Teze şi antiteze în spaţiul ortodox românesc (I)

Citeam comunicatul mai vechi al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din care am ales o sumă de pasaje pe care le voi reproduce, cu observaţiile de rigoare.

1.,,S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)’’.

Vă miraţi, cu mâhnire, că Biserica refuză să recepteze pseudo-sinodul din Creta aşa cum vă doriţi. Acesta n-a fost sfânt, ci eretic, iar ca reprezentare a fost unul mititel, de circa 16 la sută din pliroma Ortodoxă, cu ierarhi docili, aleşi pe criterii de obedienţă, fără drept de vot, supuşi unor presiuni externe şi umiliţi, percheziţionaţi la intrare în sală ca nişte infractori de rând. Celorlalţi ierarhi, circa 84 la sută, li s-a interzis participarea, nu cumva să strice socotelile organizatorilor. Biserica Ortodoxă Rusă cu, pondere de 75 la sută din Ortodoxie, n-a participat; Biserica Ortodoxă Bulgară n-a fost prezentă şi s-a pronunţat critic la adresa pseudo-sinodului; Biserica Ortodoxă Georgiană a fost absentă şi a dezaprobat hotărârile din Creta; Patriarhia Ecumenică a Antiohiei a refuzat să fie părtaşă la un sinod eretic. În acest context, care a fost sfinţenia şi mărimea adunării cretane?

2„Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” .

Nu s-au formulat dogme noi, dar sunt atacate cele vechi. Exemplul cel mai elocvent este dogma unicităţii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, cuprinsă în Simbolul de Credinţă. Ce valoare şi credibilitate mai are mărturisirea faptului că noi credem într-Una Biserică, când, alături de aceasta, sectele, confesiunile şi rătăcirile lumii sunt recunoscute ca fiind ,,Biserici’’? Cu aceasta aţi vrut să desfiinţaţi hotarul dintre Dreapta Credinţă şi erezie. Chiar ne facem că nu observăm absurdul şi contradicţia acestor mărturisiri?

3.,,Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare’’.

Documentele din Creta sunt îmbibate de îndemnuri la îmbrăţişarea şi practicarea ecumenismului, în diferitele sale organisme. Aveţi pretenţia ca toate hotărârile cretane să fie impuse şi receptate de Biserică, lucru care nu se întâmplă. Nu numiţi ecumenismul explicit ,,dogmă de credinţă’’, dar îi atribuiţi tacit valoare de dogmă.

Întreruperea pomenirii ierarhilor este perfect canonică. Dacă vreti să vă convingeţi, citiţi Canonul 31 Apostolic şi Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol. Întreruprea pomenirii nu este răzvrătire, adică răscoală. Este o modalitate extrem de delicată, aleasă de Sfinţii Părinţi, pentru a atrage atenţia că erezia a pătruns în Biserică. Ierarhii n-au fost atinşi nici măcar cu o floare, şi-atunci unde e răscoala?

Presbiter Ioviţa Vasile

6 comentarii la „Teze şi antiteze în spaţiul ortodox românesc (I)

  1. Mihai spune:

    Mai mult decat atit, Sf Canoane mai sus amintite dumnealor numindule schisma, la ei totul este super ok

    1. Sa dea Dumnezeu sa ajunga sa fie in regula tot ce fac dumnealor. Vedem insa ca nu-i zi lasata de la Dumnezeu sa nu faca ceva impotriva Bisericii lui Hristos, pretinzand ca ei sunt exponentii binelui.
      Apropo, Strajarule, nu stiti cand va fi sesiunea de toamna a sinodului prezidat de Daniel?

  2. ovidiu spune:

    Se pare ca totul se va face muteste ,precum acceptarea imigrantilor care sunt adusi chipurile cu avionul ca turisti si uita sa mai plece , asa se procedeaza si cu creta ,mai nou pe la taica nifon preotii fiind obligati sa vorbeasca la toate slujbele inclusiv la botez si inmormantari despre „unitatea bisericilor”!

    1. De la Nifon Mihaita nu mai avem nicio asteptare.
      Doamne ajuta.

  3. gabrielanaghi spune:

    Sesiunea de toamna a sinodului BOR din 28 octombrie 2019, nu dezbate problema recunoasterii structurii schismatice din Ucraina. Printre hotarari:
    „3.S-a luat act de propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului de canonizare a părintelui Arsenie Boca și de documentația înaintată în acest sens.

    A fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.

    De asemenea, vor fi evaluate și referate ale cercetătorilor istorici permanenți desemnați de mitropolii să cerceteze documentele CNSAS pentru a prezenta activitatea părintelui Arsenie Boca în perioada 1945-1989.
    Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui.”

  4. gabrielanaghi spune:

    O stire de ultima ora: Patriarhul Kirill a intrerupt comuniunea liturgica si de rugaciune fata de Arhiepiscopul Atenei si al Intregii Grecii, Ieronim, care nu a mai fost pomenit in diptic la slujba Sfintei Liturghii de duminica, la Catedrala Mantuitoruui Hristos din Moscova.
    Deasemeni a fost intrerupta comuniunea cu acei Mitropoliti greci care au recunoscut structura schismatica ucraineana, condusa de Epifanie Dumenko. Va fi mentinuta comuniunea liturgica si de rugaciune, doar cu Mitropolitii care nu au fost de acord cu recunoasterea schismaticilor.
    Deasemeni Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse, nu mai da binecuvantare pentru pelerinajele religioase în Eparhiile, care sunt păstorite de Ierarhii în cauză. Primele Sfinte Mitropolii, care sunt interzise a fi vizitate de către agențiile turistice rusești sunt:

    1) Sfânta Arhiepiscopie a Atenei.

    2) Sfânta Mitropolie Langada

    3) Sfânta Mitropolie Veria

    4) Sfânta Mitropolie de Arta

    5) Sfânta Mitropolie de Trikkis și Stagon

    6) Sfânta Mitropolie de Dimitriada
    Potrivit informațiilor, au început deja anulări ale grupurilor de pelerini ruși in Mitropoliile mentionate, fapt care va fi o mare lovitură în special pentru zonele care trăiesc din turismul religios.
    A fost trimisa tuturor Intaistatatorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, o scrisoare de catre Mitropolitul Serafim al Pireului si Mitropolitul Serafim din Kythira și Antikythera, in scopul convocarii unui Sinod Pan-Ortodox, chiar in absenta Fanarului, pentru a dezbate problema recunoasterii structurii schismatice creata de Bartolomeu in Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *