În anul 52 după Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel a scris Epistola a Doua către Tesaloniceni. Epistola are o destinaţie precisă: ,,Biserica Tesalonicenilor întru Dumnezeu’’ (1, 1). Fac această precizare pentru furii de cele sfinte, care-şi însuşesc această scriere biblică fără ca ei să fie în Biserica lui Hristos. În cuprinsul ei, citim aceste cuvinte privitoare la venirea lui antihrist:
,,Căci Ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă (apostazia) şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi pe sine să se dea drept dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, numai că este unul care o ţine acum pe loc, până ce va fi dat la o parte. Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale. Iar ivirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea Adevărului, ca să se mântuiască’’ (II Tesaloniceni 2, 3-10).
Ce îl ţine pe antihrist să nu se arate mai repede, după cum ar fi voia slujitorilor săi? A ştiut Biserica din Tesalonic în vremea apostolică, o ştie şi acum Biserica lui Hristos de pe toată faţa pământului: Sfânta Liturghie. Înţelegem acum de ce vrăjmaşii lui Dumnezeu au declanşat zisa pandemie ca pretext de închidere a bisericilor şi de ce vor să interzică săvârşirea Sfintei Liturghii. În 13 august 2017 publicam un articol cu titlul ,,Metode ecumeniste de împiedicare a săvârşirii Sfintei Liturghii’’. Arătam atunci cum episcopii noştri adunau silit toţi preoţii dintr-un protopapiat sau două şi, cu epitrafirele la gât, aceştia erau ţinuţi să asiste la Sfânta Liturghie, fără a li se îngădui să slujească. În felul acesta, zeci, poate sute de parohii erau lipsite de Sfânta Liturghie în sărbători însemnate ale anului. Ierarhii sunt deci cei care au deschis drumul spre această nelegiuire. Să ne mai mirăm că necredincioşii şi păgânii de-acum pun la cale scenarii menite să împiedice săvârşirea Sfintei Liturghii?
Presbiter Ioviţa Vasile
Sfânta Liturghie mai ţine lumea
Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfânta Jertfă a Mântuitorului din Sfânta Liturghie, ascunde, iarăşi sub chip smerit, o taină a ocârmuirii lumii.
Cei vechi ştiau pricina pentru care nu se arată antihrist în zilele lor, căci Sfântul Pavel vorbeşte despre taina aceasta în chip ascuns, n-o numeşte. E Sfânta Liturghie, sau Jertfa cea de-a pururi, despre care a grăit Domnul prin Daniil Proorocul şi apoi Însuşi ne-a învăţat. Ea este aceea care opreşte să nu se arate Antihrist, sau omul nelegiuirii decât în vremea îngăduită lui de Dumnezeu. Căci pentru mulţimea fărădelegilor, demult ar fi trebuit Dumnezeu-Tatăl să sfârşească lumea, însă Dumnezeu-Fiul, Cel ce este iubirea de oameni şi de toată firea, mereu se aduce pe Sine Jertfa Sfântă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl, mijlocind milostivirea de la El.
Rabdă Fiul lui Dumnezeu pentru noi o răstignire neîntreruptă; Mielul-Impărat stă mereu chezaş înaintea Tatălui, aducându-se în Jertfa neâncetată, rugăminte de mijlocire pentru biata lume. Că de n-ar fi sângele Mielului, al Însuşi Arhiereului-Împărat, Iisus Hristos, dat de bună voie şi neîncetat preţ de mântuire pentru oameni, stând cu iubire şi părtinire pentru lume, demult ar fi înecat Dumnezeu pământul în sângele oamenilor şi l-ar fi ars cu foc, desfăcând de istov stihiile. Deci sângele Mielului din Sfânta Impărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. Precum taina pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile Antihristului.
Iată de ce toată lumea ar trebui să vie la Sfânta Liturghie, că pentru dăinuirea lumii e darul acesta pe pământ.
Ceea ce se poate spune, pe scurt, despre o prea mare taină a lui Dumnezeu, ascunsă în Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte şi în Cer şi pe pământ, şi pentru care mai ţine Dumnezeu lumea, am încercat. Dar Sfânta Liturghie este neasemănat mai bogată în taine, care nu se pot depăna pe limbă omenească. Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
Text editat de Doamna Dr. Gabriela Naghi
17 martie, Proces Verbal Nr. 30- din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse care, în legătură epidemia de Coronavirus recomandă următoarele:
Nimeni să nu fie lipsit de Sf. Împărtăşanie, iar împărtăşirea credincioşilor să se facă în continuare cu o singură linguriță, dar aceasta, după împărtăşirea fiecărei persoane, trebuie ştearsă cu un şerveţel îmbibat cu lichid dezinfectant, apoi spălată în apă; (la sfârşit apa va fi vărsată acolo unde se varsă şi apa de la botez).
Vinul (sau agheasma) de după Împărtăşanie să se dea individual fiecăruia, în pahare de unică folosinţă.
Pentru împărţirea anafurei (antidor) să se folosească mănuşi igienice.
Şerveţelul (din material roşu) să fie ţinut sub barbă pentru a evita căderea Împărtăşaniei, dar buzele fiecărui credincios vor fi şterse cu şerveţele de hârtie de unică folosinţă, care mai apoi vor fi arse. Şerveţelele din material să fie spălate la temperatură mare şi dezinfectate după fiecare slujbă.
Instrucţiuni asemănătoare sunt date şi în legătură cu celelalte Taine ale Bisericii.
*Foarte mulţi mă întreabă care este părerea mea personală vizavi de acest subiect. Şi, pentru că am obosit să scriu în particular, răspund în public:
Împărtăşirea credincioşilor cu linguriţa nu este o dogmă a Bisericii, dar este o practică şi o disciplină care s-a impus deja de foarte mult timp şi schimbarea ei nu se poate face arbitrar, fără o decizie sinodală;
Istoria nu semnalează cazuri de îmbolnăvire prin împărtăşirea din aceeași linguriţă, chiar dacă, destul de des, preoţii consumă Sfânta Împărtăşanie după persoane bolnave de boli mult mai grave decât Coronavirus;
La nevoie, Biserica poate găsi şi alte modalităţi de împărtăşire a credincioşilor, dar aceste modalităţi trebuie să vină din grija pastorală a Bisericii, dar nu ca rezultat al şantajului sau provocărilor venite din partea celor care oricum nu se împărtăşesc, dar vor să-i îndepărteze şi pe alţii de la acest „medicament duhovnicesc” şi „dar al nemuririi”;
În cazuri particulare, când preotul este chemat să împărtăşească persoane cu diferite boli sau infecţii, Împărtăşirea se poate face sub diferite forme, în funcţie de necesitate şi recomandările medicilor:
a) cu linguriţa, ca de obicei;
b) dând cu mâna (îmbrăcată în mănuşă) părticica de Sf. Împărtăşanie (uscată, neînmuiată) direct în gura bolnavului;
c) lăsând Împărtăşania pe o tavă (specială), aşa încât bolnavul să o ia şi să o consume singur, în prezenţa preotului (care stă la o distanţă recomandată de medici). Acest tip de Împărtăşanie s-a practicat uneori în cazul celor bolnavi de ciumă sau lepră (vezi tâlcuirea Sf. Nicodim Aghioritul la Canonul 28 Trulan în Pidalion) şi se poate practica şi acum în cazul unui bolnav de Coronavirus, izolat în spital, dar nu ca măsură preventivă pentru toată lumea, având în vedere că nu am făcut aceasta până acum, cu virusuri mult mai periculoase decât Covid 19 şi nu s-a întâmplat nimic.
Deci, este important ca aceste cazuri excepţionale să nu fie transformate în reguli şi să nu fie transpuse în biserică pentru masele largi de credincioşi. Împărtăşirea particulară a bolnavului şi Împărtăşirea publică a credincioşilor sunt două lucruri diferite, care nu trebuie confundate. Şi dacă pentru o necesitate de moment, mai ales când nu este posibilitate de a contacta ierarhul locului, preotul poate acţiona după cum îi spune conştiinţa, pentru cazurile generale trebuie urmată practica generală.
Trebuie să ne întrebăm: dacă renunţăm la Împărtăşirea cu o singură linguriţă ce rezolvăm, pe cine câştigăm şi pe cine pierdem? Dacă este cu adevărat o necesitate pastorală sau misionară care impune revizuirea practicii seculare şi Dumnezeu va rândui ca o astfel de schimbare să nu smintească sau să perturbe liniştea Bisericii, dar dacă dorim să facem tot felul de experimente exotice (având sau inventând pretexte), acest lucru nu va fi îngăduit de conștiința Bisericii.
Propagarea fricii şi a neîncrederii este lucrul cel mai rău, iar Biserica trebuie să dea dovadă de statornicie şi echilibru. Nu putem fi indiferenţi de răspândirea unui virus mortal şi trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a împiedica răspândirea lui, dar „armele” noastre împotriva oricărei probleme sunt chiar rugăciunea şi Împărtăşirea. Şi dacă este nevoie să limităm accesul credincioşilor în biserici sau să schimbăm temporar practica Împărtăşirii, vom face aceasta nu pentru că ne temem de ceva sau cineva, ci pentru că este păcat să-L ispitești pe Dumnezeu prin încredere în sine şi încăpățânare.
*Ieromonah Petru Pruteanu-Din luna iulie 2012 este preot în Portugalia (cu precădere în oraşul Cascais), jurisdicţia Patriarhiei Moscovei, Eparhia de Korsun.
Sursa: http://www.teologie.net
Cuviosul Părinte Justin Pârvu, iubitul Duhovnic al românilor: Sfaturi la vreme de necaz, prigoană sau boală
În vreme de prigoană creştinii să se adune în jurul preoţilor. Acolo e biserica unde este un antimis şi un preot ortodox care să slujească Sfânta Liturghie. Avem pildă în prigoana din secolul trecut cum plecau preoţii prin sate şi prin munţi cu câte un antimis în spate şi vase de slujit. Liturghia şi Sfintele Taine vor da putere creştinilor să înfrunte foamea şi să fie păziţi de orice vătămare sub acoperământul Maicii Domnului. Apoi să zică rugăciunea lui Iisus şi a Născătoarei de Dumnezeu sau Apărătoare Doamnă. În închisoare aceste scurte rugăciuni ne-au izbăvit şi am putut supravieţui regimului comunist fără să cedăm în faţa fiarei roşii.
Însă acestea sunt pentru creştinii mai căldicei, pentru că cei râvnitori pururea sunt pregătiţi; nu aşteaptă vreme de prigoană sau război ca să se îngrijească de sufletele lor. Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creştinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.
Dar viaţa noastră este doar în mâna lui Dumnezeu şi numai El ştie sfârşitul omului. De aceea să nu ne înspăimânte când auzim de războaie şi urgii, că toate acestea trebuie să vină, după cum spune Mântuitorul.
Să ne înspăimânte că sufletele noastre nu sunt pregătite să Îl întâmpine pe Hristos.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu care se roagă pentru neamul românesc şi pentru sângele martirilor vărsat în temniţele comuniste, Dumnezeu să ne întărească să putem răbda vremurile care vin şi să ne zidim sufletele noastre şi neamul nostru românesc.
Aceşti sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreață şi frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sfîntului Mir din osemintele lor, aşa după cum se cunosc minunile acestea, e aşa de grăitoare, încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colțurile lumii. Ei depăşesc hotarele firii şi ale întregii omeniri. Ei nu pot fi monopolizaţi, numai cerul îi poate cuprinde. Nu ne-au mai rămas decât ochii în lacrimi şi suferinţa, dar aceasta este o pregătire înţeleaptă şi binefăcătoare pe drumul spre bucuria Învierii.
*
Inima românului e mereu tânără, pentru că se înnoieşte prin amărăciune. Cu cât simţiţi această amărăciune, cu atât gândurile noastre sunt mai aproape de durerile voastre. Nu noi luptăm pentru apărarea Adevărului şi a sufletelor noastre, ci Hristos este Cel ce luptă pentru noi şi prin noi.
Mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.
*
Nu avem dreptul să cedăm! Vrăjmaşii nu au respect pentru nici un lucru sfânt. Să ne unim în dragoste şi armonie, ca să putem ieşi de sub jugul erei electronice.
Să ne mângâiem cu nădejdea dulce a învierii şi a neamului nostru ortodox. Ne rugăm puterilor cereşti să mai rămânem în această ţară sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.
Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a veacului viitor, nu mai ai nevoie de nici o şcoală, de nici o pregătire, de nici o grijă, ci singura grijă aceasta este – să‑L ai mereu pe Hristos înviat în inima ta.
Asta înseamnă biruinţa. Aşa să aveţi şi voi parte de Învierea lui Hristos în inimile voastre!
Fragment preluat din Învățăturile și minunile Părintelui Justin, Fundația Justin Pârvu