Apostazia

Ce este apostazia? Este lepădarea de Sfânta Credinţă Ortodoxă. Despre acest teribil păcat ne vorbeşte Sfântul Apostol Pavel: ,,Să nu vă amăgească nimeni cu nici un chip. Că ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă (în greacă: apostazia, n.a.) şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4).

În istoria Sfintei noastre Biserici Ortodoxe se pot cita numeroase cazuri de lepădare de Credinţă. Aşa a fost împăratul roman Iulian, care a primit Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca după aceea să o lepede, fapt pentru care este cunoscut şi sub numele de ,,Apostatul’’.

Ceea ce se întâmplă în vremurile noastre este un fenomen general de lepădare de Credinţă, întocmai cum a scris Sfântul Apostol Pavel, ceea ce ne face să desluşim în aceasta un semn al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos. Oameni care s-au luminat în Biserică, prin Sfântul Botez, părăsesc Dreapta Credinţă, alegând fie calea necredinţei, fie calea credinţelor deşarte şi pierzătoare, pe care le propovăduiesc cu asiduitate sectele. Cu aceştia se împlineşte cuvântul Sfântului Apostol Petru: ,,Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la sfânta poruncă încredinţată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: Câinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat se întoarce în mocirlă’’ (II Petru 2, 21-22).

Vajnicii luptători împotriva lui Hristos şi a Bisericii Sale, pe care-i vedeţi la televizor, îi auziţi la radio sau citiţi despre ei în ziare provin, în mare parte, dintre noi, şi au socotit că le este mai de folos să ponegrească Sfânta Credinţă Ortodoxă, pentru oarecari avantaje, măriri lumeşti ori banii murdari din care şi-au făcut un dumnezeu. Fereşte-te de aceştia, iubite cititorule, şi rămâi statornic în Sfânta Credinţă, pentru că toate ale lumii acesteia trec ca umbra şi Dumnezeu să ne ajute ca sfârşitul nostru să ne găsească mărturisindu-L pe singurul Mântuitor al lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Apostazia este unul din cele șase păcate împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să vină.

Prebiter Iovița Vasile





3 comentarii la „Apostazia

  1. Constanta spune:

    Dumnezeu să aibă milă de noi!

  2. Mihai spune:

    O familie care sa retras din lume, trăiește un calvar https://opaidagogos.blogspot.com/2024/09/blog-post_25.html

    1. Monica spune:

      Mulțumim, Mihai, pentru articolul atașat. Ei sunt sfinții vremurilor noastre. Ei și pustnicii știuți doar de Tatăl nostru, ale căror rugăciuni mai țin lumea asta infectă. Grecia a ajuns un gunoi, din (prea) multe puncte de vedere. În Atena, cu câțiva ani în urmă (nu mulți), în zona 0, centrală a orașului, colcăia de drogați și prostituate de tot felul (peste ce e în București), de care nu știai cum să îți mai ferești privirea…
      Pur și simplu, ne-a fost teamă și silă să ne plimbăm după lăsarea serii.
      Despre Creta 2016, ce să mai spunem? Scrie și în Sf. Scriptură despre cretani: „Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: Cretanii sunt pururea mincinoşi, fiare rele, pântece leneşe.”
      O fi fost coincidență? Da, pentru cei care cred în coincidențe.
      Despre Papa 2.0 Bartolomeu…
      Legalizarea căsătoriei persoanelor de același sex, deschizând astfel drumul pierzării, fiind prima țară ortodoxă care a făcut acest pas în hău.
      Vedem cine le sunt „aleșii” (= numiții), etc.
      Deci, mai nimic bun din partea aia a lumii. Doar moaștele sfinților.

      Maica Domnului să ocrotească famlia aceea, pe toți copiii din lumea asta – care sunt ultima și cea mai curată frontieră -, și pe noi, pe toți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *