ORTODOXIA ÎN CATACOMBE

Volens nolens, locuiesc într-o insulă de păgînătate, mărginit la sud de o casă pustie, la vest de șoseaua Cluj – Zalău, la nord de o familie de țigani, la sud-vest de o familie a martorilor lui Iehova
În ziua Învierii Domnului, 20 aprilie, după săvîrșirea Sfintelor Slujbe, am stat la masă în foișor, împreună cu familia. Vecinul din sud-vest, martor al lui Iehova, a ieșit în grădină și a început să cosească! Gest de frondă, de sfidare! Vă vine să credeți? Așa a fost. Au primit ordin de la superiori să sfideze această Sfîntă zi, să se manifeste dușmănos față de ziua de Paști, asemenea evreilor. S-au conformat întocmai și la timp.
Neputînd suporta această fărădelege, împotriva voinței familiei mele, am strigat: Hristos a înviat! După cîteva secunde, individul și-a luat coasa și a plecat. Își îndeplinise misiunea. Ne-a tulburat liniștea și ne-a arătat fața hidoasă a sectei necreștine, numite martorii lui Iehova.
Cu ani în urmă, vecinul meu iehovist lucra a doua zi de Paști la confecționarea lăzilor pentru familiile de albine. Au mers în pastoral la Valea Drăganului, județul Cluj. Dumnezeu a dat o ploaie care le-a măturat toată agoniseala, și din cele 150 de familii de albine s-au ales cu nimic. Nici n-au învățat nimic. În plandemie au militat zgomotos pentru vaccinul ucigaș, precum le-au fost directivele. De-atunci, femeia respectivă are grave probleme de sănătate.
Cine spune că martorii lui Iehova sunt o sectă creștină, să-și revizuiască aprecierile. Martorii Iui iehova sunt o sectă jidănească, creată și răspîndită peste fața pămîntului pentru a zădărnici opera de mîntuire a Bisericii lui Hristos.
Presbiter Iovița Vasile

De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă.

De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi.

Și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie. Și aceluia plătește, și acestuia dăruiește. Și faptele le primește. Și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru. Și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți!

Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței. Împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății.
Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea.

Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad, umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit. S-a amărât, că a fost omorât. S-a amărât, că s-a surpat. S-a amărât, că a fost legat.
A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința?

Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

Iudeii contemporani, urmașii urmașilor celor care L-au răstignit pe Mantuitorul Iisus Hristos, poartă povara teribilă moștenită de la strămoși. Ieșirea din această stare de vinovăție apăsătoare este una singură: primirea Fiului lui Dumnezeu ca singurul Mantuitor al lumii. În loc de aceasta, ei se înverșunează în a-l ridica pe mesia lor cel mincinos, antihristul.
Din păcate, în Biserica noastră, prin interpușii trădători, au cenzurat textele Sfintelor Slujbe, cele care îi încriminează. Zadarnic! Minciuna acoperă vremelnic realitatea, dar n-o poate schimba. Credincioșii ortodocși au păstrat Slujba Prohodului Domnului neschimbată și, cînd s-a ivit prilejul, au pus-o în circulație, avînd astfel posibilitatea de a înfrînge cenzura.
În cele ce urmează, semnalăm falsurile din cuprinsul Prohodului Domnului. Cei dornici vor opera schimbările și vor avea această Slujbă în singura variantă acceptată de Biserică, cea adevărată.
Presbiter Iovița Vasile

Din starea I-a:
56.Urmașii lui Iuda,
Din izvor adăpați
Și cu mană săturați demult în pustiu
În mormînt Îl pun pe Hrănitorul lor.

58.Îngîmfat Israil,
Ucigaș popor!
Pentru ce pe Varava, pătimaș slobozi
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstignești

62.Pizmăreț popor,
Ucigaș blestemat!
Rușinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama și de giulgiurile Lui

Din starea a II-a au fost eliminate următoarele patru strofe:

33.Tu, Cel ce ești
De viață dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit,
Ba chiar și pe morții lor îi înviezi.

42.O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna!
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii.
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osîndit?

51.O, iudeilor!
Rușinați-vă măcar de morții
Înviați de Dătătorul vieții lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-ați ucis.

62.Cel făr-de-nceput,
Veșnice Părinte, Fiu și Duh Sfant,
Întărește stăpînirea-mpăraților
Împotriva dușmanilor, ca un Bun.

Din starea a III-a au fost cenzurate, prin eliminare, aceste strofe:
7.Cei hrăniți cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul

9.O, ce nebunie!
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe Profeți.

12.Zis-a înțeleptul:
Groapă adîncă este
Gîtlejul jidovilor

13.La viclenii jidovi,
Căile lor strîmbe,
Curse și ciulini sunt.

24.Pier răstignitorii,
Împărate a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25.Toți pier împreună
În groapa pierzării,
Bărbații sîngiuirilor.

Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paşti.
Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor.
Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece.
Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.
Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor, fără ştirea mulţimii.
Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştile.
Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.
Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim?
Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra.
Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii mei?
Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut; acolo să pregătiţi.
Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile.
Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El.
Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşti, mai înainte de patima Mea,
Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu.
Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi împărţiţi-l între voi;
Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei, până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.
Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând: Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.

Adevărul se stabileşte, în vremurile noastre, în instanţele de judecată. Cel puţin, aşa se pretinde. S-ar putea întâmpla ca un preot să depună mărturie în faţa instanţelor de judecată. În acest caz, asemenea tuturor oamenilor, preotului i se va cere să rostească un jurământ care are următorul conţinut: ,,Jur să spun adevărul şi numai adevărul şi să nu ascund nimic din ceea ce ştiu’’. Prestând acest jurământ, preotul va fi obligat să scoată la lumină şi fapte pe care enoriaşul său le-a mărturisit la Sfânta Spovedanie, săvârşind în acest fel un mare şi de neiertat păcat: divulgarea secretului Spovedaniei. De aceea, se cuvine ca preotul să aibă discernământ în rostirea jurământului sau să se abţină.

Mărturisirea, dreaptă sau strâmbă, trece dincolo de instanţele de judecată. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere să mărturisim pentru El înaintea tuturor necredincioşilor lumii acesteia: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri’’ (Matei 10, 32). Biserica lui Hristos mărturiseşte întotdeauna drept înaintea tuturor oamenilor. În opoziţie, şi sectarii şi cei din bisericile mincinoase, şi ecumeniştii, poate şi necredincioşii sau păgânii, precum mahomedanii sau budiştii, pot să-L mărturisească pe Hristos, dar mărturia lor este mincinoasă. Când rostim, la Sfânta Liturghie sau în rugăciunile noastre particulare, Crezul, atunci mărturia noastră este dreaptă. Dacă ne abatem de la această mărturisire, precum ereticii catolici, cu Filioqe şi cu toate rătăcirile lor, mărturisirea noastră devine strâmbă.

Nu se cuvine, aşadar, să-L mărturisim pe Domnul Iisus Hristos ca fiind numai Om, cum făceau ereticii arieni şi cum fac martorii lui Iehova, nici ca având o singură fire, ca monofiziţii, nici ca având o singură voinţă, ca monoteliştii, nici ca fiind un simplu întemeietor de religie, alături de Buda şi Mahomed, cum pretind ecumeniştii de astăzi, ci drept: ,,Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel Ce este deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut’’.

În calendarul nostru bisericesc sunt pomeniţi Sfinţi care au mărturisit drept despre Dumnezeu. Aceştia se numesc ,,Mărturisitori’’. Aşa este, de pildă, Sfântul Maxim Mărturisitorul, care a spus: ,,Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul (rău-credincios, n. a.), eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul’’.

Presbiter Iovița Vasile

Furtul din bunurile aproapelui, mai mari sau mai mici, cade sub incidenţa acestei Porunci Dumnezeieşti. Sunt oprite de Biserica noastră, care îndeamnă pe săvârşitori la restituirea celor furate şi la pocăinţă. Nu despre aceste furturi va fi acest cuvânt, ci despre furtul la scară planetară săvârşit de mai marii lumii, prin declanşarea crizei mondiale. Pentru că trebuie să spunem că această criză nu a răsărit din pământ, ci a fost declanşată, după un plan minuţios deliberat, pentru sărăcirea şi înrobirea popoarelor. Toate pierderile unor popoare întregi sunt câştiguri, prin furt, pentru mai-marii lumii.

Vă aduceţi aminte cum, în anii trecuţi, băncile, proprietatea străinilor, s-au arătat foarte generoase în acordarea de împrumuturi populaţiei României. Cei care conduc băncile ştiau ce urmează. Ştiau ca va veni vreme de criză, aşa încât acordau cu generozitate împrumuturi, în condiţii înrobitoare, dictate de ei. Parte din români, nesăbuiţi, lacomi şi iubitori de arginţi şi de averi fără măsură, s-au grăbit să meargă şi să se împrumute, uneori numai pe bază de buletin, socotind că îşi vor asigura bunăstarea şi traiul lipsit de griji şi vor restitui, în timp, banii primiţi. Necugetate planuri! Asemenea bogatului căruia i-a rodit ţarina îmbelşugat. După puţină vreme de deşarte iluzii, în vieţile acestor oameni au început să se împlinescă dureros spusele Sfintei Scripturi: ,,Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la Credinţă şi s-au străpuns de multe dureri’’ (I Timotei 6, 9-10).

Vedem cum ne îndeamnă Sfintele Scripturi să ne ferim de lăcomie şi de iubirea de argint, adică de bani. Dacă oamenii ar fi urmat acestor îndemnuri, unii chiar au făcut-o, ar fi fost feriţi de tragediile ce se întâmplă sub ochii noştri. Nu-şi mai pot plăti datoriile, cad în deznădejde şi se sinucid. Nu este aceasta ruină şi pierzare? Ba da! Dar bieţii oameni şi-au făcut nişte socoteli nesăbuite: poate nu va fi chiar cum spun Scripturile Sfinte. Este exact aşa cum ne spun ele! Cuvintele lui Dumnezeu se împlinesc. Dacă am ştiut aceste cuvinte, de ce nu le-am dat crezare la vremea cuvenită? De ce ne-am făurit iluzii, crezând că străinii care cârmuiesc România au ca scop suprem bunăstarea românilor? Pentru că nu vrem să credem celor spuse de Mântuitorul: ,,Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece’’ (Matei 24, 35).

Presbiter Iovița Vasile

Domnul Dumnezeu a creat cea dintâi pereche de oameni, Adam şi Eva, i-a binecuvântat, spunându-le: ,,Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi’’ (Facere 1, 28). Legătura aceasta dintre bărbat şi femeie a constituit modalitatea aleasă de Dumnezeu pentru înmulţirea neamului omenesc. După venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, legătura dintre bărbat şi femeie se binecuvântează prin Sfânta Taină a Nunţii, dată exclusiv Bisericii. Prin ea se întemeiază familia creştină, în lăuntrul căreia naşterea de prunci pentru împărăţia lui Dumnezeu este datorie de căpetenie a celor doi soţi. Legătura trupească între cei doi este, aşadar, îngăduită numai între hotarele binecuvântate ale căsătoriei.

Legătura trupească dintre persoane necăsătorite se numeşte curvie. Când persoanele sunt căsătorite şi păcătuiesc împreună, deşi ţin de familii diferite, păcatul capătă un spor de gravitate şi se numeşte preacurvie.

Orice legătură dintre bărbat şi femeie, fără binecuvântarea Bisericii prin Sfânta Taină a Cununiei, este desfrânare, chiar dacă ea s-a oficializat în faţa autorităţilor civile. Înţelegem acum de ce sectarii, membrii bisericilor mincinoase, păgânii, necredincioşii, ateii trăiesc în curvie, ceea ce le închide calea spre împărăţia lui Dumnezeu, după cuvântul Biblic: ,,Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici desfrânat, sau necurat sau lacom (care este închinător la idoli), nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu’’ (Efeseni 5, 5).

Diavolul ştie foarte bine că viaţa omului îşi are cursul firesc numai prin Taina Bisericii, de aceea lucrează cu multă ardoare pentru a-i împiedica pe tineri să păşească în faţa Sfântului Altar, şi a-i face să trăiască în păcatul desfrânării. El a inspirat şi a răspândit, prin interpuşi, conceptul căsătoriei de probă. El dă putere vrăjitorilor de a lega cununiile, încât tinerii, chiar dacă doresc sincer, nu pot ajunge să se însoţească prin Taina Nunţii, până când blestemata legătură nu este desfăcută prin rugăciunile Bisericii. El a inspirat pe legiuitori să nu pună nici un preţ pe adevărata unire dintre bărbat şi femeie, cea din Biserică. El incită la sexualitate dezmăţată prin pornografie şi emisiuni televizate incitante şi neruşinate. El împinge la păcate precum beţia, cântările şi vorbele spurcate, îmbrăcăminte necuviincioasă şi altele, care toate sfârşesc în desfrânare.

Dumnezeieşti cuvinte a rostit Mântuitorul Iisus Hristos, vrând să pună stavilă pornirilor păcătoase din trupul omului : ..Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a săvârşit adulter în inima sa’’ (Matei 5, 28).

Presbiter Iovița Vasile

Este a şasea din cele zece Porunci date de Dumnezeu, prin Moise, poporului Israel şi lumii întregi. Călcarea acestei porunci este de o gravitate deosebită şi se numeşte păcat strigător la cer, după cum spune Dumnezeu Însuşi lui Cain, ucigaşul fratelui său, Abel: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10).

Viaţa este darul lui Dumnezeu, unic şi nerepetabil. Datori suntem să punem preţ pe acest dar, deoarece viaţa aceasta pământească este timpul în care suntem chemaţi să ne lucrăm mântuirea. Nu ne este îngăduit să ridicăm viaţa aproapelui, dar nici propria noastră viaţă, prin sinucidere. Această poruncă se încalcă şi atunci când unei femei însărcinate i se provoacă avortul, adică se curmă viaţa unei fiinţe nevinovate, lipsită de apărare, care nici măcar nu ajunge să vadă lumina zilei. În anii care au urmat după revoluţia din 1989, societatea românească a evoluat spre mai rău şi prin numărul mare de avorturi. A fost an în care au fost suprimate vieţile a peste un milion de prunci nevinovaţi, ceea ce este o grozăvie fără seamăn! Sa ne imaginăm că aceşti prunci ar fi fost lăsaţi să se nască şi ei ar fi înfrumuseţat românimea, prin nevinovăţia lor. Vinovaţi de acest păcat sunt femeile care solicită avortul, soţii lor, care le îndeamnă sau consimt la acest act criminal, mijlocitorii şi medicii care provoacă avorturile. Biserica a rămas singura care apără, cât îi este cu putinţă, viaţa pruncilor care urmează să se nască. De aceea este privită cu ură de slujitorii satanei, care încurajează avortul prin legi permisive. Greu răspuns vor da toţi aceştia la Judecata lui Dumnezeu!

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28). Vorbim totuşi de o ucidere sufletească nu în sensul propriu, al nimicirii acestuia, ci în sensul afundării acestuia în păcate necurmate, neurmate de pocăinţă. Ucigaşi sufleteşti sunt ereticii de toate felurile, care răspândesc învăţătura lor pierzătoare ca pe o otravă, şi care duc multe suflete în rătăcire şi implicit în pedeapsa veşnică a iadului. Ucigaşi sunt socotiţi şi cei care îndeamnă pe aproapele la păcat, sau îi favorizează înfăptuirea păcatului, sau sunt ei înşişi sminteală altora. ,,Cel care urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este’’ (I Ioan 3, 15).

Războaiele, revoluţiile, pogromurile, genocidurile au fost şi sunt încălcări organizate ale acestei Porunci Dumnezeieşti.

Presbiter Iovița Vasile

Trăim istoria mîntuirii noastre. Intrarea Domnului în Ierusalim ne apropie de mîntuitoarele Sale Patimi, de răstignirea și moartea Sa pe Cruce și de biruința asupra morții, prin Învierea Lui celei de a treia zi.

Efuziunea cu care l-au primit evreii vremii a fost într-adevăr pilduitoare, și Sfinții Evangheliști au consemnat-o spre aducere aminte, în vecii vecilor:
,,Au adus asina și mînzul și deasupra lor și-au pus veșmintele, iar El a șezut peste ele. Și cei mai mulți din mulțime își așteneau hainele pe cale, iar mulțimile care mergeau înaintea Lui și care veneau după El strigau: Osana Fiul lui David. Binecuvîntat este cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!’’ (Matei 21, 7-9).
În entuziasmul acela general. Doar Iisus nu se bucura, deoarece în zare se profila Golgota unde, după puține zile, cei care-l primeau acum cu bucurie nestăvilită vor striga cu mințile întunecate de ură: Răstignește-L! Răstignește-L! Apoi, vedea vremea apropiată, anul 70, cînd Ierusalimul va fi nimicit, statul Israel va fi desființat și iudeii vor fi risipiți în lume. A fost momentul în care Iisus a plîns pentru pustiirea Ierusalimului (Luca 19, 41).

Asemenea mulțimilor ierusalimitene din acea vreme, și noi primim astăzi ramuri pe care le vom duce acasă și le vom așeza la icoane.

Cel ce pe mînzul asinei a primit a ședea, pentru mîntuirea noastră, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților șă ne mîntuiască și să ne miluiască pe noi, ca un Bun și de oameni iubitor. Amin.

Presbiter Iovița Vasile

Dumnezeu a statornicit între copii şi părinţi relaţii fireşti, Dumnezeieşti, de iubire. Orice societate omenească este una sănătoasă atâta vreme cât este alcătuită din familii sănătose, duhovniceşte vorbind. Relaţiile din sânul familiei nu pot fi guvernate decât de Poruncile lui Dumnezeu. Încercarea de a substitui aceste Porunci cu cine ştie ce sisteme ,,morale’’, ticluite de mintea omului, este un eşec din capul locului. Nici nu trebuie să teoretizăm prea mult despre legăturile dintre copii şi părinţi, deoarece Dumnezeu le-a aşezat într-un făgaş atât de înţelept, încât acestea se pot desfăşura în cea mai bună rânduială. Aşa cel puţin ar trebui să fie.

Din păcate, societăţile contemporane au tendinţa, uşor de sesizat, de a submina aceste legături familiale. Copiii sunt încurajaţi să nu mai asculte de părinţi. De cealaltă parte, părinţilor li se impun obligaţii sociale inutile, artificial create, spre a avea cât mai puţin timp de a petrece în familie. Pornind de la cazuri izolate de violenţă asupra copiilor şi invocându-le ca justificare, legiuitorii au elaborat legi care să reducă autoritatea părinţilor. Astfel, copilul îşi poate denunţa părinţii pentru incidente minore, iar sancţiunile pot merge până la decăderea lor din drepturile fireşti. Scăpaţi de sub grija părinţilor, copiii alunecă spre tot felul de tentaţii periculoase şi asistăm la multe drame prin care trec, deopotrivă, copiii şi părinţii. Societatea devine astfel un organism bolnav, în aceaşi măsură în care familiile sunt subminate. Cine are interesul ca familiile să fie slăbite şi societatea să ajungă în suferinţă? Puterile întunericului, slujitorii diavolului care lucrează din umbră, iar atunci când ies la arătare pozează în binefăcători ai umanităţii şi dau lecţii de morală.

Remediul este cunoscut, la îndemână oricând şi este propovăduit din faţa Sfintelor Altare: întoarcerea la Dumnezeu şi la Biserica Ortodoxă. Oricâte schimbări şi mutaţii s-ar produce în lumea aceasta, Biserica rămâne singura instituţie care păstrează nealterate Poruncile Dumnezeieşti şi-i cheamă pe oameni la bună şi dreaptă vieţuire. Acest fapt explică de ce Biserica lui Hristos este ţinta atâtor atacuri, din partea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.

Presbiter Iovița Vasile

Nici nu ne gîndim să punem la îndoială acest fapt. Cine dorește să se documenteze temeinic, să deschidă Sfanta Evanghelie și la sfîrșitul ei va găsi înscrisă data Sfintelor Paști începînd din anul 1961, pînă-n 2118, deci pe 148 de ani. E de la sine înțeles că această parte a Pascaliei Ortodoxe a fost alcătuită înainte de de 1960, cînd mulți poate nici nu eram născuți. Părinții Bisericii care au lucrat la Pascalie au avut în față toată documentația necesară, inclusiv calendarul evreiesc, și dacă e fost necesar să amine Sărbătoarea Învierii cu o săptămînă, au operat această cerință, pentru a nu sărbători împreună cu evreii. Nu ne este dat nouă, celor de-acum, să hotărîm peste ce au stabilit Părinții Bisericii. Al nostru este să respectăm munca lor și să sărbătorim după Pascalia corectă pe care ne-au lăsat-o.

Luăm și analizăm data Sfintelor Paști din anul acesta, aplicînd exigențele formulate de Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic din 325.
1.Echinocțiul de primăvară. S-a petrecut pe data de 20 martie.
2.Luna plină de după echinocțiu e în 13 aprilie.
3.Întîia Duminică după luna plină este, firesc, 20 aprilie.
4.Amînarea Sfintelor Paști cu o săptămîna, în cazul în care aceasta ar coincide cu paștile evreilor.

Anul acesta, 14 nisan coincide cu 12 aprilie. Așadar, evreii încep sărbătoarea paștilor pe 12 aprilie și o încheie în 18 aprilie, după Sfanta Scriptură prin care Dumnezeu spune că paștile evreiești durează șapte zile (Ieșire 12). Nici mai mult, nici mai puțin. Nu poate fi vorba ca paștile evreiești să coincidă cu Sfintele Paști ale Bisericii Ortodoxe.

Cei de la sinagogă au ieșit cu comunicate mincinoase, precum că paștile jidanilor se încheie pe 20 aprilie, caz în care s-ar fi suprapus o zi cu Paștile noastre. Cei care au căzut în această capcană s-au alarmat imediat și au hotărît, cu de la sine putere, să sărbătorească Învierea Domnului pe 27 aprilie! Imensă eroare!, după ce ai început Postul pe 3 martie și ai ținut Duminicile postului la vremea lor. Ce facem, lungim noi Postul cu încă o săptămînă și ne separăm de Biserică? Dacă evreii mint că paștile lor țin pînă-n 8 mai, noi nu mai sărbătorim Învierea Domnului?

Îî rog pe toți cei care au plecat urechea la manipulările evreiești să rămînă în buna rînduială a Bisericii noastre deoarece, cum am arătat, data Sfintelor Paști a fost stabilită corect, respectîndu-se cu rigoare hotărîrile Părinților de la Sinodul I Ecumenic.
Presbiter Iovița Vasile

Este Duminica întâia sau a şaptea zi a săptămânii? Răspunsul trebuie nuanţat. Pentru evreii necredincioşi, care nu L-au primit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Duminica este ziua întâia a saptămânii, deoarece ei păstrează sâmbăta ca zi de odihnă, socotită de ei ziua a şaptea. Biserica lui Hristos a primit de la Mântuitorul ei, ca zi de odihnă, Duminica, prin urmare, aceasta este ziua a şaptea. Porunca Decalogului, citată la început, este mai amplă şi are următorul conţinut: ,,Lucrează şase zile şi-ţi fă treburile tale. Iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tău, nici sluga ta…’’ De-aici se vede cu limpezime că Duminica urmează celor şase zile lucrătoare şi este ziua a şaptea, ziua de odihnă. Însăşi ordinea creaţiei ne spune că în şase zile a făcut Dumnezeu lumea, iar în a şaptea zi S-a odihnit (Ieşire 20, 11). De două mii de ani Biserica a păstrat această rânduială sfântă.

În anul 2010, în calendarele bisericeşti ce s-au tipărit, s-a schimbat această rânduială. Adică ziua de Duminică a ajuns a fi socotită drept ziua întâia a săptămânii, împotriva oricărei logici. Este ca şi cum am spune că Dumnezeu S-a odihnit întâi, apoi a început lucrarea creaţiei; este ca şi cum Mântuitorul ar fi înviat şi apoi ar fi urmat Sfintele Sale Patimi. Dacă în Biserica Ortodoxă poate cineva să exprime un punct de vedere, îmi îngădui să spun că trebuie să revenim la tradiţia bimilenară a Sfintei Biserici. Faptul ca s-a invocat introducerea aceleaşi rânduieli, străine Ortodoxiei, şi în celelalte Biserici surori, nu are relevanţă. O eroare nu poate fi temei pentru altă eroare.

Mă tem că acesta nu este decât un pas menit să erodeze Tradiţia cea Sfântă a Bisericii Ortodoxe. Totul se face calculat, cu paşi mărunţi, pe nesimţite, cred ei. Ei bine, se simte, se vede, se constată că există tendinţa aceasta nefastă de a schimba sfintele rânduieli ale Bisericii noastre. Sfântul Apostol Pavel s-a ridicat pentru păstrarea neschimbată a Evangheliei, dar şi a tuturor celor primite: ,,Mă mir că aşa degrabă treceţi de la Cel Care v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit, – să fie anatema! (Galateni 1, 6-9). Oare ştiu distinşii noştri ecumenişti ce înseamnă anatema?

Presbiter Iovița Vasile

Moment istoric cutremurător

Papei Francisc, pe patul de moarte, i se dau sedative si urla groaznic in salon că au venit demonii sa îi ducă sufletul în iad; urlă si implora întruna apropiații să îi indeparteze creaturile hidoase, care au venit rînjind să-i smulgă cu sila sufletul; strigă si imploră pe toți să nu rămană în ereziile și rătăcirile lui, ca să nu se ducă și ei în iad; strigă să se ducă toți la Biserica Ortodoxă pentru că ea e singura Biserică Adevarată din lume.

https://vm.tiktok.com/ZNdN58Rj7

Ioan

Mare conferință teologică în Liverpool. Conferențiari: Matei Vulcănescu și Mihai Negrean, în tandem. Cei doi au dorit să explice lumii cum sunt dumnealor persecutați de episcopii ecumeniști, pentru faptul că au întrerupt pomenirea. Sala a devenit neîncăpătore, se călcau unii pe alții pe picioare, de aceea a fost necesară intervenția lui Vulcănescu: Suntem mulți, dar trebuie să încăpem toți. Cei de pe scări, vedeți că acolo sunt niște locuri.

Camera era fixată bine asupra celor doi, și niciun moment nu a fost indreptată spre sală, ca să vedem și noi auditoriul. Știți de ce? Sala era goală și cei doi au jucat acest teatru ieftin pentru a arăta, chipurile, audiența impresionantă de care se bucură. Așa fac toți care intră în derivă și în criză de legitimitate. Vopsec frumușel cioara și ne-o prezintă drept porumbel.

M. Vulcănescu a avut un traseu sinuos și suspect. Întai s-a aciuat în Mitropolia Pireului. După o vreme, a plecat în Anglia, în jurisdictia Patriarhiei Ecumenice a Antiohiei. Pentru motive de el cunoscute, a fost caterisit. A avut o tentativă de a intra în Biserica Ortodoxă Bulgară, dar a fost respins, așa rămînînd în afara Bisericii lui Hristos, pentru că nici în Romania nu e primit. De-l vei întreba din care Biserică face parte, nu va putea da un răspuns.

În aceste circumstanțe, și-a făcut un obicei în a-i denigra pe Sfinți, a contesta, a nega, a arunca cu venin. Nici Sfantul Părinte Dumitru Stăniloae n-a scăpat de limba ascuțită a Vulcănescului. Comunitate eclezială nu are, pentru că lumea s-a convins de calitățile sale, și totuși, în Anglia duce-o viață fără greață. Banii nu-i lipsesc, se vede prea bine.
Așa se face că l-a invitat pe Mihai Negrean, care a venit din sătucu-i de departe ca să explice celor dornici să-l asculte, cum duce dînsul lupta cea mare împotriva episcopilor ecumeniști. Tată a șase copii, a lăsat toate baltă și a zburat în Regatul Unit pentru a pune la cale cacealmaua de care am scris mai sus.

Cui prodest? Lor, în primul rînd.

Presbiter Iovița Vasile

Dumnezeu fiind Unic, firesc ar fi ca Preasfântul Său nume nici să nu aibă formă de plural. Din păcate, rătăcirile, uzanţele şi obişnuinţele omeneşti, ca şi imperfecţiunile limbilor au făcut să vorbim şi de ,,dumnezei’’. Pentru că neamurile aflate în întunericul păcatului şi al neştiinţei se află în afara Revelaţiei Dumnezeieşti, prin urmare, necunoscând pe Adevăratul Dumnezeu, îşi născocesc ,,dumnezei’’, după închipuirea lor. Aceasta l-a făcut pe scriitorul sfânt să însemneze precum că ,,toţi dumnezeii păgânilor sunt idoli’’ (I Paralipomena 16, 26), iar pe Psalmistul David să scrie fără echivoc: ,,Toţi dumnezeii neamurilor sunt demoni’’ (Psalmul 95, 5). Ce rătăcire mai mare poate fi decât aceea de a-ţi face din diavolul un dumnezeu, căruia să-i slujeşti? Sfântul Prooroc Ieremia (16, 20) se întreba cu nevinovată naivitate: ,,Poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei?’’ Poate! Aşa şi-au făcut dumnezei mincinoşi budiştii, mahomedanii, şintoiştii şi toţi ceilalţi din aşa numitele ,,religii’’ ticluite de cutezanţa omenească. Vin apoi şi ne vorbesc de Buda şi de Allah ca de Dumnezeu sau Îl pun pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe acelaşi plan cu Mahomed. Ce blasfemii! Şi mai mult, vor să unească tot acest amalgam de credinţe demonice cu Dreapta noastră Credinţă! Ei bine, acest fapt de cutezaţă nebună este posibil numai pentru minţile bolnave de necredinţă şi răutate. Biserica Ortodoxă nu se va uni niciodată cu credinţele demonice. Unească-se toate rătăcirile, ca să dea o rătăcire şi mai mare. Aceea va fi ,,religia’’ cea fără dumnezeu în care antihristul se va da pe sine drept dumnezeu (II Tesaloniceni 2, 4). Dar atunci sfârşitul acestui veac va fi aproape şi toţi lucrătorii fărădelegii, ai necredinţei şi ai relelor credinţe vor fi duşi în focul pedepsei veşnice. Atunci vor striga cei drepţi, laolaltă cu Sfântul Prooroc Isaia: ,,Doamne, Dumnezeul nostru, avut-am peste noi şi alţi stăpâni afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău’’ (26, 13).

Până atunci, cinstite cititorule, care-ai cunoascut pe Adevăratul Dumnezeu, nu înceta a te închina Lui, nu înceta a mărturisi cu toată fiinţa ta, laolaltă cu Sfânta Biserică a lui Hristos: ,,Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute’’. Şi să continui mărturisirea ta până la sfârşitul Crezului şi al vieţii tale.

Presbiter Iovița Vasile

Numele lui Dumnezeu este mai presus de orice nume. Nu sunt graiuri nici cuvinte, ale căror glasuri să preamărească îndeajuns Preasfântul nume al lui Dumnezeu. Numele Lui, rostit cu evlavie în orice limbă a pământului, înnobilează şi sfinţeşte acea limbă. Simfonia cerească, în care miriadele de Îngeri slăvesc numele Preasfinte Treimi fără încetare, ar trebui să se regăsească şi pe pământ, deoarece şi acesta este populat de făpturile lui Dumnezeu. Biserica lui Hristos cântă la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac’’, şi glasurile ei se unesc cu glasurile cereşti. Orice învăţătură sfântă şi dreaptă, rostită de slujitorii bisericeşti, este în numele Preasfintei Treimi, a Tătălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, ceea ce incumbă primirea şi ascultarea acelei învăţături.

Puterile iadului nu suferă ca numele Domnului să fie preamărit, după cuviinţă, de toată făptura. De aceea îşi inspiră şi îşi îndeamnă slujitorii lor diavoleşti dintre oameni să aducă grele hule numelui Preasfânt. Şi aceştia işi ascultă stăpânii, mergând de la tăgăduirea existenţei lui Dumnezeu până la rostirea celor mai josnice cuvinte la adresa Lui. Piaţa este plină de cărţi blasfemiatoare, prin care, cei ce şi-au vândut sufletele, se întrec în a batjocori numele lui Dumnezeu. Orice om de bună Credinţă se cutremură auzind ce poate ieşi din mintea unui om, adus la existenţă, totuşi, de Bunul Dumnezeu.

Vremurile se îndreaptă într-acolo, încât nu va mai fi îngăduit măcar să se pronunţe numele Preasfânt. Vor veni timpuri de mărturisire pentru unii şi de mucenicie pentru alţii. Sfântul Apostol Petru a scris pentru învăţarea noastră: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte. Nimeni dintre voi să nu suferă ca ucigaş, sau ca fur, sau ca făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine. Iar de suferă precum un creştin, să preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta. Ci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?’’ (I Petru 4, 12-16).

Presbiter Iovița Vasile