Când a fost vorba să ne păstrăm tezaurul nostru din aur ,,cloşca cu puii de aur’’, plus alte piese de ,,mare valoare’’, le-am trimis la Moscova să ni le păstreze, nu cumva să le pierdem. Şi le-am pierdut.
Am mai avut un tezaur, tot din aur, şi l-am trimis la Londra, să ni-l păstreze hoţii internaţionali. Ni-l păstrează şi-n ziua de azi, cu o grijă sporită, nu cumva să ni-l fure alţi hoţi mai mari. A vrut Liviu Nicolae Dragnea să-l aducă acasă, pentru că era al nostru, şi l-au băgat în temniţă. Să se înveţe minte şi ceilalţi şi să nu-l mai ceară.
Cu mulţi ani în urmă am văzut un film, nu ştiu cum se numea. Concluzia lui era aceasta: Dacă pământul ar fi de aur, oamenii s-ar lupta pentru o palmă de pământ. Ce este aurul? Un element aşezat de Dumnezeu în Creaţia Sa, în tabloul lui Mendeleev, dacă vreţi. Cât valorează el? Cât stabilesc nişte descreiearaţi, care-şi închipuie că, cu stăpânesc mai mult aur, cu atât e mai mare puterea lor. Ce nebuni!
Dragi ortodocşi. Voi aveţi, noi toţi avem, un tezaur pe care nu-l pot răpi leprele lumii, nu-l pot stăpâni scursorile care ne-au invadat ţara, nu-l pot înăbuşi sataniştii mondiali. Este Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura prin care noi ne putem mântui. O aveţi, păstraţi–o, mântuiţi-vă. Scârbiţi-vă de iohanişti, rafilişti, raedişti şi alte otrepe care s-au înverşunat împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe Române, căutând să o distrugă din interior şi din afara ei. Nu vor reuşi! Hristos nu poate fi biruit! Biserica Sa nu poate fi biruită! Nici de porţile iadului, nici de agenţii infiltraţi în Sfânta noastră Biserică, prezentându-se sub chipul mincinos de ,,episcopi’’.
Presbiter Ioviţa Vasile
Mesaj pentru Diana Sosoaca.
Diana,misiunea ta de la Dumnezeu s-a incheiat.A inceput razboiul.Dumnezeu ti-a rasplatit pentru marea ta dragoste pentru ca ai ramas in istoria natiunii romane.E de la Dumnezeu draga mea totul.In ceea ce priveste temerile tale cum ca satanistii iti vor face si drege tie si celor dragi tie.Nimic din toate acestea.Nu vei pati nimic.Dumnezeu a deschis inima Rusiei si Chinei si nu vei pati nimic.Te vor proteja ca pe mamica lor.De azi nu se va mai auzi de tine Diana.Fir de par din capul tau nu va pieri.
Doar 47000 de refugiati la noi?Pana la inceputul Postului Mare o sa avem noi 4 700 000 de refugiati.
Consecinţele părăsirii lui Dumnezeu
Sfântul Nicoale Velimirovici
Pace, pace, pace! strigă conducătorii, iar popoarele lor pier în războaie, căci vorbesc despre pace fără Dumnezeu. Pâine, pâine, pâine! strigă doctorii în economie ai Europei, iar popoarele lor pier de foame, căci caută pâine în afara lui Dumnezeu. Legi, legi, legi! strigă doctorii în drept şi-n dreptate ai Europei, iar popoarele lor strâng fărădelegi cât dealurile, până la nori, în fiecare zi şi în fiecare ceas, căci scriu legile lor şi nu ale lui Dumnezeu.
Vai celor ce scriu vicleşug; că scriind, vicleşug scriu! /Isa. 10:1/ a grăit Dumnezeu prin Isaía Prorocul. Iar prin Prorocul Ieremía a grăit: în deşert s’a făcut condeiul minciunos la scriitori. /Ier. 8:8/
Pentru vechiul Israíl şi pentru noua Europă s’au zis aceste cuvinte, căci au trădat numele de popor ales şi nu au fost lumină popoarelor, ci întuneric. Noua Europă a spart atât tablele legii date de Moisì, cât şi cele ale lui Hristos, a încălcat legea morală a lui Dumnezeu, a scornit mincinoasele „legi naturale” şi le-a pus ca un jug greu pe grumazul oamenilor. A proclamat ceea ce este existent ca fiind inexistent, iar ce este inexistent ca existent. Pe singura lege existentă, cea numită de Dumnezeu lege, legea morală, a lepădat-o ca pe-o nelegiuire, sau ca pe-o haină ponosită, iar pe cele ce nu sânt ale lui Dumnezeu, rânduiala vremelnică a lucrurilor şi-a întâmplărilor naturale, a numit-o singura şi inevitabila lege – ca şi cum Dumnezeu ar fi putut da lege firii neînţelegătoare, iar nu omului înţelegător! Dar şarpele cel vechi, care a minţit şi pe Eva, i-a înduplecat prin veşnicul Iuda pe cărturarii Europei să scrie minciună cu condeiul lor mincinos!
Au scris minciuna sub formă de poezie, pentru a preface nevinovăţia în vinovăţie, curăţia în necurăţie, şi să facă din tineretul botezat al Europei un neam câinesc, lacom şi curvar. Au scris minciuna sub formă de romane şi nuvele, pentru a orbi ochii Europenilor ca să nu mai vadă Cerul şi Duhurile cereşti şi, astfel, să îndulcească noroiul, pământul şi tot ce e în stăpânirea morţii, a mormântului şi-a viermilor. Au scris minciuna ca istorie, o istorie în care au pus mai presus de Dumnezeu puterile oarbe ale naturii, simple unelte în mâinile lui Dumnezeu, şi cu ajutorul lor au explicat soarta neamurilor, a triburilor omeneşti şi a întregii omeniri – cu ajutorul uneltelor lui Dumnezeu, nu cu ajutorul lui Dumnezeu. Şi, prin minciună, au slăvit un popor şi l-au ponegrit pe altul, după plata primită, întărâtând o generaţie împotriva alteia, învrăjbind un popor împotriva altuia şi pe copii împotriva părinţilor.
Au scris minciuna sub formă de filosofie, când un îngâmfat s’a apucat, în pofida puterilor sale mărginite, să încerce să explice cum a fost făcută lumea, cum stă lumea între hotarele sale şi ce este omul, care este calea lui şi unde-i este sfârşitul – toate acestea i-au ieşit din degete, minţind fără încetare şi flecărind fără să pună pază gurii sale. Ca şi când Dumnezeu nu ar fi vorbit niciodată înainte de ei! Ca şi cum Ziditorul nu ar fi zis şi n’ar fi arătat oamenilor toate acestea prin aleşii ce i-au slujit, Drepţi şi Proroci, iar în cele din urmă prin Fiul Său cel Unul-născut!
În cele din urmă, au scris minciună despre aşa-zisele „legi naturale” şi împotriva legilor nescrise ale lui Dumnezeu.
Au scris minciună, necunoaştere şi nedreptate. Şi nimeni dintre oameni nu i-a judecat, căci neamurile Europene au slăbit de mult, şi nu mai ştiu să se împotrivească cruzilor şi îngâmfaţilor lor stăpâni.
Iar după ce aceşti stăpâni îngâmfaţi şi cruzi, întunecaţi ca noaptea şi ca mormântul, nesătui de bani şi de slavă deşartă, au aruncat pe foc legea morală a lui Dumnezeu, au dat o nouă lege morală, adică:
Că omul e liber să creadă sau să nu creadă într’un singur Dumnezeu sau în sute de dumnezei.
Că fiecare e liber să se închine idolilor de argint, de aur, de lemn şi de hârtie.
Că cel ce batjocoreşte numele Domnului nu va fi judecat, dar cel ce batjocoreşte un paznic de stradă va fi judecat.
Că fiii trebuie să lepede credinţa părinţilor ca pe-o înşelare, nu trebuie să îi asculte şi să-i cinstească, ci să se despartă cât mai grabnic de ei.
Că Duminica nu este nicidecum o sărbătoare, ci o zi ca oricare alta, şi că în acea zi omul trebuie să-şi odihnească şi să-şi hrănească trupul său mai bine ca în celelalte zile.
Că e îngăduit a ucide pe oricine stă împotriva intereselor tale personale, profesionale sau naţionale.
Că curvia şi preacurvia sânt totuna cu căsătoria.
Că hoţia e un lucru relativ, care depinde de context.
Că jurământul strâmb este necesar pentru binele indivizilor şi al societăţii.
Iată, fraţilor, pentru ce a trebuit să vină marele război mondial. Ziditorul cel batjocorit a cutremurat pământul cu un război ca să scuture noroiul de pe sufletele Europenilor. Vor simţi ei oare durerea acestui cutremur, vor înţelege oare pentru ce au fost loviţi cu războiul care tocmai s’a încheiat? Îşi vor veni oare în fire, vor lepăda oare prosteştile şi nedreptele lor legi şi se vor întoarce la veşnica lege morală a lui Dumnezeu? Îi vor mai lăsa oare pe mincinoşii lor cărturari să scrie mai departe minciuni cu condeiul lor mincinos, ca să întunece lumina lui Dumnezeu în sufletele oamenilor lui Dumnezeu?
Vor face oare acestea, sau nu? De aceasta depinde fericirea sau nefericirea, izbăvirea sau nimicirea Europei viitoare. Până acum, numai la poporul Sârb se văd semnele pocăinţei şi ale venirii în fire. Însă acestea trebuie să ajungă la apogeu, ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne ierte păcatele. Amin”.
Sfântul Nicoale Velimirovici, Prin fereastra temniței, Editura Predania, București, 2007
Hristos este Împăratul îngerilor
SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI
(In. 1, 50 – 51) Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.
Vedeţi cum El îl conduce încetul cu încetul de la pământ la cer şi îl face să nu mai gândească despre El doar ca om?
Căci unul căruia îngerii slujesc şi peste care îngerii suie şi coboară, cum ar putea fi doar om? De aceea, El a spus: Mai mari lucruri decât acestea vei vedea. Şi pentru a dovedi aceasta, el introduce slujirea îngerilor. Ceea ce vrea să spună este ceva de genul: Ţi se pare ţie, Natanael, că este un lucru mare că tu M-ai mărturisit a fi Împăratul lui Israel? Ce vei mai spune atunci când vei vedea îngerii suindu-se şi coborându-se peste Mine? El îl convinge pe el prin aceste cuvinte să Îl primească pe El ca Împăratul îngerilor.
Căci peste El, ca fiind Unicul Fiul al Împăratului, slujitorii imperiali suie şi coboară, o dată la vremea răstignirii, şi apoi din nou la vremea Învierii şi Înălţării, şi înainte de aceasta când îngerii au venit şi Îi slujeau (Mt. 4, 11). Ei au suit şi coborât când au proclamat bunele vestiri ale Naşterii Lui şi au strigat: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace (Lc. 2, 14), când au venit la Maria şi de asemenea, când au venit la Iosif.
Domnul nostru a făcut prezentul o dovadă a viitorului. După puterile pe care i le arătase deja, Natanael avea să fie gata să creadă lucrurile cele mai mari care vor urma.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan 21.1, traducere pentru Doxologia.ro de Iosif Agaton
Ce faci când celălalt nu te „înghite”?
ARHIMANDRITUL VASILIOS BACOIANIS, SFÂNTUL IERARH IOAN GURĂ DE AUR, ARHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLULUI
Să nu caute nimeni ale sale, ci fiecare şi ale altuia” (Filipeni 2, 4). „Ci fiecare dintre noi să caute să placă aproapelui său, la ce este bine spre zidire” (Romani 15, 2).
Să zicem că n-ai ură faţă de nimeni, că-i iubeşti pe toţi oamenii, însă ştii că o rudenie de-a ta a interpretat greşit câteva gesturi de-ale tale şi nu te mai „înghite”. Tu-l iubeşti, dar el are probleme cu tine. Dacă te interesează mântuirea sufletului lui (vai de tine dacă nu-ţi pasă!), va trebui să faci ceva să scoţi ura din inima lui şi să-l salvezi. Cuvintele „eu nu greşesc, să vină el să discutăm” arată un suflet rece, indiferent faţă de mântuirea fratelui. Aşadar, nu te culca pe-o ureche, ci fă ceva! Fratele tău este bolnav, este în primejdie să moară, să fie dus în iadul veşnic!
„Hristos doreşte, îţi cere (ţie, celui nevinovat!) să alergi în întâmpinarea celui vinovat, a fratelui tău bolnav, şi să te împaci cu el (v. Matei 5, 23-24 şi Matei 18, 15), pentru că vinovatul nu are ochi să te vadă.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Tu însă, dispreţuind porunca dumnezeiască, aştepţi ca cel vinovat să înceapă.
„Oh, omule, dacă aştepţi să-ţi vorbească celălalt, n-ai făcut nimic însemnat, ci dimpotrivă, ai căzut duhovniceşte! Dacă tu îi vorbeşti cel dintâi, Dumnezeu te va lăuda! Şi ce este mai minunat decât aceasta? Şi ce este mai vrednic de râs, decât să aştepţi de la celălalt să se grăbească spre întâlnirea cu tine? Ce este mai rău decât nesimţirea aceasta? Ce slavă deşartă, ce trufie? Îmi vei zice: vrăjmaşul meu este netrebnic, viclean, desfrânat, neîndreptat, cum să-i vorbesc?
Orice vei spune, vrăjmaşul tău nu este mai rău decât netrebnicul Saul, care a căutat să-l ucidă pe David, dar David i-a vorbit cel dintâi (v. I Regi 24, 9). Cel puţin pe tine vrăjmaşul nu te vânează ca să te ucidă” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport! – Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, traducere din limba greacă de Pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, Bucureşti, 2011, pp. 106-108
Omul fără Dumnezeu este haos
IOAN IANOLIDE
Duhul umple omul şi viaţa lui, pe când gândul, intenţia, sentimentul, ideea, cuvântul şi fapta sunt purtătoare ale acelui duh cu care eşti încărcat în cele mai dinăuntru ale tale. Duhul se arată rar în lumina sa. Mai mult se deduce din lucrările sale, deci, din tot ce se întâmplă cu oamenii. Totuşi, aşa-zisa spiritualitate ori atmosferă în care trăieşte omul este opera duhului şi numai indirect a lucrărilor. Ea e subtilă, insensibilă, misterioasă, este oricum vreţi să-i ziceţi, dar este adevărul adevărat despre om şi despre lumea lui, aşa cum l-am experimentat personal într-o amarnică viaţă de om.
Ioan Ianolide, Deţinutul profet, Editura Bonifaciu, p. 140
Parinte, va urmaresc blogul de ceva vreme si ma folosesc mult din el. Sunteti un Preot deosebit si va multumesc pentru tot.
Iertati-ma!
Doamne ajuta. Fie-va spre mantuire. Fac si eu ce pot, asteptari mari sa n-aveti, pentru ca sunt un mosneag care-mi tarasc neputintele varstei. Mantuire va doresc.