Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, în Cartea Proorocului Isaia, capitolele 36-37, relatează despre confruntarea armată dintre sirienii conduşi de Sanherib, şi iudei, în frunte cu regele Iezechia. Pentru iudeii din Ierusalim, situaţia era disperată: cetatea fusese împresurată şi izolată, populaţia era înfometată şi istovită de lupte. Căderea cetăţii părea iminentă. Atunci regele sirian Sanherib a recurs la o stratagemă devastatoare în orice altă împrejurare: războiul psihologic, care constă în demoralizarea adversarului şi împingerea lui în deznădejde totală. A trimis, aşadar, un sol care a spus iudeilor: ,,Iezechia să nu înşele credinţa voastră, zicând: Domnul ne va scăpa! Oare dumnezeii neamurilor au scăpat fiecare ţara lui din mâna regelui Asiriei? Unde sunt dumnezeii Hamatului şi Arpadului şi ai Samariei? Scăpat-au ei, oare, Samaria din mâna mea? Care din toţi dumnezeii ţărilor acestora au scăpat ţara din mâna mea, ca Domnul Dumnezeul vostru să elibereze Ierusalimul din mâna mea?’’
Cutezanţa lui Sanherib a fost nebunească. Hula pe care el a adus-o Dumnezeului Adevărului a întristat pe Iezechia şi pe iudeii credincioşi. Regele şi-a sfâşiat veşmintele şi a intrat în templu. Teribil păcat este acesta să-L socoteşti pe Dumnezeu, Creatorul tuturor, asemenea dumnezeilor mincinoşi ai neamurilor, despre care Psalmistul ne spune că sunt demoni (Psalmul 95, 5). Aşa ne întristăm şi noi când ecumeniştii Îl socotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos întemeietor de religie, asemenea lui Buda sau Mahomed.
Dumnezeu a ascultat rugăciunea fierbinte a regelui Iezechia şi a trimis pe Sfântul Prooroc Isaia, ca să-i spună acestea: ,,Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Nu te teme de cuvintele pângăritoare pe care le-ai auzit din partea slujitorilor regelui Asiriei. Iată, voi pune în el un astfel de duh, că va primi o veste şi se va întoarce în ţara lui şi acolo va cădea în ascuţisul sabiei… Nu va intra în această cetate şi nu va arunca nicio săgeată. Nu va porni împotriva ei cu scut şi nu o va înconjura cu valuri. Pe calea pe care a venit se va întoarce şi nu va intra în cetatea aceasta’’.
Evenimentele s-au desfăşurat întocmai. Dumnezeu a trimis îngerul său şi i-a lovit pe asirieni, încât dimineaţa s-a văzut o întindere mare, plină de cadavre. Imediat, regele Sanherib a ridicat tabăra şi a plecat. Deznodământul a fost acesta: ,,Pe când se închina în templul lui Nisroc, dumnezeul său, Adramelec şi Sareser, feciorii lui, l-au lovit cu sabia si au fugit în ţinutul Ararat’’.
Întâmplările acestea sunt pline de învăţăminte pentru cei ce hulesc pe Dumnezeu. Dar cum din aceste întâmplări învaţă tot cei înţelepţi, nu avem nădejde prea mare că toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu se vor înţelepţi.
Presbiter Iovița Vasile