Slujitorii satanei, răspândiţi în tot pământul, condamnă la moarte făpturile lui Dumnezeu, prin vaccin sau lăsarea fără ajutor

Acum 4 zile, un vulcan de pe o insulă din Caraibe (St. Vincent) a erupt, punând în pericol zeci de mii de locuitori. S-a dispus evacuarea de urgență, pentru a salva vieți. Nimic spectaculos, la prima vedere. Numai că citim în presa străină (la noi amănuntul e trecut sub o tăcere de aur) că insulele din jur au acceptat să primească numai evacuații care erau deja injectați cu serul magic anti-molima mileniului. Cei care nu erau deja injectați au putut fi urcați pe vapoare în vederea evacuării numai dacă au acceptat să fie înțepați pe loc.

Nu mi-e clar ce s-a întâmplat cu cei care nu au avut cum să se înțepe sau cu cei care au refuzat să experimenteze pe propriul corp serul magic. Probabil că au fost lăsați în plata Domnului, sub norii de cenușa vulcanică.

Noi nu avem vulcani în apropiere. Dar avem zonă puternic seismică în Vrancea, la doar 250 de km de Capitală. Și avem Dunărea, la 60 de km. Și avem cei mai cinici și lipsiți de inimă guvernanți din istorie, plus un ”comandant al acțiunii” cu o înfățișare ca de veste rea. Vă dați seama ce s-ar putea întâmpla în caz de cutremur mare, ca în 1977, sau de inundație catastrofală, ca în 1970? Să ne ferească Dumnezeu! Să ne rugăm ca așa ceva să nu se întâmple curând în România! Că, altfel, salvarea sau evacuarea de urgență s-ar putea face doar pentru cei 12% dintre potențialii sinistrați, cei care vor fi putut face dovadă că sunt înțepați regulamentar (cei care nu ar putea face o asemenea probă, cu certificatele/pașapoartele de rigoare, ar urma să fie abandonați dezastrului, chiar dacă, de fapt, sunt injectați cu serul magic și sunt fani ai experimentului și ai deghizării în nou-normali și ai distanțării sociale).

Avocat Gh.Piperea

9 comentarii la „Slujitorii satanei, răspândiţi în tot pământul, condamnă la moarte făpturile lui Dumnezeu, prin vaccin sau lăsarea fără ajutor

  1. Gabriela Naghi spune:

    Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă

    Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici mintea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este de fapt.
    Dacă priveşti la făţarnic, îl vezi bocind, rugându-se, spunând că face bine. Dar toate astea le face urmărind sau câştigul, sau răzbunarea pe altul, sau vătămarea cinstei altuia. Şi câte chipuri nu ia făţărnicia, că nu ajunge vremea şi nimeni nu poate spune felurile vicleşugurilor făţarnicului. De aceea s-a spus că făţarnicul este ca un cameleon.
    Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul. Aţi văzut blana râsului, că are numai ţepi, când albi, când negri, când vineţi. Aşa e viaţa făţarnicului; acum e într-un fel, acum în alt fel. Trece de la o stare la alta, că făţărnicia nu-l lasă să fie cinstit, nu-l lasă să aibă sinceritatea şi nerăutatea sufletului, cum a cerut Hristos:
    „Fie dar vouă cuvântul ce este da, da, şi ce este nu, nu. Că ce este mai mult, vine de la cel rău”.
    Hristos îmi cere: dacă inima mea zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba mea zice nu, nu voi zice şi cu mintea.
    Iar dacă inima mea zice da, iar limba nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt râs, sunt cameleon, sunt drac făţarnic, sunt blestemat de Hristos pentru făţărnicie, că una am în inimă şi alta pe buze.

    Prefăcătoria e meşteşugul dracului. Viclenia, făţărnicia, răutatea, vătămarea cinstei altuia, dorinţa de câştig, dorinţa de slavă, iubirea de arătare, dorinţa de a plăcea oamenilor şi alte multe rele izvorăsc din făţărnicie, care are ca rădăcină, cum am spus, vicleşugul.

    Predicile Părintelui Cleopa Ilie – Predici la Duminicile de peste an

  2. Gabriela Naghi spune:

    Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri
    SFÂNTUL PAISIE AGHIORITUL

    Eu văd patimile ca pe niște puteri ale sufletului. Dumnezeu nu dă slăbiciuni, ci puteri. Însă atunci când nu valorificăm aceste puteri pentru săvârșirea binelui, vine aghiuță, le exploatează și ele devin patimi, iar apoi cârtim și ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu. Pe când, dacă le-am valorifica întorcându-le împotriva răului, ne-ar ajuta în nevoința duhovnicească. Mânia, de pildă, arată că sufletul are bărbăție, care e de ajutor în viața duhovnicească. Acela care nu este mânios și nu are bărbăție, nu poate cu ușurință să se pună pe sine la punct. Omul mânios, dacă-și va folosi în viața duhovnicească puterea pe care o are, este ca o mașină care o ia pe drumul drept și n-o mai poate ajunge nimeni.
    Dacă însă n-o valorifică și nu se supraveghează pe sine, seamănă cu o mașină care merge cu viteză exagerată pe drum neregulat, deraind la tot pasul.

    Omul trebuie să cunoască puterile pe care le are și să le întoarcă spre bine. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, va ajunge într-o stare duhovniceacă bună. Egoismul, de pildă, să-l întoarcă împotriva diavolului și să nu se dea bătut atunci când acesta vine și-l ispitește. Înclinația spre vorbărie să o sfințească cultivând Rugăciunea lui Iisus. Nu este mai bine să vorbească cu Hristos și să se sfințească, decât să flecărească și să păcătuiască?
    Adică omul poate deveni bun sau rău în funcție de felul în care-și va folosi puterile sufletului.

    Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Volumul V – Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007

  3. ioansperling spune:

    Poate înteleg ceva cei care mai cred ca guvernul din grije /iubire de cetateni ne vaccinează! Cei nevaccinati de pe insula nu sunt tot cetătenii lor?

    1. Ai lor sunt toti, dar trebuie exterminati macar o parte din ei. Unii sa moara din cauza vaccinului, ceilalti de la eruptia vulcanului. Cu antihristii oricum o iei, tot in mormant ajungi.

  4. Mihai spune:

    La Donetk-Ucraina o icoana a Maicii Domnului Sangerind http://borbazaveru.info/content/view/14207/1/

  5. Mihai spune:

    Iar, o alta profetie se implineste, este vorba despre apele Eufratului http://yiorgosthalassis.blogspot.com/2021/04/blog-post_760.html?m=1 am repostat iar

  6. Gabriela Naghi spune:

    Trebuie să spui întotdeauna: Bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit suferință!

    Facerea de bine celor care îmi fac rău mă conduce spre liniștire. Până la urmă, toți oamenii ne dau pricini de poticneală, printr-un cuvânt, printr-o privire, prin mersul lor, prin bucuria lor, prin tristețea lor, ei se amestecă în calea noastră. De aceea este nevoie de frică și cutremur, nu care cumva să răspundem la pricinile de poticneală pe care ni le dau și să ni se tulbure pacea minții și a inimii, iar astfel să pricinuim despărțirea noastră de Dumnezeu. Este nevoie de frică și cutremur ca nu cumva să se întâmple să-l disprețuiesc pe fratele meu, ca nu cumva să cred că el este răspunzător pentru necazurile mele, pentru că aceasta înseamnă căderea mea de la fața lui Dumnezeu.

    Sfântul Isaac întărește: „Niciodată nu este celălalt de vină pentru vreo greșeală, întotdeauna tu ești vinovat”. Nu este celălalt de vină pentru că tu ai obosit, că ai păcătuit, că n-ai avut credință, că ți-ai pervertit sufletul. Îl vezi pe unul mâncând cu mâinile și te cuprinde indignarea. Acest lucru arată limpede că nu ţi-ai început încă viața duhovnicească, iar nevoința ta este abia la început.
    Ca să poți să treci peste aceste pricini de poticneală, să îi faci bine oricui îți face rău, răspândește, pe cât poți, bunătate. Ești în lume? Poți să-i găsești aceluia de lucru. Ești în mănăstire? Dacă te blesteamă, să-l binecuvintezi, dacă te lovește peste obrazul drept, să-i spui: Lovește-mă și peste celălalt. Arată-ți dragostea, aşa după cum te îndrumă Însuși Dumnezeu.

    Necontenit se întâmplă, însă, în viața noastră, lucruri neprevăzute. Vii la mănăstire ca să afli viață duhovnicească și întâlnești oameni răi; este un lucru neprevăzut. Ceri o chilie în partea mănăstirii unde nu este igrasie, o primești, dar constați că marea îți provoacă alergie, ca urmare nu poți să te bucuri nici ziua, nici noaptea. Imediat îți va spune gândul: Ridică-te și pleacă; este ceva neprevăzut. Mă apropii de tine în ideea că ești un om bun și văd că ești exact pe dos; lucru neprevăzut.
    Lucrurile neprevăzute se ivesc necontenit in fața noastră pentru că avem voia și dorințele noastre. Cele neprevăzute sunt contrare voii și dorinței noastre, din această cauză ne par neprevăzute, deşi, în esență, nu sunt.
    Fiindcă omul care Îl iubește pe Dumnezeu așteaptă orice ar veni, spunând întotdeauna „facă-se voia Ta”.
    Va veni ploaie, vijelie, grindină, trăsnet? „Fie numele Domnului binecuvântat”. Acestea sunt neprevăzute pentru că ating felul nostru trupesc de a fi.
    Așadar, ca să nu te tulburi de fiecare dată și să te mâhnești, ca să nu te frămânți și să fii cuprins de neliniște, trebuie să le aștepți pe toate, să poți să duci orice ar veni.
    Trebuie să spui întotdeauna: Bine ai venit boală, bine ai venit nereușită, bine ai venit suferință. Acest lucru aduce blândețea, fără de care nu poate să existe viață duhovnicească.

    Gheronda Emilianos Simonopetritul, Cuvinte ascetice – Despre virtuți

  7. Gabriela Naghi spune:

    Noul Normal – documentar britanic lansat în ianuarie 2021 (subtitrare ro)

    https://www.brighteon.com/530f3d52-8ebc-4c69-a804-ce9f2ba09918

Răspunde-i lui Gabriela Naghi Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *