Sinoadele Ecumenice şi conciliile papistașilor

Istoria Bisericii lui Iisus Hristos consemnează şapte Sfinte Sinoade Ecumenice. Convocarea acestora a fost necesară din pricina ereziilor care au tulburat viaţa bisericească, începând cu secolul al IV-lea până în secolul al VIII-lea. Părinţii sinodali ai Bisericii au condamnat pe eretici şi au statornicit învăţătura adevărată, aşa cum a fost ea împărtăşită oamenilor prin Revelaţia Dumnezeiască.

Trebuie să remarcăm că toate cele şapte Soboare a toată lumea au avut loc în Răsărit. Niciunul dintre ele nu a fost convocat sau prezidat de episcopii Romei, aceştia fiind reprezentaţi de un număr infim de delegaţi, cum vom vedea în continuare, care n-au avut contribuţii majore la desfăşurarea lucrărilor. Sinoadele despre care vorbim n-au fost convocate apriori ca Ecumenice. Abia după ce au fost receptate ca atare de Biserică, au fost declarate Ecumenice. Papii au avut uneori reţineri şi rezerve în receptarea hotărârilor Sinoadelor Ecumenice, dar până la urmă au consimţit, încât catolicii le recunosc fără excepţie, chiar dacă ulterior au ţinut sinoade proprii, pe care le-au decretat a fi ecumenice. Istoricii catolici nu vorbesc despre receptare de către papi, ci de aprobare, ca şi cum de această aprobare ar depinde sau nu validitatea unui Sinod Ecumenic.

Faptul că episcopii Romei n-au fost prezenţi la niciunul din cele şapte Sinoade Ecumenice, având doar reprezentări extrem de reduse, iar la Sinodul II Ecumenic papa Damasus I nici măcar n-a fost reprezentat, arată cât de absurdă este pretenţia acestora după care nici un sinod nu poate fi convocat decât de pontiful roman şi nu are valabilitate decât în momentul aprobării sale. Redăm mai jos lista celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, cu un minim de precizări lămuritoare:

1.Sinodul I Ecumenic, Niceea, 325. A fost convocat de împăratul Constantin cel Mare pentru combaterea ereziei lui Arie. Tradiţia a consacrat numărul de 318 Părinţi sinodali. Papa Silvestru I (314-335) a fost reprezentat doar de doi preoţi, Vitus şi Vincenţiu din Roma.

2. Sinodul II Ecumenic, Constantinopol, 381. Convocarea a făcut-o împăratul Teodosie cel Mare. Lucrările au fost prezidate la început de Meletie al Antiohiei, fiind cel mai vârstnic, apoi, după moartea subită a acestuia, de Sfântul Grigorie de Nazians, episcopul Constantinopolului. După o vreme, Sfântul Grigorie de Nazians s-a retras, preşedinţia revenindu-i succesorului său pe scaunul din Constantinopol, Nectarie. A fost combătută erezia pnevmatomahă a lui Macedonie. Au participat peste 150 de episcopi. Papa Damasus I (366-384) nu avut nici un reprezentant şi a refuzat să recunoască canoanele Sinodului. Mult mai târziu, papii Virgiliu (537-555), Pelagiu II (579-590) şi Grigorie cel Mare (590-604) au recunoscut Sinodul II Ecumenic, fiind astfel încheiată receptarea acestuia de către Biserică.

– Sinodul III Ecumenic, Efes, 431. Au participat 198 de episcopi, cărora li s-au mai adăugat, între timp, şi alţii. Sinodul avea ca misiune principală combaterea ereziei lui Nestorie privind persoana Sfintei Fecioare Maria. Celestin, episcopul Romei a trimis pe episcopii Arcadie şi Proiect, şi pe preotul Filip, cu mandatul de a se alătura Sfântului Ciril al Alexandriei.

– Sinodul IV Ecumenic, Calcedon, 451. Numărul participanţilor a fost crescător, de la 520 iniţial, la 630 de episcopi, având cea mai numeroasă prezenţă dintre cele şapte Sinoade Ecumenice. Papa Leon cel Mare (440-461) a trimis o delegaţie formată din episcopii Paschasinus de Lilybaeum, Lucentius şi Iulian de Cos, şi preoţii Bonifacius şi Vasile. Sinodul a dezbătut asupra ereziei monofizite a lui Eutihie şi Dioscor al Alexandriei.

– Sinodul V Ecumenic, Constantinopol, 553. A condamnat învăţăturile eretice ale lui Origen şi pe susţinătorii lui. S-au întrunit 165 de episcopi. Papa Virgilius (537-555) a refuzat să participe, invocând motive de sănătate. A trimis totuşi 8 episcopi care s-au adăugat răsăritenilor.

– Sinodul VI Ecumenic, Constantinopol, 680-681. Au participat 174 de episcopi care au condamnat erezia numită monotelism. De remarcat că papa Honoriu a fost anatemizat ca eretic, acesta fiind un argument de neînlăturat împotriva pretinsei infailibilităţi a episcopilor Romei.

– Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787. A fost necesară reunirea acestuia din pricina luptei împotriva sfintelor icoane, numită şi iconoclasm. Au participat între 330 şi 367 de episcopi. Papa Adrian I (772-795) a avut ca reprezentanţi pe arhipresbiterul Petru şi abatele Petru.

Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas credincioasă acestor şapte Sinoade Ecumenice. După schisma din 1054, catolicii eretici s-au manifestat, în frunte cu papa, ca adevărata şi singura Biserică a lui Hristos. În acest sens, ei au decretat drept Ecumenice încă patrusprezece concilii, deşi acestea au dat hotărâri contrare Sinoadelor Ecumenice, recunoscute totuşi de apuseni. Reproducem lista acestor concilii după Tertulian Langa, Dicţionar Teologic Creştin din perspectiva Ecumenismului Catolic, Ed. Dacia, Cluj, 1997, p. 54-55:
1. Constantinopol III (869-870), ,,confirmat’’ de Hadrian II
2. Lateran I (1123), ,,confirmat’’ de Calixt II
3. Lateran II (1139), ,,confirmat’’ de Inocenţiu II
4. Lateran III (1179), ,,confirmat’’ de Alexandru III
5. Lateran IV (1215), ,,confirmat’’ de Inocenţiu III
6. Lyon I (1245), ,,confirmat’’ de Inocenţiu IV
7. Lyon II (1274), ,,confirmat’’ de GrigoreX
8. Vienne (1311), ,,confirmat’’ de Clement V
9. Constanţa (1414-1418), ,,confirmat’’ de Martin
10. Basel-Ferara-Florenţa (1431-1445), ,,confirmat’’ de Eugen IV
11. Lateran V (1512-1517), ,,confirmat’’ de Leon X
12. Trento (1545-1563), ,,confirmat’’ de Pius IV
13. Vatican I (1869-1870), ,,confirmat’’ de Pius IX
14. Vatican II (1962-1965), ,,confirmat’’ de Paul VI.

Această adevărată inflaţie de concilii arată tendinţa nesăbuită şi despotică a pontifilor eretici de la Vatican de a domina toată lumea creştină.

Presbiter Iovița Vasile