Domnul Gheorghe Funar a înaintat Procurorului general al României un denunţ penal privind o listă consistentă de nume, având în capul ei triumviratul alogen fatidic Iohannis-Orban-Arafat, pe care-i acuză, deplin justificat, de genocid împotriva Poporului Român. Acuzaţiile se întemeiază pe actele şi acţiunile întreprinse de aceşti indivizi în perioada stării de urgenţă, şi care ne sunt binecunoscute tuturor, întrucât le-am trăit dureros în lunile care au trecut. Domnul Funar nu e un naiv ca să-şi închipuie că demersul său va avea o finalitate, constând în trecerea dincolo de gratii a celor vinovaţi. Important este că a făcut ce se cuvine şi ce i-a stat în putere. Nu ne aşteptăm ca să urmeze întocmirea unui dosar penal cu multe zeci de volume. Doamna Gabriele Scutea îi va scuti pe Iohannis şi pe complici de apariţia în faţa unui complet de judecată care să facă dreptate unui popor umilit şi batjocorit de aceşti alogeni. Dreptatea va veni de la Dumnezeu şi va fi nealterată de subiectivisme omeneşti, neinfluenţată de cine ştie ce intervenţii politice şi, mai ales, fără putinţa împricinaţilor de a se sustrage pedepsei.
Gheorghe Funar este fostul primar al Clujului, oraş în care domnul Andrei Andreicuţ este angajat cu normă întreagă în funcţia de Arhiepiscop şi Mitropolit, având ca datorie de căpetenie apărarea Bisericii Ortodoxe de silniciile acestor blestemaţi. N-a mişcat măcar un deget pentru a apăra Turma cuvântătoare. Dimpotrivă, a subscris din adâncul inimii acestor fărădelegi puse la cale de cei împricinaţi în denunţ. Aşadar, reacţia a venit de unde ne aşteptam mai puţin. Denunţul penal în discuţie e chiar mai mult de atât, e un rechizitoriu aspru, amplu, bine documentat, care-i incriminează necruţător pe făptuitorii genocidului, binecunoscuţi tuturor.
Am ales din întinderea acestui denunţ penal partea care priveşte ticăloşiile îndreptate împotriva Bisericii Ortodoxe. Nu-i dorim succes în politică domnului Funar. Personal aş vrea să se retragă şi să sporească în slujirea Mântuitorului Hristos. Textul de mai jos, care e, de fapt, o mărturisire curajoasă, poate fi un bun început.
În timpul stării de asediu, autorii GENOCIDULUI au confirmat că principalii lor dușmani sunt Dumnezeu și Biserica, respectiv persoanele care au trecut de vârsta de 65 de ani! Bisericile au fost închise și păzite de polițiști și jandarmi ca să nu intre în ele credincioșii, mai ales la Sfintele Sărbători de Paști. Prin recenta Lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, inițiatorii ei au creat cadrul legal pentru a se putea trece la demolarea bisericilor, dar numai a celor ortodoxe, așa cum a susținut unul dintre martorii pe care i-au propus să fie cercetat și condamnat pentru GENOCID.
În timp ce au fost și sunt închise bisericile în România, milioane de cetățeni români au fost la mari magazine, au circulat cu transportul în comun, inclusiv cu metroul, au fost la piață. Principalul obiectiv urmărit de alogenii și anticreștinii care se afla la conducerea României a fost Biserica. Autorii GENOCIDULUI din România îl urăsc pe Iisus Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu și nu lingurița cu care sunt împărtășiți credincioșii. Pe figurile unora dintre conducătorii GENOCIDULUI din România, când apar la televizor, se vede și se citește ura lor împotriva lui Dumnezeu și a Poporului Român, Adevăratul Popor Sfânt așezat în Grădina Maicii Domnului.
S-a dat consemnul: credincioșii nu au voie la Biserică, la Spitalul sufletelor, în Casa Domnului nostru Iisus Hristos, nici la Paști, nici la Rusalii și nici la Crăciun, în anul 2020. În timp ce credincioșii români nu au voie să intre în bisericile din România de teama COVID-19 instituită de Regimul alogenilor Iohannis-Orban, în toate țările din Europa sunt deschise bisericile.
Autorii GENOCIDULUI au încălcat art.16 și art.53 din Constituția României și au instituit împotriva Poporului Român discriminare pe criteriu de vârstă. Împotriva cetățenilor cu vârsta mai mare de 65 de ani s-a început și s-a acționat pentru exterminarea lor cât mai rapidă. Virusul invizibil SARS-Co-V-2 nu alege nici oamenii pe care îi atacă, nici bunurile pe care se așează. El nu cunoaște nici vârsta oamenilor, nu știe citi din cartea de identitate vârsta cetățenilor și nici nu știe număra. Cu toate acestea, prin ordonanțe militare s-a stabilit că românii nu au voie să se adune mai mult de trei persoane (ignorându-se familiile cu doi sau mai mulți copii), iar la înmormântări, botezuri, cununii și nunți nu au voie să participe mai mult de opt persoane. După o lună de stare de asediu, noul coronavirus a învățat înmulțirea cu doi și numărul participanților s-a dublat prin ordonanțe militare.
Hitler și mulți dintre apropiații lui nu și-au putut imagina că unii dintre discipolii lor din România de azi pot fi mult mai perfizi în timpul GENOCIDULUI. Mulți dintre români, mai ales cei cu experiență mai lungă de viață, când văd pe ecranele televizoarelor figurile alogenilor Iohannis, Orban, Tătaru, Cercel și Arafat fac asemănări și deosebiri cu conducătorii Germaniei hitleriste, cu autorii Holocaustului.
Gheorghe Funar
(Preluare selectivă de pe Justiţiarul)
Hristos s-a inaltat!
Se pare ca s-a trecut la urmatoare etapa de subjugare a Bisericii Ortodoxe ,prin a tradarea ierarhilor si a preotilor strangatori de dari ,mai exact in Moreni s-a anuntat ca se va impartasii doar cu lingurita proprie!Doamne ajuta!ovidiu.
Pacat. E dureros ce se intampla. Oamenii acestia se aliniaza rapid la neghiobiile mai-marilor zilei. Parca am citit undeva ca la Moreni spitalul sta gol, cu un singur pacient, in vreme ce bietii oameni au nevoie de spitalizare. Doamne ajuta.
Nu e vorba de spitalul din Moreni ,unde totusi sunt cate un singur pacient in salon,ci cel din Campina care a fost declarat spital tampon impotriva covrigului si unde stau degeaba 70 de medici si 140 de asistente ,si culmea mai beneficiaza si de sporurile chipurile ptr cei din „prima linie”!!!HOTIE LA DRUMUL MARE !Doamne ajuta!ovidiu.
Multumesc pentru precizari, Domnule Inginer. Doamne ajuta.
Așa cum spunea Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, în aceste vremuri oamenii îl întrec în viclenie și în răutate pe necuratul.
Să-l rugăm pe Sfântul Apostol Iuda Tadeu, ocrotitorul celor deznădăjduiți, să ne vină în ajutor.
https://doarortodox.ro/2016/10/28/acatistul-sf-apostol-iuda-tadeu-ruda-domnului-grabnic-ajutator-al-celor-fara-speranta-19-iunie/
Da, cred ca l-au depasit pe necuratul aceste slugi ,,bune” ale sale.
HRISTOS S-A ÎNẮLȚAT!
Trăim timpuri apocaliptice în care înşelările şi minciuna, născute din foamea de bani a înnebunit întreaga lume .
Deja s-au delimitat taberele: cei care sunt convinşi de adevărul celor trâmbiţate, care circulă, mascaţi si cu mănuşi oriunde şi care îsi obligă copiii de vârste mici să poarte mască, considerând termoscanarea o masură eficientă de control, cei care bagatelizează epidemia, contestând toate măsurile, cu neîncredere şi bravadă, cei care se gândesc cu înfricoşare că deja a sosit apocalipsa, avizi de a citi toate teoriile conspiraţioniste şi în sfârşit creştinii ortodocşi care au ales calea echilibrată fără frică, stres sau angoase existenţiale pe care ţi-o dă numai apropierea de Hristos.
Ceea ce ne doare cel mai mult este lipsa de compasiune și de umanitate a slugilor statului antihristic care au gestionat așa zisa panepidemie, la care aş adăuga lipsa de credincioşie în bunătatea și voia lui Dumnezeu, lipsa de iubire faţă de aproapele, lipsa de dragoste pentru neamul ortodox românesc trăitor de veacuri pe aceste meleaguri.
La începutul lunii mai, Guvernul a anunțat că alocă 40 de milioane de euro, în următoarele 4 luni, pentru campanii de informare privind epidemia cu coronavirusul.
Aproape 750 de cereri au fost depuse până marți, 26 mai 2020, pentru a solicita finanțare din suma de 40 de milioane de euro destinată presei din România, televiziunilor naționale sau locale, ziare, site-uri sau companii outdoor, posturi de radio.
750 de eventuali concurenți la spălarea neuronilor românilor buimăciți şi amărâți, lipsiți de discernământ duhovnicesc.
De la acesti neguţători de ştiri, avizi dupa banii fluturaţi în faţă de vicleanul diavol, provine panica, teama, stresul şi depresia insuflată treptat celor care ascultă tot timpul sau citesc ştirile care demoralizează fiinţa umană, transformând-o într-un robot dirijat, a cărui voinţă poate fi ușor manipulată în direcţia dorită de laboranții mascaţi ai întunericului.
Am aceeasi senzaţie cu cea a Prof.Dr. Astărăstoae: „Pentru mine este inexplicabil, iraţional şi absurd…De la o simplă răceală s-a trecut la apocalipsă.”
Misiunea slugilor cezarului a fost îndeplinită cu succes până acum, astfel încât se pot face raporturi excelente „forurilor superioare” de la OMS, pretext pentru ca aceştia să-și prelungească și să-și consolideze dictatura la nivel mondial.
În această istorie a nebuniei generalizate, lumea a acceptat orice măsură şi gradual, gradual, putem să ajungem, ba chiar am ajuns la o dictatură sau la un regim dictatorial politico-medical, care este cel mai periculos din istoria întregii omeniri. Un loc aparte în combaterea aceastei așa zise epidemii ,l-a avut prigoana declanșată fățiș împotriva Ortodoxiei.
Guvernul german a decis să interzică oferirea Sfintei Împărtășanii în forma existentă în Liturghia Ortodoxă. Motivul citat de către autorități este tocmai pericolul de răspândire a coronavirusului. Prefectul regiunii Reggio Emilia-Italia, interzice împărtășirea ortodoxă din aceleasi motive.
A trecut neobservat un fapt fără precedent, de neconceput, în ultimii 30 de ani, de sărbătoarea Înălțării Domnului și Ziua Eroilor. Ceremonia oficială care a marcat această zi, desfășurată la Mormântul Ostașului Necunoscut nu a avut parte de slujbă religioasă.
La marea Sărbătoare a cinstirii Eroilor au fost prezente doar câteva oficialități, în frunte cu președintele Iohannis și ziariștii, dar niciun preot. Pe platoul monumental de aproximativ 2.000 de metri pătrați au fost 10 persoane plus ziariștii și categoric ar fi încăput și un mic sobor de preoți. Pseudoierarhii BOR au acceptat, cu ușurința, situația.
Acest lucru încalcă chiar actul normativ sub care au loc manifestările pentru omagierea eroilor patriei, respectiv Legea 379/30 septembrie 2003.
De Ziua Eroilor s-a mai produs o gafă impardonabilă: la Turda, oficialii MApN au dat onorul soldaților ruși căzuți, în locul celor români. La Cimitirul Eroilor, au fost prezente autorități civile și soldați, militari din Turda. Chiar un preot a vorbit despre soldații morți în războaiele mondiale. Însă nu la în locul în care își dorm somnul de veci eroii români, ci la Cimitirul soldaților ruși. După încheierea ceremoniei, în urma vociferărilor persoanelor prezente, militarii au mutat coroanele de la monumentul militarilor ruși la monumentul eroilor români, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Masele domesticite de circarii masonico-satanişti, vor accepta fără opoziţie vaccinarea împotriva noului tip de coronavirus prin intermediul căruia s-ar putea injecta nanocip-uri în corpul uman, cu ajutorul cărora să poată fi controlată populația, prin intermediul tehnologiei 5G.
HRISTOS S-A ÎNẮLȚAT!
La ceas de mare sărbatoare a Sfântului Mucenic Iustin Martirul și filozoful, prăznuit astăzi, căruia îi aducem prinos de închinăciune și evlavie, gândul zboară către alți doi mari Sfinți contemporani, care poartă numele Sfântului Iustin, Sfântul Cuvios Iustin Popovici, și Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, mereu prezent în adâncul inimilor noastre.
Sfinților Cuvioși Părinți Iustin, Martirul și Filozoful, Iustin Popovici și Iustin Pârvu, rugați-va lui Hristos Dumnezeu, pentru noi pacatoșii! Amin
„Sfânta Liturghie nu se poate concepe fără împărtășirea credincioșilor.”
Taina Adevărului nu stă în lucruri, nici în idei, nici în simboluri, ci într-o Persoană. În Persoana divino-umană a Domnului Hristos. „Eu sunt Adevărul”. Întru tot desăvârșitul Adevăr, niciodată micșorat, niciodată schimbabil, pururea Unul și Același în plinătatea Sa întru tot desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în veci. Adevărul este pururea veșnic, și în timpul veșnic, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor. Toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice. De fapt, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos. Ele toate duc la El, pentru că vin de la El. Ele toate duc la El, precum fiecare rază a soarelui duce la soare.
Dacă omul pornește și merge până la capătul adevărului despre Bine, trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul, făcătorul și începătorul acestuia.
Dacă merge până la capătul adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul și făcătorul acesteia. Dacă merge până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, desăvârșire, milă, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea trebuie să ajungă la Domnul Hristos, unicul izvor și făcător. Omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta, nici pe partea cealaltă a mormântului. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, el, cu tot sufletul lui, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos.
Iubirea lui Dumnezeu este întotdeauna dreaptă, precum și dreptatea este întotdeauna iubitoare. Dumnezeu are în sine bunătate, iubire și dreptate absolută, dar în același timp are și fericire absolută. Iar dreptatea, iubirea și binele se manifestă în această lume având în sine și fericirea. Așadar, când oamenii se îmbogățesc cu ele, în același timp ei câștigă și fericirea. Însă ceea ce se află în afara acestora, adică răul și păcatul, conține în sine suferință și chin.
Comuniunea cu Dumnezeu este comuniune cu viața cea veșnică, cu sfințenia, cu fericirea și cu toate bunurile dumnezeiești. Iar depărtarea și despărțirea de Dumnezeu prin păcate este despărțirea de toate bunurile dumnezeiești. De aceea păcătoșii se vor chinui veșnic, nu pentru că Dumnezeu i-a pedepsit anticipat, ci pentru că singuri s-au lipsit de toate bunurile dumnezeiești. Dreptatea însăși este binele moral, dar și păzitoarea acestuia. De asemenea, bunătatea însăși nu exclude dreptatea ci, fără ea, bunătatea ar fi devenit neputincioasă și răul n-ar fi fost pedepsit, iar aceasta este cu desăvârșire împotriva firii divine, care iubește numai ceea ce este bun.
Dumnezeu îngăduie pedepse pentru păcate, iar acestea, chiar dacă sunt un rău chinuitor pentru cei care le merită și le suportă, în sine sunt bune, întrucât sunt în conformitate cu dreptatea şi apără tot ceea ce este bun și totdeauna duc spre biruința binelui. Ca argument împotriva dreptății și dreptei judecăți ale lui Dumnezeu este folosit faptul că, în această lume, deseori drepții suferă, iar păcătoșii sporesc. Însă acest fapt poate fi explicat corect numai în lumina învățăturii Revelației divine a Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții. Conform acestora, viața pe pământ nu este timpul nici pentru recompensa finală, nici pentru pedeapsa finală a lui Dumnezeu. Necazurile drepților și sporirea păcătoșilor în această lume deseori depind de oamenii și de împrejurările pe care ei înșiși le creează.
Atunci când îngăduie sau trimite necazuri celor drepți, Dumnezeu face aceasta după dreptatea Sa înțeleaptă, „că nu este om care să nu greșească”. El face aceasta cu buna intenție ca prin acestea să-i călească în bine, să-i întărească în credință și astfel să-i curețe de tot păcatul. Atunci când, în această lume, Dumnezeu îi umple pe păcătoși cu bunurile Sale, El o face ca prin bunătatea Sa să-i trezească și să-i îndemne spre pocăință, arătându-le prin aceasta dreptatea Sa milostivă și mărturisindu-le că fericirea și bucuria se află numai în bunătatea lui Dumnezeu.
Și în primul, și în al doilea caz, Dumnezeu procedează după dreptatea Sa veșnică, întrucât, fiind Atotștiutor, cunoaște tot ceea ce este în om, până în cele mai mici detalii. Concomitent cu această lucrare a lui Dumnezeu, în sufletele drepților și păcătoșilor se petrece următorul proces pur subiectiv: pe măsură ce se înmulțesc suferințele drepților, crește și mângâierea lui Dumnezeu în ei. Iar păcătoșii, în pofida sporirii lor evidente, deseori sunt chinuiți de propria lor conștiință, din cauza păcatelor și fărădelegilor.
Sfântul Iustin Popovici, Dogmatica Bisericii Ortodoxe, volumul I, Editura Doxologia, Iași, pp.28-29, pp. 183-185