“Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea aşteptare pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune. Să vă rugaţi pentru situaţia general, cu totul ieşită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catastrofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre zăpăceală, nebunie şi impas. Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pentru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face?’’ (Cuviosul Paisie Aghioritul)
Nu vedem cu ochii noştri cum, în zilele noastre cele rele, masonii s-au pus de bunăvoie în slujba tiraniilor mai vechi sau mai noi? Nu vedem cum s-au vândut şi s-au angajat să ducă la pierzare Biserica, ocupând prin înşelăciune scaunele înalte de arhierei şi trădând Ortodoxia, fără a suferi nici cea mai mică mustrare? Evident cu aprobarea pseudopatriarhului apostat serghianist al BOR.
Slujitorii statului antihristic nu au niciun inters să existe o Biserică puternică, ci una docilă, care să satisfacă şi să se supună intereselor puterii trecătoare pe acest pământ, înrobită la rândul ei intereselor constructorilor Noii Ordini masonico-globaliste Mondiale. De teama de a nu se mai închide bisericile, ca în perioada stării de urgență, care a lovit duhovnicește și material BOR, ierarhia încearcă prin acest exces de zel de aplicare a restricțiilor pandemice să evite o nouă închidere a bisericilor și mănăstirilor. Dar nu din dragoste pentru mântuirea credincioșilor!
Participarea la slujbele religioase din bisericile parohiale și mănăstiri, dar mai ales în centrele episcopale a devenit o distopie, o malformatie hidoasă, în care iubirea aproapelui este înlocuită cu distanțarea socială, masca înrobirii şi a sclaviei este la loc de cinste pe figură, ceea ce face imposibilă închinarea la icoanele apărate cu străşnicie de eventuala infectare cu virusul ucigaş. Tot mai mulți preoți, ierarhi și chiar călugări din exces de zel, induc cu orice prilej în rândul credincioșilor teama de infectare care poate duce la sminteală, iar direct, ca reacție, la o reducere a prezenței pleromei la slujbele religioase.
Creștinismul înseamnă iubirea aproapelui, nu distanțare socială, mângâiere, nu primire glacială. Credinciosul când vine la biserică vrea alinare și mângîiere, nu blagosloveli cu masca pe figură de la doi metri de la un preot care se teme mai mult de boală și moarte, decât de Judecata Mântuitorului Hristos. Unde este dragostea mântuitoare ? Destui se smintesc atunci când în loc de iubire primesc …distanțare socială, în loc de un sfat duhovnicesc capătă un dezinfectant, în loc de sărutul icoanelor vindecătoare, un refuz prin montarea unui cordon de distanțare, în loc de curajul de a înfrunta boala au parte de un discurs teologic, în care frica de moarte prin covid e mai tare decât Învierea. Excesele în aplicarea restricțiilor alungă credincioșii din biserici.
Aflăm ca s-a ajuns în sate din Oltenia, ca preoții să vină la înmormântare în combinezoane sanitare cu mască chirurgicală profesională și vizetă ca să nu se infecteze cu Covidul de la decedatul din coșciugul sigilat sau de la rudele acestuia.
Unde mai este exemplul preotului curajos de pe vremuri, care din dragoste de semeni împărtășea muribinzii de lepră, ciumă, holeră, gripă spaniolă sau sfârtecați de bombe? Ce exemplu oferă pleromei tratate cu dispreț, ierarhii trădători ai dragostei lui Hristos, care din exces de zel, fac prea des și prea multe plecăciuni mai marilor lumii trecătoare, fără a-şi da seama că s-au transformat treptat și sigur în cărturarii și fariseii din vremea Mântuitorului Iisus Hristos?
Preotul trebuie să fie un propovăduitor al vieții hristice, al mântuirii și Învierii, nu un martor speriat al covidului. Dacă creștinul nu-și mai găsește alinare la Biserică, în brațele binecuvântate și curajoase ale preotului fără frică de moarte, atunci unde să-și mai salveze sufletul pe calea mântuirii? Sinodul BOR ar trebui să dea nu numai reguli și restricții în vreme de pandemie, dar și să ofere exemplul evanghelic al curajului în fața bolii sau morții și dragostea față de oameni a Mântuitorului. Este o crimă ca mirenii să fie alungați de la potirul Împărtășaniei dragostei hristice, de teama pandemiei cu un virus sau a al repercusiunii din partea slugilor leviatanului.
Dăm cezarului ce este al cezarului, dar nu și conștiința și duhul Ortodoxiei, de teama puterii trecătoare, care ne diluează și ne falsifică Credința. Frica nu o întâlnim în Ortodoxie și în Sfânta Tradiție, ci doar curajul, credința și dragostea nebună în Adevăr. Să atingi cu mască și mănuși chirurgicale Sfântul Potir induce ideea că nu ai încredere în puterea vindecătoare și mântuitoare a Trupului și Sângelui lui Hristos. Cine poate face pasul de la dragostea aproapelui la distanțarea socială, de la vederea chipului Lui Hristos la o mască blasfemiatoare, de la epitrahil la combinezonul sanitar. Unde a dispărut curajul mântuitor al Preoților români din războaiele pentru apărarea țării cotropite de dușmani și din închisorile bolșevice ale statului comunist?
„Unde sunt cei care nu mai sunt?”
Dr. Gabriela Naghi
Dacă aveţi dragoste, Îl aveţi pe Dumnezeu, şi, dacă Îl aveţi pe Dumnezeu nu mai aveţi nevoie de nimic altceva
Vor urma zile negre şi vremuri grele. Generaţia de acum, căreia îi aparţinem şi noi, este o generaţie pervertită (stricată).
E nevoie de multă atenţie, de rugăciune continuă, de credinţă adâncă şi de dragoste deplină ca să ne mântuim în vremurile acestea tulburi.
Pocăinţa, nu doar că dă iertare de păcate celui ce a greşit, dar chiar îl transformă din păcătos, într-o clipă, într-un om drept, din potrivnic, prieten şi casnic al Lui Dumnezeu. Ori de câte ori păcătuim, trebuie să facem pocăinţă adevărată pentru a primi iertare de la Dumnezeu.
Toată omenirea trăieşte într-o mare confuzie şi neorânduială. Pe zi ce trece, se scufundă tot mai mult în întuneric şi abis. Se scufundă tot mai mult în întuneric şi este tot mai debusolată. Unde o să ajungă, oare?
Acolo unde au ajuns toţi păcătoşii şi toţi cei care au încălcat poruncile Lui Dumnezeu. Generaţia aceasta de acum este vicleană şi făţarnică, iar celor vicleni Domnul le trimite pedepse pe măsură, pentru a se pocăi…
Toate mijloacele de îndreptare pe care Pronia Dumnezeiască le foloseşte (războaie, foamete, epidemii, cutremure, revărsări de ape) pentru îndreptarea, pocăinţa şi întoarcerea oamenilor de pe drumul păcatului şi al pieirii, pe drumul virtuţii şi al mântuirii, toate, dar absolut toate, cu foarte puţine excepţii, şi bărbaţi, şi femei, şi laici, dar şi clerici, şi bogaţi, dar şi săraci, şi mari, dar şi mici, pe toate le dispreţuiesc, şi, precum caii cei nărăvaşi, galopând, aleargă în calea pierzaniei. Preferă păcatul în locul virtuţii, pe diavol în locul Lui Hristos, pedeapsa veşnică în locul Împărăţiei Veşnice în ceruri…Această stare de plâns se datorează, în principal, lipsei virtuţilor şi a dragostei celei adevărate. Păcatul, cel atât de mult urât de Dumnezeu, pe toate le dărâmă, pe toate le face să dispară, pe toate le surpă.
Astăzi, oamenii nu se mai sfinţesc pentru că nu doresc, nu se silesc pe ei înşişi spre tot lucrul bun, nu mai iubesc pe Dumnezeu şi cele cereşti, şi nu păzesc poruncile Lui…Cauza tuturor acestor lucruri se găseşte în noi înşine. Provine din dorinţele noastre deşarte, din nepăsarea noastră, din puţina credinţă în Dumnezeu şi în cele cereşti, din importanţa pe care noi o acordăm celor materiale şi celor lumeşti…
Membrii acestei generaţii pervertite şi viclene nu mai sunt fiii Lui Dumnezeu, ci, prin păcatele şi prin lipsa lor de pocăinţă, s-au făcut fii ai diavolului.
Neamul nostru, pentru ca să se ridice, trebuie, mai întâi, să renască moral, să înceteze stricarea şi paralizia moravurilor, să înceteze necuviinţa şi faptele păcătoase, să înceteze nedreptatea, lăcomia, impietatea şi blasfemia. Deschideţi şi citiţi în Istoria Bisericii, şi veţi vedea că, încă de la Facerea lumii, fiecare faptă de neascultare şi de încălcare a poruncii Lui Dumnezeu a primit pedeapsa cuvenită.
Egoismul şi mândria constituie cauza tuturor păcatelor, a tuturor relelor, a tuturor ereziilor, a dezastrelor naturale, a suferinţei din lume, şi, dintre toate relele şi nenorocirile, cea mai mare o reprezintă îndepărtarea harului Lui Dumnezeu de la noi.
Cultura şi ştiinţa, lipsite de morală, de evlavie şi de virtute, sunt inutile şi chiar vătămătoare. Atunci, însă, când sunt completate de evlavie şi de virtute, atunci dau roade bogate.
Şi Biserica, dar şi societatea, şi cei ce le conduc, în zilele noastre dorm somnul greu al nepăsării şi al trândăviei, şi, dacă ei înşişi nu se trezesc, şi nu trezesc clerul şi poporul la pocăinţă adâncă, la lucrarea poruncilor Lui Dumnezeu, a virtuţilor şi a lucrurilor celor bune, vor da seama la Judecată şi îşi vor primi pedeapsa.
Două lucruri vor opri lumea din drumul către rău şi pierzanie, iar acestea sunt pocăinţa şi mânia Lui Dumnezeu. Din moment ce pocăinţă adevărată nu există, rămâne mânia Lui Dumnezeu şi milostivirea Lui pentru noi.
Doar când se vor pocăi, asemenea ninivitenilor, oamenii vor scăpa de mânia Lui Dumnezeu. Vai de păcătosul care nu se va pocăi!
Fără Sfânta Taină a Mărturisirii şi a Pocăinţei, foarte puţini se vor mântui. Viaţa noastră întreagă este timp binevenit pentru pocăinţă şi mântuire. Binecuvântat şi fericit este cel ce va muri pocăit.
Dacă ne vom cerceta pe noi înşine, cu grijă şi discernământ, vom constata că suntem lipsiţi de foarte multe – nu şi de păcate – că suntem iubitori de noi înşine, de slavă deşartă, de a plăcea oamenilor, de mândrie. Ne lipseşte pocăinţa adevărată, de aceea nici nu putem ierta greşelile ,,greşiţilor noştri”.
Dacă am avea credinţă fierbinte, dragoste curată şi pocăinţă adevărată, niciodată nu am păcătui.
Oamenii acestei generaţii, dacă se vor pocăi, se vor mântui. Dacă nu, vor fi pierduţi. Domnul să ne dea pocăinţă adevărată ca să ne mântuim din suferinţele trecătoare de aici, dar, mai ales, de cele viitoare.
(..)
Să ne îngrijim mai întâi de a ne curăţa şi vindeca sufletele, şi nimic nu ne va despărţi de dragostea lui Hristos. Hristos nu va lăsa de izbelişte Biserica Sa, dar, şi noi, să facem ceea ce putem face.
Fericiţi vor fi aceia care vor rămâne până în ceasul morţii credincioşi Bisericii Lui Hristos.
Aşa cum, odinioară, în timpul lui Noe, potopul a scufundat pământul şi a înecat tot neamul omenesc, în afara dreptului Noe, a familiei sale şi a dobitoacelor ce se găseau în chivot, la fel şi acum, potopul păcatului, al decăderii morale, al depravării, al necredinţei, al lipsei de evlavie, ameninţă să-i atragă pe toţi şi să-i scufunde în abisul iadului.
Vor fi salvaţi doar cei care vor alerga la ,,Chivotul cel Duhovnicesc”, care este Biserica.
Sfântul Chiril ne spune:,,Toţi cei care se îndepărtează de Biserică şi de Sfintele Taine, se fac potrivnici Lui Dumnezeu şi prieteni ai diavolului. Cine se găseşte în Biserică, nu se va pierde”.
„Am primit puterea (posibilitatea) de a deveni fii ai Lui Dumnezeu – spune Sfântul Ioan Damaschin – însă, nu vom deveni, atâta timp cât nu ne vom curăţa de patimi şi nu ne vom înveşmânta în mantia virtuţii”.
Oamenii aceştia făţarnici de astăzi au devenit indiferenţi, s-au întunecat la suflet, au orbit, au asurzit, şi-au pierdut minţile, s-au făcut precum ,,idolii neamurilor”.
Vai de lumea aceasta, căci s-a întinat pământul de răutăţile şi păcatele celor ce trăiesc în ea.
Domnul să ne acopere şi să ne apere de vicleşugurile acestor vremuri viclene, şi să ne învrednicească pe toţi, prin pocăinţă adevărată şi prin mărturisirea păcatelor, de Împărăţia Sa cea Veşnică.
Iată, mă găsesc în faţa morţii. Voi, însă, cei care veţi rămâne mai departe în urma mea, în această lume vicleană, să ştiţi că se vor întâmpla foarte multe rele, dezastre, suferinţă, dacă oamenii nu se vor pocăi.
Fă ceea ce poţi face, ca toţi să afle şi să se pocăiască, dar neamul acesta viclean, pervertit şi desfrânat, ochi are şi nu vede, urechi are şi nu aude. Îi ajunge mânia Lui Dumnezeu, iar pocăinţă tot nu există. Păcatul i-a orbit şi nu mai cer ajutorul Lui Dumnezeu. Prin predică trebuie propovăduit adevărul şi pocăinţa!
Doar pocăinţa adevărată şi rugăciunea fierbinte către Dumnezeu, către Maica Domnului şi către toţi Sfinţii ne va mântui de dreapta mânie a Lui Dumnezeu…
Întoarcerea noastră la Hristos este colacul de salvare pentru acest neam care se primejduieşte.
O singură speranţă ne rămâne, dacă vrem să ne salvăm din acest pericol, iar ţara noastră să dăinuiască: pocăinţa.
Părintele Filotei Zervakos
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Grecești, Mitropolitul Ambrozie (Lenis) din Kalavryta, și Mitropolitul Serafim (Stergioulis) din Kythera și Antikythera au declarat că sunt împotriva purtării măștilor medicale în biserică în timpul slujbelor divine.
Ediția online „Vima Orthodoxias” a raportat că Mitropolitul Serafim a scris o scrisoare către premierul grec Kyriakos Mitsotakis, în care a cerut „să lase Biserica liberă”.
„ Grija ta, este ca statul să ia măsurile impuse în toate locurile publice și lasă Biserica să rămână liberă (conform cerințelor Constituției statului nostru, art. 13, alin. 2) pentru a-și reglementa toate problemele cu îndrumarea Sfântului nostru Sinod. Masca nu are ce căuta în interiorul altarului ”, a spus Înaltul Ierarh grec.
El a subliniat că creștinii greci au suferit foarte mult pentru ca au fost privați de închinăciuni în perioada sfântă a Marelui Post și a Săptămânii Luminate a Paștilor.
Mitropolitul Serafim și-a exprimat speranța că autoritățile elene îi vor asculta cererile și vor răspunde la cerințele juste ale credincioșilor ortodocși pentru a evita confruntarea pe viitor cu o serie de„surprize neplăcute”.
Mitropolit Ambrozie din Kalavryta s-a opus și folosirii obligatorii a măștilor medicale, pe care le-a numit „unealta diavolului”, în biserică.
„Masca, adică unealta diavolului, domină acum peste tot! Încet încet se intră chiar și în Biserica Ortodoxă. Puteți vedea episcopi, diaconi, preoți și mireni exclusiv cu măști, care sunt o invenție demonică. În consecință, diavolul, în acest caz, a intrat în mintea unora dintre înalții ierarhii și a altor preoți și i-a blocat! Ce păcat !”, citează canalul Telegram, în emisiunea „ Păstorul și turma ”, cuvintele Mitropolitului Ambrozie din Kalavryta, acum pensionar.
În opinia sa, cerințele sanitare pentru cler și laici sunt un semn al începerii erei Antihristului.
„Măsuri, cum ar fi măștile, distanța obligatorie între noi, interzicerea participării la sfintele sărbători și a închinării la sfintele icoane ale Bisericii noastre, închiderea bisericilor, interzicerea sunării clopotului, precum și utilizarea diferitelor dezinfectante chiar și în biserica. , etc. – toate acestea sunt măsuri prohibitive fără precedent, care au devenit acum o parte din viața noastră de zi cu zi și, mai ales, teama de a contracta coronavirusul unul de la celălalt, toate acestea sunt semne ale vremurilor ”, a spus Mitropolitul Ambrozie.
„Epoca antihristului vine, și o simțim”.
Cu puțin timp în urmă, ambasadorul SUA în Grecia, Geoffrey Payet, l-a lăudat pe Primatul Bisericii Ortodoxe Grecești pentru „deciziile luate privind prevenirea infectării cu COVID-19”.
https://spzh.news/en/news/73674-maska–instrument-dyjavola-jej-ne-mesto-v-khrame–ijerarkhi-elladskoj-cerkvi
Acest Geofreey Payet este si unul din cei care facea presiuni asupra B.O Elene pt recunoasterea noii factiuni schismatice din Ucraina
Revenind la purtarea mastilor in biserica, oare acestia nu constientizeaza ca Dumnezeu de vrea sa te termine (lor acolo) te termina in fractiune de secunda?! Nu de alta dar Domnul a hotarit un anume nr de zile pt fiecare in viata asta trecatoare aici pe pamint, deja in multe locuri ti se interzic cu desavarsire de a te apropia de Sf Icoane de a te inchina si a le saruta, baganduse la inaintare aceasta asa zisa pamdemie
Toate converg spre distrugerea Bisericii, a Sfintei Credinte Ortodoxe. Bieti nebuni.