Metoda reducerii la absurd

De două ori am scris acest articol, de două ori mi-a fost șters fără urmă, de cenzura statului de drept, aflat sub dominația jidanilor. M-au urmărit până mi-am pus semnătura, apoi mi l-au șters, și n-am putut nicicum să-l recuperez. Promit să nu mă las până nu va ajunge pe blog.

Reiau. În România nu a existat holocaust. Holocaust înseamnă ardere de tot a unui animal adus ca jertfă. Românii nu practică un asemenea ritual păgân. Noi, Ortodocșii, avem Jerfa cea Nesângeroasă adusă la Sfânta Liturghie. Altceva nu ne mai trebuie. Înaintașii noștri aveau același Crez. Pentru nimic în lume, n-ar fi jertfit vreun evreu, arzăndu-l în întregime. Nici nu l-ar fi ucis în alt mod, pentru că Evanghelia Mântuitorului nu îngăduie să ridici mâna asupra vreunui om. Necum să-l ucizi și să-l arzi în întregime.

N-a existat holocaust în România. Au existat represalii justificate împotriva evreilor care au deschis focul împotriva armatelor Române și germane, care se îndreptau spre front. Aceste represalii nu sunt creștinești, dar sunt justificate din punct de vedere al armatei. Ai atacat, ți se dă replica. În Iași, au pierit câteva sute de evrei, din casele cărora s-a tras asupra Armatei Române. Mișelie mai mare ca aceasta, nu poate exista. Când comiți asemenea mârșăvii, în loc să taci, te-apuci să minți și să revendici!

Să ne dumirim. Evreii pretind că în perioada 1941 – 1944, Românii au ucis 600 000 de ovrei Oare?
În perioada respectivă, de 4 ani, avem 1460 de zile X 100 de victme, înseamnă 140 000 de ovrei morți nevinovați. Unde-I diferența până la 600 000?

Haideți să dublăm cifra, și să spunem că Românii au ucis câte 200 de ovrei pe zi. Avem 1460 de zile X 200 = 292 000. Suntem departe de ce spun, în chip mincinos, ovreii.

Presbiter Iovița Vasile (va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *