Mă uit la un filmuleț în care Siluan Șpan, minciuno-episcopul român din Italia, stă la un pupitru, împreună cu un pastor neo-protestant, rostindu-și fiecare spiciul. Ne spune pastorul: ,,Avem onoarea să ne întâlnim cu episcopul Bisericii Ortodoxe… Acum câteva zile, am fost la episcopie și mi-a spus, frate pastor, frate Benone…’’ Da! Acesta este fratele, în vreme ce Părintele Nicodim de la Tismana stă nevinovat în arestul poliției, pentru că așa a vrut un alt frate, diabolicul Irineu de la Craiova. Toți sunt frați între ei pentru că au interese comune, se susțin unii pe alții și le merge bine. Deocamdată. Siluan se bate pe burtă și se trage de brăcinar cu pastorul eretic, după care vor merge amândoi și vor face temenele papistașului – alt frate – căruia-i sunt amândoi subordonați și uite-așa se încheagă gloatele care-l vor primi pe antihrist.
Sloganul mult îndrăgit de ecumeniști spune că e bine să lăsăm deoparte cele ce ne separă și să stăruim asupra a ceea ce ne unește. Și liantul unificator l-au găsit repede, numai că acesta poartă un nume îngrozitor: erezia. Aceasta-i unește pe acești frați și pe mulți alții. Nu se mai împiedică ei de Sfintele Canoane. Nu mai pomenesc de Sfintele Dogme, ca să nu-i supere pe frații baptiști, penticostali, adventiști, care nici nu știu ce-s alea. Despre Sfintele Taine, nu intră-n amănunte, toți le posedă în plinătatea lor. De ce să vorbească ,,ortodocșii’’ de Sfânta Tradiție, când frații sectari o țin sus și tare cu sola Scriptura? Învățătura Ortodoxă, în întregul ei, o lăsăm deoparte pentru că este, nu-i așa, este element care ne separă or, noi vrem, și Dumnezeu voiește, ca toți să fim una. Așa spune Scriptura.
Numai că la ecumeniști ,,UNA’’ a devenit ,,unu’’. Unul este consiliul mondial zis al bisericilor (cmb), destul de încăpător ca să-i cuprindă pe homosexuali și pe sataniștii declarați, nota bene!, cu drepturi depline, alături de alte peste 400 de ,,biserici’’, o adevărată mixtură babilonică, în care doctrina nu mai contează. Important este ca atunci când antihrist va fi declarat rege al universului să existe aceste miliarde de închinători, iar despre Mântuitorul Hristos nimeni să nu cuteze să vorbească.
Și totuși, ce-a vrut să spună Domnul nostru Iisus Hristos cu aceste cuvinte: ,,Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci pentru toți care vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie UNA’’ (Ioan 17, 20-21).
Simplu, ușor de înțeles, încât poate pricepe chiar și Andreicuț Andrei de la Cluj: UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ȘI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ.
Presbiter Iovița Vasile
Ma bucur ca scrieti pe acest subiect, cand toti ceilalti au tacut.
Prigoana in Mitropolia Olteniei depaseste orice imaginatie.
E necesar de urgenta un episcop vicar, el si cu Nifon nu accepta si nici nu pot fi constransi.
E durere mare…
Doamne ajuta
Eu zic sa nu va doriti episcop vicar, deoarece vrajmasii din umbra vor pune tot un ecumenist – omul lor. Mai bine rugati-va ca Dumnezeu sa ne randuiasca episcopi cu adevarat ortodocsi. Cum, numai El stie. Chiar de vor fi mai putini, dar sa-L iubeasca pe Hristos Domnul, sa iubeasca Turma. Irineu, Nifon, Varsanufie înainteaza cu sarg pe calea care duce la iad. Cine-i poate opri?
Pace, sanatate, mantuire.
Atata putere in mana unui singur om e periculoasa.
Acum fiecare episcop e un papa mititel in Eparhia sa.
Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui
Sfântul Paisie Velicikovski
Sculându-te de la masă, trebuie să fii puțin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă și să fie simțitor la activități înțelepte și atunci patimile trupești vor fi biruite.
Postul nu poate nimici patimile trupești în așa măsură cum le nimicește hrana săracă. Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulți încep postul și alte nevoințe grele peste puterile lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării și încep să caute mâncăruri gustoase și odihnă pentru întărirea trupului. A proceda astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri și mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă puțină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos. Însă cantitatea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ți întărești puterile. Un asemenea om poate săvârși orice lucru duhovnicesc.
Nevoința cumpătată nu are preț. Căci unii dintre nevoitori întrebuințau hrana cu măsură și aveau măsură în toate – în nevoințe, în necesitățile trupești, în obiectele de cult și orice lucru îl foloseau la timpul său și după un anumit statut cumpătat. De aceea Sfinții Părinți nu recomandă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Ia-ți drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poți mai lesne abține; iar dacă cineva postește mai mult, atunci cum te poți abține de la ghiftuire și îmbuibare? Nicicum. Un astfel de început necumpătat are loc ori din cauza trufiei, ori din cauza nechibzuinței; iar abținerea este una din virtuți care contribuie la înfrânarea trupului.
Foamea și setea sunt date omului pentru curățirea trupului, apărarea lui de la gândurile rele și patimile de curvie; iar mâncând puțin în fiecare zi este o cale spre desăvârșire, după cum spun unii. Nicidecum nu se va înjosi moralicește și nu-și va dăuna sufletului acela care mănâncă zilnic la o oră anumită, pe aceștia îi laudă Sfântul Teodor Studitul în învățătura la cinci zile din prima săptămână a Postului Mare, aducând drept confirmare cuvintele Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu și ale Domnului Însuși. Așa trebuie să procedăm și noi.
Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise și Ilie, dar o singură dată. Și alții câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii și cu învățătura Sfintei Scripturi. Din faptele sfinților, din viața Mântuitorului nostru și din pravilele vieților celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos și de folos este să fii pregătit și să te afli în nevoință, muncă și răbdare; însă nu trebuie să te istovești peste măsură cu un post necumpătat și să faci trupul neputincios. Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereții, atunci trebuie să te abții de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primești hrană îndeajuns fără a te uita la alți asceți. Uită-te și chibzuiește după puterile tale, cât poți duce; propria conștiință este măsura și învățătorul intern pentru fiecare.
Este cu neputință ca toți să aibă aceeași nevoință; fiindcă unii sunt puternici, iar alții neputincioși; unii sunt ca fierul, alții ca arama, iar alții ca ceara. Postul moderat și cumpătat este baza și capul tuturor virtuților. Cum lupți cu leul și cu groaznicul șarpe, așa trebuie să lupți cu dușmanul în neputința trupească și sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-și curețe trupul prin post. Este cu neputință să fii preot fără a ține post. Postul este necesar ca și aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui.
Sursa: Sfântul Paisie Velicikovski, Crinii țarinei sau flori preafrumoase, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, 1995, Orhei
Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte!
Dezlegarea misterului lucrării nucleare după scindarea atomului ne-a dat posibilităţi uimitoare pentru mari cuceriri tehnologice şi ştiinţifice. Sunt puterile înfricoşătoare care s-au descătuşat înlăuntrul tainei nucleului atomului.
Însă, evenimentul acesta atât de uimitor este incontestabil cu mult mai mic faţă de lucrarea dumnezeiască nesfârşită, care există şi se revarsă din Persoana teandrică a lui Hristos. Acesta este în mod continuu Fiinţa dinamică, apocaliptică, neţărmurită, Scânteia dumnezeirii. El descătuşează puterile Sale negrăite, neistovite în toate direcţiile. La El nimic nu este cu neputinţă. Prin Cuvântul Său toate s-au făcut şi pot să renască, deoarece lumea voieşte acest lucru.
Se bucură în mod special să renască, să se prefacă şi să se sălăşluiască în existenţa omenească cea „după Chipul Său”, pe care a creat-o El Însuşi, cu scopul să ajungă la „asemănarea cu El”. De ajuns ne-am rătăcit, înşelaţi de forţele viclene, este timpul să alergăm la adevărul dumnezeiesc, la puterea lui Iisus. Şi este cert că vom striga şi noi împreună cu „vasul cel ales”, cu Dumnezeiescul Pavel şi cu zecile de mii de credincioşi: Pe toate le pot în Hristos, Cel care mă întăreşte!, pentru că Hristos este Dumnezeu.
Astăzi nu ne lipsesc artele şi ştiinţele, ci ne lipseşte din viaţă Hristos. Am rămas fără Hristos, fără păstor, dar dacă Îl căutăm, este gata să vină să locuiască cu noi, să renască întreaga noastră existenţă. Este de ajuns să-L căutăm în mod adevărat în Evanghelie, în Biserică, în Tainele Sale dumnezeieşti. Nu abstract, platonic, ideologic, ci adevărat. Desigur, aceasta necesită curăţire interioară, nevoinţă, rugăciune, studiu şi punerea în practică a cuvântului Său. Hristos şi Evanghelia Sa nu sunt o explicare oarecare despre viaţă, ci însăşi viaţa noastră.
Vă urez din tot sufletul ca toţi să trăim în Harul Lui, cât mai adânc cu putinţă, în Hristos şi în Evanghelia Sa. Hristos nu moare niciodată, cu cât ne apropiem, cu atât Îl experiem mai mult.
Arhimandritul Timotei Kilifis, Hristos, Mântuitorul nostru, Editura Egumeniţa, 2007, p. 142-143
Egoul nostru nu suportă sentimentul de a fi păcătos
În fiecare zi Dumnezeu ni Se dezvăluie din ce în ce mai mult. Dar acest fapt are ca şi consecinţă imediată şi dezvăluirea propriului nostru suflet, în cele mai adânci ale lui, oferindu-ne posibilitatea să vedem realitatea de neînchipuit pe care a creat-o păcatul în el. Şi ar fi păcat, de vreme ce Dumnezeu ne dă zile multe şi timp de pocăinţă — noi, fireşte tânjim să trăim mai mult din alte motive, ca să ne bucurăm de viaţă, dar Dumnezeu nu a rânduit zilele pentru asta, ci pentru pocăinţă – ar fi, deci, păcat să nu ajungem la un nivel de autocunoaştere, să părăsim această lume fără să fi cunoscut păcatul nostru şi fără să ne fi pocăit pentru el.
Din câte ştiu şi înţeleg – şi am ajuns, mai mult sau mai puţin, la o cunoaştere a sufletelor oamenilor — prin modul în care gândim, nu-L ajutăm pe Dumnezeu să ne miluiască, să ne lumineze, să ne dea pocăinţa cea adevărată şi mântuirea.
Din păcate, egoul este cel care produce în cea mai mare măsură această stare şi care ne este piedică în calea pocăinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu. Dacă luaţi aminte, veţi vedea că suntem dispuşi să facem foarte multe lucruri, lucruri duhovniceşti, dar la o analiză mai atentă veţi vedea că toate sunt numai înspre satisfacerea egoului personal. Şi chiar şi în momentul în care îţi dai seama cât de păcătos eşti şi te cuprinde regretul şi tulburarea, în ultimă instanţă vei vedea că tot efortul pe care-l vei depune este datorat faptului că egoul tău nu suportă sentimentul de a fi păcătos. Pentru că atunci când îţi simţi exact păcătoşenia, egoul tău se dărâmă. Numai că egoul nu vrea cu nici un chip să plece, sau mai bine zis, noi nu vrem cu nici un chip să-l lăsăm să plece. E un cerc vicios.
Păcat! Este păcat că trece timpul şi noi nu-I permitem lui Dumnezeu, cu harul si cu mila Lui, să săvârşească acea lucrare în sufletul nostru.
Arhim. Simeon Kraiopoulos, În pustiul lumii, Editura Bizantină, 2014
Felicitari, Parinte Vasile! Sunteti primul Preot pe care il aud dand explicatia adevarata a Cuvintelor Mantuitorului despre ce inseamna in realitatea ontologica faptul ca „toti sa fie Una”!
Gandul acesta nu e produsul mintii mele. Pur si simplu mi-a venit, mi-a placut si l-am scris. Doamne ajuta.
Domnul lumineaza numai mintile si inimile care Il cauta. Slava Lui pentru toate! Post binecuvantat, intru Inviere! Acolo unde veti sluji in Duminica Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor ( adevarata denumire a primei Dumineci a Postului Celui Mare ), puneti-i la Sinodicon si pe ereticii si hulitorii cei mai noi! Asta ii va bineplacea mult Mantitorului! Si Il va bucura ca, asa cum este ea, micsorata, pacatoasa si neputincioasa, Turma Lui de pe pamant inca exista si vrea sa Il urmeze! Poate asa Isi va mai revarsa Milele Sale asupra noastra si va mai surpa lucrarile anti-hristice!
Doamne ajuta
Pregatesc lista cu ereticii care vor fi pomeniti la Sinodicon. Daca imi dati idei si sprijin, e foarte bine. Vreau sa fie cat mai cuprinzatoare.
Neo-arianul Siluan episcopul provine dintr-o familie de preoti:preotul Gheorghe Span care a fost un preot „cu probleme” in ochii sistemului cel in fusta comunista.Era „cu probleme”pentru ca avea curajul ca in cele 11 parohii pe care le-a schimbat si de fiecare data trebuia sa isi ia bagajelul cu familie cu tot ai sa plece in deplasare la urmatoarea parohie sa construiasca biserici sau case parohiale.Parintele Gheorghe mai avea ceva „la activ”:nu glasuia pe glasul sistemului de aceea si familia cu cei 5 copii si preoteasa erau persecutati desi Doamna Preoteasa Maria a fost toata viata casnica si nu a fost niciodata ca multele preotese materialiste care sa se ia dupa parintii lor ori sa divorteze daca preotii nu fac avere,ori sa stea cu ei dar sa le scoata ochii toata viata.Dovada ca ultimii ani ai batranetii si-a petrecut simplu intr-o camera la Palatul Mitropoliei Din sibiu,mitropolitul Laurentiu ingrijindu-se personal de aceasta sa aiba tot ce ii trebuie ca o preoteasa demna si verticala si care a oferit o educatie superioara fiiloor ei.Si-a dus crucea.Nu a avut pretentii sa isi infaptuiasca fiii material vorbind.Ea insasi il impingea pe parintele Gheorghe sa duca putinii banuti care se cuveneau familiei catre casa lui Dumnezeu iar de familie avea credinta ferma ca Insusi dumnezeu in bunatatea Sa va avea de grija cum stie El asa cum a aratat in Sf.Evanghelie cand a spus ca crestinul autentic sa se asemuiasca pasarilor cerului.Si nu s-a inselat nici ea,nici preotul si nici fiii ei fiind mereu exemplu de familie unita si solidara in care valorile umane si iubirea erau neprefacute.Intr-un cuvant,familia Span era si cred ca e si acum o familie cu o gandire pozitiva,ca oameni,adica oameni buni.Acum in chestiunea neoarianului Siluan,episcopul nu pot sa imi dau seama ce e cu el, pt ca familia o cunosc destul de bine ca una cu profunde radacini si traire ortodoxa.Mai degraba pun asta pe seama caracterului sau rebel,rebelul familiei.Toti din familie au iesit arhitecti,profesori universitari,directori.De aceea invit pe neo-arianul episcop Siluan sa reflecteze la cuvintele mele si sa nu faca memoria parintilor sai de rusine ca e pacat.Pacat ca e dintr-o familie asa de frumoasa in care educatia era si este primul cuvant.