,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere. Avem pentru adevăr” (II Corinteni 13, 8).

Părintele Justin Pârvu, deținut politic, mare legionar, mare dușman al Poporului, s-a îngrijit din vreme pentru alcătuirea unui Pomelnic care să cuprindă numele Românilor care au pătimit în temnițele comuniste, în regimul sălbatic instaurat la noi de evrei, după al doilea război mondial. A fost un adevărat genocid despre care istoricii noștri se feresc să vorbească și să scrie. Se tem de adevăr? Probabil. Eu știu bine afirmația unui evreu, de nuanță fariseică, Sfântul Apostol Pavel, care și-a ,,trădat” neamul, atunci când a crezut în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. A scris Apostolul Neamurilor: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere. Avem pentru adevăr” (II Corinteni 13, 8). Și mai mare putere avem pentru Adevăr.

Pentru alcătuirea Pomelnicului a fost însărcinat Monahul Theodor Popescu, de la Mănăstirea ctitorită de Cuviosul Părintre Justin. Cu mijloace puține, cu surse de documentare aflate sub lacătele actualilor antihriști, Monahul a reușit să adune între coperți aproximativ 10 000 de nume de Români, victime ale unor păgâni feroce, cu pretenții de popor ales. E mult? E puțin?

Așa a apărut Mic Pomelnic, distribuit clandestin prin Biserica noastră, pentru ca preoții iubitori de adevăr să-i pomenească pe cei Dreptmătitori la Sfânta Liturghie, iar pe ceilalți măcar la Psatire. Printre ne-ortodocșii inserați în Pomelnic, se numără și evreii., ca o dovadă de cât de mult i-a urât legionarul Justin Pârvu pe acești alogeni.

Așadar, Mic Pomelnic este unul mare. Cel mai mare din câte știu. Dar este mic pentru că el cuprinde cam o sutime din numărul Românilor care au pătimit de mâna acestor alogeni ovrei. Vorbim de genocidul evreilor împotriva Românilor? Punem dovezile pe masa, cu nume, prenume și sumare date.

Ne acuză pe noi a o de holocaust? Să aducă dovezi, liste, documente ale vremii și să ni le prezinte. Nu sunt în stare să furnizeze nici măcar un nume! Toată trevatura lor este o țesătură de minciuni A fost pogrom la Iași? Când niște alogeni pripășiți pe Pămânr Români trag și ucid Românii care mergeau pe front, toate legile ospitalității încetează. Se aplică legile din vremea războiului, pentru a cruța viețile Românilor asupra cărora se trăgea din casele evreilor. Așa s-a ajuns ca o să fie arestați, întemnițati, trimiși în vagoane, în condiții inumane. Când ești criminal, nu te poți plânge de relele tratamente la care ești supus, tu care ai curmat vieți de Ostași Romani care te-au primit în Pâmântul lor. Punct. Nu mai discutăm!

Holocaustul n-a existat. A fost inventat de gheșeftari, pentru a pune asupra Românilor o vină imaginară și a acoperi atrocităților părinților lor asupra Poporului Român. Pentru a dobândi niște foloase materiale de la cei pe care îi urăști, pentru că cred în Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos.

Vă dau un exemplu de manipulare mediatică a oamenilor naivi. Evreii Ion Iliescu,Petre Roman și Silviu Brukan au pus la cale procesul și l-au ucis pe Nicolae Ceaușescu. Imediat propaganda mincinoasă s-a pus în mișcare și ne-a informat că Poporul.mân și-a ucis conducătorul.Și de-aici, ,,vai de poporul care își ucide conducătorul în ziua de Crăciun”.

Pe Ceaușescu l-au ucis Iliescu, Roman și Brukan, și au ales Ziua Nașterii Domnului cu gândul ascuns de a profana această Sărbătoare Sfântă …

Dacă ar fi fost voia Românilor, Ceaușescu ar fi rămas în viață. Românii nu sunt popor criminal. Românii i-ar fi hotărât, l-au fi cruțat dela moarte. Dar au hotărâtt evreiașii , trioul menținat mai sus, și aceștia nu cunosc ce este mila, omenia, așa că l-au împușcat cu sânge rece.

Vina a fost aruncată asupra Poporului Român, ei rămânând curați, inocenți. Înțelegeți manipularea? Dacă da – e bine. Dacă nu – nu are rost să se mai piardă timpul cu tine.

Presbiter Iovița Vasile


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *