LUNA DECEMBRIE
Ziua a 23-a
Sfinţii zece Mucenici din Creta: Teodul, Saturnin, Evrop, Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatop, Vasilid, Evarest, Pompie; Sf. Ierarhi Pavel, Nifon, Teoctist; Sf. Mucenici Schinon şi David; Cuviosul Naum
        ÂIubite cititorule! ÃŽn vremurile străvechi, în secolele de prigoană împotriva Bisericii, au fost unii care au căzut din Dumnezeiasca Credinţă, dar mulÅ£i din cei persecutaÅ£i voiau mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos. Alteori, nu se învoiau între ei, fiecare dorind să fie primul care să pătimească pentru Mântuitorul. AÅŸa a fost ÅŸi cu cei zece SfinÅ£i Mucenici din Creta, pe care Biserica îi pomeneÅŸte astăzi, ÅŸi care au primit cununa muceniciei în zilele lui Deciu împăratul păgân, pe care scriitorii din vechime îl numesc, pe bună dreptate, ,,sluga cea osârduitoare a satanei’’.
Cei zece Sfinţi Mucenici au fost prinşi şi aduşi la ighemonul vremii spre a a da seama de Credinţa lor. ,,Aceştia, stând înaintea muncitorului, ce fel de cuvinte cu mult curaj nu au răspuns şi ce fel de bărbăţie nu au arătat! Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit şi ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Căci au fost bătuţi, munciţi, târâţi pe pământ, cu pietre ucişi, batjocotiţi, scuipaţi şi au răbdat tot felul de batjocuri treizeci de zile! Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul pe divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, plini fiind de mărime de suflet şi de îndrăzneală. Iar ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre chinuri, ca să-i omoare cumplit; însă aceştia erau gata a răbda până al suflarea din urmă’’.
        ÂCând a venit vremea să fie uciÅŸi, nu se învoiau între ei care să fie cel dintâi sub sabie ÅŸi să primească cununa muceniciei, astfel că s-a iscat ceartă între ei. Atunci unul dintre ei, Teodul, i-a împăcat cu cuvinte bine cumpătate: ,,Acela va fi mai întâi între dânÅŸii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decât toÅ£i; pentru că, dacă nu se va înfricoÅŸa ÅŸi nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feÅ£ii, văzând tăierea celorlalÅ£i ÅŸi moartea, atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor ÅŸi biruitor’’.Astfel s-au învoit ca fiecare să-ÅŸi plece capul sub sabie, după cum a rânduit Dumnezeu.
Înainte de a li se tăia cinstitele capete, au rostit fiecare această rugăciune: ,,Iartă, Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi toată patria, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă Buna Credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o, Împărate veşnic’’.
        ÂFiecăruia i s-a tăiat capul, iar sufletele lor sfinte s-au înălÅ£at spre locaÅŸurile cele cereÅŸti, unde-i avem ocrotitori ÅŸi rugători către Dumnezeu (După VieÅ£ile SfinÅ£ilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 443-446).
Â
Pr. Ioviţa Vasile