Este vorba de aplauzele pe care le slobod cei prezenți, în anumite momente.
Înmormântarea si Slujba care se oficiază au un caracter aparte. Vrând-nevrând, te întristezi în asemenea momente. Cel decedat în Domnul a trecut prin momente grele, dramatice, am putea spune, după cum și cântarea menționează aceasta: Vai, cîtă luptă are sufletul cînd se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci și nu este cine să-l miluiască pe dânsul. Acest suflet are de trecut prin vămile văzduhului, luptând cu puterile întunericului, care ar vrea să-l tragă în iad. Acest suflet va sta înaintea lui Dumnezeu, la Judecata particulară. Rugăciunile, dezlegările, ecteniile, cîntările toate converg spre a cere mila lui Dumnezeu pentru cel adormit.
Avem apoi un minunat obicei, cred că e specific românilor: Salutul de la Înmormântare îl transformăm în rugăciune. Ce frumos sună cuvintele ,,Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească’’ la care se răspunde ,,Doamne iartă-l’’.
De aceea, e cu totul nepotrivit să așternem peste toate acestea ropotele de aplauze din sălile de spectacole, de pe stadioane și de la diferite manifestații. Nu dăm, prin aceasta, nicio cinste celuit adormit. Dimpotrivă, bagatelizăm momentele unice ale despărțirii acestuia, le Împingem în zona derizoriului.
E greu să cerem mirenilor să nu aplaude la înmormântări. Cei cu scaun la cap n-o fac. Am văzut însă niște secvențe absolut dezagreabile filmate la înmormântarea taragotistului Dumitru Fărcaș. Au fost prezenți trei arhierei, Andrei de la Cluj, Iustin Hodea de la Baia Mare și încă unul neidentificat. Toate au decurs bine, firesc, potrivit solemnității momentului. Slujba Înmormântării s-a îmbinat cu onorurile militare, iar la sfârșit doi taragotiști au cântat doine maramureșene din repertoriul defunctului. În final însă, cei doi au intonat o melodie mai săltăreață, lumea s-a încadrat în ritm, bătând din palme, avându-i ca protagoniști pe arhiereul Iustin Hodea și pe satanistul untoldist Emil Boc, așa încât totul s-a încheiat într-o notă de veselie generală. Păcat!
Nu mă interesează cum procedează neortodocșii, e problema lor. Noi însă să păstrăm buna cuviință, solemnitatea momentului până la sfârșit. În biserici nu se aplaudă niciodată. La fel, când se oficiază Slujba Înmormântării.
Presbiter Iovița Vasile
Enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainiene citesc rugăciuni și nu au de gând să părăsească Lavra Peșterilor din Kiev.
Pe 11 august, în Lavra Peșterilor din Kiev , enoriașii BOU au fost închiși în clădirile 54 și 58 ale mănăstirii, reprezentanții muzeului au sigilat aceste dotări, relatează publicația „Strana” .
Camerele hotelului mănăstirii sunt situate în două clădiri sigilate. Polițiștii i-au avertizat pe enoriașii BOU că pot părăsi doar clădirile, dar nu se vor mai putea întoarce după aceea, deoarece conducerea muzeului „Lavra Peșterilor din Kiev” a emis un ordin prin care străinilor li se interzice intrarea în Lavră. În ciuda faptului că monahilor li se permite să se afle pe terenul Lavrei de Jos, li s-a spus verbal același lucru.
„Poliția i-a avertizat pe călugări că trebuie să fim pe teritoriul Lavrei, dacă o părăsim, nu ne lasă înapoi. „Nimeni nu blochează în prezent clădirile în care locuiesc călugării, dar în Lavră erau mulți pelerini din toată Ucraina, iar de ieri seară nu au mai putut intra în încăperile în care mulți au locuit de mulți ani”, au spus monahii
Închinătorii BOU se află de dimineață în clădiri izolate și rostesc rugăciuni, mulți polițiști continuă să patruleze zona.
După cum a raportat EOD, Maxim Ostapenko, director general adjunct al muzeului „Lavra Peșterilor din Kiev”, a declarat că preia clădirile de la mănăstire pentru a găzdui prizonierii și răniții care au nevoie de „reabilitare spirituală”.
spzh.news
În plus, poliția lui Zelensky nu permite livrarea de pâine pelerinilor care sunt blocați într-una dintre clădirile Lavrei Kiev-Pecherska „Întreaga lume trebuie să vadă asta! Oamenii care locuiesc în clădire mor de foame la ordinul cuiva!”
Pe 12 august 2023, pe internet a apărut un videoclip în care polițiștii împiedicau livrarea alimentelor pelerinilor blocați într-una dintre clădirile Lavrei Kiev-Pecherska, transmite Departamentul de Informare și Educație al BOU.
În dimineața zilei de 12 august, pe internet a apărut un filmuleț care arată cum polițiștii împiedică livrarea pâinii oamenilor într-una dintre căminurile blocate (cladirea 58). Trebuie remarcat faptul că în acest corp sunt înscriși și unii rezidenți ai Lavrei Kiev-Pecherska. Asemenea acțiuni ale poliției sugerează într-adevăr că organizatorii sigilării ilegale a incintelor Lavrei consideră probabil înfometarea drept unul dintre mijloacele de alungare a călugărilor și credincioșilor ortodocși din incintele sigilate ilegal de securitatea lui Zelenski.
„ Polițiștii în mod clar execută ordine penale și torturează direct oamenii care locuiesc în clădiri. Nu este permis să nu dați mâncare și apă oamenilor! Întreaga lume trebuie să vadă aceasta! ». – a comentat acțiunile poliției, avocatul Lavrei, Nikita Chekman.
De remarcat că acțiunile Poliției în sigilarea clădirilor din Lavra Pecerska nu au încă nici măcar un temei legal formal, deoarece ultima decizie a Curții Economice din Kiev intră în vigoare doar dacă este confirmată de curtea de apel.
Traducere
https://orthodoxostypos.gr/%ce%bb%ce%b1%cf%8d%cf%81%ce%b1-%ce%ba%ce%b9%ce%ad%ce%b2%ce%bf%cf%85-%cf%83%cf%86%cf%81%ce%b1%ce%b3%ce%af%cf%83%ce%b8%ce%b7%ce%ba%ce%b1%ce%bd-%ce%b4%cf%8d%ce%bf-%ce%ba%cf%84%ce%af%cf%81%ce%b9%ce%b1/
Rugăciunea Maicii Domnului înainte de adormirea sa și venirea pe nori a Apostolilor
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL
Atunci Sfânta Născătoare de Dumnezeu și-a deschis gura nestricăcioasă și preacurată și le-a spus: „Voia Fiului și Dumnezeului meu să fie cu mine, El este Dumnezeul meu, și Îl slăvesc și Îl înalț pe Dumnezeul părinților mei. El este Fiul meu născut din mine după trup, dar Tatăl Său e Dumnezeu, Ziditorul Maicii Sale.
De aceea doresc să mă duc la El, Cel ce dăruie tuturor ființă și viață. Și când mă voi duce la El, nu voi înceta să mă rog și să mijlocesc pentru voi și pentru toți creștinii și pentru lumea întreagă, ca Cel ce o judecă în milostivirea Sa să se milostivească de toți credincioșii și să-i întărească și să-i ducă pe calea vieții și să-i întoarcă pe necredincioși și să facă din toți o singură turmă a Bunului Păstor Care Și-a dat sufletul Său pentru oile Sale și le cunoaște, și ai Săi Îl cunosc”.
Pe când binecuvântata Maică a lui Hristos vorbea așa și-i binecuvânta, de îndată s-a auzit glasul unui tunet puternic și un nor cu adiere pașnică. Și iată că din norul strălucitor au căzut ca niște picături de rouă înmiresmată sfinții ucenici și apostoli ai lui Hristos, care fuseseră adunați de la marginile pământului în fața casei Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu.
Evanghelistul și Teologul Ioan i-a primit și i-a salutat în liniște și i-a adus la Sfânta și Fericita Fecioară. Nu erau numai cei 12, ci și mulți alții din numeroșii lor ucenici aleși și făcuți vrednici de cinstea apostoliei, cum ne spune marele Dionisie Areopagitul în Scrisoarea sa către Timotei, că el însuși Dionisie și Timotei și Ierotei și alți prieteni au venit acolo împreună cu apostolii la moartea Împărătesei. Au intrat înaintea ei și au salutat-o cu frică și cu respect…
Maica i-a salutat pe Petru și pe Pavel și pe toți ceilalți și le-a spus: „Bucurați-vă, copii, tovarăși și ucenici ai Fiului și Dumnezeului meu. Fericiți sunteți voi care ați fost socotiți vrednici să fiți ucenicii milostivului și slăvitului Domn și Învățător și El v-a încredințat slujirea atâtor taine și v-a ales pentru a avea părtășie la prigoanele și patima Sa, ca să vă învredniciți să fiți uniți cu slava și Împărăția Lui, după cum v-a făgăduit și v-a poruncit Însuși Domnul slavei!”.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1998
SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL: Cum s-au închinat măslinii Maicii Domnului în Ghetsimani
După ce, din nou, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit Maicii Domnului, de data aceasta, mutarea sa la ceruri, Maica Domnului s- a dus să se roage și să își pregătească sfințit sufletul său în grădina Ghetsimani.
Despre petrecerea în grădina Ghetsimani, Sfântul Maxim Mărturisitorul, luminat de harul lui Dumnezeu, ne relatează:
Atunci Preabinecuvântata și slăvita Născătoare de Dumnezeu Maria s-a ridicat și, plină de bucurie, s-a dus în Muntele Măslinilor ca să aducă Domnului în liniște și în lucrarea harului mulțumirea și cererile ei pentru sine și pentru întreaga lume. Urcându-se în munte, și-a înălțat mâinile și și-a închinat rugăciunile și mulțumirile lui Hristos, Fiul Său.
Atunci s-a întâmplat minune mare, pe care au știut-o cei ce s-au învrednicit de o astfel de cunoștință, și acest lucru a ajuns prin ei până la noi. În timp ce se ruga, toți pomii ce se aflau acolo s-au închinat până la pământ cinstind-o (cf. Is 55:12). Când și-a sfârșit rugăciunea și mulțumirea, plină de Domnul, s-a întors în Sion și de îndată Domnul l-a trimis pe Ioan Evanghelistul și Teologul pe un nor, căci Sfânta Fecioară dorea să-l vadă, întrucât Domnul îi dăduse porunca înfierii.
Cea binecuvântată între femei l-a văzut și s-a bucurat încă și mai mult și a poruncit rugăciunea. Și sfânta Împărăteasă s-a rugat, iar după rugăciune l-a înștiințat pe Ioan și pe celelalte fecioare ce se aflau acolo, prin vestea primită de la înger, cu privire la mutarea ei, și le-a arătat ramura de palmier pe care i-o dăduse îngerul. A poruncit să se gătească casa, să se aprindă candelele și cățuia cu tămâie, căci ea și-a împodobit casa ca pe o cămară de nuntă ca să-L primească pe Mirele Cel nemuritor, Fiul ei mult milostiv, pentru că Îl aștepta cu o nădejde neclintită. Toți se tânguiau și plângeau de despărțirea sa de ei.
Or sora lor, Împărăteasa și Maica Domnului, îi mângâia pe unul câte unul și pe toți împreună, le-a dat o salutare mișcătoare și le-a spus: „Bucurați-vă, copii binecuvântați, și nu faceți din mutarea mea pricină de doliu, ci umpleți-vă de bucurie și mai mare, căci aceasta vine pentru bucuria veșnică, și harul și mila Domnului să fie cu voi pururea”.
Apoi a privit la Ioan Evanghelistul și i-a spus să dea cele două veșminte ale ei celor două văduve care o slujeau.
După aceasta a rânduit și a poruncit cum anume să fie îmbălsămat și unde să fie păstrat trupul ei preasfânt și preacurat.
Și așa el a așezat-o pe slăvita Maică a lui Hristos în sicriul ei, culcușul care până atunci, noapte de noapte, fusese scăldat de lacrimile ochilor ei pentru dragostea Fiului său Hristos și fusese luminat de rugăciunile și cererile ei.
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Viaţa Maicii Domnului, Ed. Deisis, Sibiu, 1998
Posteaza parinte urgent si sa se preia urgent aceasta informatie.Se intampla pe teritoriul Romaniei.Acum.Politia militara ukraineana face rapiri cu viclenie de tineri romani si ii duce pe front in Ukraina.
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid021MjUrdRbRc599LFe3ZsWmTYVzdmocBA5B4DW7xJ6WoJcLjMV1SmBLFbq2BUhLnUql&id=61550537000292&sfnsn=mo