Cinstite cititorule,
Biserica noastră pomeneşte astăzi pe domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt. A trăit în vremuri grele pentru ţară, deoarece ameninţarea turcilor păgâni era din ce în ce mai mare. Multora din popor le-a arătat asprime. Sfânta Credinţă Ortodoxă n-a părăsit-o însă niciodată şi pentru ea a ridicat adesea sabia şi ţara. Când primejdia turcească era iminentă, s-a adresat principilor Europei, cu rugămintea de a fi ajutat. Nimeni nu l-a auzit, nimeni nu l-a ajutat. Când a pierdut o bătălie, a cerut sfatul Sfântului Daniil Sihastrul, l-a ascultat şi a biruit în cele din urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ca semn de mulţumire, a zidit Mănăstirea Voroneţ cu hramul Sfântului Gheorghe, după cum i-a cerut duhovnicul său, Daniil.
Când vornicul Mihu, fugit din ţară mişeleşte, a vrut să se întoarcă, i-a trimis aceste vorbe: ,,Te-am iertat şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom mai pomeni în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi faptele petrecute’’.
Mănăstiri şi biserici multe au fost zidite prin grija sa, căci pentru fiecare biruinţă mulţumea Preabunului Dumnezeu. La moartea sa, în 2 iulie 1504, tot poporul dreptcredincios l-a plâns şi de-atunci l-au socotit ca pe un Sfânt. Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a recunoscut, formal, sfinţenia vieţii sale. Poporul ortodox l-a cinstit dinainte ca Sfânt. La 20 iunie 1992, i s-a înscris numele în sinaxarele Bisericii.
Preot Ioviţa Vasile