Sfârşitul ereticilor este cumplit

            În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru întoarcerea acasă a celor rătăcitori

• Psaltirea, de 3 ori
• Acatistul Sfântului Ioan Rusul
• Acatistul Sfântului Mucenic Mina
• Acatistul Buneivestiri
• Lectura textului de la Luca 15, 11-32