La Crăciun [Valeriu Gafencu] era destul de înviorat. În noaptea cântărilor îngerești a compus un minunat colind al deținuților din Târgu-Ocna. În patul de alături își dădea sufletul Arhimandritul Gherasim Iscu. Noaptea aceea de Crăciun nu o voi putea uita până la sfârșit. Umblam necontenit de la un bolnav la altul, luându-le pulsul și îngrijindu-i.
Din când în când îmi mai aruncam privirea și spre Valeriu. Era vesel, fericit înlăuntrul său, cu pleoapele lăsate, cu capul plecat în piept. Nici el nu se putea odihni. După ce mi-am terminat treaba, am simțit că mă cheamă din priviri, că mă roagă să mă duc la el. M-a privit cu o pătrundere cum încă nu simțisem până atunci. Și-a făcut semnul crucii, apoi mi-a luat mâna. Un fior adânc m-a cuprins. Era foarte concentrat, lucru neobișnuit la el, căci în starea lui duhovnicească putea rămâne destins până și în cele mai cumplite tensiuni prin care ne era dat să trecem. Simțeam că are ceva să-mi împărtășească.
– Ioane, tu îmi ești cel mai bun prieten, mi-a zis. Dar nu ca prieten vin la tine, ci ca să-ți cer sfat, să mă supun ție. Vrei să mă asculți?
– Te ascult, am răspuns eu, dar nu știu dacă voi fi vrednic de încrederea ce-mi arăți.
Valeriu a plecat ochii și mi-a spus liniștit:
– În noaptea asta am privegheat. Așteptam să vină cântecul colindei mele. Doream să fie foarte frumos. Îl cântam în mine. Îl deslușeam din cerurile înalte din care cobora. Cam greu pentru mine, căci nu cunosc notele muzicale și trebuie să o fac după ureche. Eram deci treaz, lucid și senin, când deodată am văzut că am în mână fotografia Setei (fata pe care o iubise). Uimit de întâmplare, am ridicat privirea și la capul patului meu am văzut-o pe Maica Domnului, îmbrăcată în alb, în picioare, vie, reală. Era fără Prunc. Prezența ei mi se părea materială. Maica Domnului era aievea lângă mine. Eram fericit. Uitasem totul. Timpul părea nesfârșit. Atunci ea mi-a spus:
„Eu sunt dragostea ta. Să nu te temi. Să nu te îndoiești. Biruința va fi a Fiului meu. El a sfințit locul acesta acum pentru cele viitoare. Puterile întunericului cresc și încă vor mai înspăimânta lumea, dar vor fi spulberate. Fiul meu așteaptă pe oameni să se întoarcă la credință. Azi sunt mai cutezători fiii întunericului decât fiii luminii. Chiar de vi se va părea că nu mai e credință pe pământ, să știți că totuși izbăvirea va veni, dar ca prin foc și prin pârjol. Lumea mai are de suferit. Aici însă e multă credință și am venit să vă îmbărbătez. Îndrăzniți, lumea e a lui Hristos!”
Apoi Maica Domnului a dispărut și am rămas copleșit de fericire. M-am uitat în mână, dar nu mai aveam nici o fotografie. Valeriu vorbea simplu, deschis, fără urmă de părere de sine. Sufletul lui părea un potir din cel mai pur cristal, care se învrednicise a-L primi pe Hristos. Cugetul lui smerit și pacea cu care mi-a vorbit mi-au dat certitudinea că nu fusese o înșelare. Mă simțeam cumva și eu sfințit, înnoit, participând la minune. Cu intensitatea cu care țâșnesc într-o astfel de împrejurare luminile lăuntrice, cu sfială dar și cu convingere i-am spus simplu:
– Dumnezeu ne cercetează. Dacă noi vom cădea, El va birui. Ne trebuie credință și acum putem avea mai multă. Să ne rugăm! Am făcut împreună o scurtă rugăciune.
Și în tăcerea camerei 4 pentru muribunzi, sufletele noastre s-au făcut pentru o clipă scară către cer.
(Fragment din „Întoarcerea la Hristos” de[ Sfințitul Mărturisitor] Ioan Ianolide, Editura Christiana)
Selecţie şi editare: Dr. Gabriela Naghi
Cine ești tu?
Sfântul Nicolae Velimirovici
Am întrebat pe omul trupesc: cine ești tu? Iar el mi-a răspuns: eu sunt eu. Se gândise la corpul său.
Am întrebat pe omul cugetător: cine ești tu? Iar el mi-a răspuns: văd în sinea mea doi străini; petrec cu ei și sunt oaspete, când la unul, când la altul. Se gândise la sufletul său instinctiv și la sufletul său conștient.
Am întrebat, în sfârșit, și pe omul duhovnicesc: cine ești tu? Iar el îmi răspunse: în adancul sufletului meu se află Cineva; îmi întind mâinile să-L cuprind, însă îmi dau seama că pentru aceasta mi-ar trebui niște mâini mai lungi decât întregul univers. Întreabă-L pe Acela cine sunt eu.
Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Ed. Sophia, București, 1999
Omul european e prost, grozav de prost, atunci când, necrezând în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, poate să creadă în progres
Sfântul Iustin Popovici
Este un lucru vădit pentru toți ochii sănătoși: cultura umanistă europeană tocește în chip sistematic în om simțământul nemuririi, până ce îl șterge cu totul, și omul culturii europene mărturisește hotărât, urmându-l pe Nietzsche: „Sunt trup și numai trup” – asta însemnând: „Sunt muritor și numai muritor”.
Astfel, pe Europa umanistă a pus stăpânire deviza: „Omul este o ființă muritoare”. Aceasta e formula omului umanist, aceasta este esența progresului său. Mai întâi fără știință, apoi sistematic, cu știință și dinadins, s-a altoit în omul european – prin știință, și prin filozofie, și prin cultură – conștiința că omul este muritor, muritor pe de-a-ntregul, și că nu-i nimic nemuritor în el. Conștiința aceasta își află o rostire deplină în convingerea care glăsuiește: „moartea e o necesitate”. Moartea – necesitate! Există o mai mare groază, și jignire, și batjocură? Cel mai mare vrăjmaș al omului – să fie de nevoie omului! Spuneți-mi, există aici vreo urmă de logică, fie și cea mai mică, fie măcar una pruncească, fie măcar o logică de insectă? Nu cumva omul european, înăbușit și măcinat în această moară a morții care se cheamă Pământ, a pierdut și ultima fărâmă de rațiune și a început să aiureze? …
Pustiit este omul umanist, înfricoșător de pustiit, fiindcă din el a fost alungată conștiința și simțirea nemuririi lui personale. Iar fără aceasta, poate fi omul om deplin? O, mărginit e omul european, cumplit de mărginit, și de pigmeizat, și de micșorat, și de restrâns la o frântură și bucată de om, fiindcă a îndepărtat din sufletul său orice simțire a nemărginirii și nesfârșirii; iar fără aceasta, poate omul îndeobște să existe ca om? Și, dacă poate să existe, are rost existența lui? Fără simțirea nesfârșirii, nu este el un lucru fără viață printre celelalte lucruri și un animal trecător printre celelalte animale? Îngăduiți-mi un paradox: eu socotesc că unele dintre animale sunt mai nemărginite în simțirile lor și mai nemuritoare în dorințele lor decât omul progresului european umanist.
Îmbătrânit, atrofiat, mărginit la materie, degenerat, omul umanismului a avut deplină dreptate atunci când a mărturisit, prin gura înțelepților săi, că se trage din maimuță. Ajuns asemenea animalelor în ce privește obârșia, de ce să nu ajungă la fel cu ele și în privința moralei? Ca unul care ține de animale, de fiare, în ce privește esența ființei sale, este asemenea lor și în privința moralei. Păcatul și crima nu sunt socotite oare, din ce în ce mai mult, în jurisprudența contemporană de neocolit pentru mediul social, ca necesitate a firii? Dacă nu există în om nimic nemuritor și veșnic, toată etica se mărginește până la urmă la poftele firii: și omul umanist s-a identificat, în privința moralei, cu înaintașii săi, maimuțele și fiarele, și în viața lui s-a înscăunat principiul: „Homo homini lupus” (omul e lup pentru om). [..]
Nu suntem, oare, martori oculari ai anarhismului și nihilismului ideologic și practic care pustiesc continentul Europei? Factorii progresului european sunt de așa fel, că, oricum ar fi însumați, rezultatul nu poate fi altul afară de anarhism și de nihilism. Dovada? Două războaie mondiale, de fapt europene.
Omul european e prost, grozav de prost, atunci când, necrezând în Dumnezeu și în nemurirea sufletului, poate să creadă în progres, în rostul vieții, și să lucreze pentru el. Ce nevoie am de progres, când în spatele lui mă așteaptă moartea? Ce nevoie am de toate lumile, de toate galaxiile, de toate culturile, când în spatele lor mă pândește și apoi mă înhață moartea? Unde e moarte, acolo nu se poate afla progres adevărat; iar dacă se află, el nu e decât un blestemat de progres în moara morții. De aceea trebuie distrus cu desăvârșire, încât să nu rămână urmă.
Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și Ecumenismul, Fundația Justin Pârvu, 2012
În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!”
Cuviosul Părinte Dionisie Ignat
– Cum se poate duce o viaţă de sfinţenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul? În lume e mult mai multă ispită, să zicem a văzului, a auzului. Cum putem să le depăşim?
– Eee!… Cu îndelungă răbdare, cu hotărâre duhovnicească în sufletul tău. Să-ţi zici aşa: „Eu ştiu ce este păcatul. De ce să mă uit cu poftă la fata aceea că-i aşa frumoasă, şi pe urmă să mă rănesc cu inima?”. Vezi că Sfânta Scriptură spune: „Când te-ai uitat cu patimă la parte femeiască, iată că ai preacurvit în inima ta cu ea.” De aceea, trebuie să ne osârduim să avem o bărbăţie duhovnicească în sufletul nostru. Să zicem aşa: „Frumoasă mai e fata aceea, dar e zidirea lui Dumnezeu. Dacă ea e aşa frumoasă, dar îngerii lui Dumnezeu, cum or fi?!”. S-o admiri că-i frumoasă, dar fără patimă, că e zidirea lui Dumnezeu.
Dacă aici, pe lumea asta, omul este aşa, vai de capul lui cum este, şi are aşa frumuseţe, dar îngerii lui Dumnezeu? Să-ţi îndrepţi ideea şi mintea la îngerii lui Dumnezeu şi la frumuseţile pe care le are Dumnezeu în ceruri şi atunci nu pătimeşti. Dar trebuie, cum am zis, o bărbăţie duhovnicească, şi Dumnezeu ajută. În orice secundă şi în orice minut să spui „Doamne ajută!” şi tot în momentul acela El ţi-ajută, că Dumnezeu nu-i departe, e pretutindenea şi veşnic.
Starețul Dionisie Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 41-42
Taraful găştilor de la putere, psihologia de haită şi cumetria politică, au făcut foarte mult rău României
Maria Diana Popescu 06 Iulie 2022
România, a doua cea mai jumulită şi săracă ţară din UE, deţine un record mondial: raportat la numărul de locuitori ţara are cel mai mare număr de parlamentari. Parlamentul României este dublu faţă de Congresul SUA şi mult mai numeros decît al altor ţări UE. Prea mulţi parlamentari pentru o ţară din care tineretul a plecat în pribegie pentru un trai mai bun. În Parlamentul României au intrat pe brînză multe oi. Românii se „bucură” de cel mai leneş, slugarnic şi incompetent parlament din lume. Clasa parlamentarilor şi-a atras repulsia poporului pentru că beneficiază de nişte avantaje şi privilegii pe care şi le-au acordat singuri. N-a contat pregătirea lor, ciolan să fie de ros! Ruşine n-au deloc, joacă precum li se cîntă, înţelept să fii că ţi se face greaţă de unii dintre ei, ca de gipurile cu geamurile lăsate din care behăiesc manele. La ce te poţi aştepta de la parveniţi? Oricîte nelegiuiri fac, cu oricîte „doctorate” şi-ar îndopa CV-urile, nerozii tot nerozi rămîn, adică mănîncă oaia cu lînă şi clopot cu tot.
Activitatea parlamentarilor noştri e o catastrofă! În ţară nu se văd decît distrugerile „democraţilor” străini, care, în acest tîrg al sclaviei, sug seva naţiunii române. Într-un cuvînt, binele făcut României de parlamentarii români încape într-o pungă de plastic. Cel mai probabil, nici 20% din efectivul parlamentarilor români nu cunosc etimologia cuvîntului democraţie sau, mai grav, ce rol au ei acolo.
Cu toate că numărul zilelor libere dintr-un an este aproape egal cu numărul de zile lucrate în adormire şi chiul, başca, zilele scurte ale fiecărei săptămîni, parlamentarii primesc, pe perioada verii, încă două luni de concediu post natal, în urma unui travaliul în care s-au scremut să nască un fiasco dolofan cu mutaţii legislative, cu dizabilităţi politice, economice şi sociale. Parlamentul României, cea mai „fantastică” instituţie, îşi va plăti două luni de zile lehuzele, ca să stea cu burţile la soare în paradisuri turistice. Dulcea „meserie” de parlamentar oferă nenumărate avantaje: cel mai flexibil şi libertin program de lucru, două vacanţe lungi (de iarnă, aproximativ, 40 de zile, de vară, 60 de zile), îndemnizaţii care explodează de la an la an, diurne şi sume forfetare, felurite gratuităţi, cum ar fi telefonul mobil, transportul şi cazarea în Capitală, decontate de la bugetul de stat. Mîine-poimîine, parlamentarii vor veni cu propunerea de decontarea a unor operaţii de schimbare a sexului.
Fie că lucrează, sînt în concediu sau vacanţă, cei aproape 600 de parlamentari îşi primesc îndemnizaţiile uriaşe. Fie că lucrează sau nu, nimic nu se reflectă pozitiv în nivelul de trai al românilor. Ba, în ultima vreme, chiar în detrimentul lor, preţurile din magazine crescînd ca aluatul la dospit. Ori la Parlament, ori pe coclauri, tot nu fac mare lucru. Nu se obosesc să citească nici măcar documentele propuse spre aprobare. Votează precum oile la îndemnul unui lider. Habar n-au ce anume implică acţiunea lor. Chiar dacă le-ar citi, mulţi ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă limbajul şi sensul.
Din 365 de zile ale unui an, aproximativ 140 sînt prezenţi în plen, votînd cu două mîini, cugetînd, în plictiseala lor patologică, la nemurirea sufletului, preocupaţi de lucruri personale sau prin circumscripţii unde nu-i poate nimeni verifica. Restul zilelor din an se transformă în vacanţe, zile libere sau „uichenduri” prelungite. Vacanţele pricinuiesc parlamentarilor stres şi oboseală, aşa că vor merita odihnă deplină la întoarcere în fotoliile Parlamentului, în dictatura privilegiului politic. Voi continuaţi să-i votaţi, consimţind la neruşinarea lor. Acest Parlament nu mai reprezintă interesele României, iar poporul ar trebui să le dea vacanţă definitivă, fără plată.
Sub dictaturile Băsescu şi Iohannis, românii au traversat toate formele de criză, pînă la infernala criză de astăzi, servită la comandă prin lanţul trofic-toxic Davos-Washington-Bruxelles-Londra-Paris via Cotroceni. Ducă-se în vacanţă, în spaţiu, fără retur, capitalismul acesta mizerabil! Cu Dolar şi Euro cu tot! Să mai vină cînd îl voi aduce eu în spate! Miza obţinerii unor profituri uriaşe de către aleşii neamului a dus la înstrăinarea unor bucăţi de istorie românească străveche, a unor părţi vitale din economie, a unei jumătăţi din pămîntul ţării, din fiinţa naţională, inadmisibil negociabilă.
Aşadar, taraful găştilor de la putere, psihologia de haită şi cumetria politică, care au făcut foarte mult rău României, intră în vacanţă. Pentru că tot e vacanţă parlamentară şi norodul trebuie ţinut în priza politicii mioritice, mass-media nu vrea să şomeze la capitolul senzaţional şi încearcă fabricarea unor munţi falşi din muşuroaiele de cîrtiţe ale lui Zelenski.
Senilul Şef de Cuibar de la Poiata Albă ne anunţă că începînd cu căderea frunzelor urmează o altă pandemie… aşa a citit Biden pe notiţa îndrumătoare, pe care o ţinea invers, surprins fiind de reporteri, notiţă prin care Biden era îndrumat pas cu pas pentru conferinţa de presă. Idiotul, însă, a ţinut lista cu faţa spre presă, care a desluşit toate instrucţiunile. Iată cine duce omenirea în rîpă! Senil şi incapabil, îşi pune singur frînă. În mod sigur, nu nimereşte singur uşa casei sale!
Dumnezeu întotdeauna sfârșește prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv
Sfântul Cuvios Sofronie Saharov
Purtăm în noi păcatul strămoşesc, această otravă a celei dintâi ispite a lui Adam în Rai – “Veţi fi ca Dumnezeu” – însă ascultarea ne poate slobozi de ea.
Totul atârnă de legătura noastră cu Dumnezeu. De vom avea încredere în pronia Sa, vom avea şi îndrăzneala de a urma cuvântului duhovnicului nostru. Logica proprie vieţii zilnice şi minţii noastre nu este destul. Dumnezeu părăseşte pe cel ce are prea multă încredere în propria sa înţelegere. Nu are însemnătate că un cuvânt este potrivnic nouă, că un sfat este împotriva bunului simţ; dacă suntem gata a-l urma, de vom avea încredere în el, Dumnezeu întotdeauna sfârşeşte prin a rândui lucrurile într-un sens pozitiv. Taina ascultării este una din realităţile de cea mai mare însemnătate în calea mântuirii.
Dumnezeu să vă păzească! Iar voi, păziţi atitudinea dreaptă! Din afară nimic nu se vede; este o viaţă ce nu are nimic deosebit. Ci înlăuntru, din pricina ascultării, suntem într-o stare de neîntreruptă încordare. Aşa trebuie să fie creştinul: un “cablu” de înaltă tensiune pe care o păsărică se poate odihni fără nici o primejdie, dar prin care trece o energie în stare a face să explodeze întreaga lume. Iată cum vom avea intrare în vecinica împărăţie a lui Hristos.
Prin mica nevoinţă a ascultării omul trece în fiinţarea cea fără de început a lui Dumnezeu.
Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 41-42
Blue-benn-ii cu mintea „albastra”si adesea presarata in tandari prin marile vazduhuri interstelare vor sa aduca khazari aci 4 milioane.Asa li s-a spus si ukrainenilor pana sa fie razboi acolo la ei si ei cred ca urmam noi in acelasi meniu.Celor care vor sa ne jupuie bogatiile solului si muntilor le reamintim ca natura pe la noi actioneaza destul de fain.Ea simte ca din cand in cand tara aceasta cu poporul ei sarac in mare masura e”vizitata”de nedrepti,asupritori,gurmanzi dupa avutul solului si bogatiilor naturale si ce face?Cand vin canibalii coboara si ea in ascunzisurile muntilor si pamantului punguta aceea de bogatii naturale cand cu un etaj-doua,cand cu zece-cinsprezece mai jos.Cand se satura de cautari cainele cu limba scoasa si prea uda si naturica s-a asigurat ea ca-i descurcareata ca pericolul s-a risipit isi urca bunatatile cate 5-6 etaje acum,5-6 mai in colo,preventiv .Aceasta nu o stiu prostii: bogatiile tarii noastre nu se gasesc mereu in acelasi amplasament .Natura,cu stirea lui Dumnezeu le face mergatoare ca mercurul in termometru si pe orizontala si pe verticala in adancime pt.ca mai are un dat de la Dumnezeu: simte care sunt locuitorii ei cu bune si cu rele si care sunt strainii cu intentii rele si se misca precum o fiinta vie ca prunculetul inainte de avort. Am in minte o relatare din viata Sf.Paisie de la Athos cand,o data aflandu-se pe una din cararile interioare ale Sf.Munte a simtit miros de mir venind de la un coltisor de stanca destul de inalta.A notat locul indiciile ca a doua oara sa vina sa puna o candeluta aprinsa si o iconita in locul acela pt ca primise instiintare de la Dumnezeu ca acolo odihnesc Sf.Moaste de pustnici.A doua zi fiind pregatit cu chibrit,ulei si iconita ajunge in aceeasi zona fara sa se insele ca orientare si observa cu adanca mirare ca intregul relief era altul,se schimbase,nu mai era acelasi.Ieri era zona cu padure deasa si cu sisturi ,cu 3 izvorase curgand zgomotos de pe versanti ,cu o mica prapastioara iar azi nici pomeneala de stanci inalte si padure:o poienita cu vreo 4 crestute golase (spinare de deal)si zona aproape despadurita.Se vede,spuse Sfantul ca acel Sfant nu vroia sa fie cunoscut lumii,din smerenie,nu din ura fata de semeni,cum prost cred astazi balamucii papei,ecu-cucu-manel-istii,extraterestrii Vaticanului ,cireada papei.
Sfântul Hristofor de Tula – din Sarea pământului:
– Dar ce părerea avea părintele despre calculatoare, telefoane mobile, care atunci doar începuseră să apară?
– Pe atunci în timpul Părintelui încă nu erau toate acestea, dar el spunea de o fiară… Da. Aceasta a spus. A spus că se construiește o mașină fiară…, să-mi amintiți vă rog unde se construiește această mașină…
– La Bruxelles.
– Da. Construiesc această mașină și spunea părintele: „va cuprinde satana întreaga lume”. Părintele spunea că va fi un recensământ și ne spunea: „să nu participați la recensământ!”. Spunea că toate listele se vor duce către acea mașină-fiară satanică. Deci aceasta se va considera ca fiind o lepădare de Dumnezeu. Da, ca o lepădare de Dumnezeu.
Energie gratis.Poti sa montezi o elice pt vant formata din orice roata veche.
https://www.facebook.com/100013373040952/videos/430290285650064/?fs=e&s=cl
Cata pensie are Dl Ciuca.
https://www.facebook.com/100013373040952/videos/1238792736914917/?fs=e&s=cl