Sfântul Ciprian s-a născut în cetatea Cartagina, în nordul Africii, într-o familie de păgâni. Multă ştiinţă de carte a primit el de la învăţaţii vremii, dar darul cel mai de preţ, comoara Sfintei Credinţe, a primit-o de la un preot. Fiind căsătorit, s-a botezat împreună cu casa lui şi pentru a sluji cu mai multă osârdie lui Hristos, s-au învoit cu soţia sa să petreacă în curăţie. Pentru a se uşura de povara grijilor celor multe, şi-a vândut averile, împărţind săracilor, astfel că el însuşi era sărac.
Văzând viaţa lui bineplăcută lui Hristos, Biserica l-a chemat la slujirea preoţească, apoi, fără voia lui, l-a înălţat în treapta arhieriei. Spun cărţile bisericeşti că nu se simţea vrednic de aşa înaltă slujire, însă poporul lui Dumnezeu s-a adunat la uşa casei lui şi n-a plecat până când Sfântul a primit să le fie episcop. Alegerea lui s-a făcut de Biserică, deoarece toţi îl iubeau.
Ca păstor al poporului binecredincios din Cartagina, a scris mai multe cărţi împotriva ereticilor, a închinătorilor la idoli şi a iudeilor. În vremea prigoanelor au fost creştini care, de frica morţii, s-au lepădat formal de Hristos, de aceea a scris şi pentru aceştia, învăţându-i să se pocăiască, pentru a putea fi primiţi iarăşi în Biserică. S-a întâmplat în cetate o epidemie de ciumă, din care pricină mulţi au plecat de-acolo. Sfântul episcop a rămas lângă credincioşii săi şi fiindcă erau mulţi morţi neîngropaţi, el însuşi îi îngropa, fie că erau credincioşi, fie că erau închinători la idoli.
Diavolul şi slujitorii săi păgâni nu puteau răbda viaţa curată a fiilor Sfintei Biserici, de aceea împăraţii Romei voiau cu tot dinadinsul să piară învăţătura cea Dumnezeiască a Domnului Iisus Hristos. Au dat legi aspre, astfel încât Biserica nu avea voie să-şi ţină soboarele şi să săvârşească Sfintele Slujbe. Un anume Partenie a venit în Cartagina ca ighemon, pentru a sili pe creştini să se lepede de Hristos şi să se întoarcă la păgânătate. A chemat pe Sfântul Ciprian şi i-a cerut numele tuturor preoţilor din cetate. ,,Nu voi pârî pe fraţii mei’’, a fost răspunsul de neclintit al păstorului celui bun. A fost trimis în surghiun, însă nu s-a tulburat, ci îşi spunea: ,,Unde este Dumnezeu, acolo este şi patria adevăratului rob al lui Dumnezeu; iar străinătatea lui este acolo unde nu s-ar fi aflat Dumnezeu’’.
A fost condamnat la moarte. Şi-a plecat singur capul sub sabie, intrând în Biserica cerească, unde este rugător pentru binele lumii (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.421-426).
Presbiter Iovița Vasile