,,Cine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; iar cine va pierde viaţa sa, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scapa’’ (Marcu 8, 35). Acest adevăr al cuvintelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos l-a ilustrat în chip mucenicesc Sfânta Anastasia Romana. ,,Anastasia’’ înseamnă în limba greacă ,,Înviere’’, căci fiecare din noi trăim întru nădaejdea învierii morţilor şi a vieţii veşnice.
Sfânta Muceniţă Anastasia Romana a trăit în vremurile cumplite ale persecuţiilor împotriva Bisericii lui Hristos. Abia avea trei ani când a rămas orfană, însă Dumnezeu i-a purtat de grijă şi a călăuzit-o pe calea mântuirii. A fost luată de o cinstită călugăriţă, Sofia, şi a crescut în mănăstire, învăţând frica de Dumnezeu şi cele ce-i erau de folos mântuirii sufletului.
Diavolul însă n-a putut răbda să vadă această odraslă binecuvântată şi i-a îndemnat pe slujitorii săi, pe păgânii fără Dumnezeu să prindă pe Anastasia, cea care avea acum douăzeci de ani, şi s-o ducă în faţa ighemonului, care, văzându-i frumuseţea, a îndemnat-o să se lepede de Credinţa în Hristos şi să se alipească de zeii lor diavoleşti. Mireasa lui Hristos, Anastasia, a mărturisit în faţa păgânilor pe Domnul şi de-aici au început chinurile care pe noi ne îngrozesc numai citindu-le. Întâi a fost bătută peste obraz. Au legat-o apoi de patru stâlpi şi sub dânsa au aprins foc din care ieşea un fum greu şi înecăcios, în vreme ce o băteau cu toiege fără milă. Nu s-au oprit aici. Au legat-o de o roată şi i-au zdrobit oasele, iar venele i le-au rupt. A patra pedeapsă a stat în aceea că au spânzurat-o şi i-au strujit coastele. Fiarele cu chip de oameni au născocit încă o grozăvie, căci i-au tăiat sânii cu briciul. I s-au smuls unghiile, i-au tăit mâinile şi picioarele, i-au zdrobit dinţii.
Pentru că nu a încetat să strige către Dumnezeu, Care o întărea, i-au tăiat şi limba şi abia atunci poporul s-a îngrozit, încât au strigat împotriva ighemonului diavolesc. Acesta a poruncit să fie scoasă din cetate şi să i se taie cinstitul cap, şi aşa s-au sfârşit chinurile cele cumplite ale Sfintei, iar sufletul său curat s-a dus la Dumnezeu Care l-a dat (După Vieţile Sfinţilor pe octombrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 381-388).
Presbiter Iovița Vasile