Categoric – nu! Biserica ne oferă mijloacele și modalitățile de alungare a duhurilor necurate, atunci când acestea tulbură viețile oamenilor sau bântuie casele ori împrejurimile acestora.
,,Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o cu baia apei prin cuvânt, și ca s-o înfățișeze Sieși Biserica Slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie Sfântă și fără de prihană (Efeseni 5, 25-27). Aceste cuvinte ar trebui săpate în piatră și așezate la răspântii de drumuri, la intrarea în sfintele locașuri, pe pereții caselor noastre, dar, mai ales, în inimile și mințile noastre. Ele ne spun cu limpezime că Biserica este mai presus de voia și mintea omenească, Mântuitorul a înzestrat-o cu toate atributele necesare sfințirii și mântuirii oamenilor. La ce a primit de la Întemeietorul ei, noi nu putem adăuga nimic, n-avem voie să scădem ceva, nici să răstălmăcim, nici să înstrăinăm, necum s-o exorcizăm, ci toate să le păstrăm cu scumpătate, pentru că de asta atârnă mântuirea noastră.
Biserica lui Hristos este în război crâncen cu puterile întunecate ale iadului, cu slujitorii dintre oameni ai diavolului, la fel de întunecați. Acest război se desfășoară sub ochii noștri, cu participarea noastră sau indiferența noastră. Sfințenia Bisericii nu este dată de vrednicia noastră, după cum ticăloșia omenească nu poate aduce atingere acestei sfințenii, ea fiind dat Dumnezeiesc, prin Jertfa Mântuitorului. Noi suntem acei păcătoși, cărora Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să ne împărtășim din cele sfinte ale Bisericii. Cum, atunci, să exorcizăm noi Biserica?
Înjurăturile și hulele impotriva lui Dumnezeu nu ating și nu micșorează cu nimic Preasfintele, necuprinsele și nesfârșitele Sale atribute. Campania de ponegrire și tăgăduire a Mântuitorului Hristos, dusă de evreime la scară planetară, nu schimbă realitatea Dumnezeiască, nu afectează cu nimic Persoana Sa. Doar că este un fapt întristător, deoarece acești nebuni pășesc cu inconștiență pe drumul iadului. Sfinții nu pot fi desființați prin negarea proferată de necredincioși ori rău-credincioși. Sublimul Dumnezeiesc al Sfintelor Scripturi nu poate fi anulat prin tăgăduire, falsificare, ori luare în derâdere. Nici măcar sinodul tâlhăresc din Creta, cu toate strădaniile participanților, n-a putut anihila tezaurul de Învățături mântuitoare al Bisericii. Erezia despre pluralismul ,,bisericilor’’ nu poate acoperi Adevărul Dumnezeiesc pe care-l rostim în Simbolul Credinței: Cred intr-Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Oricâte scursori s-ar ridica împotriva Bisericii noastre, ea rămâne Mireasa lui Hristos, Sfântă, Slăvită, fără pată sau zbârcitură, fără prihană.
La Karlsruhe, la reuniune consiliului mondial babilonic (cmb) au fost răspuns prezent 295 de ,,biserici’’! Printre acestea – o șleahtă de nelegiuiți sodomiți, care pretind statut de ,,biserică’’! Nelegiuirea nelegiuirilor!
Marea greșală a multor oameni este aceea că ei ignoră cele bune și sfinte ale Bisericii și se agață prostește de scandalurile nesfârșite pornite asupra ei de sataniștii conștienți că-n chipul acesta îi îndepărtează de de Adevăr și, implicit de mântuire. Dacă ești nemulțumit de anumiți slujitori sau credincioși, vino și dovedește tu că se poate trăi în dreptate, dar nu te rupe de Biserica Ortodoxă a lui Hristos, singura mântuitoare.
Sataniștilor de toate felurile atâta le spunem: Azi, aveți iluzia că sunteți mari și tari și aruncați cu noroi în Biserica noastră. Timpul vostru este scurt, precum al diavolului, stăpânul vostru. Va veni vremea când vă veți chinui în focul cel veșnic, unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Noi nu vă dorim aceasta, dar voi lucrați cu osârdie spre pierzania voastră.
Presbiter Iovița Vasile