproape. Aşa era starea Bisericii acum douăsprezece veacuri. Sfârşitul însă n-a venit; starea s-a îndreptat; Biserica s-a întărit şi s-a lărgit. Dacă omul ar fi cârmaciul corăbiei Bisericii, viforul ar fi nimicit-o cu totul – însă cârmaciul Bisericii, atunci şi acum, este Atotputernicul Duh al lui Dumnezeu.
Din Episcop Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, volumul II, Editura Sophia, Bucureşti, 2003, p. 266-267