Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce..
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Precum în armată, în poliție, în jandarmerie, în masonerie.
Cand încă eram activ, adică nepensionat, aveam directive clare să cumpărăm pentru Parohii un anumit model de veșminte preoțești. Scumpe, ca preț, dar nu puteai obiecta. Trebuia să te faci luntre-punte, să faci rost de bani și să te conformezi directivelor pseudo-episcopului. Altfel… ,,Părinte, sunt atîția care așteaptă să primească o parohie, așa că dacă nu ești în stare…’’ Dintr-o dată, erai în stare. Era o mafie bine organizată, din care cîștiga producătorul dar, mai ales, sfanta episcopie.
La opt ani după pensionare, mă uit pe site-ul Episcopiei Sălajului la diversele evenimente unde apare Petroniu cel Vopsit, veșnic tînăr și ferice. Preoții se asortează cu veșmintele lui Petroniu of Sălaj, pentru că de multă vreme sunt obligați să cumpere modelele de veșminte preoțești pe care acesta le agreează și le impune. Acestea se asortează cu veșmintele lui Petroniu.
N-ar fi niciun bai, numai că de pe aceste veșminte a dispărut Semnul Sfintei Cruci! Acesta a fost acoperit de tot felul de ornamente, i s-au alăturat atîtea elemente fără rost, încît Crucea nici nu mai există. Hai să vorbim de pretinsa cruce cu trei brațe orizontale. Zic dumnealor că e crucea voievodală. Mințiți! Cum să-ți faci acest semn al crucii, și să spui ,,în numele Tatălui…
Uitați-vă la crucea zisă patriarhală, care se acordă celor cu merite deosebite în înălțarea de ziduri, nu pentru lucrarea asupra sufletelor credincioșilor. Un număr de cruci așezate și alăturate într-un amalgam, un romb, care nu e Sfanta Cruce.
Uitați-vă la oricare pseudo-episcop roman cum simulează însemnarea cu Sfanta Cruce. Veți fi dezamăgiți. Au mîinile legate de diavolul. Mîinile care au semnat ereziile din Creta nu vor putea niciodată să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci.
Uitați-vă la pseudo-patriarhul Bisericii noastre, Daniel Ciobotea. Nu se însemnează cu semnul Sfintei Cruci. Mîna lui cea dreaptă, parcurgînd spațiul de la umărul drept spre cel stîng, se oprește la linia mediană a pieptului său. Nu mai atinge umărul stîng. Deci nu e Sfanta Cruce. Și Daniel are mîna legată, cum spunea Părintele Cleopa.
Cu niște ani în urmă, atrăgeam atenția starețului Mina Pletosul de la Mănăstirea Bobota, care e și exarh al Mănăstirilor din Episcopia Sălajului: Părinte, faceți semnul Sfintei Cruci corect, că-i smintiți pe credincioși! Urmarea? Mina Pletosul nu se mai însemnează cu Semnul Sfant, cel puțin cum se poate vedea din înregistrările video.
Sfanta Cruce trebuie înlăturată, cu orice preț, din viața Bisericii noastre și din toată lumea! Minciuno-episcopii romani s-au aliniat conștiincioși acestui comandament antihristic. Este un Semn Sfant care-l împiedică pe blestematul antihrist să se proclame, uzurpator, stăpîn al lumii acesteia.
Crucea e a lui Hristos și a noastră. Nu vor reuși, în încercările lor demențiale!
Presbiter Iovița Vasile
Părinte, până când mai tolerați batjocura lui „Ioan” la adresa noastră?!
Să vă spun ceva: calculatorul meu asa e setat, încît intră orice, fără aprobare. Ca să fiu corect, doar patru comentarii au trebuit aprobate. Nu mă pricep la setări. Poate va veni cineva si mi le va face.
Nici mie nu-mi place modul cum scrie domnul Ioan, i-am și atras atenția candva și i-am sugerat anumite lucruri. Iertati.
Comentariile dl Ioan sunt lipsite de discernamant si nu fac cinste acestui site.
Sunteti cumva de acord cu mesajele dansului?
Ce pregatire are acest domn Ioan? Afirmatiile dansului sunt aberante.
De ce permiteti aceste monstruozitati?
Iertati. Pînă indreptăm lucrurile, evitați comentariile domnului Ioan. Ca prim pas, i-am sters ultimul comentariu. Eu nu-i citesc comentariile, mi-ar lua prea mult timp. Poate înțelege dumnealui si se va păstra în limitele decenței.
Da, „înțelege” ca și pe celălalt blog pe care l-ați închis și unde îi publicați comentariile promovându-i imaginea de „mare înțelept”.
Mea culpa. Iertați.
Doamne ajută!
Părinte în Parohia din satul Solona, catapeteasma rămâne deschisă tot timpul Sfintei Liturghii, numai când spune Sfintele Sfinților închide Catapeteasma!
Eu din copilărie știu că Ușile Împărătești trebuie închise la Sfintele Taine când se invocă Duhul Sfânt!
Greseli de felul acesta am făcut și eu la tinerețe. Faptul că nu l-a pomenit pe Petroniu, poate fi un semn bun. Dea Dumnezeu aleagă calea canonică. La Zalău, la episcopie s-a spart puțin buboiul. I-a schimbat aproape pe toți din administrație.
Totuși am observat și un lucru bun la sfințirea apei de Pogorârea Sfântului Duh, nu a pomenit pe Petroniu ci pe Episcopii ortodocși care drept învață Cuvântul Adevărului Tău!
ÎN ATENȚIA CELUI CARE POSTEAZĂ ZILNIC, LA COMENTARII, TEXTE FĂRĂ NOIMĂ, CU INTENȚIA VĂDITĂ DE A MĂ ȘICANA. UNEORI POSTEAZĂ CÎTE 40 ȘI SUNT NEVOIT SĂ LE ȘTERG. TE ROG SĂ ÎNCETEZI, SĂ TERMINI CU ACEASTĂ BATJOCURĂ.

dark web sites links tor marketplace
ÎN ATENȚIA CELUI CARE POSTEAZĂ ZILNIC, LA COMENTARII, TEXTE FĂRĂ NOIMĂ, CU INTENȚIA VĂDITĂ DE A MĂ ȘICANA ȘI BATJOCORI. SĂ DE BUNUL DUMNEZEU SĂ-ȚI ÎNȚEPENEASCĂ MÎNA CU CARE POSTEZI, ȘI SĂ ÎȚI REVII ABIA ATUNCI CÎND VEI ÎNCETA.
Pr. Iovița Vasile
dark web access https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – darkmarket 2025 darknet drug links
tor darknet https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – dark markets 2025 dark market onion
dark market https://github.com/darknetmarketlinks2025/darknetmarkets – darknet market lists
dark market url https://github.com/darknetmarketlinks2025/darknetmarkets – dark web drug marketplace
tor market url https://github.com/darknetwebsitesgflpx/darknetwebsites – darknet marketplace
best darknet markets https://github.com/darknetdruglinksvojns/darknetdruglinks – dark web sites links
tor markets links https://github.com/darkmarketlinkp22jr/darkmarketlink – darknet site
drug markets dark web https://github.com/darkmarketlinkp22jr/darkmarketlink – darknet market links
blackweb https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – tor marketplace dark net
dark market list https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – tor markets links darknet markets
dark market url https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – darkmarket 2025 tor markets
darkweb marketplace https://github.com/darknetmarketslinks/darknetmarketlinks – darknet drug market blackweb
dark web sites links dark market list black internet
darkmarket link dark web markets dark web market links
dark net best darknet markets tor darknet
dark markets darknet links dark web search engines
darknet websites darkmarket list tor market url
dark web link bitcoin dark web dark web access
darknet markets onion address https://github.com/nexusdarkneturlwrf4t/nexusdarkneturl – darkmarket
darknet market links https://github.com/darknetmarketlistv8tg0/darknetmarketlist – dark web link
tor drug market https://github.com/darkwebsitesyhshv/darkwebsites – dark market url
darknet drug store https://github.com/nexusdarkrtv1u/nexusdark – dark web market
dark market onion darknet market lists
dark market onion darknet websites
darknet markets 2025 dark web link
darknet market lists dark websites
darknet markets url dark web market urls
darknet markets 2025 darknet markets links
darknet market dark market list
dark web marketplaces darkmarket 2025
darknet markets url dark market url
darknet markets onion dark market link
darknet markets links darkmarket 2025
dark markets dark websites
darknet marketplace dark market link
darknet drug market darknet links
darkmarket list darknet marketplace
dark web link darknet site
dark market 2025 dark markets
dark web market darknet market lists
dark web markets dark web link
dark web market darknet markets links
darknet marketplace onion dark website
dark web drug marketplace darkmarkets
darknet market links darknet site
dark markets tor drug market
dark markets 2025 darknet market lists
dark web market dark market list
dark web market urls darknet site
darknet market links tor drug market
dark markets 2025 dark websites
tor drug market darknet markets onion address
darkmarket url best darknet markets
darknet markets url darknet websites
dark web markets dark market 2025
dark market 2025 darknet drug store
darknet market list darkmarket
darknet markets darknet site
best darknet markets dark web market links
dark markets dark web link
darkmarket link darknet drug market
onion dark website dark market
darkmarket list darknet marketplace
darknet markets links darknet drugs
darknet market links darknet drug links