,,Cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu Care faci minuni’’(Psalmul 76, 13).Mare minune a făcut Dumnezeu în zilele împăratului păgân Deciu, cel care s-a pornit cu sălbăticie împotriva Bisericii lui Hristos. Erau atunci în Efes şapte tineri, rânduiţi cu oarecari demnităţi în oastea imperială. Numele lor le avem scrise în sinaxarul acestei zile. Aceştia erau binecredincioşi şi petreceau în posturi şi rugăciuni. Nebunul împărat a venit în Efes şi a poruncit să se facă mare sărbătoare păgânească şi să silească pe toţi să aducă jertfe spurcate zeilor, adică diavolilor. Cei slabi în credinţă s-au învoit şi astfel au scăpat de mânia imperială. Au fost însă credincioşi care, chiar puşi în faţa morţii, refuzau să jertfească, ştiind că acest fapt înseamnă lepădare de Hristos. Deoarece şi atunci delaţiunea era în floare, cei şapte tineri au fost pârâţi că se închină lui Hristos şi nu vor să jertfească zeilor. S-a dat poruncă să fie aduşi în faţa împăratului şi, fiindcă erau în dregătorii ostăşeşti, acesta s-a arătat îngăduitor cu ei şi i-a lăsat în libertate. Ştiind ce avea să urmeze, tinerii s-au sfătuit: ,,Să plecăm din cetate până ce împăratul se va întoarce, şi să intrăm în peştera cea mare din munte, care este partea răsăritului. Acolo, în linişte, să ne rugăm lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să ne întărească în mărturisirea preasfântului Său nume, ca să putem sta fără temere înaintea tiranului’’.
Stând în peşteră, tinerii au rânduit pe unul dintre ei, Iamvlih, să le aducă mâncare şi cele de trebuinţă din cetate. Tiranul a auzit de retragerea lor în peşteră şi a poruncit ca intrarea peşterii să fie astupată şi pecetluită, pentru ca tinerii să moară în întunericul acela, fără apă şi hrană. Preabunul Dumnezeu a adus asupra Sfinţilor Săi somn ca de moarte, sufletele lor au fost luate în mâinile Lui, iar trupurile au fost ţinute în nestricăciune. Mulţi ani au trecut de la adormirea tinerilor. Stăpânul muntelui a vrut să zidească un staul şi a luat pietrele cu care s-a închis gura peşterii. În aceaşi vreme, Dumnezeu a înviat pe Sfinţii tineri şi ei s-au sculat, ca şi cum s-ar fi trezit din somnul de noapte. Au trimis pe Iamvlih să le aducă pâine din cetate. Era vremea binecredinciosului împărat Teodosie. Tânărul a văzut semnul Sfânt al Crucii pe zidurile cetăţii şi s-a mirat nespus că Hristos se proslăvea, căci înainte nu cuteza nimeni să facă aceasta la vedere. N-a găsit nici un cunoscut, deoarece aceştia trecuseră de multă vreme din viaţă, iar cetatea era cu totul altfel. După multă cercetare, a înţeles că petrecuseră în peşteră 372 de ani şi Preamilostivul Dumnezeu i-a adus în viaţă, spre ruşinarea celor ce învăţau atunci că, la moarte, trupul şi sufletul se nimicesc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.40-51).
Presbiter Ioviţa Vasile
@Ioan alias@dumitru
Asemenea aberaţii conspiraţioniste, cuvinte deşarte aruncate ca nişte lături, pe care le emanaţi de multă vreme pe acest blog ortodox, ne ruşinează în faţa Mântuitorului Hristos. Ruşinaţi-vă şi cereţi-I iertare! Inimile sensibile si neinformate v-ar putea crede! Semănaţi cu aceste cuvinte dezinformare şi deznădejde, de foarte, foarte mult timp!Probabil că pe un blog SF aţi fi avut succes!Dar aşa….Este dreptul Părintelui Vasile de a lăsa asemenea comentarii pe blogul Sfinţiei Sale. Dar categoric locul meu nu este aici.
Domnule @Ioan alias@dumitru, limitaţi-vă la furturile intelectuale la care se pare că vă pricepeţi mai bine. Nu vă da nimeni în judecată!
Ati copiat Scrisoarea Avvei Gavril, tradusă şi editată de mine pe blogul Mărturisirea Ortodoxă pe 19 iulie 2022, nu ati menţionat intenţionat sursa, înşeland buna credinţă şi încrederea Părintelui Vasile şi a cititororilor blogului.*Ceea ce m-a îngrijorat a fost permisivitatea acordată de Părintele Vasile, care nu a facut rectificarea la momentul potrivit şi v-a atribuit selecţia şi editarea, în mod eronat.
„Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”[ Matei 12; 36, 37]
Multumesc pentru atentionare. De obicei sunt foarte permisiv cu comentariile, unele nici n-am timp sa ;e cotesc, mizand br onestitatea celor care le scriu. De-acum promit sa fiu mai selectiv. Credeti-ma ca in dimineata asta a, fost atat de bolnav, ca nu mi-am dat seama ca articolul publicat cu Sfintii Mucenici trebuia sa-l postez deseara sau maine dimineata. Am chemat salvarea si m-au echilibrat.
Locul Dumneavoastra e pe acest blog Distinsa Doamna Doctor. Nu pot gandi altfel, asa incat va rog sa-mi treceti cu vederea multele derapaje, duritatea n exprimare, lipsa de eleganta si intelegere fata de aproapele. E timpul sa mai las din toanele mele.
Iertati-ma pe mine nevrednicul. Nu mi-as permite sa fac ceva care sa va supere. N-am stiut de acesta duplicitate ioan-dumitru.
Cu adevarat,aveti ff multa dreptate,ma bucur ca ati pus punctul pe i.si eu de mult timp am observat acest vasilisc i blana de miel.Posteaza si pe blogul lui Daniel Vla,si cam peste tot.Dumnezeu sa va aiba in paza,si sa scrieti in continuare.
Doamne, ajută
Blagosloviţi si iertaţi, Sfinţia Voastră! Grabnică însănătoşire vă doresc din toată inima, Cinstite Părinte Vasile.
Nu vă lasă Atotbunul Dumnezeu!În faţa bolii si a suferinţei, toate lucrurile par nimicuri fără importanţă.Maicuţa Domnului şi Împărăteasa Îngerilor, să vă acopere cu cinstitul Său Acoperământ, şi să vă ajute să treceţi cu bine această ispită venită de niciunde. Vă mulţumesc ca aţi binevoit să răspundeţi mesajului meu, care a nimerit într-un moment deosebit de greu pentru Sfinţia Voastră şi pentru toţi cei care vă sunt aproape cu inima.
Vă purtăm tot timpul în rugăciune cu dragoste şi recunoştinţă, sărutând dreapta sfinţitoare!
SFÂNTUL CUVIOS PĂRINTE JUSTIN: ÎNDEMN PENTRU POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI
Cu toată dragostea vă îmbrățișez și vă doresc un post cât mai folositor și un post și cu sufletul și cu trupul, un post care să ne servească cu adevărat, în cinstea Maicii Domnului și a tuturor sfinților care se roagă permanent pentru noi, muritorii de rând, că noi împreună cu toți formăm, oarecum, ceata cerească cu cea pământească, împreună strigând: „Doamne, fă ce vrei cu noi, numai mântuiește-ne!”.
Să ținem măcar două, trei privegheri de noapte, să ținem în fiecare biserică câte trei liturghii, luni, miercuri și vineri, bineînțeles, în afara zilelor potrivite, să facem fiecare câte o Psaltire și Dumnezeu sunt sigur că va îndeplini dorințele noastre. Și zicem și noi, că suntem în prag de Adormirea Maicii Domnului: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, care întru adormirea ta, nu ne lași pe noi!”.
(Preluat din „Ne vorbește Părintele Justin”, vol. IV)
Vălul Maicii Domnului
Arhim. Ioanichie Kotsonis
Un părinte bătrân, pe nume Evloghie, mort în 1948, i-a descoperit unui ucenic că în timpul unei sărbători închinate Maicii Domnului, la Vohod, a văzut o mulțime de îngeri adunându-se în bisericuța unde slujea, ca să tămâieze pe preot. Deodată, i s-a părut că ochii îl înșală, deși inima îi era fericită și bătea de emoția sfântă pe care o trăia… Maica Domnului era de față și ținea un minunat văl ceresc, acoperindu-l pe preotul slujitor și Cinstitele Daruri, pe Împăratul tuturor. Îngerii au început să tămâieze pe Maica Domnului, maiestuoasă și plină de frumusețe. Toată bisericuța strălucea de lumină, de mireasmă, blândețe și frumusețe mai presus de fire. După aceea, Vohodul s-a încheiat și toate au redevenit liniștite și pașnice ca mai înainte. O liniște și o pace nemaiîntâlnite stăpâneau sufletul preotului, bisericuța și întreaga fire.
Arhim. Ioanichie Kotsonis, Patericul Atonit, Ed. Buna Vestire, 2000
Noi ne facem datoria să iubim
Prea Cuviosul Părinte Mărturisitor Arsenie Papacioc
Noi nu putem forma legi de iubire de la noi. Porunca să iubești este pentru toți. Ce să facem, pentru că există și rai și iad? S-a dat putința fiecăruia să nu se ducă în iad, și totuși s-au dus și în iad. Ce să facem? Noi ne facem datoria să iubim, că și pe cei din iad îi iubește Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu îi biciuiește acum. Dreptatea lui Dumnezeu îi ține acolo. Iadul este marea durere a lui Dumnezeu. Ei își dau seama că îi iubește Dumnezeu și tocmai aceasta îi chinuie. „Uite, ne iubește și acum, deci, ce ar fi fost să-L fi urmat pe Hristos?” Ce n-a făcut Hristos să-i scape pe oameni de iad?
Soluția este să-i zâmbesc, să-l pomenesc și să nu-l urăsc pe cel care mă dușmănește, așa cum este. Eu îmi doresc foarte mult să-mi păstrez această sfântă libertate, această curățire a inimii, că Hristos nu vine în inima ta dacă este un dușman acolo. Nu vă mai preocupați cu: „Uite, eu i-am zâmbit și el mi-a rânjit”.
Dacă ești pe linia adevărului poți să fii foarte sigur: „Doamne, eu sunt de vină, că e fratele meu!”
Arhimandrit Arsenie Papacioc, Ne vorbește Părintele Arsenie, Ed. Mănăstirea Sihăstria
Sfaturi pentru rugăciunea către Dumnezeu ale SFÂNTUL CUVIOS PORFIRIE KAFSOKALIVITUL
Să nu-L constrângem pe Dumnezeu cu rugăciunile noastre. Să nu cerem de la Dumnezeu să ne slobozească de ceva, boală etc. sau să ne rezolve problemele noastre, ci să cerem putere și întărire de la El, ca să putem suferi. Așa cum bate El cu noblețe la ușa inimii noastre, tot astfel și noi să cerem cu noblețe ceea ce dorim, iar dacă Domnul nu răspunde, să încetăm a o mai cere. Când Dumnezeu nu ne dă ceea ce cerem cu insistență, înseamnă că are motivele Sale s-o facă.
Are și Dumnezeu „tainele” Sale. De vreme ce credem în buna Sa purtare de grijă, de vreme ce credem că El cunoaște toate cele ale vieții noastre și că totdeauna ne vrea binele, de ce să nu-I acordăm încredere? Să ne rugăm simplu și liniștit, fără stres și constrângere. Știm că trecutul, prezentul și viitorul, toate sunt cunoscute, goale și descoperite înaintea lui Dumnezeu, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „…nu este nicio făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4, 13). Noi să nu insistăm, căci insistența peste măsură face rău în loc de bine. Să nu stăruim să dobândim ceea ce vrem, ci s-o lăsăm la voia lui Dumnezeu. Căci cu cât stăruim, cu atât aceea pe care o cerem se depărtează. Așadar, răbdare, credință și pace. Și dacă vom uita noi, Dumnezeu nu uită niciodată și, dacă este spre binele nostru, ne va da ceea ce ne trebuie și când trebuie.
Să cerem în rugăciune numai mântuirea sufletului nostru. Nu a spus Domnul: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu… și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33)? Ușor, chiar foarte ușor ne poate Hristos ceea ce dorim. Dar iată care este taina. Taina este să nu aveți în mintea voastră deloc intenția de a cere un lucru concret. Taina este să cereți unirea voastră cu Hristos dezinteresat, fără să spuneți: „Dă-mi aceasta, dă-mi aceea…”. Este destul să spunem: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Nu este nevoie ca să-L înștiințăm pe Dumnezeu despre anumite nevoi ale noastre. El le cunoaște pe toate cu neasemănare mai bine decât noi și ne dăruiește dragostea Sa. Problema este să comunicăm cu această dragoste prin rugăciunea și prin respectarea poruncilor Lui. Să cerem să se facă voia lui Dumnezeu. Aceasta este cel mai folositor, cel mai sigur pentru noi și pentru cei pentru care ne rugăm. Hristos ne va pe toate din belșug. Dar dacă există chiar și puțin egoism, nu se poate face nimic.
Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu.
Sursa: marturieathonita.ro/sfaturi-pentru-rugaciune-ale-staretului-porfirie