Notele Mitropolitului Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol în timpul războiului
12/12/2022
Hristos este în mijlocul nostru, dragi cititori!
Și să nu aveți părtășie cu lucrările fără rod ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le (Efeseni 5, 11) – aceasta este sfatul pe care Apostolul Pavel ne-o dă în citirea Epistolei pastorale de astăzi.
Întunericul este în primul rând absența luminii. Majoritatea crimelor și a actelor malefice sunt comise sub acoperirea nopții. Satana își propune să cufunde omenirea într-un asemenea întuneric, astfel încât să pătrundă în fiecare celulă a organismului omului. Apostolul Pavel plasează două acțiuni una lângă cealaltă – pasivă (nu au părtășie) și activă (le mustră), dar ele sunt în esență același lucru. Pentru că, la fel cum în viața veacului viitor nu va exista cale de mijloc între iad și rai, tot așa și în viața pământească, omul va fi plin fie de întuneric, fie de lumină. Gradul de plinătate poate fi diferit, dar în orice caz, în suflet va fi una sau alta – fie întuneric, fie lumină.
Când o persoană este plină de lumină, nu mai poate suporta întunericul înăuntru, deoarece acestea sunt două stări incompatibile. Dar și contrariul este adevărat – când o persoană se umple de întuneric, înseamnă că nu există lumină în el și nici nu poate exista. Când purtătorii de întuneric și purtătorii de lumină se întâlnesc în același spațiu (public sau personal), are loc o „reprobare a întunericului”. Lumina își dezvăluie esența, rușinea, luminând cu strălucirea ei murdăria și impuritățile unui suflet josnic și mic.
Care va fi reacția întunericului la lumină? Putem vedea acest lucru clar în Evanghelie. Lumina lui Hristos, luminând păcatul prin neprihănirea și dragostea lui, a evocat un singur lucru la purtătorii răului – ura. Ce acțiuni au urmat? În primul rând, calomnia! Ei l-au numit pe Iisus „posedat demonic, înșelător, hulitor al legii, iubitor de bețivi și de desfrânatele”. În al doilea rând a fost dorința arzătoare de a-L ataca prin orice mijloace posibile. Și din nou, ei nu se puteau gândi la altceva de făcut decât să-L condamne conform calomniei. Știm ce s-a întâmplat după aceea. O încercare rușinoasă, Moartea, dar și Înviere și biruință asupra întunericului.
Atâta timp cât această lume va fi, această schemă a lucrurilor va funcționa întotdeauna, oriunde și de-a lungul tuturor timpurilor – doar la scări diferite. Începând cu unul sau altul și terminând cu Biserici Locale întregi și Biserica Ortodoxă Universală în ansamblu. Diferența va fi doar în intervale de timp – de la dimensiunea unei vieți omenești până la istoria întregii lumi, la sfârșitul căreia lui satan i se va permite pentru o scurtă perioadă de timp să preia conducerea, să ducă război împotriva Sfinților și „să primească putere asupra fiecărui trib, popor și națiune”. Dar se va termina la fel ca la Ierusalim acum două mii de ani. Numai că de data aceasta va fi scenariul final – restaurarea Iubirii și Adevărului, care vor trăi pentru veșnicie în Noul Cer și Noul Pământ, și condamnarea întunericului la chinurile veșnice. Prin urmare, nu vă tulburați de evenimentele care au loc acum în țara noastră [Ucraina], „căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple” (Matei 24, 6). Singurul lucru pentru care trebuie să se suspine sunt acele suflete nenorocite, mărunte, care, fără să se gândească o clipă la soarta lor veșnică, dansează după bagheta dirijorului vrăjmașului omenirii, cântând din toată puterea lui Ponțiu Pilat: „Răstignește-L, răstignește-L! ” De ei trebuie să ne fie sincer milă.
Mitropolitul Luca (Kovalenko) al Zaporozhye și Melitopol
Sursa: https://orthochristian.com/149899.html
Traducere din engleză: Dr. Gabriela Naghi
De ce îngăduie Dumnezeu urgii asupra Dreptei Credinţe…?
Sfântul Nicolae Velimirovici
De ce îngăduie Dumnezeu să vină asupra Dreptei Credinţe atâtea urgii şi necazuri, pe când pe eretici şi păgâni îi lasă pururea să se bucure de tihnă şi de pace?
„De ce?”, întreabă şi Sfântul loan Gură de Aur, şi tot el răspunde îndată:
„Aşa ca să vezi slăbiciunea păgâneştii şi ereticeştii credinţe, care se descompune de la sine, fără să o atace nimeni, şi ca să vezi tăria adevăratei credinţe care, lovită, scuipată şi pururea însângerată din toate părţile fiind, îndură toate cu pace şi chiar creşte şi se înmulţeşte sănătoasă în pofida tuturor drăceştilor vrăjmaşi […] De aceea, în disputele cu păgânii sau cu obraznicii iudei, destul este ca să arătăm, spre dovada sfintei ei puteri, că Ortodoxia, supusă veşnic prigonirilor până la ucidere şi sînge, veşnic a rămas deasupra, şi biruitoare”,chiar şi cînd întreaga lume s-a pornit împotriva ei.
Sfântul Isaac Sirul zice:
„Minunata dragoste de oameni a lui Dumnezeu se vede atunci când omul se află în primejdii mari şi în chinuri pasibile să-i zdruncine nădejdea. De abia atunci se arată pe faţă puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Căci omul niciodată nu recunoaşte puterea lui Dumnezeu atunci când petrece mereu în linişte şi în libertate”.
Sfântul Nicolae Velimirovici
sursa Extras din Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria 2008 , p.309
Profeţia Sfântului Anatolie al Optinei despre vremea când ereticii vor pune mâna pe Biserică
Fiul meu, să ştii că în zilele de pe urmă vor veni vremuri grele, după cum spune Apostolul vei vedea că din pricina împuţinării credinţei, rătăcirile şi dezbinările vor apărea în biserici şi, cum mai dinainte au spus Sfinţii Părinţi, pe scaunele ierarhilor şi în mânăstiri nu va mai fi atunci niciun bărbat încercat în viaţa duhovnicească. Din care pricină, rătăcirile se vor răspândi pretutindeni şi pe mulţi vor înşela. Vrăjmaşul neamului omenesc va lucra cu pricepere, ducând în rătăcire, de e cu putinţă, şi pe cei aleşi.
Nu va începe prin lepădarea dogmelor despre Sfânta Treime, Dumnezeirea lui Iisus Hristos sau Născătoarea de Dumnezeu, ci pe nesimţite va începe a strâmba învăţăturile Sfinţilor Părinţi primite de la Duhul Sfânt- însăşi învăţătura Bisericii. Viclenia vrăjmaşului şi uneltirile lui vor fi îndreptate împotriva unui număr foarte mic, al celor încercaţi în viaţa duhovnicească. Ereticii vor pune mâna pe Biserică, îşi vor numi peste tot slugile, iar viaţa religioasă va fi lepădată. Însă Domnul nu lasă pe robii Săi fără apărare şi întru neştiinţă. El a spus: „După roadele lor îi veţi cunoaşte“ (Matei 7, 16-20).
Şi sârguieşte-te să-i osebeşti de păstorii adevăraţi; pe acei furi de cele ale Duhului, care sfâşie turma duhovnicească, „nu intră pe uşă în staul, ci sar pe aiurea“, după cum a spus Domnul, adică vor intra nelegiuit, nimicind cu dea sila dumnezeiasca orânduială – pe aceştia Mântuitorul îi numește „tâlhari” (Ioan 10, 1).
După lucrare, adevărata lor slujire este prigonirea adevăraţilor păstori, întemniţarea lor, căci fără această slujire, turma duhovnicească ar putea să nu fie prinsă. Drept aceea, fiul meu, când vei vedea în biserică batjocorindu-se lucrarea dumnezeiască, învăţăturile Părinţilor şi orânduirea lăsată de Dumnezeu, să ştii că ereticii au şi apărut, chiar dacă pentru o vreme s-ar putea să-şi tăinuiască relele voiri sau vor strâmba pe nesimţite credinţa dumnezeiască pentru a izbuti mai bine, înşelându-i pe cei neiscusiţi.
Îi vor prigoni nu doar pe păstori, ci şi pe slujitorii lui Dumnezeu, căci diavolul, care ocârmuieşte rătăcirea, nu poate suferi vieţuirea după rânduiala lui Dumnezeu. Asemenea lupilor în piei de oaie, vor fi cunoscuţi după firea lor îngâmfată, iubirea de desfătări şi pofta de putere – aceia vor fi trădători care vor pricinui ură şi răutate pretutindeni; şi de aceea a spus Domnul că se vor cunoaşte „după roade” (Luca 6, 43-45). Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu sunt supuşi, iubitori de fraţi şi ascultători de Biserică.
În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii. Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti şi ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.
De vei trăi să vezi acel veac, bucură-te, căci în vremea aceea cei credincioşi care nu au alte virtuţi, vor primi cununi numai pentru stăruinţa în credinţă, după cuvântul Domnului: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, mărturisi-lvoi şi Eu înaintea Tatălui Meu celui Ceresc” (Matei 10,32). Să ai frica lui Dumnezeu, fiul meu! Nu pierde cununa primită, ca să nu fii lepădat de Hristos în întunericul cel cumplit şi în veşnicul chin.
Stai tare în credinţă şi, dacă e nevoie, îndură cu bucurie prigonirile şi alte necazuri, căci atunci Domnul îţi va ajuta ţie; iar Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori vor privi cu bucurie la lupta ta.
Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom apăra mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci.
Dar Dumnezeu este mai puternic decât diavolul şi nu-i va părăsi niciodată pe robii Săi. Vor exista mereu creştini adevăraţi, până la sfârşitul veacurilor, dar ei vor alege locuri singuratice şi pustii. Nu te teme de necazuri, ci teme-te de primejdioasa rătăcire, căci ea izgoneşte harul şi desparte de Hristos; din care pricină, Domnul a poruncit ca în aşa fel să-l socoteşti pe eretic, încât „să-ţi fie ca un păgân şi un vameş” (Matei 18, 17).
Şi aşa, întăreşte-te, fiul meu, în harul lui Iisus Hristos. Cu bucurie grăbeşte-te la mărturisire şi la îndurarea suferinţei ca bun ostaş al lui Iisus Hristos, Care a spus: „Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii“ (Apoc. 2, 10). Acestuia, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.
Extras din Apostazia și Antihristul. După învățăturile Sfinților Părinți,
Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2008
Foarte actuale aceste profetii.
Intareste’ne Hristoase sa putem distinge lupii de oi!
Amin.(Cu permisiunea doamnei G.Naghi voi urca articolul si pe blogul meu).
Doamne ajuta
Cum ati aparut, cum s-a sfarsit criza energetica. Pace, sanatate, mantuire.
Ehei! E poveste lunga si nu am cuvinte de dezvinovatire. Pot doar sa dau SLAVA lui Hristos ca m’a scos la liman!
Slava Tie Doamne, Slava Tie!
De te vei teme de judecata lui Dumnezeu, vei avea grijă de cuvintele tale
„Pentru că orice fel de fiare şi de păsări, de târâtoare şi de vietăţi din mare se domoleşte şi s-a domolit de firea omenească, Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte” (Iac. 3, 7-8)
Înspăimântător! Sfântul Apostol Iacov numeşte limba fiară nedomolită, neîmblânzită! Ceea ce înseamnă că această fiară poate uşor – cât de uşor ne este să deschidem gura ca să vorbim – să ne devoreze sufletul!
Prorocul David, deoarece nu-şi putea îmblânzi singur această fiară, L-a rugat pe Domnul să-i pună porţi şi încuietori la gură: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele” (Ps. 140, 3). Însă oricâte încuietori şi uşi am pune gurii noastre, „fiara” va găsi cum să le treacă pentru a aduce pagubă. (Căci nimeni nu este desăvârşit în afară de Dumnezeu, nici chiar îngerii.)
„Foarte puţini sunt cei care pot opri apa fără stăvilar sau alt mijloc de ajutor. Şi mai puţini sunt cei care pot pune frâu unei guri ca o moară stricată”, ne spune Sfântul Ioan Sinaitul în cuvântul al 11-lea din Scara. „Când n-am vorbit, nu m-am căit, dar ori de câte ori am vorbit, m-am căit!”, spunea un sfânt părinte. „Vai şi-amar de tine!”, i-a zis vestitul Părinte Efrem Katunakiotul tânărului său ucenic. (Desigur, acesta şi-a venit imediat în fire şi a îngenuncheat, cerându-i iertare).
Şi vestitul Părinte Iosif Isihastul i-a spus unui monah care-l provocase la o discuţie pe teme controversate: „Lasă astea, căci vom spune cuvinte grele şi ne vom supăra.” Dar pentru că monahul insista, „atunci bătrânul Iosif, enervându-se, a folosit fraze şi epitete usturătoare”.
Acestea nu sunt justificări pentru noi ca să ne lăsăm limba liberă să spună orice vrea. Nu! „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Mt. 12, 36). Cuvânt deşert este orice cuvânt neduhovnicesc, neziditor, după Sfântul Vasile cel Mare. Înspăimântător! Pentru orice cuvânt deşert, cât de mic, lăsat să iasă din gura noastră, vom da socoteală!
Conştientizăm oare acest fapt?
Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Vorbele pot răni – cum să nu greșim prin cuvânt, Editura Tabor, București, 2013, p. 7-9
Astazi toti ne dam cu parerea despre totate.
Amar noua!
păi de aceea a dat Dumnezeu rugăciunile și dezlegările de iertare , că altfel, in lume fiind nu poți să fii tăcut ca isihaștii din pustie și să nu vorbești decât cele duhovnicești, de aceea e rugăciunea” orice am greșit Doamne, cu cuvântul, cu lucrul și cu gândul, ca Un Bun și Iubitor de oameni, Doamne Dumnezeule, iartă, că u numai tu Singur ești fără de păcat și dreptatea Ta rămâne-n veac , iar viața noastră e ca o cârpă lepădată , că Tu ai zis Doamne , se cade nouă a ierta de șaptezeci câte șapte într-o zi, pentru aceea , fărădelegile noastre nu le pomeni, ci iartă-ne pentru îndelung răbdarea Ta, Doamne și pentru îndurările PreaSfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii ,vecilor, Amin.
Amin. Asa sa fie. Sa v-auda Dumnezeu