Vreme sfântă de pocăinţă: Postul Naşterii Domnului

În vremurile vechi-testamentare, Dumnezeu a rânduit prin Moise calea de urmat pentru ca poporul Israel să se curăţească de păcatele săvârşite. Trebuia să se aleagă doi ţapi şi, prin tragere la sorţi, se stabilea care este al Domnului şi care este al lui Azazel. ,,Iar ţapul asupra căruia a căzut sorţul pentru Azazel să-l pună viu înaintea Domnului, ca să săvârşească asupra lui curăţirea şi să-i dea drumul în pustie pentru ispăşire, ca să ducă acela cu sine nelegiuirile lor în pământ neumblat’’ (Levitic 16, 10). Într-adevăr, după ce se împlinea această rânduială Dumnezeiască, poporul scăpa de povara păcatelor sale. De-aici provine expresia ,,ţap ispăşitor’’ în graiul românesc.

          În Legea Noului Testament, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a adus pentru noul Popor al lui Dumnezeu, cuprins în Sfânta Biserică Ortodoxă, o nouă modalitate prin care să se curăţească de murdăria păcatelor: mărturisirea lor în faţa duhovnicului. Astfel, în Taina Sfintei Spovedanii, credinciosul merge la preot, i se citesc Rugăciunile aşezate în cărţile bisericeşti, îşi mărturiseşte cu părere de rău păcatele. Preotul cumpăneşte asupra acestor păcate, dă penitentului sfaturi duhovniceşti folositoare, îi stabileşte un canon de rugăciune şi de fapte bune, îi dă dezlegarea de păcate în numele Domnului şi îl îndreaptă spre Sfânta Împărtăşanie.

          După împlinirea acestei Sfinte Rânduieli, credinciosul se simte uşurat de povara păcatelor, este întărit şi ajutat de Dumnezeu pentru o dreaptă vieţuire în Hristos. Sfânta Scriptură ne spune acestea: ,,Cel ce îşi ascunde păcatele lui, nu propăşeşte, iar cel care le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13). Sfântul Evanghelist Ioan acelaşi lucru ni-l spune: ,,Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre, El este Credincios şi Drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea’’ (I Ioan 1, 8-9).

          Ţi-am scris aceste Sfinte Învăţături, cinstite cititorule, pentru că ieri a început Postul Naşterii Domnului. Te rog să observi că imediat ce ţi-ai propus să te spovedeşti, apar şi piedicile ridicate de diavolul: îndoiala asupra acestei Taine, ruşinea de a mărturisi un anume păcat, o anumită teamă de a nu fi văzut de ceilalţi, gândul că te poţi spovedi şi altă dată, o oarecare neîncredere în preotul duhovnic şi multe altele. Părintele Cleopa spunea că atunci când ne lăsăm împiedicaţi de asemenea ispite, fără a le birui, dăm satisfacţie diavolului, care nu voieşte să ne spovedim, ca nu cumva să ne mântuim! Să nu dăm satisfacţie diavolului!

Presbiter Ioviţa Vasile

7 comentarii la „Vreme sfântă de pocăinţă: Postul Naşterii Domnului

  1. dumitru spune:

    Cetateni simpli au trezvie si spun ca a sta cu mainile in san e pericol categoric:
    https://www.facebook.com/groups/166391694691858/permalink/284117132919313/?sfnsn=mo

  2. Gabriela Naghi spune:

    CUVIOSUL EFREM FILOTEITUL: „Pecetea va fi impusă după cel de-al treilea război mondial!”

    “Iubiţi fraţi întru Hristos,

    Pe data de 13 martie am vorbit cu Părintele Efrem la Mănăstirea Sfântul Antonie din Arizona. Pe lângă multele păcate şi neascultări ale mele i-am transmis mesajul şi îngrijorarea Părintelui Iustin de la Petru Vodă. Am amintiri foarte plăcute despre sfinţenia şi ospitalitatea obştii monahale de la Petru Vodă şi dragostea ce ne-a arătat-o Părintele Iustin. [n.tr. – în anul 2005] Am fost rugaţi atunci să vorbim despre câteva lucruri şi în particular despre semnele timpurilor. Unii dintre fraţi, la momentul respectiv, erau de părere că cipurile/cardurile sunt într-un fel echivalentul pecetei fiarei din Apocalipsă. Bineînţeles că nu am fost de aceeaşi părere şi am insistat că posesia unui asemenea card nu ne separă de Harul Divin. Ni s-a atras atenţia că însuşi Cuviosul Paisie Aghioritul s-ar fi referit la acelaşi lucru [n. tr. – pierderea harului].

    Înţeleg acum că fraţii noştri români sunt forţaţi de către Comunitatea Europeană să-şi demonstreze “buna purtare” şi să folosească cea mai nouă tehnologie (cipurile biometrice) în scopuri de identificare (buletine, premise de conducere, paşapoarte, ş.a.m.d.). Din nefericire această tehnologie se foloseşte în Statele Unite şi Grecia. Puternica demonstraţie a vrednicului întru pomenire, Înalt Prea Sfinţitul Hristodulos [n. tr. – mitingul din Salonic de acum câţiva ani când milioane de greci au răspuns apelului Bisericii Ortodoxe a Greciei] a rămas fără roade deoarece după ce a strâns milioane de semnături a renunţat brusc, fără nici un motiv evident.

    În timpul spovedaniei mele recente i-am transmis Părintelui Efrem de la Sfântul Antonie îngrijorările fraţilor noştri români şi ale Părintelui Iustin şi dacă acceptarea acestor cipuri biometrice RFID îi înstrăinează de Biserica lui Hristos. Răspunsul Părintelui a fost categoric:

    „Nu, în nici un caz! Aceasta nu este pecetea fiarei. Pecetea va fi impusă după cel de al treilea război mondial! Preoţii greşesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”

    Comentariile lui Constantine Zalalas, bazate pe învăţăturile sfântului şi învăţatului său Părinte Atanasios Mitilinaios + 2006:

    Sunt de aceeaşi părere cu Părintele Iustin că această tehnologie este un înaintemergător al sistemelor ce vor fi folosite într-un sfârşit la însemnarea oamenilor cu semnul fiarei. Ne îndreptăm către un Guvern Mondial ce va fi instituit după un război mondial precum spune Părintele Efrem. Cu toate acestea, Semnul Fiarei, – care va fi deplina acceptare a duhului lui Antihrist – va fi o acţiune voită şi conştientă de dedicare şi devotament faţă de acest nou dezvăluit dumnezeu!
    Pecetea nu va avea nici o semnificaţie dacă va fi impusă unei persoane prin simplă forţă, unei persoane aflate într-o stare de inconstienţă fie pe un pat de spital, în timpul somnului sau pruncilor. Pecetea finală, precum şi Botezul creştin nu este ceva magic. Necesită aderarea cu adevărat la perceptele credinţei. Oamenii vor accepta pecetea deoarecea vor crede de fapt că Hristos din Nazaret a fost un filozof, un mare învăţător ş.a.m.d., dar nu divin precum conducătorul apocaliptic al lumii. Pentru că aceasta să se întâmple trebuie întâi să capitulam în întregime ecumenismului, sinistrul amestec al tuturor religiilor ce va fi înlocuit într-un final de religia lui Antihrist. De aceea Hristos întreba cu tristeţe: „Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţa pe pământ?” (Luca 18:8).

    Oamenii vor pierde credinţa în persoana Dumnezeu-om a lui Hristos. Cu toate că vremurile noastre sunt pline de păcate nu suntem încă în ultimile zile ale istoriei deoarece nu avem semne sigure că antihrist s-ar fi născut.

    Vremurile sunt coapte totuşi pentru a învăţa, a educa şi a încerca să-i trezim pe fraţii noştri şi pe cei din lumea întreagă prin orice mijloace posibile. Şi, deşi cred că ar fi lăudabil pentru evlavioşii noştri călugări, preoţii şi mirenii înaintaţi duhovniceşte, să reziste implementării acestei tehnologii astfel încât să creeze o vâlvă ce ar putea fi folositoare în trezirea oamenilor, nu putem impune această acţiune voluntară publicului general.

    De asemenea îi dau dreptate Părintelui Iustin că timpul martirajului e acum! Trebuie să vorbim credincioşilor noştri despre pericolele acestea şi trebuie să-i pregătim să aleagă moartea de 1000 de ori în locul vânzării sufletelor pentru câţiva euro, pentru câteva păstăi de roşcove care în curând le vor provoca o indigestie teribilă precum află acum sărmanii greci. Ceea ce nu au reuşit să realizeze turcii în 400 de ani [n. tr. – de ocupaţie a Greciei], au reuşit roşcovele Uniunii Europene în mai puţin de 30 de ani. Grecul de rând trăieşte astăzi o viaţă de idolatrie şi respiră duhul antihristului. Asta nu are nimic de a face cu buletinele electronice, ci cu robia faţă de patimile trupeşti.
    Trebuie să izgonim duhul lui antihrist din vieţile noastre şi să începem să trăim viaţa lui Hristos. Curăţindu-ne inimile şi practicând smerenia îl vom avea pe Hristos în inimile noastre, Care va lupta cu uşurinţă împotrivă duşmanilor noştri cu mâna Sa atotputernică.

    Un Post binecuvântat şi o Înviere fericită.

    Constantine Zalalas
    15 martie, ‘09 Arizona .

    P.S. Dacă această scrisoare ajunge la Părintele Iustin, îl rog să mă ierte pentru egoism şi îndrăzneală şi îl mai rog să se roage pentru familia mea. În loc să-mi plâng păcatele, încerc să-i învăţ pe alţii”.
    http://www.saintnicodemos.org/articles/athanasios.php

    1. Ioan spune:

      Ac reclama e inselare diavoleasca si nu atrage binecuvantarea lui Dumnezeu.Cum sa binecuvanteze Dumnezeu asa castig fabulos abracadabrist dracesc?”In sudoarea mainii Tale iti vei castiga painea” e porunca.Tot ce e castig de genul din reclama e inselare demonica.Chiar e cadou de la antihrist.

  3. Gabriela Naghi spune:

    Masca purtată îndelung, provoacă cancer pulmonar.

    Această mască îți cauzează cancer pulmonar
    De Guy Crittenden, care timp de 25 de ani, a editat jurnalul comercial HazMat Management (gestionarea reziduurilor periculoase).

    Global Research, 04 noiembrie 2020

    Știu întâmplător un lucru, două, despre măști și siguranță. De ce? Deoarece timp de 25 de ani am fost redactorul unei reviste comerciale premiate, numită HazMat Management, care a acoperit subiecte precum prevenirea poluării și respectarea legilor de sănătate și siguranță. Am publicat în mod obișnuit articole despre măști, mănuși, aparate de respirat și alte forme de echipamente de protecție individuală (Personal Protection Equipment – PPE).

    Acum, permiteți-mi să vă spun câteva lucruri despre masca pe care o purtați. Și vă rugăm să rețineți că ceea ce urmează să vă împărtășesc a fost menționat și în cea mai recentă ediție a programului Del Bigtree The Highwire atunci când doi experți în masca OSHA (Agenția pentru Sănătate și Siguranță a Muncii din SUA) au vorbit despre faptul că tipurile de măști pe care oamenii le poartă nu au fost niciodată concepute pentru a fi purtate pe perioade lungi de timp și că acest lucru este foarte dăunător.

    Masca tipică albastră conține teflon și alte substanțe chimice. Un prieten de pe Facebook ne amintește:

    1. Măștile sunt „sterilizate” cu oxid de etilenă – un cancerigen cunoscut. Mulți profesori din diferite consilii școlare au experimentat simptome semnificative ca rezultat direct al efectelor acestei substanțe chimice.

    2. Măștile conțin (nu sunt pulverizate cu) PTFE care este teflon împreună cu alte substanțe chimice. Am găsit și am postat brevetul SUA care permite producătorilor să utilizeze PTFE ca filtru în măștile comerciale, iar „inhalarea acestora pe perioade îndelungate poate duce la cancer pulmonar”.

    Nu sunteți de acord cu asta? Atunci certați-vă cu experții OSHA, principala agenție reasponsabilă cu sănătatea și cu siguranța muncii. Aceste măști sunt destinate a fi purtate numai pentru perioade scurte, cum ar fi să spunem dacă șlefuiți o masă timp de o oră și nu doriți să inhalați praf de rumeguș. Ele nu fac nimic pentru a opri răspândirea vreunui virus, iar știința emergentă a virologiei înțelege acum că virușii nu sunt transmiși nici măcar de la om la om. Știu că sună incredibil, dar este cazul în care virusul este în aer, îl respiri, nu există nicio modalitate decât să trăiești într-un cort cu oxigen și, dacă ai un sistem imunitar puternic, vei fi bine, iar dacă ai un sistem imunitar slab, este posibil ca acesta să nu acționeze pentru a restabili echilibrul în metabolismul dumneavoastră.

    Deci, să spunem că nu purtați măștile albastre ambalate și, în schimb, purtați o mască de pânză de casă – genul pe care mulți îl poartă și o atârnă pe oglinda retrovizoare etc. Aceste măști sunt complet inutile împotriva unui virus și sunt, de asemenea periculoase. OSHA nu va accepta niciodată o mască de acest gen pentru mai mult decât cel mai scurt interval.

    Respirarea propriilor reziduri virale este periculoasă pentru sănătate, iar lipsa de oxigen pe care o suferă copiii purtând astfel de măști toată ziua va provoca cu siguranță leziuni ale creierului. Nu inventez asta. Din nou, ai putea spune, bine, Guy, nu ești doctor. Adevărat, dar am editat revista respectivă timp de 25 de ani. E mult timp petrecut și multe articole publicate despre măști și echipamente pentru protecție personală. Am participat la numeroase conferințe OH&S (occupational health and safety) și am ascultat mulți experți care discutau aceste probleme.

    S-ar putea să auziți oameni spunând că chirurgii și asistentele poartă măști de acest fel toată ziua. Ei bine, nu. Ei sunt instruiți în utilizarea corectă a măștilor, adică să le poarte în blocul operator, apoi aruncă masca atunci când părăsesc camera. Sunteți conștient de faptul că sălile de operație sunt de fapt dotate cu aparate de furnizare a oxigenului suplimentar, pentru a compensa reducerea debitului de oxigen de la purtarea măștii?

    În opinia mea, este criminal (nu fac o hiperbolă) să forțezi copiii să poarte măști toată ziua. Lăsând deoparte efectele psihologice foarte reale, vom avea o generație de copii afectați la creier. Ai auzit vreodată expresia „Nu a avut suficient oxigen la naștere?” Aceasta este o glumă pe seama unei persoane cu probleme psihice, dar asta facem literalmente.
    Și ni se spune că trebuie „să fim în siguranță”! Ne spun asta niște medici care de fapt nu au habar despre PPE și persoane care nu au nicio legatură cu medicina.

    Așadar, puteți alege să mă credeți sau nu, dar am fost redactor pentru un sfert de secol al unei reviste care avea un puternic mandat de sănătate și siguranță la locul de muncă și vă pot spune că masca impusă în prezent de guvernele și întreprinderile private nu oferă niciun beneficiu pentru sănătate, în niciun caz nu vă protejează pe dumneavoastră sau pe oricine altcineva de vreun virus și, de fapt, vă deteriorați sănătatea înafara purtării acesteia doar pentru câteva minute. Ați priceput? Bun. Acum, vă rugăm să împărtășiți acest mesaj și să începeți conversația cu părinții, care trebuie să pună capăt imediat acestei mascări a copiilor. Aceasta este o chestiune foarte serioasă.
    Și legat de asta, permiteți-mi să spun că asta nu se termină pentru mine când încetează carantinarea sau se termină mascarea. Nu, acest lucru se termină pentru mine când fiecare politician și birocrat care a promovat această falsitate, această crimă împotriva umanității împotriva populației din Canada (și alte țări afectate) se află pe rol, și vor da seamă de faptele lor rele într-o instanță de judecată.

    Și cât vă privește pe acei dintre voi care ați impus măști copiilor mici, voi avea o memorie lungă asupra acestui fapt. O memorie foarte lungă.

    NOTĂ DE ÎNCHEIERE: CDC și OMS au recunoscut că persoanele asimptomatice nu răspândesc virusul, astfel încât purtarea măștilor de către astfel de persoane este un nonsens.
    Niciodată să nu vă fiți rușinați pentru că vă afirmați dreptul la libera respirație, adică dreptul la viață. Aerul vă aparține.
    Cei care impun aceste legi, au cu totul alte interese decât protejarea sănătății Dvs.

    Acum să vedem cum stă treaba cu măscuțele alea pe care până și copiii sunt obligați în mod ilegal să le poarte în aer liber. De ce spun ilegal? Pentru că nici o lege nu stipulează așa ceva și pentru că oricum, edictul ăsta criminal încalcă legea supremă a țării, Constituția României.

    Așadar, masca constă din două straturi de material, între care este intercalat stratul filtrant din polipropilenă. Aceasta este un plastic sub formă de microfibre, care eventual devin libere și pot fi inhalate de către purtător.

    Conform „European Respiratory Journal„, expunerea la microfibrele de polipropilenă, cauzează o boală profesională numită „Boala pulmonară interstițială”, cu efecte deosebit de grave (studiul în link).

    Cel mai important spital de copii din Canada, „Children’s Sick Kids Hospital„, a recomandat în luna Iunie 2020 ca, copiii să nu poarte masca absolut deloc, deoarece asupra lor virusul covid nu are aproape nici un efect și că interacțiunea fizică dintre ei cat și joaca in aer liber, au un rol esențial în menținerea stării lor de sănătate, fizică și psihică.

    sursa: Globalresearch.ca

  4. Ioan spune:

    https://youtu.be/u_Gk_fBFqEA
    https://youtu.be/7eu0_P_SGtc
    https://youtu.be/9smgQ_WwI1M
    Aici,la stadiul acesta de puscarias,apoi de recidicist vrea oculta sa aduca populatia cu scopul ca sa existe o imensa masa de sclavi cu cel putin o arestare,cat de mica pt a i avea la mana pe oamen .E de dorit sa existe cat mai multi oameni apti de munca dar cu tinicheaua de coada adica”cu dosarul patat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *