Sfatul bun ca dar al Duhului Sfant

LUNA IANUARIE
Ziua a 11-a
Cuviosul Teodosie cel Mare, începătorul vieţii de obşte, Vitalie, Teodosie, Ştefan, Teodor, Agapie şi Mihail; Sf. Mc. Mair; Sf. Ier. Teodosie; Soborul celor 10 000 de Sf. Îngeri
Fiecare om trece în viaţă prin momente de cumpănă care-l copleşesc. Atunci apare necesitatea de a găsi sprijin moral, şi poate material, la cineva care-i este aproape. O vorbă bună, o încurajare şi mai ales un sfat bun sunt, de cele mai multe ori, de mare folos celui aflat în grea încercare. Cel mai bun şi la îndemână sfătuitor ne este duhovnicul, care ne oferă şi certitudinea păstrării tainei asupra a ceea ce noi i-am încredinţat. Duhovnicul nu se bizuie pe puterile proprii, el vorbeşte în numele lui Hristos, Cel Care îl luminează atunci când trebuie să dea sfatul potrivit. Nu de puţine ori, acesta amână sfatul, fiindu-i necesar un timp de reflecţie şi de rugăciune. Însă când ne dă sfatul, acesta trebuie urmat întocmai, căci prin gura duhovnicului ne vorbeşte Însuşi Hristos.
Învăţătura de Credinţă a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe enumeră între datoriile credinciosului faţă de aproapele şi aceea de a-l sfătui, a-l povăţui şi a-l certa frăţeşte pentru călcarea Poruncilor şi neîndeplinirea datoriilor, după cum ne arată şi Sfântul Apostol Iacov (5, 19-20): ,,Fraţii mei, dacă va rătăci vreunul de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că acela care a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate’’. Cuviosul Părinte Marcu Ascetul a cugetat şi a scris în acest fel: ,,Cel ce sfătuieşte sau mustră întru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieşte, îşi câştigă sieşi virtutea potrivnică greşelii. Iar cel ce ţine minte răul şi osândeşte cu răutate, cade în aceaşi patimă, după legea duhovnicească’’.
Cartea bisericească ,,Vieţile Sfinţilor’’ pe luna ianuarie, (pag. 177-192) istoriseşte viaţa unui mirean, Alexandru, care simţea mare râvnă pentru viaţa călugărească. Înainte de toate, a cerut sfat duhovnivesc stareţului Mănăstirii Brazi, Dimitrie. Acesta l-a încuviinţat să meargă în Sfântul Munte Athos. Aici a petrecut un şir de ani în ascultare, nevoinţă şi rugăciune. Părinţi români atoniţi l-au sfătuit, fiind monah tânăr, să petreacă mai mulţi ani la o mănăstire grecească, Esfigmenu, pentru ucenicie. Alexandru, numit Alimpie ca monah, a ascultat sfatul Părinţilor şi a stat patru ani în acea mănăstire. Urmând sfatul bătrânului ieroscimonah Eftimie, Alimpie a fost tuns în marea schimă şi a primit numele de Antipa. Urcuşul duhovnicesc al acestuia a continuat până când a ajuns la sfinţenie, iar Biserica îl numără rândul Sfinţilor. A fost cu putinţă lucrul acesta pentru că în toate împrejurările vieţii, Sfântul Antipa de la Calapodeşti, pomenit în Biserică în 10 ianuarie, cerea şi urma sfatul bătrânilor îmbunătăţiţi. Prin urmare, de mare folos ne este nouă să cerem sfatul bun al slujitorilor Bisericii, după cum şi noi putem sfătui, spre cele bune, pe aproapele nostru.

Pr. Ioviţa Vasile