Stâpânii Bisericii lui Hristos păstoresc cu ajutorul forţelor de ordine

Mă uitam ieri la nişte imagini filmate în Parohia Ortodoxă liberă de ecumenism Schit-Orăşani. În vreme ce Părintele Ioan Ungureanu slujea în micul paraclis de vreo 10-12 metri pătraţi, biserica satului era păzită cu străşnicie de agenţii de pază care fumau liniştiţi şi erau gata să zdrobească-n bătaie pe oricine ar fi îndrăznit să pătrundă pe moşia lui Savu Teofan.

Mi-am amintit de excepţionala desfăşurare de forţe prilejuită de vizita în România a ereticului papă Francisc (iertaţi pleonasmul). Marele pontif  beneficia inclusiv de supraveghere aeriană, nu cumva să aibă cineva o idee nefericită şi să perturbe frumuseţe de vizită. Cred că nici vizita unui preşedinte american n-a fost organizată mai minuţios şi mai strict decât descinderea papei pe pământ ortodox românesc.

Când marele edificiu bucureştean numit ,,Catedrala mântuirii neamului’’ a fost sfinţit (parţial!) de pseudo-patriarhul Daniel, cot la cot cu Bartolomeu din Constantinopol, forţele de ordine erau la post, mult disproporţionate faţă de un eventual pericol la adresa celor doi. Oamenii din toată ţara au fost aduşi la eveniment prin grija preoţilor parohi, exact ca în vremea lui Ceauşescu, şi ţinuţi batjocotitor la distanţă prin garduri de protecţie. Dacă cineva ar fi vrut să arunce o floare spre cei doi protagonişti era împiedicat de distanţa mare şi de imposibilitatea de a se apropia.

Uitându-mă la un film cu vizita lui Bartolomeu din Constantinopol pe domeniul său, numit Muntele Athos, am văzut mulţime de agenţi care-l însoţeau, peste o sută, ni se spunea, înarmaţi şi instruiţi să asigure protecţia acestui om, zis păstor al ortodocşilor. De cine era apărat? De Poporul Ortodox căruia nici prin cap nu i-ar trece să iniţieze un atentat la adresa lui Bartolomeu, ştiind de la Mântuitorul Hristos că acela care scoate sabia, de sabie va pieri.

Rememorând aceste episoade, mi-am dat seama că oamenii aceştia nu mai aparţin Bisericii, ei reprezintă sistemul pe care-l slujesc cu arhieresc devotament.

Mi-am amintit de anul 1980. Într-o Duminică Preasfinţitul Episcop Vasile Coman al Oradiei săvârşise sfinţirea unei biserici din Sălaj. A doua zi, şi-a făcut vreme să viziteze şi parohia în care în care slujeam, un sat mic, la 7 km de şoseaua principală. A stat preţ de o jumătate de oră în mijlocul credincioşilor cu care s-a întreţinut firesc, natural. I-a ascultat, i-a sfătuit. Fără forţe de ordine înarmate, nefiind prezent nici măcar miliţianul locului. Preasfinţia Sa îşi propusese să viziteze toate cele patru sute de parohii, câte număra Episcopia Oradiei în acea vreme, şi a reuşit în mare parte.

Ce vremuri! Ce oameni!

Presbiter Ioviţa Vasile