Cu vreo două săptămâni în urmă, am avut o convorbire cu doi credincioși, soț și soție, care, printre altele, se arătau dezamăgiți de faptul că nu au putut merge într-un pelerinaj, urmând a-l întâlni și pe Calistrat Chifan de la Vlădiceni. Am zâmbit cu amar și le-am explicat că acesta este un ecumenist care promovează cipul și vaccinul, un derbedeu sadic, aciuat în Mănăstire, care a fost alungat de la Sihăstria pentru că a bătut un cal până l-a ucis. Faptele sunt consemnate în documentele Mitropoliei. În 2020 am scris despre isprăvile lui Calistrat. În timp, toate se confirmă.
Iată ce ne relateză Gândul:
Preotul Calistrat Chifan, de la Mănăstirea Vlădiceni din județul Iași, a fost filmat în timp ce lovește o enoriașă, în curtea lăcașului de cult, de față cu mai mulți credincioși. În seara asta (n.r., miercuri seara) la ora 18:00, părintele Calistrat Chifan de la mănăstirea Vlădiceni a snopit în bătaie două femei în curtea bisericii. La ora 19:00, când am plecat, erau Poliția și Salvarea la poarta mănăstirii”, a relatat un martor la întreaga scenă. La un moment dat, se observă cum părintele se apropie de o femeie din spate, pe un fundal generalizat de vociferări și o lovește cu pumnul sau palma dreaptă, aceasta căzând la pământ. Alături de preotul Calistrat, pot fi identificate pe filmare două alte persoane care sunt îmbrăcate în straie preoțești, probabil călugări la aceeași mănăstire.
În spate, se aude vocea unei femei care îl ceartă pe părintele Calistrat, deoarece ar fi agresat o enoriașă. Potrivit unui comunicat al polițiștilor, la data de 9 noiembrie, polițiștii Secției nr.5 Poliție Iași au fost sesizați de către o femeie despre faptul că atât ea, cât și sora ei au fost agresate de către un bărbat, în timp ce se aflau la un lăcaș de cult. În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și luării măsurile legale, se precizează în comunicat.Vor fi audiați ca martori cei prezenți în curtea mănăstirii în momentul incidentului respectiv. Totodată, și preotul va fi chemat să dea explicații, informează libertatea.ro.
Fără comentarii. Lăsați acest derbedeu toxic să-și verse veninul și nu vă apropiați de el. Este în grația minciuno-episcopilor români, cărora le face jocul.
Presbiter Iovița Vasile
Exact ca și în celelalte cazuri Visarion Alexa, Pomohaci, Onila etc, acum cu Cipan, prilej de bucurie pt slugile satanei in a ataca Biserica ,
CANONUL 27 Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, ce va bate pe credincioşii care ar păcătui ori pe necredincioşii ce ar fi nedreptăţit ori prin unele ca acestea ar voi a-i înfricoşa, poruncim să se caterisească. Că nicăieri Domnul ne-a învăţat aceasta. Ci dimpotrivă, el bătut fiind, nu bătea, ocărându-se, nu ocărârea, pătimind, nu îngrozea. [Sinod 1 şi 2, can. 9; Antiohia, can. 5; Cartagina, can. 57, 62, 76, 83, 99, 100, 106, 107; Epistola 1 Petru, can. 2, 22]
Nu-i intereseaza pe ei Sfintele Canoane. Nu-i intereseaza nici Scripturile Sfinte, nu se tem de Dumnezeu, de oameni nu le e rusine.
Pentru ei conteaza traiul bun si nesimtirea.
Putregaiul cade singur din Biserică. Doamne,vadeste-i pe toți!