LUNA APRILIE
Ziua a 19-a
Sfinţii Mucenici Pafnutie şi Agatanghel; Sf. Ierarhi Gheorghe Mărturisitorul şi Trifon al Constantinopolului; Cuvioşii Ioan şi Simeon
,,Să nu ucizi’’ (Ieşire 20, 13). Este a şasea din cele zece Porunci date de Dumnezeu, prin Moise, poporului Israel şi lumii întregi. Călcarea acestei porunci este de o gravitate deosebită şi se numeşte păcat strigător la cer, după cum îi spune Dumnezeu Însuşi lui Cain, ucigaşul fratelui său, Abel: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10).
Viaţa este darul lui Dumnezeu, unic şi nerepetabil. Datori suntem să punem preţ pe acest dar, deoarece viaţa aceasta pământească este timpul în care suntem chemaţi să ne lucrăm mântuirea. Nu ne este îngăduit să ridicăm viaţa aproapelui, dar nici propria noastră viaţă, prin sinucidere. Această poruncă se încalcă şi atunci când unei femei însărcinate i se provoacă avortul, adică se curmă viaţa unei fiinţe nevinovate, lipsită de apărare, care nici măcar nu ajunge să vadă lumina zilei. În anii care au urmat după revoluţia din 1989, societatea românească a evoluat spre mai rău şi prin numărul mare de avorturi. A fost an în care au fost suprimate vieţile a peste un milion de prunci nevinovaţi, ceea ce este o grozăvie fără seamăn! Sa ne imaginăm că aceşti prunci ar fi fost lăsaţi să se nască şi ei ar fi înfrumuseţat românimea, prin nevinovăţia lor. Vinovaţi de acest păcat sunt femeile care solicită avortul, soţii lor, care le îndeamnă sau consimt la acest act criminal, mijlocitorii şi medicii care provoacă avorturile. Biserica a rămas singura care apără, cât îi este cu putinţă, viaţa pruncilor care urmează să se nască. De aceea este privită cu ură de slujitorii satanei, care încurajează avortul prin legi permisive. Greu răspuns vor da toţi aceştia la Judecata lui Dumnezeu!
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28). Vorbim totuşi de o ucidere sufletească nu în sensul propriu, al nimicirii acestuia, ci în sensul afundării acestuia în păcate necurmate, neurmate de pocăinţă. Ucigaşi sufleteşti sunt ereticii de toate felurile, care răspândesc învăţătura lor pierzătoare ca pe o otravă, şi care duc multe suflete în rătăcire şi implicit în pedeapsa veşnică a iadului. Ucigaşi sunt socotiţi şi cei care îndeamnă pe aproapele la păcat, sau îi favorizează înfăptuirea păcatului, sau sunt ei înşişi sminteală altora. ,,Cel care urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este’’ (I Ioan 3, 15).
Războaiele, revoluţiile, pogromurile, genocidurile au fost şi sunt încălcări organizate ale acestei Porunci Dumnezeieşti.
Preot Ioviţa Vasile
Rusia, nr avorturilor din această țară cf statisticilor au atins cifre colosale, consecințele? Vedem ce se petrece în Siberia, plătesc cu vârf și îndesat pt asta, evident presa aservită tace
Hristos a inviat
Domnule Mihai,
Fara sa premeditez, chiar in seara aceasta am publicat articolul privind pacatul uciderii. Ne-am pierdut busola. Semanam din ce in ce mai putin cu oamenii adevarati. Nu vorbesc de Sfinti. In urma cu 10 minute mi s-a comunicat un fapt care m-a revoltat pur si simplu. O doamna nu putea avea copii din pricina unui tratament fara care, zicea ea, nu putea trai. Am sfatuit-o sa intrerupa tratamentul, a facut intocmai si a ramas gravida. Bucurie mare. Vrand sa patrunda in tainele lui Dumnezeu, s-a dus la medic. Dupa consult, i s-a spus ca sarcina nu e in regula si trebuie sa faca avort. Sfatul unui medic criminal. Fara sa ma-ntrebe, fara sa-mi ceara sfatul s-a dus si i s-a provocat avortul. Ce grozavie! Va purta povara acestui pacat toata viata. Sfatuiesc pe toate femeile sa nu caute sa patrunda in tainele lui Dumnezeu, respectiv sa nu se duca la ecograf ca sa stie daca va fi baiat sau fata. Sa nu dea ascultare medicilor criminali care se substituie lui Dumnezeu, hotarand cine traieste si cine moare. Sa astepte in rugaciune sorocul nasterii si Dumnezeu va randui ca lucrurile sa iasa bine. Inchei, pentru ca sunt foarte revoltat si tulburat.