Ierarhii, preoţii şi teologii ecumenişti români se feresc ca de foc de Sfintele Canoane, în speţă de Canonul 31 Apostolic şi de Canonul 15 al Sinodului I – II din 861, cele care reglementează îngrădirea Bisericii de erezii şi de episcopii căzuţi în erezie. Se feresc, pentru că-i incriminează şi-i lasă fără cuvânt de dezvinovăţire. A cutezat totuşi cineva, nu fiştecine, ci un vajnic ecumenist din Iaşi, preotul Dragoş Bahrin, să ne convingă precum că acele Canoane nu îndreptăţesc pe nimeni să întrerupă pomenirea ierarhului eretic, că e mai bună ascultarea şi smerenia şi că acei clerici şi mireni care s-au îngrădit, s-au delimitat ferm, ar fi făcut, de fapt, schismă. E mai potrivit să nu lungim vorba, să expunem ,,minunăţiile’’ecumeniste ale distinsului nostru preopinent, tributar al lui Teofan Savu, dănţăuşul din siagoga ieşeană.
1.Canonul 15 de la Sinodul I-II (861) poate oferi legitimitate pentru schismă? Se întreabă retoric şi fără noimă popa din Dealul Copoului.
Nu. Cum să legitimizeze Sfintele Canoane schisma? În schimb, acestea arată calea corectă de urmat, atunci când Biserica este confruntată cu erezii de felul celor promovate în Creta. Textul Canonului 15 este clar, limpede, fără echivoc: Cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres osândit de sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte [de comuniunea] cu acela, care propovăduieşte eresul în public, şi cu capul descoperit îl învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canonice, desfăcându-se pe sine-şi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop [chiar] înainte de cercetarea sinodală, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schisma unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme și de dezbinări’’. Preoţii nepomenitori s-au silit să izbăvească Biserica de erezii, schisme şi dezbinări şi sunt acuzaţi tocmai de schismă! Absurdul ridicat la cote paroxistice.
Staţi liniştiţi, cinstiţi ecumenişti, cum voi nu vă feriţi de erezii, noi ne ferim ca de focul iadului de schismă. Durerea voastră tocmai aceasta este, că nu ne-am despărţit de Mama Biserică, îi rămânem statornici şi ne silim s-o apărăm de blestematele voastre erezii ecumeniste, pentru care v-am cerut, în repetate rânduri, să plecaţi voi din Biserică, în consiliul mondial babilonic, unde vă este locul. Faptul că v-aţi făcut ,,stăpâni’’ peste Biserica lui Hristos şi aţi confiscat bisericile din zid e o cutezanţă luciferică, pentru care veţi da greu răspuns la Judecată. Nu sunteţi nici stăpâni, nici slujitori ai Bisericii. Sunteţi nişte fiinţe vrednice de plâns, care aţi eşuat pe tărâmul pierzător al ecumenismului.
2. Canonul 15 nu obligă pe nimeni la nepomenirea episcopului, nici chiar în caz de erezie, zice Bahrin.Teză sută la sută ecumenistă.
Nimeni nu te obligă să primeşti Botezul Ortodox, nimeninu te obligă să mărturiseşti Sfânta Credinţă Ortodoxă, nimeni nu te obligă să spui Adevărul când Hristos Mântuitorul e batjocorit de nemernicii lumii. Cum să te oblige un Sfânt Canon să întrerupi pomenirea unui episcop eretic? Exclus! Dar când ţi se terfeleşte şi ţi se batjocoreşte Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, tu aştepţi ca cineva să te oblige să o aperi? Canonul 15 nu este facultativ. Ce zici, părinte ecumenist Dragoş?
3. Canonul 15 recomandă, în toate situațiile, așteptarea unei condamnări sinodale
Care nu va veni niciodată. Aşteptăm ca participanţii la sinodul tâlhăresc din Creta, şi cei care i-au urmat să se condamne între ei? Care sinod, alcătuit din ,,episcopi’’ ecumenişti, va condamna ecumenismul? Nu mai nutriţi speranţe absurde şi deşarte. Nu mai aşteptaţi condamnarea sinodală a ereticilor, cum pretind ei! Biserica noastră a respins şi a condamnat sinodul tâlhăresc din Creta şi aceasta e detrminantă şi suficientă. Credeţi că un prezumtiv viitor sinod va spune că sinodul din Creta a fost ortodox sau Ecumenic? Biserica e infailibilă, sinoadele nu sunt, dovadă ca avem aşa zise sinoade aruncate la lada de gunoi a istoriei Bisericii. Dragii mei nepomenitori, nu vă mai cramponaţi de teza ecumenistă a condamnării sinodale, dând ecumeniştilor răgaz să-şi inoculeze otrava în trupul Sfânt al Bisericii Ortodoxe!
4. În orice condiții este preferabilă ascultarea și smerenia, chiar acuzațiile nedrepte, decât schisma, care nu are alt izvor decât pe diavolul, „cel care separă”.
Îi informăm pe toţi pseudo-ierahi, pe ceilalţi ecumenişti români că rămânem în deplină ascultare faţă de Biserica lui Hristos, după cum spune Sfântul Evanghelist Matei (18, 17): ,,Şi dacă nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi ca un vameş’’. Ascultăm de Biserică şi de Marele Arhiereu Hristos, nu de arhiereii vânduţi, şanatajabili, homosexuali, masoni. Sfânta Biserică e Hristo-centrică, adică Îl are pe Hristos în mijlocul ei, nu pe episcopi. Să le iasă din cap că am plecat din Biserică şi pot face ce vor ei. Să plece ei, ereticii. Să ne mai slăbească cu ,,sfântul şi marele sinod’’. A fost sinod tâlhăresc, şi aşa va intra în istorie.
5. Canonul 15 are în vedere, așa cum scriam anterior, doar adeziunea la erezii deja condamnate și mărturisirea publică a lor, încât el devine inutilizabil în cazul unor erezii noi, zice Bahrin.
Chiar aşa, domnule? Păi dacă vreţi vă dau un exemplu: consiliul mondial babilonic (cmb), e plin de iconoclaşti de toate felurile, iar iconoclasmul a fost condamnat de Biserică de când a apărut, inclusiv de un Sinod Ecumenic. Şi totuşi, staţi la aceaşi masă cu iconoclaştii şi vreţi să vă uniţi cu ei. Cum să nu fie aplicabil Canonul 15 pentru ereziile nou apărute?
6. Este bine de observat mai întîi că în Canonul 15 se spune deschis că acela care nu pomenește pe superiorul său ierarhic care l-a rânduit pentru mystagogia dumnezeiască prin hirotonie, în absența unei condamnări sinodale explicite, săvârșește schismă (de la Bahrin citire).
Vedeţi cum minte popa ecumenist Bahrin? Nu spune Canonul desluşit că întreruperea pomenirii se face înainte de cercetarea sinodală?, deci înainte de condamnarea sinodală a ereticului? Ce facem, ţinem capra de coarne şi spunem că e şută?
Mă opresc aci cu tezele şi antitezele. Ecumeniştii sunt mincinoşi, vicleni şi îndărătnici şi nu merită întotdeauna efortul de a-i combate, pentru că oricum rămân într-ale lor. Fie sănătoşi.
Presbiter Ioviţa Vasile
Din nefericire cu astfel de „argumentație” au venit și monah Teodot, pr Eftimie Mitra, Ioan de la Rarau, consilierul patriarhal Ionuț Mavrichi s.a,
Sfântul Cuvios Părinte Justin: Europa nu mai e creştină, Europa nu mai e decît o cîrpă lepădată, de la Moscova înspre Occident
Dragii mei, veacul nostru a fost tulburat de trei mari curente, trei mari curente care au semnat sentinţa distrugerii Ortodoxiei:
-a fost hitlerismul cel sălbatic;
-au fost apoi cei din Răsărit – Armata Roşie;
şi cei care au căutat mereu să distrugă, nu avut alt plan decît să-L scoată pe Hristos din sufletele şi din inimile oamenilor;
O dovadă puternică este că la acest Canal, de care se vorbeşte atît de mult în aceste locuri civilizate [oamenii] nu ştiau unde merg, unde-i Poarta Albă. Ei bine, la Poarta Albă se mergea cu o căruţă, cu un cal, cu doi boi şi veneau să treacă aici la muncă. Pentru că orice ţăran, din orice loc al ţării, era ameninţat că dacă nu îndeplineşte norma, “la Canal, băiete, cu tine”. Canalul a fost motivul puternic de consumare, de distrugere a energiei spirituale.
Sigur că aici la început a fost un plan, chipurile, să facă o legătură: Marea Neagră – Canalul – Bucureşti. Au vrut să rupă legătura de gurile Dunării. Pentru că ruşii nu vedeau bine o stăpînire străină – afară de ei – în planul lor de “salvare a Creştinismului”. Dar nu era nimic sfînt, drept şi corect sub forma aceasta falsă de “salvatori ai Creştinismului”, ci [doar scopul lor] să se întindă pînă la Constantinopol.
Ei bine, energiile spirituale din sînul neamului nostru, oamenii care au văzut cu multă vreme înainte că intrarea ruşilor în România înseamnă rusificarea Europei. Şi iată că la ora aceasta putem spune cu adevărat că Europa nu mai este creştină, Europa nu mai e decît o cîrpă lepădată, de la Moscova înspre Occident.
N-a reuşit să cucerească hitlerismul această poartă a Creştinismului, pentru că nu i-a ajutat Dumnezeu. Au intrat în lumea aceasta a lor cu “Nihil sine Deo” – era pe cartuşele şi pe toate hainele lor: “Nimic fără Dumnezeu”. Dar ei nu aveau nici în clin, nici în mînecă cu Dumnezeu. Erau atei şi ei. Erau şi ei, dar doreau un lucru important: să ne împingă pe noi peste Rusia, peste Nistru, iar ei să vină şi să se întindă în locurile noastre. Ăsta era scopul lor de altădată.
Dar toate lucrurile acestea, dragii mei, martirii, mărturisitorii, n-au fost numai atunci; sînt şi acum! Mamele noastre, preoţii noştri care stau de strajă, mănăstirile noastre în slujbă şi în rugăciuni permanente pentru buna stare a neamului creştinesc, sînt altă gardă. Este mama care naşte pruncul şi îl îngrijeşte ore şi zile întregi ca să-l facă om, dar nu orice om, ci să-l facă om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Că toate conceptele acestea [moderne] îşi pun în cap că ele pot să croiască “omul nou”. Omul nou nu se face cu creionul, nu se face la masa de lucru. Omul nou se face din conştiinţă, iar conştiinţa e sămînţa lui Dumnezeu în om, după care şi martirii aceştia ai noştri au avut sămînţa cea creştinească. Mama care osteneşte, savantul, omul de literatură, şi pînă la aviator, care străbate zăvoarele aceastea ale cerului, au toţi rostul lor de martiri, de oameni care au contribuit la viaţa şi civilizaţia noastră creştină.
Şi toate aceste lucruri îmi umplu sufletul de admiraţie, pentru că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a dat această ocazie, să ne întîlnim aici, să stăm cu picioarele pe mustul martirilor. Acolo-i o comoară din cer!
Să aprindem şi noi o lumînare de la ei, să ducem mai departe lumina lui Hristos şi o închei cu rugăciunea:
Hristos a înviat!
Cuvînt a fost rostit de Părintele Justin Pârvu la punerea temeliei Mănăstirii Sfinţilor Români de la Poarta Albă (jud. Constanţa), 17 Iunie 2012
Sursa: manastirea.petru-voda.ro
Fragmente din Interviul cu Sfântul Cuvios Pârinte Justin Pârvu – „Sistemul a lucrat ca pe țăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită.”
Partea a 2-a
[…]
-Este o realitate tristă „intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi mențină posturile. Am observat asta şi în închisoare „mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câțiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exercițiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acțiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.
-Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici
-Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogățeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiții în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe țăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligență este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniți” de către comunişti.
Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îți spuneau: „aici, după deal”. Copiii de bețivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeți, reduşi mintal.
Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.
-Această calitate de toleranță a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?
-Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranța a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influența masonilor care au pus ochii pe frumusețea aceasta a țării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea țăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în țara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta „™22 -™44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigrați, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este -Aaaa „de la Petru Vodă”? Îți întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedințe şi conferințe prin care îți aplicau o educație de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îți spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viața poporului român.
Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în stațiuni, în străinătate „şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi țăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.
-Dar cum poate totuşi un intelectual, care vrea să își depăşească condiția asta mizeră, să iasă din ea?
-Nu poate ieşi decât dacă are o elită intelectuală conducătoare, dar cu aşa paraziți de conducători paraziți ies şi subalternii, medici sau primari, sau învățători. Mai ales că nu e uşor să conduci poporul român, pentru că el are o rădăcină ortodoxă şi o sensibilitate aparte; tipicul masoneriei nu se aplică la poporul român cu o cultură şi spiritualitate atât de complexe şi bogate. Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simțul de slugărnicie. Față de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi „stă cu pălăria în mâna şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ. Dar această slugărnicie s-a imprimat şi în viața bisericească. Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă. A fi slugarnic nu înseamnă că respecți Biserica. Respecți Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele. Când am mers cu câțiva români în Sfântul Munte să ne închinăm la icoane, păi făceam metanii mari la fiecare icoană, cu trei închinăciuni în mijlocul bisericii, apoi sărutam mâna la stareț, aşa cum se face la noi „se uitau foarte mirați grecii la noi. Ei se închinau mai degajați şi nici vorbă să se ducă la stareț, să se întoarcă înapoi. Noi suntem aici sub influența asta slavonească ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Această aşa-zisă smerenie a luat naştere în urma terorii. Pe noi ne caracterizează acum frica şi ateismul. Românul nostru ştie să mai facă doar bancuri. Îmi povestea un cetățean aici un banc ce circulă prin popor.
[…]
-Şi cei în care mai zvâcneşte încă o viță de român, o viță nobilă, cum pot depăşi această frică şi să îi poată mobiliza şi pe ceilalți?
„-Nu se poate mobiliza acum nimic, pentru că nu ai ajuns nici măcar până acasă şi ei te-au şi depistat ce lucrezi şi ce vrei să faci tu. Ce era securitatea altădată şi ce este acum, vă dați seama cu mult mai avansată. Nu are cine să se opună acum partidului, atâta vreme cât copiii celor ce ar avea un cuvânt de spus sunt în Germania, în Franța, studiază, burse, toate pe seama poporului român „
-Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?
-Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.
-Dar de ce credeți, părinte, că persecuția asta electronică este mai antihristică decât celelalte persecuții păgâne, în care te obligau să te închini şi la idoli?
-Pentru că şi viclenia vrăjmaşului e mai mare conform cu vremurile în care trăim. El are mii de ani de experiență şi e normal să îşi desăvârşească metodele de ispitire a lumii. Toate fenomenele care se aplică în istoria omenirii sunt în raport cu gradul de civilizație al omului. Observați acum la ce nivel de cunoaştere a ajuns ştiința, după cum s-a dezvoltat tehnica. Cu cât e mai performantă tehnica oamenilor, cu atât şi persecuția este mai ascuțită şi mai subtilă. Şi pe oamenii aştia îi vad ca pe nişte slugi ale satanei şi eu aşa şi cred „cei care folosesc tehnica asta în rău, în defavoarea omului, sunt nişte înaintemergători ai lui antihrist.
-Nu vedeți cum au ştiut să protesteze grecii în jur de 15 mii de oameni împotriva actelor cu cip, şi numai pentru faptul că ulterior, oricând ei pot adăuga la acele informații din cip şi cifra 666?
-Măi, eu am visat acum într-o noapte, după ce am venit de la Sfânta Liturghie, la o jumătate de oră după ce adormisem, şi am avut trei vise la rând chinuitoare cum erau pecetluiți oamenii de către slujitorii lui antihrist. Îi adunau de pe stradă şi într-un laborator al lor îi pecetluiau forțat cu un cip electronic de mărimea unui sâmbure de prună. Bineînțeles că nu trebuie să dăm crezare viselor. Dar vedeam un lucru foarte interesant „cei care erau câte doi sau mai mulți la un loc reuşeau să scape să rămână nepecetluiți, dar cei care erau singuri, erau uşor răpiți şi pecetluiți. Şi spun aceasta, nu că sunt eu vizionar „nici vorbă! „cred însă că dacă vom crea o unitate duhovnicească şi ne vom opune împreună, Domnul îşi va face milă cu noi. Pentru că singuri nu vom rezista şi de aceea ei şi urmăresc să ne dezbine unul de altul. Dragostea şi rugăciunea vor avea multă putere şi tehnica lor va deveni neputincioasă, după cum spune şi Domnul în Evanghelie: „Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”(Mt. 18:20). Ei folosesc acum şi mijloace hipnotice. Nu vedeți cum tehnica asta îl face pe om să nu mai poată dormi, să nu mai poată judeca, să obosească foarte repede? Această tehnică asupra psihicului uman are efect mai puternic decât alcoolul, e un drog periculos.
-Considerați că pecetluirea este aproape?
-Pecetluirea nu este chiar aproape, dar nici prea departe. Oamenii trăiesc acum într-un confort şi ateism, încât beau, mănâncă şi nu îi mai interesează de îi judecă Dumnezeu sau nu. Ei fac glume şi se amuză „ei, astea sunt poveşti popeşti. Dar nu este aşa. Tot ce s-a scris în Scriptură trebuie să se împlinească negreşit şi sunt evidente toate aceste fenomene premergătoare. Lumea a ajuns la culmea desfrâului şi imoralității, încât homosexualii şi criminalii au ajuns modelele societății. Eu văd că şi mentalitatea copilului este foarte mult schimbată, pentru că mamele îşi lasă copiii să petreacă foarte mult timp la calculator şi la televizor, care îi transformă pe bieții copii în nişte monştri. Îmi povestea o mamă aici că băiețelul ei de patru ani, după ce a venit de afară de la joacă, îi spune mamei: Păi, mămică, eu am să iau pe Anişoara. Păi unde auzeai aşa ceva pe vremea mea? Nu se pomenea aşa ceva. Structura sufletească şi organică a copilului nu este pentru această tehnică satanică, că îl distrugi pe el la anii ăştia. Nu vedeți chipul unui copil curat, sănătos, cu o educație creştină „cât de frumos arată şi ce judecată are? Dar ia-l dintr-o familie de desfrânați, de răutăcioşi „parcă şi copilul arată ca un monstru. Viața tehnică naşte monştri.
-Părinte, dar celor care vor fi pecetluiți forțat li se socoteşte lepădare?
-Foarte puțini vor scăpa nepecetluiți, dar dacă vom fi pecetluiți cu forța nu noi vom răspunde, ci ei. Important e să nu cedezi şi să ştii să mori martir. Asta este important.
-Şi cum înveți să mori martir?
-Nu te supui la niciun soi de încercare. Dar aici are un rol şi partea spirituală. Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi rațiunea îți va fi mai puțin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire. Toată viața creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să moară martir. Dacă vă uitați la copii veți vedea întipărit pe chipul lor instinctul de a fi asemenea lui Dumnezeu. Întrebam aici un copil mic: ce vrei să te faci tu când vei fi mare? Şi el îmi răspunde: Sfânt vreau să mă fac! Copilul are sădit în el această forță de a-şi desăvârşi sufletul. De la copii trebuie să învățăm foarte mult cum să fim, „căci ca unora ca acestora este împărăția cerurilor”. „Până nu veți fi ca aceştia nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu” „adică cu sufletul curat, cu curaj şi naturalețe. Copilul este aşa de nevinovat că pentru el totul este sfânt.
-Cum vă explicați faptul că noi, pe măsură ce avansăm în cunoaştere, ne îndepărtăm de Dumnezeu, când de fapt cunoaşterea ar trebui să ne apropie?
-Asta e valabil pentru cei slabi, care mai mult se afundă în cunoaştere, pentru că nu au smerenie, cercetează cu mândrie. Trebuie să ne temem pururi să nu ne părăsească Dumnezeu şi să nu cădem în mrejele vrăjmaşului. Fără această frică sfântă de Dumnezeu cădem în înşelările minții noastre. Să ne îngrijim să nu slăbească puterea noastră sufletească şi să nu cădem pradă răului.
-Părinte, sunt unele persoane care se îndoiesc de această realitate a cipului, şi consideră că dacă cipul ar fi cu adevărat o problemă aşa gravă de mântuire, Dumnezeu ar lucra prin sfinții săi şi ar vesti oamenilor exact ce să facă, cu argumente clare şi fără îndoială, că nu lasă Dumnezeu Biserica Lui fără povățuire.
-Eu consider că acesta însuşi e un semn că sfârşitul este aproape, prin faptul că nu mai avem proroci şi apărători sfinți ai adevărului ortodox. Este o lipsă de povățuitori, predicatori care să spună poporului de la amvon ce are de făcut. Nu, acum preotul trebuie să predice după cum îi dictează partidul, nu după cum îi spune Duhul. Mai are el habar de Duhul? Păi cum să mai lucreze aşa Dumnezeu, prin astfel de capi stricați? Ei dansează şi cu musulmanii şi cu ereticii şi vrem ca Dumnezeu să grăiască prin ei. Dar bietul om cade pradă tuturor minciunilor.
-Cum vedeți această măsură a Uniunii Europene, şi implicit a Guvernului, prin care ni se scot din farmacii plantele şi medicamentele naturiste, pe motiv ca au efecte adverse şi nu există o testare a plantei la nivelul populației, dar în schimb ei introduc o substanță extrem de toxică, initium, în culturile de cartof, ceapă, roşii şi alte legume, fără niciun fel de testare.
-Este o măsură de distrugere a omului cum mai spuneam. Iar românul nostru nu deschide gura, acceptă încă şi ca pe ceva bun, aşa în inconştiența şi prostia lui. El mănâncă tot ce i se oferă pe piață. Dacă ar pune otravă la pliculețe şi pe aceea ar manca-o. Îmi amintesc în „™44 când au venit ruşii cu porumbul ăsta furajer, aparent mai frumos şi cu nişte grăunțe mai mari. Şi țăranul nostru a aruncat porumbul moldovenesc, care era dulce şi mult mai sănătos. Şi a venit porumbul acesta furajer rusesc şi a înlocuit tot porumbul nostru, fără să grăiască unul ceva. Ţăranul nostru se uita şi se minuna: A, păi uite, măi, ăsta e porumb adevărat! Dar nu este o problemă asta aşa de mare dacă nu mai găsim plante medicinale în farmacii, că şi aşa numai sănătoase şi medicinale nu erau „că românul nostru ştie să culeagă şi singur de pe la țară, de pe câmp, muşețel, pătlagină şi usturoi. E bine să ne învățăm să nu mai primim otrăvurile lor din medicamente, ci să căutăm să ne tratăm noi singuri, prin ierburile şi rădăcinile pe care le-a lăsat Dumnezeu. Pentru că nu am voie să mă sinucid, bineştiind că multe din medicamentele şi alimentele lor sunt pline de otravă.
-În cele din urmă vă urăm şi noi Mulți ani sănătoşi şi de acum înainte, odată cu împlinirea vârstei de 92 de ani şi dacă ne puteți spune cum simțiți acest an al sfinției voastre față de ceilalți?
-Ei, maică, anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneții care mi s-au adăugat, au însemnat durerile şi necazurile acestui popor. Dacă tu nu te gândeşti doar pentru tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutățile aproapelui. Aşa că eu chiar dacă sunt la 92 de ani, trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt 25 de ani, fie că sunt 45 de ani. Şi anii pentru mine nu mai sunt ani „Noi dirijăm timpul în raport cu nevoința noastră față de Dumnezeu. Sfârşitul lumii este sfârşitul nostru, pentru că păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu. Şi cu cât te nevoieşti mai mult pentru celălalt, cu atât eşti mai tânăr.
(realizat de monahia Fotini – 17 februarie 2011, aparut in revista ATITUDINI, Nr. 15) – atitudini.com
Sa stam cuminti si sa nu luam teritorii de la ukraineni ca Bucovina de Nord si altele.Sa nu intram carne de tun nimanui.Nu e acum vremea pt asa lucruri.Acum se duce o politica planetara de invrajbire a natiunilor ca sa se sfasie intre ele.Nu le faceti jocul.Teritoriile ne vor fi date inapoi cu pace si intelegere cu toate partile de imparatul cel bun dupa razboi.
Avocat Elena Radu: TESTUL SUPREM
2 ani de minciuna, înșelătorie, manipulare, instaurarea fricii pe fondul virusului sub imperiul cărora v-au impus restricții, v-au restrâns drepturile și libertățile până la dispariție și majoritatea v-ați conformat.
Falsa scuză că ați găsit modalități să ocoliți normele nu a ajutat cu nimic pentru ca ați permis instaurarea lor.
Totul s-a instaurat prin generarea fricii pe fondul unui pericol direct, zi de zi asupra persoanei voastre (virusul). Număr morți, cazuri, lipsa locuri în spitale – auzeați despre ele la 5 min și a funcționat. Teama a luat locul rațiunii și logicii.
Cum minciuna are picioare scurte, parte din ea a ieșit la iveală.
V-a revoltat când ați aflat, ați avut vreo reacție?
Nu.
A continuat cu o teamă instaurată pe fondul unui pericol indirect: războiul altora.
Zilnic știri peste știri că se negociază, ba nu se negociază pacea, că se cere, ba nu se mai cere, că se vrea, ba nu se mai vrea.
Totul a fost o manipulare psihologică să vă creeze teama că vom intra în război.
Ce s-a întâmplat în perioada asta?
Multe. Alte drepturi restrânse despre care habar nu aveți. S-a întâmplat prin legi despre care nu aveți habar și nu simțiți restrângerile pentru că ele nu sunt „la vedere” (înregistrări, supravegheri, creare profiluri psihologice și sociale etc).
Ce s-a mai implementat?
Proprietatea comună (aia pe care erați revoltați înainte, când ați auzit de ea). Nu v-a impus-o nimeni. Ați cerut-o voi singuri, ați aplaudat-o și v-ați simțit chiar bine pentru că ați avut o falsă impresie că sunteți oameni buni și îi ajutați pe alții la nevoie.
Cum s-a întâmplat?
Tot în urma manipulării psihologice. Gândiți-vă dacă a fost decizia voastră sau vi s-a sugerat ba printr-o postare, ba într-un grup în care v-ați trezit adăugați, ba prin știrile cu ce buni și drăguți sunt românii (parcă până acum ziceați că suntem cel mai nenorocit popor, dar ați uitat, dintr-o dată am devenit bunul samaritean).
Văd că se creează falsa impresie că gata, asta a fost tot.
Nu a fost deloc tot asta. A fost numai începutul și vă spun din legile care se adoptă și proiectele de legi inițiate.
Așa că mă întreb ce veți face când se va institui o nouă criză (de ce o fi ea)?
Tot supuși? Tot cu logica și rațiunea pierdută? Vă veți conforma ca și până acum sau ați învățat ceva din ultimii 2 ani?
Veți mai fi capabili să gândiți singuri, să analizați și să aveți vreo reacție?
Probabil că întrebările astea nu mi le pun doar eu, iar reacția voastră va fi răspunsul la test.
În funcție de reacția voastră vor ști dacă omenirea a fost îngenunchiată și dacă vor putea face ce vor cu ea.
Sursa:activenews
https://www.youtube.com/watch?v=ziX33pUhYrc&ab_channel=OrthodoxiaAgapi
„Pe cel tăcut şi cu grijă la cuvinte îl ţin de prost şi mut”
„Cei mai mulţi cinstesc ca nepătimitori şi ca sfinţi pe cei ce făţăresc virtutea şi altceva arată în pielea obrazului, şi altceva sunt după omul din lăuntru, şi anume plini de toată nedreptatea, pizma, viclenia şi răul miros al plăcerilor. Ei socotesc aşa, pentru că nu au ochiul sufletului curăţit, nici nu sunt în stare să-i cunoască pe aceia după roadele lor. Iar pe cei ce petrec în evlavie şi virtute şi în nerăutatea inimii, care sunt sfinţi cu adevărat, îi socotesc, în chip greşit, ca pe oamenii de rând şi trec pe lângă ei dispreţuindu-i şi îi ţin de nimic.
Unii ca aceştia cinstesc ca învăţător şi ca om duhovnicesc mai degrabă pe cel guraliv şi arătos. Iar pe cel tăcut şi cu grijă la cuvinte îl ţin de prost şi mut.
Cei trufaşi la cuget şi bolnavi de mândria diavolului se întorc de la cel ce vorbeşte în Duhul Sfânt, socotindu-l trufaş la cuget şi mândru. Căci cuvintele lui mai degrabă îi pleznesc decât îi străpung. Dar pe cel ce boscorodeşte din burtă şi din fiţuici şi îi minte cu privire la mântuirea lor îl laudă şi îl primesc. Astfel, nu este nimeni între unii ca aceştia care să poată deosebi şi vedea lucrul bine şi aşa cum este.”
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice şi practice, în Filocalia VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2004, pp. 67-
Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul
Să căutăm deci să recâştigăm moştenirea pierdută, să avem frică şi credinţa în Dumnezeu, însă fără a-I cerceta intenţiile. Mintea noastră este prea mică şi nu poate cuprinde infinitul. Noi înşine nu putem şti cum iau naştere gândurile noastre atât de variate; cum vom avea deci pretenţia să declarăm că am înţeles intenţiile lui Dumnezeu?! Cel ce se afundă în cercetare se rătăceşte căutând să afle ce şi cum lucrează Dumnezeu. Pe Dumnezeu nimeni nu poate să-L înţeleagă. Când copilul suge laptele mamei nu se întreabă cum şi de unde vine el, ci soarbe şi se satură. Aşa şi noi să luăm din Dumnezeu ceea ce ne trebuie nouă, ceea ce ne vindecă sufletele noastre. Dumnezeu este chiar în noi înşine, dar noi nu ştim. Hristos ni-L descoperă nouă înşine; pe El să-L ascultăm, El este Mesagerul lui Dumnezeu, El a fost om trupesc ca noi, a vorbit ca noi, ne-a dat învăţături. Nimic altceva nu ne mai trebuie. Să împlinim, deci, cuvântul lui Hristos şi vom şti tot ce ne trebuie despre Dumnezeu. Ba, mai mult, vom trăi împreună cu El, căci El va veni şi Se va odihni şi-Şi va face locuinţă în inima celui ce-L iubeşte. Dumnezeu ne cere iubirea şi prin iubire El ne trimite şi cunoştinţă.
Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu devine un teolog fără să ştie şi fără să vrea. Pecetea lui Dumnezeu se va aşeza pe cei curaţi, pe cei care ascultă glasul lui Dumnezeu, care ni S-a făcut nouă cunoscut prin Iisus Hristos. Cuvântul lui Dumnezeu este hrana sufletelor noastre, aşa cum i-a fost lui Moise, care a postit pe munte 40 de zile şi, când s-a întors, nu slăbise deloc, ci era plin de strălucire. Acea strălucire simboliza focul divin din sufletele drepţilor, ce se va arăta la înviere. Sufletele acestea devin o biserică a lui Dumnezeu, pentru că ele au lăsat totul, ca Maria, sora Martei, şi s-au aşezat la picioarele Domnului.
Sfântul Macarie Egipteanul, Pocăința sau întoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantină, București, 2010, p. 134
Omul să nu aştepte înţelegere duhovnicească de la oamenii care nu cred în Dumnezeu
Cât poate, omul să se lupte să vieţuiască în aşa fel încât să se înrudească cu Dumnezeu. Întotdeauna să privească, în orice situaţie, cum să facă voia lui Dumnezeu. Când omul face voia lui Dumnezeu, atunci se înrudeşte cu Dumnezeu şi primeşte continuu ajutorul harului dumnezeiesc.
Omul care are sfinţenie, oriunde s-ar afla, îi influenţează spre bine pe cei care se găsesc lângă el. În aceste vremuri grele este bine ca creştinii să se cunoască între ei, ca să se ajute. Astăzi, oamenii vieţuiesc în acelaşi bloc şi nu se ştiu între ei.
Omul să nu aştepte înţelegere duhovnicească de la oamenii care nu cred în Dumnezeu. Mai bine să se roage pentru aceştia, ca Dumnezeu să-i lumineze. Ca sufletul omului să învie duhovniceşte, omul trebuie să se răstignească cu patimile şi poftele lui, să-şi ucidă egoismul său, care nu lasă harul dumnezeiesc să vină.
Puterea lui Dumnezeu este mare. Pentru El nimic nu este greu, însă trebuie ca şi omul să ajute. Fără voinţa omului nu se întâmplă nimic. Deci, omul să întoarcă puţin „butonul”, să caute „frecvenţa”, să se mărturisească, să se împărtăşească.
Cât timp omul este în viaţă are dreptul să dea „examene” duhovniceşti. „Restanţe” nu există. Deci, să ne luptăm cu dăruire, să punem fundamentul duhovnicesc, să „trecem examenele” pentru Rai.
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumeniţa, 2009, p. 39